Incompatibility of vice-mayor holding school administration council seat; non-retroactivity of legislative amendment decriminalizing local public institution conflicts

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 decembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 7.12.2017 emis de pârâtă

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 21 mai 2018, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că hotărârea atacată nu este motivată, susţinând, în esenţă, următoarele:

- în ceea ce priveşte primul motiv de anulare pe care l-a invocat prin acţiune, respectiv că nu a fost membru în CA în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al primarului, instanţa nu a argumentat modul în care a interpretat textul legal, raţionamentul prin care a ajuns la concluzia că nu există diferenţe de regim juridic între a fi reprezentantul unei entităţi căreia legea îi impunea să fie reprezentată în CA, pe de o parte, şi de a fi membru în nume propriu, fiind în acelaşi timp viceprimar, pe de altă parte;

- motivul de nelegalitate vizând problema presupusei retroactivităţi a legii a fost respins de instanţă cu o motivare extrem de sumară şi de nesatisfăcătoare la nivelul raţionamentului, neputându-se considera că recurgerea la principiul neretroactivităţii reprezintă, în sine, motivare;

- deşi practica ÎCCJ în materie este binecunoscută, în sensul în care se va analiza obligatoriu distincţia interes personal/interes general în exerciţiul funcţiei, instanţa nu a expus argumentele pentru care a respins solicitarea reclamantului de a analiza interesul urmărit, arătând doar că legea nu distinge;

- totodată, instanţa nu s-a oprit asupra multora dintre argumentele prezentate de reclamant în cererea introductivă.

De asemenea, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esenţă, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că în mod greşit a apreciat prima instanţă că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt aplicabile în cauză, reiterând recurentul argumentele promovate în faţa primei instanţe prin care tinde să demonstreze că intimata-pârâtă a procedat la reţinerea unei stări de incompatibilitate, în baza unei norme legale ce nu exista în perioada de referinţă avută în vedere în raportul de evaluare.

Recurentul-reclamant arată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt de strictă aplicare şi interpretare, iar în cauza de faţă, instanţa de fond le-a extins dincolo de ipotezele în care se aplică.

Recurentul arată că a participat în consiliile de administraţie în calitate de reprezentant al primarului, iar nu în nume propriu, întrucât autoritatea executivă, respectiv instituţia primarului, i-a acordat mandat să o reprezinte, astfel că era obligat să respecte mandatul, căci, dacă ar fi refuzat să-l îndeplinească, ar fi suportat consecinţe legale.

Consideră recurentul că aceste dispoziţii trebuie să fie interpretate în favoarea celui ale cărui drepturi sunt afectate, în speţă în favoarea sa, căci, nu rezultă, dincolo de orice îndoială, că a participat în nume propriu în CA, ci, dimpotrivă, a acţionat pentru a îndeplini un mandat provenind de la un organ executiv, mandat care îi restrânge competenţele strict la urmărirea interesului public.

Mandatul, aşadar, nu este o funcţie şi nu poate genera incompatibilitatea reţinută în sarcina sa.

În opinia recurentului, interpretarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 163/2003 vine în contradicţie cu principiul accesibilităţii şi clarităţii legii.

De asemenea, instanţa de fond a interpretat greşit din punct de vedere sistematic textele legale incidente, în sensul în care, instanţa ar fi trebuit să observe că între Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 1/2011 este o relaţie de gen/specie.

Astfel, în ceea ce priveşte incompatibilităţile, Legea nr. 161/2003 este norma cu caracter general, pe când Legea nr. 1/2011 este norma cu caracter special.

Într-o atare situaţie, modificarea ulterioară a legii generale nu este de natură a lipsi de efecte principiul specialia generalibus derogant. Având în vedere că incompatibilitatea sancţionată de ANI nu mai era sancţionată la momentul la care presupusa faptă a avut loc, consideră că soluţia instanţei de fond este una injustă.

Recurentul susţine şi că în mod greşit instanţa de fond a interpretat principiul neretroactivităţii legii noi.

