Public Procurement Revision Dismissed for Inadmissibility: Res Judicata Insufficiently Invoked for Similar, Non-Identical Litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for review filed by a losing bidder, upholding the appellate court's prior decision that had rejected a contestation by the consortium leader and allowed the bidder's intervention. The dispute arose from public procurement procedures where the National Council for the Settlement of Contestations (CNSC) had initially annulled the evaluation report regarding the bidder's offer, prompting the bidder to successfully appeal, with the appellate court subsequently ruling against the consortium leader and ordering it to pay 16,398.2 RON in judicial costs. The reviewing court held that the revision ground based on "conflicting final judgments" was not met because the cited decisions involved different parties, different specific procurement files, and different administrative acts, thereby constituting merely similar legal issues rather than a violation of the authority of res judicata; consequently, the court also awarded the prevailing bidder 1,500 RON in partial judicial costs. The decisive legal basis comprised Articles 509(1)(8), 453, 451, 431(2), and 430(2) of the Civil Procedure Code, establishing that the positive effect of res judicata cannot be invoked to challenge a decision when there is no triple identity of parties, object, and cause, nor a specific link between the prior and subsequent litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 430 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ; Public Procurement Revision Dismissed for Inadmissibility: Res Judicata Insufficiently Invoked for Similar, Non-Identical Litigation: The dispute arose from public procurement procedures where the National Council for the Settlement of Contestations (CNSC) had initially annulled the evaluation report regarding the bidder's offer, prompting the bidder to successfully appeal, with the appellate court subsequently ruling against the consortium leader and ordering it to pay 16,398.2 RON in judicial costs. The reviewing court held that the revision ground based on "conflicting final judgments" was not met because the cited decisions involved different parties, different specific procurement files, and different administrative acts, thereby constituting merely similar legal issues rather than a violation of the authority of res judicata; consequently, the court also awarded the prevailing bidder 1,500 RON in partial judicial costs. The decisive legal basis comprised Articles 509(1)(8), 453, 451, 431(2), and 430(2) of the Civil Procedure Code, establishing that the positive effect of res judicata cannot be invoked to challenge a decision when there is no triple identity of parties, object, and cause, nor a specific link between the prior and subsequent litigation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the revision request as inadmissible.
Procedural basis for awarding partial judicial costs to the prevailing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
1.1. Prin decizia nr. 1542/C6/1364/16.07.2021, pronunţată de Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor a fost încuviinţată, în principiu, cererea de intervenţie formulată de A. S.R.L., a fost admisă contestaţia formulată de B. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. B. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu autoritatea contractantă Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, a fost anulat raportul procedurii nr. 420/25.05.2021, în partea referitoare la evaluarea ofertei aparţinând societăţii A. S.R.L. şi actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, a fost obligată autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire cu reevaluarea ofertei A. S.R.L. cu solicitarea de clarificări, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu cele ale art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, în termen de 15 zile şi a fost respinsă cererea de intervenţie înaintată de societatea A. S.R.L., inclusiv solicitarea de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu formularea cererii de intervenţie.
1.2. Împotriva deciziei nr. 1542/C6/1364/16.07.2021, a Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat plângere patenta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a Deciziei CNSC, în sensul respingerii contestaţiei formulate de B. S.R.L., admiterii cererii de intervenţie formulate de A. S.R.L., obligării intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de A. S.R.L. în cursul soluţionării contestaţiei (onorariu avocaţial), cât şi la cele efectuate în soluţionarea plângerii. Plângerea petentei A. S.R.L. a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub numărul unic de dosar x/2021
2. Hotărârea suspusă revizuirii
Prin decizia civilă nr. 784 din 12 august 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în dosarul nr. x/2021, plângerea formulată de petenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. B. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. şi intimata Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu şi a modificat decizia nr. 1542/C6/1364/16.07.2021, a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, în sensul respingerii contestaţiei formulate de B. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. B. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. împotriva raportului procedurii nr. 420/25.05.2021, emis de autoritatea contractantă, în partea referitoare la evaluarea ofertei aparţinând societăţii A. S.R.L. şi a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a comunicărilor rezultatului procedurii. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de intervenţie formulată de A. S.R.L. în interesul autorităţii contractante şi a obligat intimata B. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. B. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. să plătească petentei suma de 16.398,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva deciziei civile nr. 784 din 12 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire intimata B. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei supuse revizuirii.
