Fiscal challenge to tax authority decision: appeal dismissed, res judicata and prescription arguments rejected, decision upheld

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.04.2017 reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE-DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 769/19.12.2016 emisa de Ministerul Finanţelor Publice, ANAF, Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucuresti solicitând anularea Deciziei nr. 769/9.12.2016, exonerarea de plata obligaţiilor fiscale, a penalităţilor de întârziere si a dobânzilor aferente acestora, obligarea intimatei la plata chetuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2233 din data de 11 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE-DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe în termenul legal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei de fond, în sensul admiterii contestaţiei, aşa cum a fost formulată.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a susţinut că singura motivare a instanţei este aceea că partea nu şi-a motivat contestaţia. Consideră ca fiind nelegală această sentinţă, în primul rând, în considerarea faptului că intimata nu a depus întâmpinare, prin urmare a achiesat la contestaţie.

În al doilea rând, susţine că problemele puse în discuţie erau probleme tehnice, respectiv prescripţia dreptului la emiterea unor noi obligaţii fiscale şi autoritatea de lucru judecat.

În aceste conditii, susţine că sentinţa instanţei de fond este nemotivată iar simplele argumente referitoare la respigerea excepţiei prescripţiei şi a autorităţii de lucru judecat sunt insuficiente, fiind evident că sentinţa a încălcat legea referitor la termenele stricte care reglementează autoritatea de lucru judecat şi prescripţia.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu au depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, deşi acesta i-a fost comunicat în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea recurentei- reclamante de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea în contencios administrativ adresată instanţei recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 769/19.12.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea acesteia, exonerarea de plata obligaţiilor fiscale, a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor aferente acestora, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă, reţinând că acţiunea a fost motivată sumar în două fraze, a constatat legalitatea deciziei atacate, respingând acţiunea formulată de recurenta - reclamantă, ca nefondată.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, constată Înalta Curte că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Înalta Curte reţine că raportat la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluţionarea unei cereri,să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia de respingere a acţiunii, ca nefonată, astfel că Înalta Curte apreciază că respectiva hotărâre respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Aşadar, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicţie.

Analizând hotărârea atacată prin raportare la susţinerile recurentei - reclamante din cadrul contestaţiei, constată instanţa de control judiciar că, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că acţiunea a fost sumar motivată, reclamanta invocând, ca şi motivele de nelegalitate a Deciziei nr. 768/2016, prescripţia şi autoritatea de lucru judecat, analizate de instanţă în cadrul considerentelor hotărârii.

În condiţiile în care în cadrul contestaţiei, reclamanta s-a limitat a susţine doar " nu vedem cum la această dată organul fiscal a emis o nouă deciziei pentru aceeaşi sumă şi a dat răspuns unei contestaţii care anterior fusese soluţionată în mod irevocabil de instanţă cu depăşirea termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de C. proc. civ., nesocotind autoritatea de lucru judecat", nici motivarea instanţei nu putea fi amplă, judecătorul fiind ţinut să se pronunţe în limitele învestirii sale, astfel cum impun dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Cum din cuprinsul considerentelor hotărârii se desprind cu uşurinţă argumentele în baza cărora instanţa a înlăturat criticile recurentei - reclamante referitoare la prescripţia fiscală şi autoritatea de lucru judecat, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, nu se poate reţine că sentinţa instanţei de fond este nemotivată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

În concluzie, având în vedere toate aspectele antereferite şi practica consolidată a instanţei supreme în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, Înalta Curte apreciază că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei, nu poate atrage casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Nici motivul de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură, ce vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat, nu este întemeiat.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de reclamantă în cadrul contestaţiei, ca şi motiv de nelegalitate al Deciziei nr. 769/2016, prin raportare la cele statuate anterior de o instanţă de judecată prin sentinţa civilă nr. 4090/19.06.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ce a căpătat caracter irevocabil în data de 28.11.2013, prin Decizia nr. 7465 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respingându-se recursurilor promovate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Înalta Curte, analizând sentinţa civilă anterior menţionată, constată că, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că nu există autoritate de lucru judecat privind suma de 1.638.676 RON, în condiţiile în care în considerentele acestei hotărâri instanţa a menţionat că " va dispune anularea punctului 2 al Deciziei 149/19.04.2011", (prin care se respinsese contestaţia reclamantei pentru suma de 1.638.676 RON, ca nemotivată) "urmând ca ANAF să soluţioneze contestaţia administrativă sub acest aspect".

Se constată, aşadar, că, prin soluţia de anulare a punctului 2 al Deciziei ANAF nr. 149/19.04.2011, dispunsă prin sentinţa civilă anterior menţionată, recurenta - reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei de 1.638.676 RON, instanţa neanalizând pe fond aceste obligaţii fiscale, ci, doar a statuat că organul fiscal a reţinut greşit ca fiind nemotivată contestaţia societăţii împotriva acestora, stabilind în sarcina ANAF să soluţioneze şi contestaţia privind această sumă, ceea ce a şi făcut, de altfel, organul fiscal prin Decizia nr. 769/19.12.2016.

Ca atare, nu se poate reţine că, prin emiterea Deciziei nr. 769/19.12.2016, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, dimpotrivă, organul fiscal a procedat la executarea unei hotărâri judecătoreşti ce a stabilit în sarcina autorităţii soluţionarea contestaţiei societăţii reclamante ce viza obligaţiile fiscale în sumă de 1.638.676 RON fixate prin Decizia de impunere nr. x/10/24.01.2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.01.2011, greşit apreciată iniţial de organul fiscal, ca fiind nemotivată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, instanţa de control judiciar reţinând că motivarea superficială a contestaţiei, fără o justificare legală bine argumentată nu este suficientă şi nici concludentă pentru a răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură orice act administrativ.

De altfel, constată instanţa de control judiciar că nici în cadrul motivelor de recurs, recurenta-reclamanta nu a combătut raţionamentul judecătorului de primă jurisdicţie, ci s-a limitat a susţine doar că nu sunt suficiente argumentele acestuia şi că sentinţa a încălcat legea, fără a reda norma legală pretinsă a fi fost încălcată.

Si cea de-a doua critică a recurentei - reclamante din cadrul contestaţiei, alături de autoritatea de lucru judecat, a fost judicios respinsă de către instanţa de primă jurisdicţie, reţinând că nu a intervenit prescripţia fiscală pentru verificarea sumei reprezentată de accesorii în cuantum de 1.638,676 RON, acestea putând fi calculate într-un termen de 5 ani de la data ultimului act de stabilire a creanţei fiscale.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, argumentele invocate de recurenta - reclamantă în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2233 din 11.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021.