Salary classification of leadership positions in anticorruption directorates: inapplicability of judicial function seniority criteria to police officers

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând cuantumul salariului de bază, începând cu data de 01.01.2018 (aşa cum este prevăzut în Legea - Cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi pentru viitor. De asemenea, reclamantul a solicitat şi plata drepturilor actualizate cu indicele de inflaţie, urmare a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti, dar şi plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti.

1.2. La data de 27.04.2017, reclamantul A. a formulat cerere adiţională, prin care a precizat obiectul cererii, în sensul că a solicitat să se constate că plângerea formulată la data de 28.03.2018 constituie o contestaţie împotriva Ordinului nr. 537 din 20 decembrie 2017 al Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceasta fiind principalul capăt de cerere, restul solicitărilor reprezentând cereri subsidiare pentru plata drepturilor cuvenite.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5086 din data de 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi a anulat Ordinul nr. 537 din 20 decembrie 2017, emis de procurorul şef al D.NA. De asemenea, prima instanţă a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrarea a reclamantului la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi să plătească reclamantului eventualele diferenţe salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 537/2017 şi indemnizaţia stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 20 decembrie 2017 şi până la data emiterii noului ordin, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei indicate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei civile recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., astfel cum a fost aceasta precizată, ca neîntemeiată.

În susţinerea căii extraordinare de atac recurentul - pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei greşite aplicări a prevederilor Legii nr. 153/2017, instanţa de fond reţinând, în opinia recurentului, în mod eronat necesitatea coroborării prevederilor art. 22 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

A mai arătat recurentul că trimiterea generică la Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 privind asimilarea cu salariul unui procuror cu grad de judecătorie cu vechimea în muncă (gradaţie) stabilită pe orizontală şi cu vechimea în funcţie stabilită pe verticală, trebuie coroborată cu nota de subsol care la pct. 1 prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul unui astfel de capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Ofiţerii de poliţie judiciară, fiind funcţionari publici (cu statut special), au beneficiat şi beneficiază, conform principiului "similar în plată" pentru funcţii, grad, gradaţii egale şi aceleaşi condiţii de muncă, de sporul de stabilitate, adică sporul care se acordă pentru vechimea continuă în aceeaşi instituţie (spor acordat la 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani vechime în aceeaşi unitate în procent de 5%, 8%, 11%, 14%, 17% şi 20%») conform prevederilor Anexei VI la Legea nr. 153/2017. Astfel, în opinia recurentului legiuitorul nu a dorit să "asimileze" cele două funcţii (magistrat şi ofiţer de poliţie judiciară DNA/DIICOT), ci numai să echivaleze mecanismele de calcul aplicabile salariilor de bază ale procurorilor cu grad de judecătorie. Stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei de încadrare trebuie, însă, realizată în raport de limitele salariului de bază stabilit în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară, în funcţie de gradaţia corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă aplicabile acestora, iar nu magistraţilor.

Totodată, recurentul - pârât a arătat că, în speţe similare, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor, astfel că a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului, apreciind că acesta este nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a hotărârii primei instanţe.

Intimatul a arătat că acţiunea formulată de acesta, asupra căreia s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa recurată, priveşte salarizarea funcţiei de specialist "şef serviciu", care se face potrivit reglementărilor art. 22 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională, din Legea cadru nr. 153/2017, ce prevede mecanisme diferite de salarizare a specialiştilor cu funcţii de conducere faţă de specialiştii cu funcţii de execuţie, a căror salarizare este reglementată art. 22 alin. (1) şi (2) din Secţiunea 6, Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

A mai arătat intimatul că recurentul - pârât a dat prevederilor legale aplicabile remunerării funcţiei de specialist "şef serviciu" o interpretare "proprie" şi nu una în "spiritul şi litera" legii, susţinând eronat că legiuitorul nu a vrut ca un specialist şef să fie salarizat cu salariul maxim pentru o altă categorie profesională (procurori) şi să aibă un venit de o dată şi jumătate faţă de un specialist de execuţie cu vechimea cea mai mare, ci numai cu 10%, cum este şi în cazul magistraţilor.

În opinia intimatului, legiuitorul a prevăzut în Legea cadru nr. 153/2017 ca specialiştii cu funcţie de execuţie să fie salarizaţi precum procurorii din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar specialistul "şef serviciu" să fie salarizat precum prim - procurorul din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Referitor la jurisprudenţa invocată de recurent, intimatul a învederat că aceasta priveşte funcţia de execuţie de ofiţer de poliţie judiciară şi nu o funcţie de conducere de specialist "şef serviciu" sau o funcţie de conducere de ofiţer de poliţie judiciară, precum şi faptul că, în România, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept. În acest sens a invocat prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţia României, potrivit cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" şi cele ale art. 9 alin. (3) C. civ., ce stabilesc că "interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii".

