Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5881/2021 AI generated

Liability of a project partner for public procurement procedure errors under European funding agreements

Case Number Decizia nr. 5881/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Minister of Regional Development's appeal as unfounded, thereby affirming the Court of Appeal's decision to annul the administrative decision and financial correction note, exonerating the plaintiff partner institute from paying the 10,810.23 RON debt and granting the suspension of the note's execution. The dispute arose in administrative litigation regarding European Union funding compliance, where the defendant argued that the plaintiff, as a partner in a disaster risk assessment project, violated public procurement laws by using direct procedures for IT equipment purchases when the cumulative value of all partners' acquisitions exceeded the legal threshold requiring an open tender. The court ruled that liability could not be imposed on the partner for the leader's failure to aggregate acquisition values or select the correct procedure, as the partner had no contractual or statutory obligation to centralize project-wide purchases, was not the contracting authority for the entire project, and had strictly followed the specific direct procurement procedure established by the partnership agreement.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Liability of a project partner for public procurement procedure errors under European funding agreements: The dispute arose in administrative litigation regarding European Union funding compliance, where the defendant argued that the plaintiff, as a partner in a disaster risk assessment project, violated public procurement laws by using direct procedures for IT equipment purchases when the cumulative value of all partners' acquisitions exceeded the legal threshold requiring an open tender. The court ruled that liability could not be imposed on the partner for the leader's failure to aggregate acquisition values or select the correct procedure, as the partner had no contractual or statutory obligation to centralize project-wide purchases, was not the contracting authority for the entire project, and had strictly followed the specific direct procurement procedure established by the partnership agreement.

Keywords

AI generated
public procurement contract partner liability project funding obligation to contract administrative error european Regional Development Fund

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
180/20.12.2017, ca lipsită de interes; în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării notei de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
3329 din 12 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016
x/02.06.2016 la suma de 961.842,81 RON fără TVA) depăşea pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, respectiv 600.129 RON, partenerul INSOC ar fi trebuit să încadreze achiziţia acestora la procedura de atribuire licitaţie deschisă, pentru a respecta art.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016
S-a considerat că nu au fost respectate principiile transparenţei şi a tratamentului egal prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016
x/02.06.2016, respectiv de 961.842,81 RON fără TVA, de a încadra şi urma efectiv procedura de achiziţie "licitaţie deschisă", cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, deoarece a fost depăşit pragul prevăzut de art.
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Cu privire la primul act menţionat, în drept, se reţin prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.
art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011
Conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
art. 33 C. proc. civ
d) şi art. 33 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.02.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul de Sociologie a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă: anularea deciziei nr. 180/20.12.2017 emise de pârât cu privire la obligarea reclamantului la plata sumei de 10.810,23 RON, anularea titlului de creanţă în suma menţionată emis de pârât prin nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017, înregistrată la DGPECA sub nr. x/02.11.2017, cu consecinţa exonerării reclamantului de plata sumei de 10.810,23 RON; suspendarea executării deciziei nr. 180/20.12.2017 până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 01.03.2018 reclamantul Institutul de Sociologie a depus la dosar o cerere completatoare, prin care a arătat că înţelege să solicite şi suspendarea efectelor notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3329 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Institutul de Sociologie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administratiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă, astfel cum a fost completată; a anulat decizia nr. 180/20.12.2017 şi nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017; a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârât şi a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 180/20.12.2017, ca lipsită de interes; în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării notei de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3329 din 12 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea fondului, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii.

Criticile recurentului sunt expuse în cererea de declarare a căii de atac depusă la dosarul cauzei .

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Institutul de Sociologie a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Institutul de Sociologie a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă: anularea deciziei nr. 180/20.12.2017 emise de pârât cu privire la obligarea reclamantului la plata sumei de 10.810,23 RON, anularea titlului de creanţă în suma menţionată emis de pârât prin nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017, înregistrată la DGPECA sub nr. x/02.11.2017, cu consecinţa exonerării reclamantului de plata sumei de 10.810,23 RON; suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, precum şi a deciziei nr. 180/20.12.2017 până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea; a anulat decizia nr. 180/20.12.2017 şi nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017; a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârât şi a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 180/20.12.2017, ca lipsită de interes; în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării notei de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 17.03.2016 a fost încheiat contractul de finanţare nr. x (cod SIPOCA 30/SMIS 59944) între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă, având ca scop "realizarea unei prime evaluări a riscurilor de dezastre la nivel naţional, sub aspectul impactului asupra siguranţei cetăţenilor, precum şi cel social, economic şi de mediu, pe baza unor instrumente şi a unui cadru metodologic unitare" .

