Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6145/2021 AI generated

Appeal over defective recruitment competition rejected; cross-appeal dismissed as moot

Case Number Decizia nr. 6145/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's principal appeal as unfounded and the Ministry's incidental cross-appeal as lacking interest, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that had rejected the claimant’s administrative action in its entirety. The claimant had sought an order compelling the Interior Ministry and emergency services authorities to issue an administrative act appointing him to a specialist officer post following a November 2016 recruitment competition, along with military rank, salary damages, interest, and moral damages. The court held that the authorities’ refusal was justified because the competition was procedurally defective: the announcement omitted mandatory post requirements (PC operating skills) from the job description, and score sheets and result tables were drafted after the exam rather than during it, violating the applicable regulations under Ministry Order no. 665/2008. It also rejected the claimant’s arguments on lack of reasoning and non-adjudication of claims, and dismissed the cross-appeal on limitation because no practical benefit resulted where the action had already been rejected on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ, Art. 496 C. proc. civ; Appeal over defective recruitment competition rejected; cross-appeal dismissed as moot: The claimant had sought an order compelling the Interior Ministry and emergency services authorities to issue an administrative act appointing him to a specialist officer post following a November 2016 recruitment competition, along with military rank, salary damages, interest, and moral damages. The court held that the authorities’ refusal was justified because the competition was procedurally defective: the announcement omitted mandatory post requirements (PC operating skills) from the job description, and score sheets and result tables were drafted after the exam rather than during it, violating the applicable regulations under Ministry Order no. 665/2008. It also rejected the claimant’s arguments on lack of reasoning and non-adjudication of claims, and dismissed the cross-appeal on limitation because no practical benefit resulted where the action had already been rejected on the merits.

Keywords

AI generated
administrative competition procedural requirement appointing authority notice of competition draft regulation unsuccessful tender procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Basis for rejecting the principal appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 08.02.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Management Resurse Umane Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al Judeţului Suceava, a solicitat:

- obligarea pârâţilor la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate (recrutare din sursă externă) pe postul de Ofiţer specialist 1 (tehnic) la Serviciul Logistic - Compartimentul Administrativ - la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, în baza concursului organizat la data de 28.11.2016 la Suceava, sub condiţia aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâţilor la acordarea gradului militar, corespunzător postului de Ofiţer specialist I (tehnic), în raport de disp. art. 36 alin. (1) lit. g) şi 52 din Legea nr. 90/1995, art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008;

- obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat pentru postul de Ofiţer specialist I (tehnic) la Serviciul Logistic - Compartimentul Administrativ, prin raportare la gradul militar acordat, în raport de disp. art. 36 alin. (1) lit. g) şi 52 din Legea nr. 90/1995, începând cu data de 29.12.2016 şi până la data încadrării efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate, potrivit petitului precedent;

- obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, pentru prejudiciul provocat de refuzul emiterii actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile ca neîntemeiate.

A fost respinsă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Management Resurse Umane Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al Judeţului Suceava, ca nefondată.

3. Cererile de recurs

3.1 Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a acţiunii.

Criticile formulate de recurent se regăsesc în cererea de declarare a căii de atac depusă la dosarul cauzei .

3.2 Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, urmare admiterii căii de atac, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii, ca prescrisă.

Criticile formulate de recurent se regăsesc în cererea de declarare a căii de atac depusă la dosarul cauzei .

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul A. ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul incident, a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acestuia şi respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul incident, IGSU a depus întâmpinare la dosar, arătând că achiesează motivelor invocate de MAI.

4.3 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Totodată, a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului-reclamant la recursul incident, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAI.

