Scope of 11-hour rest requirement for multiple contracts: total daily hours vs. consecutive rest periods

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 decembrie 2017, reclamanta Academia de Studii Economice a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (devenit Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Deciziei nr. x/13.06.2017 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate sub nr. x/10.05.2017;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.03.2017, comunicat şi înregistrat la ASE sub nr. x din 11.04.2017, privind Proiectul x, cu titlul "Performanţă şi excelenţă în cercetarea postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România", cod SMIS- 21574 al cărui beneficiar este Academia de Studii Economice din Bucureşti;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3901 din 03.10.2018, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

În principal, sentinţa civilă recurată este dată cu interpretarea vădit eronată a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore" din art. 3 al Directivei 2003/88/CE, respectiv în considerarea unei interpretări potrivit căreia perioada de 24 de ore este în mod necesar ziua calendaristică, zi care începe şi se termină la miezul nopţii, adică începe la ora 00:00 şi se termină la ora 24:00

În subsidiar, sentinţa civilă recurată este dată cu interpretarea posibil eronată a noţiunilor de "timp de lucru" şi, respectiv, de "perioadă de repaus", astfel cum acestea sunt definite prin art. 2 pct. I şi pct. 2 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Această interpretare posibil eronată se coroborează cu încălcarea jurisprudenţei CJUE, respectiv cu încălcarea considerentului 16 din Hotărârea Curţii din 6 octombrie 1982, Cauza 283/81, S.R.L. CILFIT şi Lanificio di Gavardo SpA contra Ministerului Sănătăţii;

De asemenea, partea susţine faptul că sentinţa civilă recurată este dată în considerarea unei aplicări directe de către OI POCII MEN, în calitate de autoritate a Statului Român, a prevederilor art. 3 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

În mod eronat prima instanţă a acceptat raţionamentul autorităţii intimate în sensul că îndeplinirea cerinţei celor minimum 11 ore consecutive de repaus în decursul unei perioade de 24 de ore este echivalentă cu respectarea unei limite de 13 ore lucrate într-o zi calendaristică (art. 3 din Directiva 2003/88/CE), iar îndeplinirea cerinţei celor minimum 12 ore consecutive de repaus între două zile de muncă este echivalentă cu respectarea limitei de 12 ore lucrate într-o zi calendaristică (art. 135 alin. (1) din Codul muncii).

Recurenta opinează că o astfel de interpretare juridică nu este compatibilă cu cerinţa din art. 3 al Directivei, sau, după caz, cu cerinţa din art. 135 alin. (1) din Codul Muncii, întrucât un program obişnuit de lucru de 8 ore/zi, desfăşurat în intervalul orar 08:00-16:00 nu ar permite, în decursul unei zile calendaristice, ca lucrătorul să beneficieze, în ziua respectivă, de minimum 11 ore consecutive de repaus, deoarece ar avea repaus de la miezul nopţii până la 8 dimineaţa, deci 8 ore, apoi ar lucra 8 ore (în intervalul 08.00-16.00) şi apoi ar avea alt repaus de 8 ore (de la 16.00 la 24.00). Într-o astfel de interpretare a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore", prin ziua calendaristică, în exemplul dat, angajatul deşi are 16 ore de repaus, nu este îndeplinită cerinţa Directivei, prin care se solicită minimum 11 ore consecutive de repaus (cele 16 ore de repaus se compun din 2 secvenţe de câte 8 ore consecutive de repaus, care sunt intercalate de cele 8 ore de lucru).

Astfel, a lucra maximum 13 ore pe zi nu reprezintă nicio condiţie necesară şi nicio condiţie suficientă pentru îndeplinirea prevederii din art. 3 al Directivei, nici chiar în situaţia în care limita prevăzută de acesta ar fi interpretată în sens absolut, adică per lucrător, indiferent de câte contracte de muncă sunt încheiate cu indiferent cât de mulţi angajatori în unul sau mai multe state membre.

Recurenta solicită ca instanţa de recurs să constate că sunt întrunite condiţiile pentru ca, în aplicarea teoriei actului clar, să interpreteze ea însăşi art. 3 al Directivei şi să stabilească faptul că simpla depăşire a limitei de 13 ore lucrate într-o zi nu reprezintă, în sine, o abatere de la art. 3 al Directivei, atâta vreme cât este respectată cerinţa privind cele 11 ore consecutive de repaus (atât faţă de ziua de lucru precedentă, cât şi faţă de următoarea zi de lucru).