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din 20 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de normele legale incidente şi de aspectele invocate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că intimatul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având drept obiect principal cererea de anulare a Ordinului nr. 537 din 20 decembrie 2017 al Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care, începând cu 01.01.2018, au fost stabilite drepturile sale salariale.

Prima instanţă a admis acţiunea intimatului - reclamant şi a anulat Ordinul nr. 537 din 20 decembrie 2017, reţinând în esenţă, că indemnizaţia de bază corespunzătoare funcţiei de şef serviciu pe care o deţine reclamantul în cadrul D.N.A, se impunea a fi calculată prin aplicarea cap. I lit. B) şi art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, coroborate cu art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a din Anexa V a Legii nr. 153/2017, iar nu prin aplicarea la indemnizaţia maximă pentru un ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de execuţie cu vechimea în funcţie maximă, a majorării cu 10%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din Secţiunea 2, Cap. VIII al Anexei V din lege.

Totodată, instanţa de fond a obligat pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrarea a reclamantului la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi să plătească reclamantului eventualele diferenţe salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 537/2017 şi indemnizaţia stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 20 decembrie 2017 şi până la data emiterii noului ordin, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legal.

Legalitatea aspectelor statuate de prima instanţă a fost contestată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin recursul promovat, iar Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile aduse de acesta modului în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a şi, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, vizând modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare în funcţia de "şef serviciu", fiind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia, deşi nu a fost invocat expres de recurent, i se subsumează astfel de critici.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că:

76. Potrivit O.U.G. nr. 43/2002, act normativ prin care a fost înfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea în baza detaşării, la propunerea nominală a procurorului-şef al instituţiei, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

77. Detaşarea este considerată în interesul serviciului şi se acordă pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul acestor agenţi şi ofiţeri.

78. Pe toată perioada detaşării, ofiţerii şi agenţii de poliţie au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, potrivit statutului lor.

79. Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018 (O.U.G. nr. 78/2016), ofiţerii şi agenţii de poliţie îşi desfăşoară activitatea în mod identic cu cei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza detaşării, la solicitarea procurorului-şef al instituţiei, de către ministrul afacerilor interne, tot pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, în baza acordului acestora.

80. Şi O.U.G. nr. 78/2016 prevede în mod expres la art. 7 alin. (7) că ofiţerii şi agenţii de poliţie detaşaţi au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, beneficiind, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din O.U.G nr. 27/2006.

81. Actul normativ reprezentat de O.U.G nr. 27/2006 cuprindea reglementări cu privire la salarizarea judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei, dispoziţii care au fost abrogate, păstrate fiind, printre altele, prevederile art. 11 şi ale art. 23 la care face trimitere O.U.G. nr. 78/2016 şi care se referă la drepturile cuvenite beneficiarilor în cazul delegării şi detaşării (diurna, decontarea cheltuielilor de cazare şi a celor de transport).

82. Pornind de la modalitatea în care este reglementată funcţionarea activităţii ofiţerilor şi agenţilor de poliţie în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se desprinde concluzia că această categorie profesională îşi desfăşoară activitatea cu limitare în timp, ca efect al detaşării, cu păstrarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în Legea nr. 360/2002.

83. Legea nr. 360/2002 cuprinde reglementări cu privire la cariera poliţiştilor, la drepturile şi îndatoririle acestora, modul de acordare a recompenselor, răspunderea juridică şi sancţiunile aplicabile.

84. În egală măsură, în secţiunea a 2-a a cap. I din Legea nr. 360/2002 se regăsesc dispoziţii referitoare la gradele profesionale recunoscute poliţiştilor, la încadrarea acestora în categorii şi grade profesionale, încadrări în funcţie de care se stabileşte politica de salarizare.

85. Stabilirea acestor coeficienţi de ierarhizare este necesară pentru calculul drepturilor salariale, astfel cum sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017.

86. Cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

87. Art. 4 din cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la un salariu lunar compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.

88. În cazul acestor categorii profesionale este stabilită o diferenţiere a salariilor în funcţie de un număr de 7 gradaţii, în raport cu timpul servit în calitate de personal militar, poliţist ori funcţionar cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

89. Niciunde în cuprinsul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu există vreo referire la noţiunea de vechime în funcţie şi, pe cale de consecinţă, la diferenţe salariale generate de această vechime.

90. Salarizarea diferenţiată în funcţie de vechimea în funcţie se regăseşte doar în cazul magistraţilor şi al persoanelor asimilate acestora, potrivit legii, astfel cum este reglementată în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, categorii din care nu fac parte persoanele vizate prin întrebarea instanţei de trimitere.

