Teacher's exclusion of child with disabilities and disclosure of diagnosis constitute discrimination under Romanian administrative law

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti şi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, a solicitat anularea Hotărârii nr. 183/15.03.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 71/2018 din 25 aprilie 2018 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, respingând, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond reclamanta A., a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, în sensul anulării Hotărârii nr. 183/15.03.2017 pronunţată de CNCD, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în etapa fond cât şi din recurs.

În motivarea recursului, a arătat în esenţă recurenta că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală.

În prima parte a recursului reclamanta a reluat integral criticile de nelegalitate a Hotărârii emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 183/15.03.2017 formulate în cadrul cererii de chemare în judecată.

În continuare, a susţinut că, în ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond, deşi se retine că în cauză a fost aplicat un tratament diferenţiat minorei, instanţa nu precizează în ce a constat acest tratament diferenţiat, în condiţiile în care, prin aspectele relatate mai sus recurenta a demonstrat că nu a fost aplicat un tratament diferenţiat de către învăţătoare.

Instanţa de fond, a reţinut in sarcina recurentei -reclamante acţiunea părinţilor, care printr-o adresă înaintata conducerii unităţii au solicitat sa se ia masuri cu privire la minora B..

Susţine recurenra că această adresă a fost întocmită de către Comitetul de părinţi al clasei, fără ca aceasta să aibă vreo implicare. Astfel cum a mai precizat, manifestarea comportamentală a minorei a fost observata de părinţi in mod direct, fără ca recurenta-reclamanta sa fie implicată.

Prin decizia atacată, instanţa de fond face referire la acţiunea de izolare a minorei în alta clasă prin mutarea băncii . Cu privire la acest aspect arată recurenta că, din înscrisurile şi fotografiile depuse la dosarul cauzei, se poate observa cu uşurinţă faptul că minora nu a fost izolată astfel cu se susţine, în caz contrar, se întreaba retoric recurenta cum ar fi putut sa fie prezentă la activităţile prezentate, daca aceasta ar fi fost izolată în alta clasă?.

Referitor la înregistrarea audio prezentată, invocă faptul că aceasta nu a fost autorizată, iar prezentarea unei convorbiri rupta dintr-un context poate avea cu totul alta semnificaţie decât întreaga convorbire.

Cu privire la comunicarea către asistenta medicala a diagnosticului minorei, susţine recurenta că nu a fost făcuta în sensul publicităţii acestui diagnostic, ci în sensul de a analiza cadrul medical daca minorei i se poate administra vaccinul.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul ca s-a constatat o discriminare urmare a tratamentului diferenţiat aplicat de către recurenta-reclamanta, arată aceasta că se poate observa ca acest aspect nu a făcut obiectul unei analize efective din partea instanţei, aceasta limitându-se a invoca lapidar anumite motive din Hotărârea CNCD, unele aspecte fiind reţinute în mod eronat, chiar dacă au fost combătute cu probe de către recurenta (ex. mutarea băncii elevei în altă clasă).

In acest context, recurenta consideră ca este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamantă, deşi acesta i-a fost comunicat în termenul legal.

Întâmpinare în cauză a formulat Centrul European Pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, însă, dat fiind faptul că în etapa procesuală a fondului reclamanta a renunţat a se judeca în contradictoriu cu respectiva entitate juridică, instanţa luând act de această poziţie procesuală prin hotărârea ce face obiectul judecăţii, iar această soluţie nu a fost recurată de către niciuna dintre părţi, intrând astfel în puterea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că apărările formulate în cadrul acestei întâmpinări nu vor fi avute în vedere de instanţă, fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea părţilor de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise şi reţine dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, instanţa de control judiciar reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti şi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, a solicitat anularea Hotărârii nr. 183/15.03.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea nr. 183/15.03.2017 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-au hotărât următoarele:

1. Comportamentul opoziţionist faţă de integrarea minorei în colectiv, manifestat de reclamanta A. prin refuzul de a colabora cu părinţii (omiterea invitării acestora la şedinţele cu părinţii şi omiterea anunţării părinţilor pentru achiziţionarea materialelor necesare la ore), comunicarea diagnosticului minorei în faţa celorlalţi părinţi şi demararea acţiunii de convingere în vederea excluderii copilului din clasă constituie discriminare şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;

