Dismissal of appeal challenging Judicial Inspection's closure of disciplinary complaint regarding prosecutor's delay

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. unic x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 3016/A/11 septembrie 2019 Inspecţiei Judiciare din dosarul nr. x, împotriva Rezoluţiei din data de 31.10.2019 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din lucrarea nr. x, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 432 din 17 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza în fond să se admită plângerea, să se desfiinţeze rezoluţia inspectorului şef şi rezoluţia de clasare nr. 3016/A/11.09.2019 nr. lucrare x din 11 august 2019 luată de Direcţia de Inspecţie pentru Procurori, Inspector judiciar Procuror B., dispunându-se trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor la Inspecţia judiciară.

A susţinut în esenţă recurentul - reclamant că instanţa de fond nu a răspuns tuturor criticilor sale, ceea ce echivalează cu lipsa motivării. De fapt, singura motivare este una străina cauzei, şi anume faptul că ar fi încercat să critice ordonanţa luată de procuror în dosarul penal, lucru care este eronat.

Instanţa s-a rezumat la citarea unor principii, cum ar fi principiul independenţei magistraţilor şi supunerii lor numai legii. De asemenea, instanţa a ţinut să amintească faptul că verificările nu pot pune în discuţie soluţiile pronunţate.

Este cu totul de acord cu principiile enumerate de Curtea de Apel şi cu faptul că prin plângerea adresată CSM-ului nu pot fi cenzurate soluţiile magistraţilor. De altfel, prin contestaţie nu a pus în discuţie aceste principii şi nici nu a supus analizei instanţei soluţia dată de procuror, ci a cerut sa se constate abateri disciplinare în soluţionarea dosarului şi anume întârzieri absolut nejustificate, ultima de mai mult de 7 luni după ce se constatase deja depăşirea termenului rezonabil pentru soluţionarea cauzei.

Susţine recurentul că a atacat soluţiile inspectorului judiciar şi pe cea a inspectorului şef, invocând faptul că aceştia nu au analizat toate criticile sale. Cu toate acestea, Curtea de Apel a considerat, fără temei, că motivele invocate - adică tocmai critica potrivit căreia nu au fost avute în vedere toate motivele invocate - nu sunt susceptibile de a atrage anularea soluţiei pentru că inspectorii îşi desfăşoară activitatea de control să analizeze motivele de nelegalitate invocate într-o cale de atac prevăzută de lege. Or, consideră că această afirmaţie echivalează cu un refuz de a analiza criticile sale îndreptate împotriva rezoluţiilor Inspectorului, respectiv a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare a CSM, deci cu o lipsa a motivării soluţiei de respingere.

A arătat că inspectorul judiciar nu a analizat toate aspectele invocate, iar Curtea de Apel, respingând aceasta afirmaţie a "motivat" că ea nu are nicio bază factuală întrucât s-au avut în vedere înscrisurile înaintate prin Adresa nr. x/2019. Nu a susţinut niciodată că inspectorul judiciar nu a analizat înscrisurile de la dosar, am susţinut că inspectorul judiciar nu a avut în vedere criticile noastre. Practic, instanţa a evitat să răspundă acestei critici, divagând de la subiect.

Curtea de Apel a mai constatat că prescripţia răspunderii penale nu putea fi imputată procurorului care a adoptat soluţia în cauză, acesta aplicând dispoziţiile legale incidente speţei şi implicit instituţia prescripţiei. Cu alte cuvinte. Curtea sugerează că recurentul a criticat soluţia prin care procurorul a aplicat instituţia prescripţiei - ceea ce este fals, în realitate plângându-se de faptul că prescripţia a intervenit pentru că procurorii, toţi cei 3 implicaţi, au tergiversat nejustificat, timp de 6 ani, soluţionarea dosarului penal în mod culpabil. Din nou, Curtea de Apel a evitat să răspundă acestei critici, răspunzând în realitate unei critici pe care nu a formulat-o, iar aceasta echivalează, din nou, cu o lipsă a motivării soluţiei.

Consideră că instanţa de fond a evitat să analizeze îndeplinirea condiţiilor răspunderii disciplinare prin raportare la textul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Textul de lege menţionat prevede ca abatere disciplinară:

"nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Se observă, deci, că textul de lege nu are nici o legătură cu reaua-credinţă sau cu grava neglijenţă. Curtea de Apel a citat în realitate textul art. 99 lit. t) din Lege, care nu are nicio legătură cu lit. h).