Beneficiarul finanţării nerambursabile este Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Unitatea Militară 0276 (IGSU), iar proiectul este implementat în parteneriat cu următoarele instituţii: Ministerul Mediului, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti (ICPA); Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" (INCDS); Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB); Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabili "URBAN - ÎNCERC" (URBAN-INCERC); Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică a Pământului (INCDFP); Institutul de Geografie al Academiei Române (IGAR); Universitatea Babeş Bolyai (UBB); Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR); Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP); Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA); Institutul de Sociologie al Academiei Române (INSOC); Institutul de Prognoză Economică (IPE).

Pentru realizarea proiectului "Evaluarea Riscurilor de Dezastre la Nivel Naţional (RO-RISK)" a fost încheiat Acordul de parteneriat nr. 155161/31.07.2015, între Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de beneficiar în cadrul POCA - lider de parteneriat şi Institutul de Sociologie al Academiei Române, în calitate de partener în cadrul proiectului. Ulterior, a fost încheiat Acordul de parteneriat nr. 51588/10.03.2016 pentru a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi responsabilităţile ce le revin în implementarea proiectului .

Acordul de parteneriat între beneficiar şi partener are ca temei legal prevederile O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi cele ale H.G. nr. 93/2016 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 40/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

În speţă, la atribuirea contractului de furnizare nr. x/12.07.2016, încheiat cu S.C. A. S.R.L., solicitat la decontare în cadrul CR 2, s-a reţinut că ar fi fost încălcată legislaţia privind achiziţiile publice, fiind identificată o neregulă în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 36 din Regulamentul 1303/2013.

S-a considerat că, prin derularea achiziţiei directe pentru "mijloacele şi echipamentele IT", finalizată prin contractul de furnizare nr. x/12.07.2016, reclamantul, în calitate de partener, nu a respectat legislaţia naţională în vigoare cu privire la achiziţiile publice, divizând achiziţia de produse similare, cu încălcarea principiilor transparenţei şi tratamentului egal, prevăzute de Legea nr. 98/2016.

Astfel, întrucât valoarea cumulată estimată a achiziţiilor de mijloace/echipamente IT pentru beneficiarul şi partenerii din cadrul proiectului cod SIPOCA 30 (649.952,42 RON fără TVA, valoare majorată prin actul adiţional nr. x/02.06.2016 la suma de 961.842,81 RON fără TVA) depăşea pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, respectiv 600.129 RON, partenerul INSOC ar fi trebuit să încadreze achiziţia acestora la procedura de atribuire licitaţie deschisă, pentru a respecta art. 69 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior.

S-a considerat că nu au fost respectate principiile transparenţei şi a tratamentului egal prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.

În consecinţă, a fost emisă nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017 prin care s-a constituit în sarcina reclamantului un debit în valoare de 10.810,23 RON rezultat din aplicarea corecţiei financiare de 25% la valoarea rambursată beneficiarului pentru factura fiscală nr. x/12.07.2016 emisă de S.C. A. S.R.L. în baza contractului de furnizare nr. x/12.07.2016.

Contestaţia administrativă formulată împotriva acestei note a fost respinsă prin decizia nr. 180/20.12.2017 .

Pârâtul susţine în esenţă faptul că reclamantul (partenerul Institutul de Sociologie), iar nu beneficiarul (Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă), avea obligaţia de a cumula valoarea achiziţiilor de "mijloace/echipamente IT" realizate în cadrul proiectului cod SIPOCA 30 şi, în raport de valoarea rezultată, inclusiv în urma încheierii actului adiţional nr. x/02.06.2016, respectiv de 961.842,81 RON fără TVA, de a încadra şi urma efectiv procedura de achiziţie "licitaţie deschisă", cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, deoarece a fost depăşit pragul prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, iar nu procedura achiziţiei directe, astfel cum s-a urmat în cauză.

