Procedural culpability in annulment actions mooted by legislative amendment: court costs allocation where lack of interest arises from the defendant's conduct

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

- în principal, anularea în întregime a Ordinului nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare şi a Ordinului nr. 2761/2018 pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.960/2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare;

- în subsidiar, anularea în parte a Ordinului nr. 1960/2018 şi a Ordinului nr. 2761/2018 în limitele dezvoltate în prezenta acţiune;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 12 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj:

- a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă;

- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes;

- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 11.347,7 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal instanţa a admis cererea reclamantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 453 C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât ANAF nu se află în culpă procesuală, acţiunea reclamantei fiind respinsă ca lipsită de interes. În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că nu se poate aprecia că modificarea ordinului în discuţie este datorată (exclusiv) acţiunii în justiţie formulată de reclamantă, pentru a se stabili o culpă procesuală a ANAF. În plus, modificarea ordinului a intervenit în data de 04.03.2019, cu mult înainte de data pronunţării hotărârii în cauză.

Nu sunt îndeplinite nici criteriile legate de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Arată în acest sens că speţa (anulare OPANAF nr. 3236/2018) nu prezintă un fenomen social nou care să fi determinat caracterul de noutate al unei astfel de cauze şi, pe cale de consecinţă, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaţilor, cât şi în soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată.

Aşadar, cheltuielile de judecată pretinse de către reclamantă şi acordate de către instanţa de judecată cu titlu de onorariu avocaţial nu au caracter necesar, cheltuielile de judecată achitate având un cuantum prea ridicat/nerezonabil în raport de gradul de complexitate al cauzei şi activitatea prestată de către mandatarul avocat, angajat să susţină interesele reclamantei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată intimata-reclamantă că ceea ce a condus la inexistenţa interesului său în susţinerea acţiunii a fost conduita ANAF de a abroga dispoziţiile care o vătămau din cuprinsul Ordinului nr. 3236/2018. Este adevărat că ANAF nu a recunoscut în mod expres pretenţiile reclamantei, dar conduita pârâtei poate fi calificată drept o recunoaştere tacită. Consideră, aşadar, evidentă culpa procesuală a ANAF şi legătura de cauzalitate între aceasta şi cheltuielile de judecată solicitate, mai ales că, până la abrogarea dispoziţiilor privind depozitul, Preşedintele ANAF a mai emis două ordine care au impus modificarea acţiunii în anulare în consecinţă, astfel încât cheltuielile de judecată au crescut direct proporţional cu activitatea desfăşurată de avocat.

În concluzie, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale, fără să încalce art. 453 C. proc. civ., cum în mod eronat susţine recurenta.

Cât priveşte susţinerile legate de cuantumul cheltuielilor de judecată, arată că acestea nu pot fi analizate în acest stadiu procesual, deoarece instanţa de recurs nu poate să se pronunţe asupra cheltuielilor acordate de către instanţa de fond, cu atât mai mult asupra cuantumului acestora.

Şi totuşi, arată că în mod greşit se susţine că instanţa de fond ar fi obligat ANAF la plata unei sume nejustificat de mare. Instanţa de fond a acordat cheltuieli de judecată aplicând criteriile de apreciere oferite de art. 451 C. proc. civ., pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de avocat, în ambele cazuri ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul cauzei la data de 7 decembrie 2021, intimata-reclamantă a solicitat anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că motivele invocate, referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocând în acest sens Decizia nr. 3/2020, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală critică faptul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, faţă de reclamantă.

Înalta Curte aminteşte că, prin Decizia nr. 3/2020 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a apreciat că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face (…). În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, neputând fi analizată pe calea recursului".

În consecinţă, această critică nu se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat de către recurenta-pârâtă, astfel că nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar, din perspectiva cuantumului cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte contestarea însăşi a obligării recurentei la suportarea unor astfel de cheltuieli, se impune a se preciza cu prioritate că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin pierderea procesului. Este de menţionat că pentru a se stabili o culpă procesuală, trebuie a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din C. proc. civ. prevede că, în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanşarea sau purtarea unui proces, este exonerată de plata cheltuielilor de judecată, dacă recunoaşte pretenţiile până la primul termen la care părţile sunt legal citate.

În cauza de faţă, culpa procesuală a pârâtei, raportat la demersul judiciar pe care reclamanta A. S.R.L. l-a declanşat prin formularea cererii de anulare a dispoziţiilor legale vătămătoare, a fost dovedită, faţă de soluţia pronunţată în cauză, în care s-a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes, fiind astfel întrunite cerinţele unei răspunderi civile sub aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de necesitatea apelării la intervenţia instanţei judecătoreşti pentru ca reclamanta să obţină pretenţia solicitată.

Totodată, nu se pot reţine criticile recurentei referitoare la lipsa culpei sale procesuale, raportat numai la reaua credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, cât timp s-a constatat necesitatea declanşării de către reclamantă a unui proces pe parcursul căruia aceasta a efectuat cheltuieli de judecată şi în care s-a demonstrat că pârâta a procedat la adoptarea unui nou ordin, care conţinea dispoziţii la fel de vătămătoare pentru reclamantă, fapt ce a determinat-o pe aceasta să formuleze o cerere adiţională la acţiunea introductivă, pentru ca ulterior, pârâta să renunţe la soluţia legislativă contestată şi să revină la reglementarea anterioară, după declanşarea acestui demers judiciar.

Prin urmare, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată de către pârâtă există, întrucât aceasta se află în culpă procesuală, astfel că cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată, instanţa de fond procedând în mod corect la admiterea acestei solicitări.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Totodată, văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi soluţia dată recursului, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuţie şi va obliga recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata către această intimată a sumei de 1.000 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 99 din 12 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.