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Capital Uman a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele arătate la dosar.

4.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare în care a combătut apărările intimatului şi a solicitat, de asemenea, suspendarea judecării recursului până la soluţionarea cererii de decizie preliminară înregistrată pe rolul CJUE sub nr. x din 02.08.2019 având ca obiect interpretarea prevederilor art. 2 pct. 1 şi 2 şi art. 3 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. .

4.3. Intimatul a depus concluzii scrise .

5. Alte aspecte procesuale

Recurenta a depus o cerere în care a arătat că renunţă la solicitarea de suspendare a judecării recursului, precum şi la pct. 2 şi 3 din memoriul de recurs.

Prin notele de şedinţă aflate la dosar, recurenta a solicitat, în temeiul prevederilor art. 254 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 351 C. proc. civ., încuviinţarea probelor cu:

- înscrisurile necesare din care să rezulte timpii alocaţi de experţi în proiectele POSDRU, cu evidenţierea timpului de început şi de sfârşit a activităţii prestate;

- interogatoriul intimatului pentru a se stabili dacă acesta a ţinut seama sau nu de intervalele orare, atunci când a făcut aplicarea prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 3 din din Directiva 2003/88/CE.

În raport de prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins proba cu interogatoriul intimatului ca inadmisibilă în recurs şi a luat act că partea nu are de depus înscrisuri noi în această fază procesuală a litigiului.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de faţă, recurenta Academia de Studii Economice a fost supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

- Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.03.2017;

- Decizia nr. x/13.06.2017 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă înregistrată sub nr. x/10.05.2017 având ca obiect procesul-verbal anterior arătat.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, soluţie care este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

5.2. Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările intimatului din întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Aşa cum s-a prezentat în detaliu în sentinţa recurată, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.03.2017 a fost stabilită o creanţă bugetară în sumă de 2049,75 RON, derivând dintr-o cheltuială afectată de nereguli în cuantum de 2098 RON (1.155 RON salariu net, 219 impozit angajat şi 724 RON contribuţii angajat şi angajator), reprezentând contravaloare ore pontate, bugetate, solicitate la rambursare şi validate cu depăşirea pragului maxim admis de 13 ore/zi, cheltuială aferentă contractului de finanţare nr. x "Performanţă şi excelenţă în cercetarea postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România".

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 53/24.01.2003 privind Codul muncii: "Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive".

Conform art. 3 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 04 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru: "Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore."

Este nefondată critica recurentei în sensul că sentinţa atacată este dată cu interpretarea vădit eronată a sintagmei "în decursul unei perioade de 24 de ore" din art. 3 al Directivei 2003/88/CE.

Prin aplicarea temporară a normelor care reglementează timpul de muncă afectat proiectului, până la data intrării în vigoare a Instrucţiunii nr. 64/2013, autoritatea de control a ţinut seama de dispoziţiile normative cele mai favorabile beneficiarului finanţării, mai precis de limita maximă de 13 ore/zi, prevăzută de art. 3 din Directiva 2003/88/CE.

Orele convenţionale transpuse în ore de muncă care fac obiectul fişelor de pontaj asumate de beneficiarului finanţării şi de către experţii care le-au întocmit, coroborate cu documentele de plată ale salariilor, conduc la limita maximă de 13 ore/zi stabilită în titlul de creanţă dedus judecăţii, evidenţă care a determinat în mod justificat concluzia eludării prevederilor art. 56 din Regulamentul CE 1083/2008, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 (citate de prima instanţă), împreună cu normele anterior nominalizate.

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a cincea) din 17 martie 2021 pronunţată în cauza C-585 - având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Tribunalul Bucureşti, prin decizia din 24 iulie 2019, primită de Curte la 02 august 2019, în procedura Academia de Studii Economice Bucureşti împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale - s-a statuat după cum urmează: "Art. 2 pct. 1 şi art. 3 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 04 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu acelaşi angajator, perioada minimă de repaus zilnic, care este prevăzută la acest articol 3, se aplică acestor contracte considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contractele menţionate luate în considerare în mod separat."

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat şi a aplicat corect dispoziţia normativă europeană, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Academia de Studii Economice împotriva sentinţei civile nr. 3901 din 3 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.