Deşi în mod corect se reţine că presupusa situaţie de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul s-a născut sub imperiul Legii nr. 161/2003, în forma pe care o avea art. 87 alin. (1) lit. d) la acel moment, totuşi, analiza instanţei de fond se îndepărtează de conţinutul modificat al normei, astfel cum aceasta se află în vigoare la momentul emiterii raportului de evaluare, reţinând instanţa de fond că legea aplicabilă raportului juridic este una civilă.

În raport de dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. civ., care prevăd că "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare", consideră recurentul că activitatea de evaluare a respectării regimului incompatibilităţilor trebuia declanşată şi finalizată prin raportul de evaluare în intervalul de timp în care cazul de incompatibilitate investigat a avut o reglementare legală, adică până la data de 10 iunie 2017. După această dată, cazul de incompatibilitate cercetat nemaifiind reglementat, pârâta nu putea să emită decât un act de clasare şi nu un raport de evaluare prin care să constate respectiva situaţie de incompatibilitate.

Arată că principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit căreia, de îndată ce o lege a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea sa în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. Acest principiu nu are o consacrare expresă, însă este apreciat ca fiind consecinţa firească a principiului neretroactivităţii, pe care îl completează, cum se reţine, spre exemplu, în decizia nr. 2449/2013 a ÎCCJ. Acest principiu cunoaşte o excepţie, şi anume, ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi, care poate fi prevăzută de legiuitor, în mod expres, în cuprinsul legii noi, sau poate fi dedusă din redactarea legii.

În speţă, activitatea de verificare a situaţiei de incompatibilitate s-a declanşat sub imperiul textului nemodificat de Legea nr. 128/10 iunie 2017, însă, raportul de evaluare s-a încheiat după intrarea în vigoare a legii noi - Legea nr. 128/2017, care a eliminat din sfera cazurilor de incompatibilitate pe cel care interzicea exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al unei şcoli. Întrucât Legea nr. 128/2017 nu cuprinde norme tranzitorii în ceea ce priveşte situaţiile născute anterior intrării sale în vigoare, ar rezulta că prevederile acesteia se aplică şi situaţiilor juridice născute sub legea veche, dar nesoluţionate încă la momentul intrării în vigoare a legii noi. Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că situaţiile juridice născute sub legea veche, dar nesoluţionate încă la data intrării în vigoare a legii noi, rămân supuse reglementărilor legale sub care s-au ivit.

Recurentul invocă şi că prima instanţă ar fi trebuit să observe că nu a fost niciodată remunerat, ceea ce demonstrează că el nu a acţionat pentru un interes personal. Pe de altă parte, făcând parte din CA al unităţii de învăţământ nu din voinţă proprie, ci în executarea unui mandat dat de organul executiv al oraşului, recurentul susţine faptul că a acţionat pentru un interes social.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a depus întâmpinare, însă, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate. Subsumat acestui text de lege, recurentul-reclamant a invocat caracterul succint ori chiar lipsa motivării cu privire la o serie de apărări ale părţii, susţineri care, la verificarea conţinutului sentinţei recurate, nu se confirmă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârâtă nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neprezentării argumentelor proprii instanţei şi al neanalizării susţinerilor reclamantului, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinţei reiese că au fost avute în vedere susţinerile părţilor, raportate la probatoriile administrate în cauză.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

În realitate, nemulţumirile recurentului-reclamant privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Trecând la analiza motivelor de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, de asemenea.

Instanţa de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/07.12.2017, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că persoana evaluată a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în sensul prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deţinând în perioada 09.08.2012 - 29.10.2013, simultan cu funcţia de viceprimar al oraşului Negreşti, judeţul Vaslui, calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Grupului Şcolar Industrial Nicolae Iorga Negreşti, al Şcolii Mihai David din Negreşti şi al Şcolii cu clasele I-VIII Parpaniţa.