4.4 Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, lipsit de interes, tardiv, iar în subsidiar ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal este nefondat, iar recursul incident este lipsit de interes, pentru următoarele considerente.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Management Resurse Umane Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al Judeţului Suceava, a solicitat:

- obligarea pârâţilor la emiterea actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate (recrutare din sursă externă) pe postul de Ofiţer specialist 1 (tehnic) la Serviciul Logistic - Compartimentul Administrativ - la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, în baza concursului organizat la data de 28.11.2016 la Suceava, sub condiţia aplicării unei amenzi prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâţilor la acordarea gradului militar, corespunzător postului de Ofiţer specialist I (tehnic), în raport de disp. art. 36 alin. (1) lit. g) şi 52 din Legea nr. 90/1995, art. 68 din O.M.I.R.A. nr. 665/2008;

- obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat pentru postul de Ofiţer specialist I (tehnic) la Serviciul Logistic - Compartimentul Administrativ, prin raportare la gradul militar acordat, în raport de disp. art. 36 alin. (1) lit. g) şi 52 din Legea nr. 90/1995, începând cu data de 29.12.2016 şi până la data încadrării efective;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate, potrivit petitului precedent;

- obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, pentru prejudiciul provocat de refuzul emiterii actului administrativ de încadrare directă/chemare în activitate;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa atacată, acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 38 alin. (1)1 din Ordinul MIRA nr. 665/2008, compartimentul de resort din cadrul ministerului - Direcţia Generală Management Resurse Umane are atribuţii de verificare a corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs. În urma verificărilor efectuate DGMRU emite actul administrativ în cazul în care dosarele sunt complete şi corect întocmite, sau restituie unităţii organizatoare documentaţia, pentru verificarea aspectelor semnalate sau pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ în cazul în care se constată nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor, neîndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie "refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Actele dosarului relevă însă că refuzul pârâtelor este justificat întrucât concursul organizat la data de 28 noiembrie 2016 s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor Ordinului MIRA nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile MAI.

Conform art. 26 alin. (2) lit. a) din Ordinul MIRA nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare la momentul organizării şi desfăşurării concursului, anunţul va conţine "denumirea postului pentru care se organizează concursul şi principalele cerinţe ale acestuia, stabilite potrivit prevederilor din fişa postului".

De asemenea, în fişele posturilor la modulul B punctul 3.3. "alte cunoştinţe" este prevăzut "cunoştinţe de operare P.C.", iar la pct. 5 "aptitudini şi abilităţi necesare" este prevăzut, printre altele, "utilizarea satisfăcătoare a computerului". În conformitate cu nota de la modulul B din cadrul îndrumarului de completare a fişei postului, prevăzut în Anexa nr. 1 la Ordinul MIRA nr. 665/2008, "toate cerinţele acestui modul - inclusiv cele referitoare la aptitudini, abilităţi şi atitudini/comportament - sunt obligatorii şi trebuie verificată îndeplinirea lor înainte de ocuparea postului; în consecinţă, cerinţele postului incluse în acest modul trebuie dovedite fie prin documente fie, acolo unde este cazul, prin aplicarea unor teste/probe practice în cadrul concursului/examenului de ocupare a postului. Întrucât în anunţul întocmit pentru organizarea concursului nu a fost prevăzută această cerinţă şi nici modalitatea de verificare a îndeplinirii acestei cerinţe, fie prin prezentarea de documente doveditoare, fie prin aplicarea probei practice de evaluare a aptitudinilor, cu relevanţă directă pentru performanţa pe post, nu s-a realizat verificarea cunoştinţelor şi abilităţilor de utilizare a calculatorului deţinute de către candidaţi.

Sub un prim aspect, instanţa de fond a observat că anunţul întocmit nu cuprindea cerinţele din fişa postului referitoare la cunoştinţele de operare PC., deşi în fişa postului de ofiţer principal I înregistrată cu nr. x din 03.10.2016, la modulul B punctul 3.3 - alte cunoştinţe este prevăzut "cunoştinţe de operare PC". Se constată aşadar faptul că anumite aptitudini prevăzute în fişa postului nu se regăsesc în anunţ, comisia de concurs neasigurând selecţia candidaţilor care corespund fişei postului.

De asemenea, în documentaţia avută la dispoziţie nu s-au regăsit documentele prevăzute la art. 21 alin. (2) şi art. 35 alin. (1) lit. h) din Anexa nr. 2 la O. MAI nr. 665/2008, astfel că dosarul de concurs este incomplet, fiind încălcate prevederile art. 35 din Anexa nr. 2 la ordinul menţionat.