Reclamantul susţine nelegalitatea actelor contestate invocând, în primul rând, faptul că nu există obligaţia sa, ca partener, să gestioneze/stabilească modalitatea de achiziţie publică.

Curtea de apel a constatat această susţinere ca fiind întemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a constatat că parte în contractul de finanţare este exclusiv liderul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar prin acesta nu este (şi nici nu putea fi) stipulată vreo obligaţie în mod direct în sarcina reclamantului Institutul de Sociologie.

Ca atare, şi dacă la pct. 8 din cererea de finanţare s-ar stipula că fiecare instituţie (atât beneficiarul IGSU, lider de parteneriat, cât şi partenerii săi) ar fi responsabilă de realizarea achiziţiilor proprii aferente contribuţiei sale la realizarea activităţilor proiectului, o astfel de normă nu poate constitui temei pentru aplicarea unei corecţii financiare de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice unui terţ, astfel cum este reclamantul din prezenta cauză, dată fiind inexistenţa oricărui raport juridic dintre cele două părţi.

Mai mult, analizând raportul juridic dintre reclamant şi liderul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, judecătorul fondului a constatat că acestuia din urmă îi revine răspunderea în ceea ce priveşte modul de efectuare a achiziţiilor publice - în acest sens observându-se prevederile art. 5.1 alin. (7) din acordul de parteneriat nr. 51588/10.03.2016, conform cărora, "Liderul de parteneriat este obligat să se asigure de desfăşurarea corectă a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică de către ceilalţi parteneri, conform normelor în vigoare şi a procedurii privind achiziţiile publice, anexa nr. 1 la prezentul acord" .

Răspunderea partenerului nu poate fi angajată decât în limitele acordului încheiat cu liderul, iar, potrivit acestui acord, liderul este cel care a decis procedura de achiziţie, cadrul legal în care aceasta s-a desfăşurat - a se vedea acordul de parteneriat - situaţia achiziţiilor după depunerea cererii de finanţare (anexa 10) - fiind stabilită pentru reclamant procedura achiziţiei directe - pag. 50, poziţiile 72-76 .

Modificări ale procedurii şi ale legii aplicabile procedurii achiziţiei (în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 98/216) nu au intervenit nici în contextul încheierii actului adiţional nr. x la acordul de parteneriat nr. 51588/10.03.2016 .

Se reţine, deopotrivă, lipsa unui temei legal ori contractual în baza căruia partenerul (reclamantul din prezenta cauză) să poată impune liderului schimbarea procedurii de achiziţie ori a temeiului legal în care aceasta să se desfăşoare, fiind în schimb prevăzute în mod expres obligaţia partenerului de a executa întocmai obligaţiile ce îi revin, respectiv dreptul liderului de parteneriat de a se îndrepta pe calea unei acţiuni în regres împotriva partenerului care prin neîndeplinirea uneia sau mai multor obligaţii creează liderului un prejudiciu (art. 5 din acordul de parteneriat şi art. 4 din actul adiţional).

Deci, printre drepturile şi obligaţiile partenerilor nu se prevede şi posibilitatea de a alege ori de a schimba procedura de achiziţie publică.

Mai susţine, deopotrivă, reclamantul faptul că îi incumbă responsabilitatea achiziţiilor realizate în cadrul proiectului (acesta asumându-şi contractul încheiat cu S.C. A. S.R.L., factura emisă de acesta, procesul-verbal de recepţie/punere în funcţiune - fila x, 53-55 vol. II), contestând obligaţia de a centraliza achiziţiile realizate în cadrul proiectului (inclusiv a celor realizate de lider împreună cu ceilalţi parteneri) cu consecinţa schimbării procedurii de achiziţie impusă de liderul de parteneriat într-o procedură de "licitaţie deschisă".

Într-adevăr, printre drepturile şi obligaţiile partenerului Institutul de Sociologie nu se regăseşte nici aceea de a verifica şi stabili valoarea tuturor achiziţiilor cu acelaşi obiect (în sensul de a verifica valoarea estimată cumulată a produselor, serviciilor şi/sau lucrărilor cu acelaşi obiect sau care sunt destinate utilizării identice) în raport de care să poată decide asupra procedurii de achiziţie publică.