În cadrul celei de-a doua critici, respectiv cea prin care invocă faptul că hotărârea atacată este data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţine recurentul că instanţa fondului a apreciat în mod greşit conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. art. 99 lit. h) din Legea 303/2004, ceea ce a dus, în mod evident la aplicarea greşită a normelor de drept material. Practic, instanţa a aplicat o altă normă de drept material prezentei speţe.

Aşa cum a arătat conţinutul art. 99 lit. h) este următorul:

"Constituie abateri disciplinare:

……nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Noţiunile de rea-credinţă şi gravă neglijenţă fac parte din conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de lit. t):

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

Desigur, pe fondul sesizării, a indicat motive care se pot circumscrie atât abaterii disciplinare prevăzute de lit. h), cât şi celei prevăzute de lit. t), însă atât inspectorul cât şi instanţa trebuia să le analizeze separat, nicidecum să introducă în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de lit. h) elementele prevăzute de lit. t), adăugând practic la lege, cu consecinţa pronunţării unei soluţii date cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ultimul aliniat din sentinţa atacată, Curtea de Apel arată că orice apreciere a Inspecţiei Judiciare în legătură cu legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse şi a actelor efectuate în dosarul identificat, ar reprezenta o încălcare a principiului independenţei procurorului, numai că partea nu a formulat sesizarea în legătură cu măsurile dispuse în dosarul de urmărire penală, ci în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de procurori. Astfel, întrucât instanţa a făcut referire la alte norme de drept (cele referitoare la independenţa procurorilor), în contextul în care noi am invocat normele referitoare la abaterile disciplinare, rezultă că soluţia Curţii a fost dată cu încălcarea ori o aplicare greşită a normelor de drept material.

Faţă de toate aspectele învederate, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării sentinţei si trimiterii spre rejudecare în principal, iar în subsidiar cu consecinţa admiterii şi modificării în tot, în sensul admiterii plângerilor.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond, ca temeinică şi legală, susţinând în esenţă că, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că în urma verificărilor prealabile în lucarea x s-a constatat că nu se conturează indicii privind săvârşirea vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de către procurorii vizaţi de sesizare, pentru motivele expuse în argumentarea măsurii dispuse de către inspectorul judiciar în legătură cu limitele de competenţă ale Inspecţiei Judiciare.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 21.10.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act că nu mai sunt cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările intimatei - reclamante şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - pârâtă, instanţa de control judiciar reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. unic x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 3016/A/11 septembrie 2019 Inspecţiei Judiciare din dosarul nr. x, împotriva Rezoluţiei din data de 31.10.2019 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din lucrarea nr. x, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin Rezoluţia nr. 3016/A/11.09.2019 menţinută prin rezoluţia inspectorului şef din data de 31.10.2019 s-a dispus clasarea sesizării formulată de către reclamant, reţinându-se în esenţă că în cauză nu există indicii ale săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Se arată că petentul este nemulţumit de faptul că procurorul de caz ar fi avut o conduită de pasivitate prin lăsarea în nelucrare a dosarului mai mult de 1 an de zile, context cu referire la care s-a arătat că, ar fi dus deja la prescripţia răspunderii penale pentru cele mai multe din faptele penale cercetate, învederând şi că judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea din data de 18.12.2018 în dosarul nr. x/2018, a fixat un termen de 10 luni pentru soluţionarea cauzei, indicând că acesta expiră după 4 luni de la momentul sesizării.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că nu se poate reţine că ultimul procuror investit cu instrumentarea cauzei penale nu a respectat decizia judecătorului pronunţată în dosarul nr. x/2018 prin care s-a stabilit încălcarea duratei rezonabile a urmăririi penale şi obligarea soluţionării cauzei în termen de 10 luni de la data primirii comunicării încheierii pronunţate la 17.12.2018, întrucât acesta a fost învestit cu efectuarea actelor necesare în cauză la 01.12.2018, soluţionând cauza la 04.07.2019, în interior termenului de 10 luni stabilit de instanţa de judecată.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat în esenţă nemotivarea hotărârii, susţinând că instanţa de fond nu a răspunsul tuturor criticilor sale, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

A mai susţinut deopotrivă că singura motivare este străină cauzei, judecătorul fondului răspunzând în realitate unei critici pe care nu a formulat-o, respectiv aceea că ar fi criticat soluţia prin care procurorul a aplicat instituţia prescripţiei, ceea ce este fals, în condiţiile în care, în realitate partea s-a plâns de faptul că prescripţia a intervenit pentru că toţi cei trei procurori au tergiversat nejustificat, timp de 6 luni, soluţionarea dosarului penal în mod culpabil.

