Wage discrimination claim for auxiliary judicial staff rejected as unlawful under mandatory 30% aggregate salary supplement cap

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 iulie 2018, sub nr. x/2018, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 1094 din 21 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. şi III. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor:

1. să se constate că, în raport cu personalul de pe raza Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti, Ploieşti, s.a., sunt discriminaţi cu privire la cuantumul VRS, la plata sporurilor care trebuie să fie în cuantum de 45% (şi nu de 30 %) cum a stabilit în mod incorect pârâta Curtea de Apel Oradea şi cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului salariului în raport de personalul din raza Curţilor de Apel Oradea;

2. revocarea Deciziei nr. 23/BRU/2018 din data de 15.03.2018 emisă de Curtea de Apel Oradea şi Hotărârile nr. 8 si nr. 9 din 12 martie 2018 emise de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea, prin care s-a admis în parte contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 5/BRU din 05 februarie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Oradea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care să includă şi valoarea de referinţă sectorială corectă, de 445,5 RON majorată conform O.G. nr. 13/2008 - majorare prevăzută pentru perioada 01.10.2008 - şi în continuare, aşa încât VRS la data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015 trebuia să fie de 421,36 RON, iar în urma aplicării acestei legi şi a Legii nr. 71/2015, VRS actual este de 463,5 RON până în prezent şi pe viitor până la intervenirea unui alt act normativ;

3. plata integrală a sporurilor prevăzute de lege, în cuantum de 45 % (şi nu de 30 % cât s-a stabilit prin Decizia şi Hotărârile atacate) pentru ultimii trei ani anteriori formulării acţiunii, până în prezent şi pe viitor până la intervenirea unui alt act normativ;

4. pentru reclamanţii personal auxiliar de specialitate şi conex, stabilirea corectă a salariilor de încadrare, inclusiv a sporului pentru vechime în muncă şi în specialitate, având în vedere VRS corectă sus menţionată, dar şi cuantumul corect al sporurilor, în total de 45%, aşa cum au fost stabilite pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău, Bucureşti, Ploieşti, cu efectuarea cuvenitelor menţiuni în cărţile de muncă electronice;

5. obligarea pârâţilor Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariate cu privire la VRS stabilită conform petitului 2 pentru ultimii trei ani anteriori formulării acţiunii până în prezent şi pe viitor, sume ce vor fi actualizate;

6. obligarea pârâţilor Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a dobânzii legale şi a penalităţilor aferente până la plata integrală a sumelor datorate;

7. obligarea pârâţilor Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale cu privire la cuantumul sporurilor (45 % în loc de cei aproximativ 30 % - întrucât aceste sporuri au fost acordate în procente diferite pentru fiecare din reclamanţi), cuantum stabilit conform petitului 4, sume ce vor fi actualizate;

8. obligarea pârâţilor Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a dobânzii legale şi a penalităţilor până la plata integrală a sumelor datorate cu privire la cuantumul sporurilor;

9. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu prezentul proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1223 din 29 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea pe capetele 5-9 de cerere;

- a respins capetele 5-9 de cerere împotriva pârâtei Curtea de Apel Oradea pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei;

- a respins cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanţii A. ş.a., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi arată, în esenţă, că deciziile de stabilire a drepturilor salariale şi hotărârile de colegiu atacate au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, respectiv sub aspectul stabilirii salariului de bază, al stabilirii sporurilor şi sub aspectul stabilirii valorii de referinţă sectoriale la 445,5 RON, în loc de 463,5 RON, cum este corect în urma aplicării O.G. nr. 13/2008 şi ulterior Legii nr. 293/2015 şi Legii nr. 71/2015, VRS de care beneficiază deja o parte din personalul încadrat în "familia ocupaţională justiţie".

În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, apreciază recurenţii că prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) nu se aplică, întrucât art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

Câtă vreme salariul/indemnizaţia de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut în anexe, rezultă că inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinat prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la legea-cadru, precum şi aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

Recurenţii arată că şi reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiatori ai Legii nr. 153/2017, au precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate, astfel:

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 din lege, şi cu respectarea prevederilor art. 25 din lege."

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, recurenţii fac trimitere la art. 23 din legea-cadru care prevede că "Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulamant-cadru elaborat (...)".

Cât priveşte limitarea sporurilor la 30%, în opinia recurenţilor, aceasta contravine chiar dispoziţiilor din legea salarizării, în care se arată că "În anul 2018 cuantumul sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi care nu va putea depăşi procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Deci, cuantumul acestor sporuri este la nivelul bugetului ordonatorului de credite, nu la nivelul angajatului, aşa încât, cuantumul sporurilor pentru recurenţi trebuie să fie de 45%, stabilit prin legi şi hotărâri judecătoreşti, şi nu de 30% cum eronat s-a avut în vedere.