Deci, reclamantul nu putea fi ţinut responsabil pentru toate achiziţiile realizate în cadrul proiectului, cu consecinţa reţinerii şi a unei obligaţii de centralizare a acestora pentru a impune necesitatea parcurgerii unei anumite proceduri de achiziţie, distinctă de procedura de achiziţie directă parcursă efectiv. Alături de reclamant mai erau şi alte instituţii cu calitatea de autoritate contractantă, neexistând nicio justificare legală pentru care s-ar reţine o astfel de obligaţie în sarcina partenerului Institutul de Sociologie, iar nu în sarcina liderului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Prevederile art. 17 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice invocate de partea pârâtă nu conduc la o concluzie diferită deoarece, pe de o parte, reclamantul nu a avut calitatea de autoritate contractantă per proiect, iar, pe de altă parte, nu îi este imputabilă neaplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 în cadrul procedurii de achiziţie derulate în cauză.

Deci, nu sunt contestate statuările părţii pârâte în sensul că în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, estimarea valorii unui contract se analizează şi se realizează, pentru fiecare caz în parte, în funcţie de scopul atribuirii acelui contract raportat la proiectul în cauză, respectiv în funcţie de necesităţile pe care urmează să le acopere efectuarea achiziţiei în cadrul proiectului şi nici statuările conform cărora în cazul în care, pentru derularea proiectului este necesară achiziţionarea mai multor produse, servicii şi/sau lucrări similare a căror furnizare/prestare/executare răspunde aceleiaşi necesităţi rezultate din îndeplinirea proiectului, valoarea estimată se va stabili prin cumularea valorilor tuturor acelor astfel de produse, servicii şi/sau lucrări, conform dispoziţiilor art. 17 din H.G. nr. 395/2016.

Curtea de apel a contestat angajarea răspunderii partenerului Institutul de Sociologie în lipsa unei baze legale ori contractuale.

Aşa cum reclamantul a învederat, posibilitatea partenerului de a alege procedura de achiziţie publică a fost prevăzută abia prin Ordinul nr. 890/14.11.2017 al ANAP şi nr. 6712/07.11.2017 al MDRAPFE .

Date fiind aceste considerente, curtea de apel a constatat că în mod nelegal s-a decis în ceea ce priveşte situaţia partenerului Institutul de Sociologie împrejurarea că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Hg nr. 399/2015, neeligibilitatea cheltuielilor constituie o neregulă, astfel cum este definită de art. 2 pct. 36 din Regulamentul nr. 1303/2013.

Referitor la cererea de suspendare

Reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 180/20.12.2017 şi a notei de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017.

Cu privire la primul act menţionat, în drept, se reţin prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond", iar, potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

De asemenea, potrivit prevederilor art. 50 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 66/2011, "(7) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă. (8) Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanţă, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

În sfârşit, potrivit art. 21 alin. (20) din acelaşi act normativ, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe".

Faţă de aceste prevederi legale, s-a constatat că reclamantul nu poate obţine din suspendarea executării deciziei nr. 180/20.12.2017 niciun interes, în sens de folos practic urmărit. Astfel, şi dacă s-ar aprecia ca fondat acest petit, suspendarea executării deciziei prin care se respinge contestaţia administrativă nu poate aduce niciun folos părţii reclamante cât timp subzistă nota de constatare, acesta fiind actul care produce efecte şi în temeiul căruia poate fi promovată procedura executării silite.

Ca atare, se apreciază că în privinţa acestui petit, nu se verifică existenţa interesului nici în sens de situaţie premisă a acţiunii în contencios administrativ şi nici în sens de condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea act menţionat, nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.10.2017, instanţa fondului a avut în vedere considerentele ce preced şi pentru care a reţinut că există motive temeinice de nelegalitate a actului, ce justifică anularea acestuia.