Ca urmare a nerespectării procedurii de concurs şi de întocmire a dosarului de concurs, a fost restituită documentaţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea dispunerii de măsuri în consecinţă, în conformitate cu disp. art. 38 alin. (1)1 din ordinul MIRA 665/2008.

Prin adresa din 10.07.2017, completată la data de 19.07.2017, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Suceava, transmite documentaţia de concurs, completată în conformitate cu cele constatate prin adresa DGMRU nr. x din 22.05.2017, în vederea reanalizării, iar în urma reanalizării documentaţiei de concurs, a rezultat că dosarul de concurs a fost completat cu următoarele documente:

- Borderourile pentru consemnarea punctajelor acordate la testul scris din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de ofiţer specialist I, înregistrate cu nr. x din 10.07.2017 şi nr. x din 10.07.2017;

- Tabel cu rezultatele obţinute la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I, înregistrat cu nr. x din 10.07.2017.

Această împrejurare constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) şi art. 30 din Anexa nr. 3 la Ordinul MIRA. nr. 665/2008, întrucât aceste documente trebuiau întocmite cu ocazia desfăşurării probelor şi după desfăşurarea acestora.

Toate aceste aspecte sunt de natură a demonstra că procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, analizată prin prezenta, prezintă importante deficienţe care, deşi nu-i pot fi imputate reclamantului, nu pot fi înlăturate sau acoperite.

Fără a ignora vreun moment realitatea că deficienţele de organizare a concursului de către ISU Bucovina Suceava sunt imputabile exclusiv acestei instituţii şi celei ierarhic superioare, IGSU Bucureşti, judecătorul fondului a reţinut că sancţiunea pentru aceste neregularităţi nu poate consta în obligarea unui terţ la emiterea unui act administrativ nelegal, validând în acest fel neregularităţile comise în amonte, ci, eventual, în sancţionarea celor culpabili pentru neregularităţile în organizarea examenului.

În consecinţă, constatând că refuzul prim-pârâtei de a emite actul administrativ de încadrare în postul de ofiţer specialist I la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al Judeţului Suceava este justificat, în temeiul art. 18 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cererea a fost respinsă ca nefondată.

Întrucât celelalte capete de cerere sunt accesorii cererii de emitere a actului administrativ de încadrare directă, acestea au fost respinse ca o consecinţă a respingerii capătului principal de cerere.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală, în raport cu motivele de casare invocate de recurentul-reclamant.

Nu este întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., în condiţiile în care sentinţa atacată este motivată - considerentele acesteia susţinând soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată.

În opinia Înaltei Curţi, cvasi-identitatea considerentelor sentinţei atacate cu cele ale unei sentinţe pronunţate într-o cauză similară nu poate echivala cu nemotivarea sentinţei recurate. Aceasta dat fiind că hotărârea judecătorească nu este o operă artistică ori ştiinţifică supusă legislaţiei drepturilor de autor, iar exigenţa unei jurisprudenţe unitare trebuie să se refere nu numai la soluţia pronunţată, ci şi la considerentele care o întemeiază.

Nu poate fi reţinută nici o încălcare a principiului disponibilităţii, în condiţiile în care, respingând în totalitate acţiunea reclamantului, instanţa de fond a respins implicit şi capătul de cerere având ca obiect obligarea autorităţilor pârâte la plata despăgubirilor materiale şi morale, iar în partea finală a considerentelor sentinţei se arată în mod explicit că "întrucât celelalte capete de cerere sunt accesorii cererii de emitere a actului administrativ de încadrare directă, acestea vor fi respinse ca o consecinţă a respingerii capătului principal de cerere". Ca urmare, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentului conform căreia judecătorul fondului nu s-ar fi pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere. Dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt de natură a determina o altă concluzie, în condiţiile în care din interpretarea coroborată a conţinutului acestora rezultă că instanţa de contencios administrativ dispune obligarea autorităţii pârâte la plata despăgubirilor, numai în situaţia pronunţării unei soluţii de anulare a actului administrativ (tipic sau asimilat).

