Guarantee Fund’s rejection of insurance claim for unpaid non-due premium installments deemed illegal despite contractual suspension clauses

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 10.11.2017, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 9757 din data de 31 august 2017, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea deciziei nr. 9757 din data de 31 august 2017 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 23.690,22 RON, dar şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1146 din data de 13 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 9757/11.10.2017, a obligat pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată nr. x/18.04.2016, dar şi la plata către reclamant a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-a arătat că sentinţa este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, respectiv art. 2 alin. (1) şi (3), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 11, art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 16 din Legea nr. 213/2015, art. 1166, art. 1270 alin. (1), art. 2206 C. civ., art. 258 lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2014.

A subliniat recurentul faptul că F.G.A. nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al acestuia şi nu plăteşte sumele solicitate în baza unei răspunderi contractuale, Fondul neavând vreun raport contractual cu creditorul de asigurare.

În privinţa contractului de asigurare facultativă încheiat între reclamantul din prezenta cauză şi asigurătorul B. S.A., recurentul a arătat că acesta conţine prevederea conform căreia "prima de asigurare este dtorată pentru întreaga perioadă de asigurare", astfel că reclamantul avea obligaţia expres stabilită de a achita integral prima de asigurare, cu respectarea scadenţei convenite pentru fiecare dintre cele 4 rate la care a fost împărţită prima de asigurare, sub sancţiunea suspendării executării oricărei obligaţii care îi incumbă asigurătorului în baza contractului.

În acest sens, este evident că este eronată motivarea instanţei care reţine că "Nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 10.2, art. 10.6 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice, invocate de pârâtul FGA, în sensul că poliţa de asigurare este suspendată", întrucât, în realitate, nu poliţa se suspendă, ci, aşa cum stabilesc părţile contractante, este suspendată retroctiv începând cu ziua următoare datei scadente executarea oricărei obligaţii a asigurătorului asumată prin contractul de asigurare-art. 10.6 din condiţiile de asigurare la contractul Eurocasco.

De asemenea, instanţa a reţinut, în mod greşit, că pârâtul trebuia să reţină rata 4 din despăgubire, întrucât dispoziţiile legale care îi reglementează activitate nu permit F.G.A. să încaseze primele sau ratele primelor de asigurare, acestea putând fi, eventual, achitate doar lichidatorului judiciar desemnat pentru asigurătorul falit B. S.A..

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul din prezenta cauză a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 9757 din data de 31 august 2017, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x/18.04.2016, privind acordarea despăgubirilor aferente evenimentului asigurat, ca urmare a nedepunerii dovezii de achitare a tuturor ratelor primei de asigurare.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat decizia contestată, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile invocate de pârât nu sunt incidente în cauză, câtă vreme la momentul producerii accidentului toate ratele scadente erau achitate de reclamant, rata 4 nefiind scadentă.

Fiind învestită cu soluţionarea căii de atac promovate de autoritatea pârâtă, Înalta Curte reţine că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Dispoziţiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Conform art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificate privind daunele înregistrate".

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a avut în vedere, în soluţionarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât şi condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Se reţine că poliţa EuroCasco nr. x a fost emisă de societatea de asigurare la data de 09.12.2014, cu valabilitate de la 10.12.2014 la 09.12.2015, fiind stabilită o primă de asigurare în cuantum de 468,53 Euro. Această primă de asigurare a fost eşalonată în 4 rate, cu următoarele scadenţe: 10.12.2014, 10.03.2015, 10.06.2015, 10.09.2015.

Înalta Curte are în vedere faptul că riscul asigurat s-a produs la data de 08.05.2015, dată la care rata nr. 2 care devenise scadentă era achitată, nefiind achitate ratele care nu erau scadente, respectiv ratele nr. 3 şi nr. 4. Reclamantul a achitat ulterior şi rata nr. 3, fără a mai achita rata nr. 4, care devenea scadentă la 10.09.2015.

Este adevărat că prevederile art. 10.6 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice dispun: "În caz de neplată la scadenţă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de graţie de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de graţie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente" dar, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se identifică ipoteza anterior enunţată.

În speţă, la momentul producerii accidentului, toate ratele scadente, respectiv ratele nr. 1 şi 2, erau achitate, ratele nr. 3 şi 4 nefiind scadente. În consecinţă, având în vedere că riscul asigurat s-a produs într-un moment în care toate ratele scadente erau achitate şi nu era intervenită starea de suspendare a poliţei, se reţine că asiguratul era îndrituit la plata despăgubirilor, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 5.20 din Condiţiile speciale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice, conform cărora "Asigurătorul va reţine din despăgubire: (…) b) orice prime restante în baza poliţei (prime cu scadenţe anterioare acordării despăgubirii)".

În aceste condiţii, nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 din Legea nr. 213/2015, conform cărora "Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia". Intimatul-reclamant nu avea cum să se conformeze solicitării autorităţii pârâte, în sensul de a transmite dovada achitării ratei nr. 4, iar această împrejurare nu este de natură să ducă la respingerea cererii de plată, decizia contestată fiind nelegală.

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantului fără a o analiza pe fond, astfel că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este rezultatul unei interpretări corecte a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În privinţa solicitării intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este însoţită de documente justificative (factura, chitanţă de plată onorariu etc.), astfel încât o va respinge în temeiul dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1146 din data de 13 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatului A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2021.