Start of the 90-day filing deadline with the Insurance Policyholders' Guarantee Fund: accrual of the claim versus effective knowledge of the insurer's identity

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea deciziei nr. 13114/13.02.2018 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale, către victima A., în calitate de persoană vătămată, în urma producerii accidentului rutier din data de 13.02.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3100 din data de 28 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 13114/13.02.2018 şi a respins cererea de obligare directă a pârâtului la plata despăgubirii ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea în tot a acesteia.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015 referitoare la termenul de 90 de zile care se calculeaza în raport de data naşterii dreptului de creanţă, a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015, ce reglementează atribuţiile Fondului în ceea ce priveşte analiza şi verificarea documentelor anexate de petent în susţinerea cererii de plata, precum şi a art. 2548 C. civ.

În raport de dispoziţiile legale mai sus-menţionate, instanţa de fond a apreciat fără temei că momentul la care s-a născut dreptul de creanţă al intimatei-reclamante se plasează în timp la data de 21.04.2017, considerând că ne aflăm în situaţia reglementată de teza a II-a din art. 14, respectiv o creanţă născută ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Această interpretare a instanţei de fond nu poate fi primită, având în vedere că momentul naşterii dreptului de creanţă al intimatei-reclamante coincide cu data producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (accidentul rutier), opinie împărtăşită, de altfel, de instanţă, însă numai la nivel teoretic.

A apreciat recurentul că hotărârea instanţei de fond este vădit nelegală, având în vedere faptul că termenul de 90 de zile este un termen de decădere, iar toate termenele imperative sunt prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări. Faţă de formularea neechivocă a textului de lege - 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă atunci când acesta s-a născut ulterior - rezultă că termenul menţionat este unul imperativ, care, conform art. 2548 C. civ., nu este supus suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Decăderea este o sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv prin neexercitarea lui înăuntrul termenului stabilit de lege sau de părţi. Or, reclamanta sau reprezentantul său a cunoscut faptul producerii prejudiciului încă de la data producerii accidentului, neexistând niciun impediment legal în exerciţiul dreptului său de a cere despăgubiri de la asigurător sau din disponibilităţile Fondului.

Rezultă, aşadar, că dreptul de creanţă s-a născut la data producerii accidentului de circulaţie (a riscului asigurat), nicidecum la data la care reclamanta pretinde că a cunoscut asigurătorul RCA.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisurile din dosarul administrativ care demonstrează că intimata-reclamantă, prin reprezentanţii săi, a avut posibilitatea să afle chiar din dosarul penal nr. x/2015 care este asiguratorul RCA, astfel cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauza penală, ancheta socială nr. 1286/08.03.2017 sau Certificatul medico-legal nr. 76-R/A2 din 04.03.2015.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. - reprezentant B., a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile recurentului-pârât vizează, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor în ceea ce priveşte calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 13114/13.02.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardive formulată cererea petentei A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 13.02.2015, reţinând că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015, respectiv 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de intrare în faliment a asigurătorului S.C. C. S.A., calculat de la data de 28.04.2016.

Această decizie a fost atacată de reclamantă şi anulată de prima instanţă, ca urmare a faptului că, în cazul reclamantei, termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de 21.04.2017, data la care aceasta a cunoscut toate elementele ce i-au permis să formuleze cererea de plată la cel care s-a subrogat în obligaţiile asigurătorului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

În raport cu circumstanţele speţei, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, ale cărei considerente le validează, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care intimata-reclamantă a cunoscut asigurătorul autovehiculului implicat în accident.

Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 13.02.2015. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 100-110 de zile de îngrijiri medicale şi intervenţii chirurgicale şi tratamente ulterioare. În urma acestui accident s-a format dosarul de cercetare penală nr. 659/P/2015, iar prin adresa emisă de I.P.J. Suceava - Politia oraşului Vicovu de Sus nr. 380480 din data de 21.04.2017 s-a comunicat reclamanteu faptul că dosarul de cercetare penala este în curs de soluţionare, fiind pusa în mişcare acţiunea penală împotriva numitului D., urmând ca dosarul să fie înaintat cu soluţie Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuti. Cu această ocazie a fost comunicată victimei şi poliţa RCA a autoturismului implicat în accident, până la acea dată victima necunoscând asigurătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului conform cărora dreptul de creanţă al intimatei-reclamante s-a născut la data producerii accidentului rutier, iar anumite acte de procedură din cadrul dosarului de cercetare penală dovedesc faptul că reclamanta ar fi putut lua cunoştinţă de numele asigurătorului la momentul audierii sale de către organele de poliţie sau la momentul efectuării raportului de expertiză.

Reţinând circumstanţele factuale (numărul de zile de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, ce au presupus intervenţii chirurgicale ulterioare şi tratament de specialitate, precum şi procedura judiciară penală desfăşurată pe o perioadă îndelungată de timp, nefinalizată nici la data sesizării instanţei de contencios administrativ), Înalta Curte constată că până la momentul comunicării de către I.P.J. Suceava a datelor asigurătorului la care avea poliţa RCA persoana vinovată de producerea accidentului, victima - minor fără studii juridice nu putea să cunoască, în mod efectiv, faptul că maşina era asigurată la societatea C. S.A., intrată în faliment.

De asemenea, faptul că reclamanta a fost audiată la poliţie în data de 2.06.2015 nu poate avea valenţele indicate de recurrent, întrucât audierea a avut ca scop doar consemnarea declaraţiilor acesteia, iar nu pentru prezentarea lucrărilor dosarului penal, astfel că nu se poate pretinde că reclamanta a cunoscut la acel moment atât paguba, cât şi pe cel care răspundere de ea.

Prin urmare, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut caracterul nelegal al soluţiei de respingere a cererii de plată ca fiind tardivă, câtă vreme dosarul penal nr. x/2015 nu s-a finalizat, iar victima - creditor de asigurare nu a cunoscut până la data de 21.04.2017 numele asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a notifica Fondul, termenul de 90 de zile prevăzut de lege începând să curgă de la momentul cunoaşterii efective a datelor asigurătorului.

Pentru considerentele expuse, reţinând că soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3100 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2021.