Prin note scrise înregistrate la dosar, la 4 octombrie 2021, au susţinut recurenţii-reclamanţi că, potrivit deciziilor anexate acestor note, au făcut dovada că la nivelul familiei ocupaţionale justiţie există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectorială mai mare (de 484,169 RON) decât cea aplicată la nivelul ÎCCJ (463,5 RON), împrejurare faţă de care se impune ca, începând cu 9 mai 2015 şi pe viitor, să fie aplicată şi reclamanţilor această valoare sectorială de 484,169 RON.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deşi reclamanţii au solicitat casarea sentinţei recurate în întregul său şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, criticile prezentate nu antamează soluţia referitoare la respingerea cererii faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Nefiind expuse argumente în sens contrar acestei soluţii a instanţei de fond, Înalta Curte o va menţine.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au criticat sentinţa recurată sub aspectul cotei procentuale a sporurilor salariale, susţinând că acest cuantum trebuie să fie calculat prin aplicarea de către angajator a procentului de 30% la fondul de salarii, iar nu la fiecare angajat în parte, invocând aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajaţi ai altor curţi de apel, care ar beneficia de un cuantum mai ridicat al sporurilor.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa instanţelor naţionale au existat opinii diferite referitoare la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicabile salariului de bază. Această problemă de drept a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Această dezlegare de drept corespunde susţinerilor recurenţilor-reclamanţi din prezenta cauză, dar şi considerentelor sentinţei recurate. Chestiunea disputată se referă, însă, la posibilitatea sau nu de a limita cuantumul sporurilor cuvenite salariaţilor la valoarea de 30% din salariul de bază, pentru ca ordonatorul de credite să se asigure de încadrarea în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Instanţa de fond a apreciat că o astfel de practică administrativă este acceptabilă şi nediscriminatorie, pe când recurenţii-reclamanţi o consideră nelegală.

Înalta Curte achiesează la opinia instanţei de fond, care a reţinut în mod corect că obţinerea rezultatului de încadrare în limita prevăzută de textul de lege se poate realiza în mod legal şi prin limitarea sumei sporurilor acordate salariaţilor la 30% din salariul de bază. Atâta timp cât acordarea sporurilor la nivel maxim, de 45% pentru tot personalul, ar conduce la depăşirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, acordarea sporurilor la nivel individual, în aşa fel încât pe total fond de salarii să se respecte dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, nu încalcă principiile nediscriminării şi egalităţii enunţate de art. 6 lit. b) şi c) din acest act normativ.

Înalta Curte are în vedere şi considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurenţii-reclamanţi prin raportare la cuantumul sporurilor calculate de alţi ordonatori secundari de credite, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful nr. 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

În consecinţă, în speţă nu se poate decela situaţia discriminatorie invocată de recurenţii-reclamanţi şi nici o cauză de nelegalitate a actelor administrative atacate, dedusă din stabilirea cuantumului sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază cuvenit fiecărui reclamant, astfel încât instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală de respingere a acţiunii.

Cât priveşte solicitarea reclamanţilor de recalculare a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială care să includă şi majorările acordate prin O.G. nr. 13/2008, Înalta Curte constată că această solicitare nu a făcut obiectul contestaţiei formulate în faţa Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea, ci a fost adresată direct instanţei de contencios administrativ, astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că această solicitare este inadmisibilă, nefiind posibil ca instanţa învestită cu soluţionarea plângerii să se pronunţe asupra unor aspecte care nu au fost invocate prin contestaţia adresată colegiului de conducere.

De altfel, reclamanţilor le-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 463,5 RON începând cu 01.12.2015, astfel că această solicitare a lor a rămas fără obiect.

Astfel, în baza Deciziei nr. 62/BRU/04.07.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea, personalul auxiliar de specialitate şi conex din circumscripţia Curţii de Apel Oradea beneficiază de un salariu de bază brut lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale acestor categorii profesionale se recalculează, având în vedere cele menţionate la art. 1 alin. (2).

Referitor la solicitarea recurenţilor-reclamanţi ca, începând cu 9 mai 2015 şi pe viitor, să fie salarizaţi prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială mai mare de 484,169 RON astfel cum au solicitat prin notele scrise din 4.10.2021, Înalta Curte constată că această solicitare excede problematicii din fond.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. şi III. împotriva sentinţei civile nr. 1223 din 29 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.