Aceste critici nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Reţine instanţa de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile/criticile invocate de reclamant cu privire la soluţiile inspectorului judiciar şi inspectorului şef sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele impuse de această procedură şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic raţionamentul în baza căruia a considerat că anumite motive invocate în faţa inspectorului judiciar, respectiv a inspectorului şef, nu sunt susceptibile de a atrage anularea rezoluţiei de clasare, arătând că inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea independent şi imparţial, aceştia având ca atribuţii efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate în legătură cu conduita necorespunzătoare a acestora sau în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale ale acestora şi nu cu reanalizarea modului de instrumentare a dosarului penal nr. x/2016, neputându-se reţine astfel nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile recurentului, dimpotrivă, le-a respins, expunând şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esenţiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurentul - reclamant, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul şi-a exprimat în esenţă nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa s-a referit la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deşi, admite faptul că, pe fondul sesizării a " indicat motive care se circumscriu atât abaterii disciplinare prevăzute de lit. h) cât şi celei prevăzute de lit. t)", apreciind însă că "atât inspectorul cât şi instanţa trebuia să le analizeze separat, nicidecum să introducă în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute la lit. h) elementele prevăzute de lit. t), adăugând practic la lege".

Această critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, ce constată netemeinicia susţinerilor recurentului raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din conţinutul cărora reiese că analiza se raportează la faptele sesizate iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare, fiind supuse, potrivit dispoziţiilor legale anterior invocate " aspectele semnalate", iar nu încadrarea juridică invocată de petiţionar.

Raportat la aceste dispoziţii şi la elementele factuale de critică semnalate de recurentul - reclamant la adresa doamnei procuror C., în mod corect s-a reţinut de către inspectorul judiciar că, în concret se identifică în analiză abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, conform căruia "constituie abatere disciplinară h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Reţine astfel instanţa de control judiciar că textul de lege impune două condiţii indispensabile pentru reţinerea abaterii în discuţie şi anume: caracterul repetat al încălcării normei, respectiv imputabilitatea acesteia.

Or, raportat la situaţia factuală din dosarul penal nr. x/2016, astfel cum a fost descrisă de inspectorul judiciar, necontestată de recurentul - reclamant, aceste condiţii nu s-au regăsit în cazul concret de speţă, având în vedere că, de la data de 07.12.2016, când s-a înregistrat respectiva cauză penală, până la data de 04.07.2019, supravegherea urmăririi penale a fost efectuată de 4 procurori, doamna procuror C. fiind desemnată abia începând cu data de 01.12.2018, până la acel moment dosarul fiind în supravegherea altor 3 procurori, în prealabil cauza fiind intrumentată iniţial de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ulterior şi de către structura DIICO, fiind dispuse prealabil soluţii de clasare privind alte infracţiuni, precum şi dispoziţii conexe şi succesive de disjungere şi declinare.

Neputându-se face astfel abstracţie de complexitatea dosarului penal, cu un anumit specific de instrumentare, ce a necesitat un probatoriu complex în vederea stabilirii corespunzătoare a situaţiei de fapt dedusă cercetărilor, în mod judicios instanţa de primă de primă jurisdicţie a reţinut legalitatea rezoluţiei de clasare, respingând acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător sau procuror şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Cât priveşte intervenţia prescripţiei răspunderii penale, astfel cum şi instanţa de fond în mod corect a reţinut, această soluţie nu poate fi imputată procurorului ce a procedat argumentat la aplicarea dispoziţiilor legale incidente privind această instituţie, aplicabilă prioritar în raport cu faptele penale cercetate mult înainte de învestirea doamnei procuror C., această soluţie fiind adoptată inclusiv prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, reţinându-se incidenţa prioritară a unor cauze obiective, în raport cu elementele factuale din dosarul penal, ce au determinat prelungirea procedurilor de instrumentare a acestuia, soluţia dată de instaţa de fond, de menţinere a rezoluţiei de clasare este legală, neputându-se identifica în persoana doamnei procuror C. acele acţiuni sau inacţiuni, neconforme cu îndatoririle profesionale din care să rezulte că pretinsa amânare privind luarea unor decizii procedurale îi este imputabilă doamnei procuror, nefiind astfel incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, argumentele invocate de recurentul - reclamant în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021.