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentului, că Ordinul MIRA nr. 665/2008 era incident în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Ordinul MAI nr. 177/2016, nefăcându-se nici dovada anulării sale prin hotărâre judecătorească.

Oricum însă, Înalta Curte constată că temeiul pretenţiilor recurentului-reclamant îl constituie concursul de încadrare directă (recrutare din sursă externă) pe postul de Ofiţer specialist I (tehnic) la Serviciul Logistic - Compartimentul Administrativ - la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, organizat la data de 28.11.2016 (testul scris) la Suceava, în urma căruia acesta a fost declarat admis. Acceptarea susţinerilor menţionate ale recurentului ar determina concluzia lipsei de temei legal a concursului menţionat, ceea ce nu ar profita acestuia, temeiul pretenţiilor sale constituindu-l tocmai acest concurs.

Totodată, Înalta Curte reţine că validarea rezultatelor concursului menţionat nu depindea doar de manifestarea de voinţă a IGSU, ci şi de cea a MAI, conform prevederilor art. 38 alin. (1)1 din Ordinul MIRA nr. 665/2008 potrivit cărora compartimentul de resort din cadrul ministerului - Direcţia Generală Management Resurse Umane are atribuţii de verificare a corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs. În urma verificărilor efectuate DGMRU emite actul administrativ în cazul în care dosarele sunt complete şi corect întocmite, sau restituie unităţii organizatoare documentaţia, pentru verificarea aspectelor semnalate sau pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ în cazul în care se constată nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor, neîndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivele de casare nu conţin critici punctuale prin care să fie combătut argumentul instanţei de fond potrivit căruia procedura de organizare şi desfăşurare a concursului a prezentat importante deficienţe, care nu pot fi înlăturate sau acoperite, respectiv:

- Anunţul de concurs întocmit nu cuprindea cerinţele din fişa postului referitoare la cunoştinţele de operare PC, deşi în fişa postului de ofiţer principal I înregistrată cu nr. x din 03.10.2016, la modulul B punctul 3.3 - alte cunoştinţe este prevăzut "cunoştinţe de operare PC". Se constată aşadar faptul că anumite aptitudini prevăzute în fişa postului nu se regăsesc în anunţ, comisia de concurs neasigurând selecţia candidaţilor care corespund fişei postului.

- Borderourile pentru consemnarea punctajelor acordate la testul scris din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de ofiţer specialist I, înregistrate cu nr. x din 10.07.2017 şi nr. x din 10.07.2017 şi tabelul cu rezultatele obţinute la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I, înregistrat cu nr. x din 10.07.2017 nu au fost întocmite cu ocazia desfăşurării probelor, ci după desfăşurarea acestora, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) şi art. 30 din Anexa nr. 3 la Ordinul MIRA. nr. 665/2008.

Cât priveşte recursul incident, Înalta Curte apreciază că acesta este lipsit de interes, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, se constată că prin recursul incident se solicită casarea sentinţei în sensul respingerii ca prescrise a acţiunii.

În cauză, însă, pentru motivele arătate mai sus, a fost considerat ca nefondat recursul principal declarat de reclamant, fiind astfel menţinută soluţia pronunţată prin sentinţă, respectiv cea de respingere ca nefondată a acţiunii acestuia.

Ca urmare, este evidentă lipsa oricărui folos practic pentru titularul recursului incident, ce ar rezulta din respingerea acţiunii ca prescrisă, în condiţiile în care prin sentinţa atacată aceasta a fost respinsă pe fond.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că recursul incident, exercitat în condiţiile art. 491 raportat la art. 472 şi 474 din noul C. proc. civ., are un caracter accesoriu în raport cu recursul principal, caracter care rezultă cu pregnanţă din conţinutul dispoziţiilor art. 472 alin. (2) din noul C. proc. civ., care stipulează dependenţa soluţiei date recursului incident de cea dată recursului principal.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 149 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 149 din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2021.