În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a susţinut, în esenţă, că decizia civilă nr. 784 din 12 august 2021 încalcă autoritatea de lucru judecat, de care se bucură decizia civilă nr. 805/15.04.2021, a Curţii de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 3154/2018, a Curţii de Apel Suceava, decizia civilă nr. 3854/2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 5117/29.11.2017, a Curţii de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 5117/29.11.2017, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia civilă nr. 3605/22.06.2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2018, decizia civilă nr. 3854/2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
În acest sens, revizuenta a arată că autoritatea de lucru judecat a deciziilor judecătoreşti mai sus enumerate, prin efectul pozitiv al lucrului judecat, se circumscrie rigorilor dispoziţiilor art. 430 - 431 din C. proc. civ. şi a interpretării date acestora prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar decizia civilă nr. 784/2021 din data de 12.08.2021, emisă de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ si fiscal, în dosarul nr. x/2021, pronunţată în dezlegarea aceluiaşi tip de litigiu cu cele soluţionate prin deciziile definitive antereferite, conţine dispoziţii potrivnice celor anterioare, rămase definitive, inclusiv din perspectiva chestiunii dovedirii sau nu, în faza de ofertare, a deţineri diverselor atestate şi autorizaţii, pentru executarea unor anumite categorii de lucrări.
De asemenea, a menţionat revizuenta că, deşi, pe timpul derulării procesului, a învederat, atât pe calea întâmpinării, cât şi a dezbaterilor publice, existenţa mai multor decizii definitive pronunţate în cauze cu acelaşi obiect, instanţa, în motivarea deciziei atacate, a ignorat a se pronunţa asupra jurisprudenţei definitive invocate şi a insistat asupra faptului că prin documentaţia de atribuire nu au fost nominalizate anumite tipuri de atestări, fără însă a se pronunţa asupra faptului că ofertantul A. S.R.L. nu a îndeplinit cerinţa impusă prin pct. 111.1.1) al anunţului de participare ca:
"(...) operatorul economic (să dovedească) că are capacitatea profesionala de a realiza activităţile care fac obiectul contractului (...)", singura menţiune relevantă din cadrul motivării deciziei atacate fiind cea conform căreia:
"Aşadar, chiar Consiliu recunoaşte că obligaţia de depunere a autorizaţiilor, certificatelor şi atestatelor (ANRE, IGSU sau ISCIR) pentru proiectarea şi execuţia unor lucrări din cadrul contractului rezultă doar din prevederile legale care reglementează domeniile respective şi că cerinţa din cadrul documentaţiei de atribuire referitoare la "capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului" trebuia înţeleasă de ofertanţi prin prisma acestor prevederi legale".
Or, a considera că cerinţa de calificare rezultă, în mod implicit, din fişa de date a achiziţiei, în urma coroborării cu interpretări de acte aparţinând unor autorităţi naţionale şi care excedă documentaţiei de atribuire, încalcă principiul transparenţei, astfel cum acesta a fost dezlegat prin hotărârile cu putere de lucru judecat evocate, cu atât mai mult cu cât nu s-a precizat în ce modalitate respectivul ofertant va putea executa, în mod legal, lucrările specifice din obiectul contractului, pentru care, la momentul depunerii ofertelor, oricare dintre ofertanţi era obligat la a constitui dovada că are capacitatea profesională de a le realiza, manieră evident îndreptată împotriva principiului transparenţei, în condiţiile în care toţi ceilalţi ofertanţi, au înţeles cerinţa anunţului de participare şi a celorlalte documente ale achiziţiei, aşa cum aceasta a fost edictată şi redată.
4. Apărările intimatului
4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, menţinerea deciziei civile nr. 784 din data de 12.08.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în cursul soluţionării cererii de revizuire.
4.2. În cauză a formulat întâmpinare şi intimata Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, precum şi caracterul neîntemeiat al unei astfel de căi extraordinare de atac, solicitând, la rându-i, menţinerea deciziei civile nr. 784 din data de 12.08.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum şi de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză de revizuenta B. S.R.L., pentru considerentele arătate în continuare.