91. Salarizarea agenţilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul celor două structuri speciale de parchet este reglementată prin trimiterile făcute de legiuitor la drepturile salariale cuvenite unui procuror cu grad de judecătorie.

92. Această categorie a poliţiştilor, al cărei salariu a fost determinat prin trimitere la salariul de bază corespunzător celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu beneficiază decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru vechimea de 0-3 ani, întrucât nu există nicio normă care să dea relevanţă vechimii în funcţia de ofiţer ori agent de poliţie, acumulată în cele două structuri de parchet.

93. Prin exercitarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, agenţii şi ofiţerii de poliţie detaşaţi la acestea nu pot acumula vechime în funcţia vizată de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, rămânând din perspectiva textului legal cu o vechime de "0" ani, ci acumulează o vechime relevantă pentru funcţia de poliţie deţinută, calculată potrivit timpului servit în această calitate, adică cele 7 gradaţii prevăzute în anexa nr. VI la aceeaşi lege.

94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată.

96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context.

Contrar celor susţinute de intimatul - reclamant, Înalta Curte apreciază că astfel de dezlegări sunt aplicabile şi ipotezei stabilirii indemnizaţiilor de încadrare aferente salarizării funcţiei de conducere de specialist "şef serviciu" (iar nu doar salarizării specialiştilor cu funcţii de execuţie), întrucât tranşează aspecte relevante avute în vedere de instanţa de fond drept temei pentru anularea Ordinului nr. 537/20.12.2017, mai precis chestiunea coroborării dispoziţiilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, pe de o parte, cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, pe de altă parte. De altfel, Înalta Curte observă că, în punctele 61 şi 72 ale Deciziei nr. 31/2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept face trimitere la Decizia nr. 6207 din 5 decembrie 2019, despre care chiar intimatul - reclamant afirmă că dezleagă o situaţie similară celei a reclamantului.

Faţă de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea dată de prima instanţă normelor de drept material din cuprinsul Legii nr. 153/2017, referitoare la incidenţa, în cauză, a prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 sunt eronate, contravenind celor statuate prin Decizia nr. 31/2021.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că indemnizaţia de încadrare maximă, stabilită conform prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), avută în vedere de prima instanţă, implică, în calculul cuantumului acesteia, utilizarea criteriilor de ierarhizare a salarizării în raport de vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, criterii ce, după cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 31/2021, nu sunt aplicabile şi salarizării specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (indiferent dacă aceştia au funcţie de execuţie sau de conducere).

Pe cale de consecinţă, interpretarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, aplicabile specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce ocupă funcţii de conducere, nu este cea a coroborării acestora cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), cum eronat a apreciat prima instanţă, ci cea a aplicării mecanismul reglementat de art. 10 alin. (1) lit. b) din secţiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă raportat la indemnizaţiile de încadrare aferente categoriei de personal din care face parte intimatul - reclamant (ofiţer de poliţie judiciară), ce sunt reglementate de Anexa VI la Legea nr. 153/2017 -Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi securitate naţională".

Astfel, mecanismul în discuţie reglementează, în cazul funcţiilor de conducere, o acordare a indemnizaţiei de încadrare la valoarea maximă, majorată cu 10%, ceea ce, în cazul intimatului - reclamant, ce face parte din categoria ofiţerilor de politie judiciară, înseamnă o acordare a valorii maxime a indemnizaţiei pentru un ofiţer de poliţie judiciară (cu vechimea în funcţie maximă stabilită conform Anexei nr. VI la Legea nr. 153/2017), majorată cu 10%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din secţiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Or, acesta a fost chiar mecanismul aplicat de recurentul - pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu ocazia emiterii Ordinului nr. 537/20.12.2017.

În acest context, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond, prin care s-a dispus anularea unui astfel de act administrativ, a fost dată cu interpretarea eronată a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi cu aplicarea în mod greşit, în cauză, a prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), în contextul în care norma de raportare corectă era cea reglementată de Anexa VI la Legea nr. 153/2017, motiv pentru care se impune casarea sentinţei civile nr. 5086 din data de 5 decembrie 2018. De asemenea, în rejudecare, în raport de totalitatea considerentelor expuse în paragrafele anterioare, instanţa de control judiciar apreciază că Ordinul nr. 537/20.12.2017 a fost emis în condiţii de legalitate, fiind neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ prin care reclamantul A. a solicitat anularea acestuia.

Pentru considerentele expuse, apreciind fondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, va casa sentinţa civilă nr. 5086 din data de 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum a fost aceasta precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei civile nr. 5086 din data de 5 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel cum a fost aceasta precizată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.