2. Sancţionarea reclamantei A. în temeiul art. 26 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu amendă contravenţională în valoare de 1000 RON;

3. Atitudinea manifestată de reclamantele C. şi D. şi lipsa de cooperare manifestată de conducerea unităţii şcolare constituie discriminare directă conform art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;

4. Sancţionarea reclamantei C. în temeiul art. 26 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu amendă contravenţională în valoare de 1000 RON;

5. Sancţionarea reclamantei D. în temeiul art. 26 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu amendă contravenţională în valoare de 1000 RON;

6. Obligă părţile reclamate să publice rezultatul prezentei hotărâri, cu excluderea datelor cu caracter personal într-un ziar de circulaţie locală, conform art. 26 alin. (2) al O.G. nr. 137/2000.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, luând act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul, hotărârea respectând exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă A., reţine instanţa de control judiciar că, deşi aceasta invocă ca temei de drept al recursului său doar motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei", va avea în vedere şi faptul că, în dezvoltarea recursului acesta critică şi modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Aşadar, în analiza sentinţei atacate prin prisma celor două motive de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va verifica modul în care hotărârea adoptată a fost motivată, respectiv dacă instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurenta- reclamantă a invocat în esenţă nemotivarea hotărârii, susţinând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Această critică nu pot fi însă reţinută de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, arătând în considerentele hotărârii atât motivele pentru care a constatat legalitatea actului administrativ contestat cât şi cele pentru care a înlăturat criticile reclamantei.

Reţine instanţa de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile/criticile invocate de reclamantă cu privire la nelegalitatea Hotărârii nr. 183/15.03.2016, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele impuse de această procedură şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic raţionamentul în baza căruia a considerat că Hotărârea nr. 183/15.03.2016 este legală şi temeinică, iar argumentele reclamantei sunt nefondate, neputându-se reţine astfel nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat atât criticile reclamantei cât şi apărările pârâtului şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată respectând exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile acesteia, dimpotrivă, le-a respins, constatând că nu sunt întemeiate, expunând totodată şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esenţiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurenta- reclamantă, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de casare nu este incident în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ce prevăd următoarele:

"Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice".

Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".

Art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:

"Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe cale le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Efectuând propria evaluare a materialului probator, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a aplicat şi interpretat în mod corect dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând faptul că, respectivul comportamentul opoziţionist al reclamantei faţă de integrarea minorei în colectivul clasei, refuzul de a colabora cu părinţii acesteia, comunicarea diagnosticului minorei în faţa celorlalţi părinţi precum şi demararea acţiunii de convingere în vederea excluderii minorei B. din clasă reprezintă discriminare conform prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, reprezentând o deosebire pe baza de dizabilitate care are ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate a dreptului la educaţie şi al dreptului la sănătate.

Se constată, aşadar, că, pentru ca o faptă să fie calificată discriminatorie, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: să existe un tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă faţă de persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile; să existe un criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare; scopul sau efectul tratamentului diferenţiat trebuie să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului reţine că în cauză a existat un raport de cauzalitate între faptele imputate recurentei - reclamante prin hotărârea contestată şi criteriul constatat (handicap) dizabilitate, în sensul în care afecţiunea de care suferă minora în cauză, respectiv tulburări din spectrul autist tip Asperger şi ADHD, a constituit cauza tratamentului diferenţiat aplicat de către aceasta, boala minorei constituind motivul determinant în aplicarea unor anumite diferenţieri în ceea ce priveşte tratamentul aplicat acesteia faţă de ceilalţi copii din clasă.

Astfel, tratamentul diferenţiat aplicat minorei de către recurenta - reclamantă, respectiv demersurile făcute pentru a nu fi primită la cursuri, au avut drept efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de legalitate, a dreptului la educaţie, prev. de art. 32 din Constituţia României, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, art. 1 alin. (2) lit. e), v), din) O.G. nr. 137/2000, a cât şi a dreptului la demnitate prevăzut de art. 6 lit. g) din Legea nr. 272/2004 privind promovarea şi garantarea drepturilor copilului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi intimatul - pârât au adoptat soluţii corecte, raportat la definiţia discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, republicată şi, raportat la criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, apreciază că se impune respingere acestei căi de atac, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 71/2018 din 25 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021.