Ca atare, în contextul inexistenţei unui temei legal pentru angajarea în mod direct a răspunderii partenerului deoarece acesta nu ar fi avut în vedere toate mijloacele/echipamentele IT achiziţionate de beneficiar şi de toţi partenerii din cadrul proiectului cod SIPOCA 30, astfel că nu a urmat o procedură de achiziţie deschisă, ci o procedură de achiziţie directă, este fondată şi cererea de suspendare a executării, existând în speţă un caz bine justificat, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De vreme ce actul este nelegal, este evident că în speţă se verifică şi condiţia existenţei cel puţin a unei împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

De asemenea în cauză este îndeplinită şi condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în acest sens reţinând că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, creditele necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii trebuie asigurate de către ordonatorii principali de credite. Or, reclamantul este un ordonator terţiar de credite. Pentru suma ce ar rezulta din aplicarea corecţiei financiare, reclamantul nu are prevăzute creditele necesare în buget, astfel că trebuie să se adreseze ordonatorului principal de credite pentru alocarea fondurilor necesare, iar pentru aceasta, este necesară prezentarea unei hotărâri definitive.

Aşadar, deşi suma reprezentând corecţie nu este una deosebit de mare, procedura de obţinere a fondurilor necesare acoperirii respectivului debit este una complexă, considerent pentru care trebuie conchis în sensul că executarea creanţei anterior soluţionării în mod definitiv a litigiului ar genera o pagubă iminentă.

Nu în ultimul rând, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare, şi anume, cererea vizează un act administrativ (nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare reprezentând un act administrativ în sensul prev. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004), respectiv a fost achitată cauţiunea în valoare de 10% din valoarea contestată, respectiv suma de 1.081,02 RON, conform OP nr. x/13.03.2018 .

Referitor la art. 451-453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a părţii pârâte, care a căzut în pretenţii, în timp ce acţiunea reclamantului s-a dovedit a fi fondată, curtea de apel a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial) conform dovezilor depuse la dosar la ultimul termen de judecată constând în extras de cont şi explicaţii oferite în scris şi însuşite sub semnătură .

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia.

Este formală critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi analizat în întregime probatoriul administrat, soluţia fiind fundamentată exclusiv pe susţinerile intimatului-reclamant, atâta timp cât nu sunt indicate probele care nu au fost analizate şi nici apărările recurentului-pârât ce nu au fost luate în considerare.

Răspunderea intimatului-reclamant, în calitate de partener, nu poate fi angajată, după cum în mod corect a arătat instanţa de fond, decât în limitele acordului de parteneriat încheiat cu liderul IGSU, beneficiar al finanţării nerambursabile, iar, potrivit acestui acord, liderul este cel care a decis procedura de achiziţie şi cadrul legal în care aceasta s-a desfăşurat, fiind stabilită pentru reclamant procedura achiziţiei directe, pe care acesta a şi urmat-o.

Contrar susţinerilor recurentului, dispoziţiile art. 13 şi 17 din H.G. nr. 395/2016, referitoare la obligaţii ale autorităţii contractante, nu sunt aplicabile reclamantului din prezenta speţă, care, astfel cum a reţinut judecătorul fondului, nu are calitatea de autoritate contractantă per proiect, argument necriticat de recurent.

Nu prezintă relevanţă în cauză nici prevederile art. 2 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 66/2011, atâta timp cât stabilirea creanţelor bugetare se realizează potrivit tuturor dispoziţiilor legale incidente, iar intimatul-reclamant, conform argumentării corecte a instanţei de fond, nu putea fi ţinut responsabil pentru toate achiziţiile realizate în cadrul proiectului, cu consecinţa reţinerii şi a unei obligaţii de centralizare a acestora pentru a impune necesitatea parcurgerii unei anumite proceduri de achiziţie, distinctă de procedura de achiziţie directă parcursă efectiv.

Este adevărat că dispoziţiile art. 36 din H.G. nr. 93/2016 prevăd posibilitatea sancţionării partenerului, iar nu doar a liderului de parteneriat. Însă această posibilitate există numai în măsura în care partenerul a încălcat obligaţii prevăzute în sarcina sa în cadrul acordului de parteneriat. În speţă însă, din analiza acordurilor de parteneriat încheiate între IGSU şi reclamant, nu rezultă că acesta din urmă ar fi avut obligaţia de a verifica şi stabili valoarea tuturor achiziţiilor cu acelaşi obiect (în sensul de a verifica valoarea estimată cumulată a produselor, serviciilor şi/sau lucrărilor cu acelaşi obiect sau care sunt destinate utilizării identice) în raport de care să poată decide asupra procedurii de achiziţie publică.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 3329 din 12 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 3329 din 12 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.