Instanţa a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, soluţie care este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

După cum a arătat şi intimata prin intermediul notelor scrise înregistrate în dosarul de recurs, se observă că, prin recursul formulat, recurentul nu neagă situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare, ci critică sentinţa instanţei de fond motivat de faptul că se impunea a se lua în considerare că (i) nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administraţie al instituţiilor de învăţământ în nume propriu, ci ca reprezentant al primarului, (ii) a se da eficienţă modificărilor aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017 şi (iii) a se avea în vedere faptul că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că starea de incompatibilitate nu există, întrucât nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administraţie al instituţiilor de învăţământ în nume propriu, ci ca reprezentant al primarului

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada evaluată, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie al unei instituţiile publice.

De asemenea, conform art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, forma în vigoare până la 30.06.2014, (î)n unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unor unităţi de învăţământ de nivel gimnazial, cum este cazul în speţă.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus-menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică - unitate de învăţământ de nivel gimnazial, condiţii pe care este cert că recurentul-reclamant A. le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 9 august 2012 - 29 octombrie 2013.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Intenţia legiuitorului, aşadar, este clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar/viceprimar, şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ.

Această obligaţie nu se consideră îndeplinită şi nu produce efecte sub aspectul inexistenţei incompatibilităţii, în cazul în care calitatea de reprezentant al primarului în consiliul de administraţie al unităţii şcolare este transferată în persoana viceprimarului, acesta fiind cel care participă la şedinţele consiliului de administraţie, deţinând astfel calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, adică, tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului oraşului Negreşti, judeţul Vaslui - recurentul-reclamant A., s.n, în consiliul de administraţie al şcolilor gimnaziale nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Este de subliniat aspectul că în consiliul de administraţie al şcolii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că trebuia să se dea eficienţă modificărilor aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/2017

Este adevărat că ulterior legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală.

Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi ...cu excepţia... membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.

O atare modificare legislativă, însă, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum greşit apreciază recurentul-reclamant.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă.

Nu se poate reţine astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei recurentului-reclamant, cu mult premergătoare apariţiei acestei legi (09.08.2012 - 29.10.2013), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activităţii de evaluare.

Astfel, raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia. Cu alte cuvinte, o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data naşterii ei.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, şi nu dispoziţiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârşirii faptei de incompatibilitate referitoare la deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al unor şcoli gimnaziale.

Faţă de acestea, se reţine, încă o dată, că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcţia de viceprimar al oraşului Negreşti şi cea de membru în Consiliile de Administraţie ale unităţilor şcolare de pe raza oraşului Negreşti.

Nu serveşte în prezenta cauză, pentru înlăturarea concluziilor de mai sus, nici argumentul legat de interpretarea dispoziţiilor cu observarea modificărilor succesive în timp.

Soluţia legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, este clar în sensul unei incompatibilităţi pentru situaţia de cumul de calităţi precum cel în cauză, astfel că, nu invită la speculaţii şi interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepţia), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Această lege este o chestiune de optică legislativă ce aparţine exclusiv legiuitorului, care şi-a asumat o astfel de formă, tot astfel cum, ulterior, în 2017, legiuitorul a înţeles să-şi asume o altă optică şi să instituie o excepţie în sensul arătat anterior.

În acest sens, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate. În acest sens, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa în materie, a constatat că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Cu privire la succesiunea în timp a soluţiilor legislative criticate, Curtea a reţinut că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităţilor, iar instanţa judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, potrivit principiului tempus regit actum.

În concluzie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica din recurs privitoare la neaplicarea de către autoritatea pârâtă şi de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 128/2017.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susţine că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat

Înalta Curte reţine că nu are relevanţă că nu a fost demonstrat un interes personal sau patrimonial al recurentului-reclamant, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru exercitarea calităţii de membru al Consiliului de Administraţie al şcolilor, întrucât Legea nr. 161/2003 nu condiţionează starea de incompatibilitate de obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit, astfel că este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie.

De altfel, nici referirile recurentului-reclamant la particularităţile prezentului litigiu, respectiv că a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal, nu sunt de natură să justifice soluţia de anulare a raportului de evaluare.

Dovedirea interesului prezintă relevanţă sub aspectul existenţei conflictului de interese şi nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate şi nu în conflict de interese.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de menţinere a Raportului de evaluare prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant este legală, corect fiind constatată incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 21 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.