Din circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că revizuenta B. S.R.L. s-a prevalat, prin calea de atac extraordinară exercitată, de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Demersul judiciar în discuţie a fost formulat împotriva deciziei civile nr. 784 din 12 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în raport de aspectele dezlegate, în opinia revizuentei, cu efect pozitiv de lucru judecat, prin următoarele hotărâri judecătoreşti: decizia civilă nr. 805/15.04.2021, a Curţii de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 3154/2018, a Curţii de Apel Suceava, decizia civilă nr. 3854/2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 5117/29.11.2017, a Curţii de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 5117/29.11.2017, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia civilă nr. 3605/22.06.2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2018, decizia civilă nr. 3854/2018, a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Condiţiile de admisibilitate prevăzute pentru acest caz de revizuire, ce trebuie îndeplinite cumulativ, sunt următoarele:
a) existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluţionat sau nu fondul cauzei;
b) hotărârile să fie pronunţate fie în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză (pentru ipoteza efectului negativ al lucrului judecat), fie, conform modificării aduse art. 513 alin. (4) prin Legea nr. 310/2018, coroborate cu art. 431 alin. (2) şi art. 430 alin. (2) C. proc. civ., să vizeze chestiuni litigioase deja tranşate jurisdicţional, care au legătură cu un proces ulterior (impunându-se, astfel, o legătură obiectivă sau subiectivă între cele două litigii);
c) hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat ori efectul pozitiv al lucrului judecat, sau, dacă au fost ridicate, să nu se fi discutat excepţia sau să nu fi fost analizat efectul pozitiv;
e) să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia atacată şi celelalte hotărâri invocate nu există contrarietate, în sensul instituţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa efectului pozitiv sau negativ al lucrului judecat.
Prin hotărâri definitive potrivnice se înţeleg acelea care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea pronunţată în primul dosar.
Prin "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de-a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.
De asemenea, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. (relevant drept efect al modificării aduse art. 513 alin. (4) prin Legea nr. 310/2018) reglementează manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ce presupune că o soluţie dată unei chestiuni ce priveşte raporturilor dintre părţi nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre acesta. Astfel, legătura dintre litigii trebuie să fie una concretă şi trebuie să se circumscrie parametrilor efectivi ai cauzei în care efectul pozitiv este invocat, care impune ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părţi, iar nu raporturi ale uneia dintre părţi cu terţe persoane, ori raporturi dintre terţe persoane, ce nu au calitate în cauză.
Or, rezolvarea diferită dată în alte cauze unor chestiuni litigioase similare nu creează "hotărâri potrivnice" în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu se poate invoca efectul pozitiv al puterii de lucru judecat. Chiar dacă, parţial, problemele de drept supuse controlului judiciar sunt similare, nu se poate susţine existenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, hotărârile putând fi considerate, cel mult, ca exprimând o practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor, a cărei unificare se face prin mecanismele prevăzute de lege, iar nu prin mijlocul procedural al revizuirii.
Înalta Curte reţine că, deşi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, acesta nu poate fi opus de partea revizuentă într-un litigiu ulterior, purtat în contradictoriu cu un alt reclamant şi cu privire la un alt act administrativ, în lipsa oricărui element de legătură între cele două cauze, la nivel subiectiv sau obiectiv, astfel cum prevede art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. Caracterul similar al unor litigii înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti nu se confundă cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi nu poate servi drept temei al formulării unei cereri de revizuire pe motivul existenţei unor hotărâri potrivnice.
Aplicând astfel de considerente teoretice litigiului pendinte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei hotărâri potrivnice, care să încalce autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, din perspectiva efectului negativ sau pozitiv al acestei autorităţi, hotărârile pe care revizuenta le circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., vizând raporturi procesuale ce s-au desfăşurat între părţi diferite, cu obiecte diferite (anularea altor decizii ale Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor, în cadrul altor proceduri de achiziţie publică) care nu îndeplinesc condiţiile expuse în paragrafele anterioare.
Revizuenta circumscrie, aşadar, noţiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluţionare a unor cauze similare, cu privire la anularea altor decizii ale Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor emise în cadrul altor proceduri de achiziţie publică, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicţie, privită prin prisma efectului pozitiv de lucru judecat (evocat de revizuentă) este împrejurarea dezlegării, cu putere de lucru judecat, a unor aspecte tranşate prin prima hotărâre în privinţa raporturilor dintre părţile celei de-a doua judecăţi, spre a fi împiedicată reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate jurisdicţional între acestea, dacă o astfel de chestiune are legătură cu procesul ulterior.
Or, în cauză, revizuenta susţine faptul că decizia civilă nr. 784 din 12 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, se află în contradicţie cu soluţiile pronunţate între părţi diferite, cu obiect şi cauze, de asemenea, diferite, motiv pentru care hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc identitatea pe care o impun dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că revizuenta nu pretinde existenţa unei alte judecăţi între aceasta şi părţile potrivnice, în care, din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat, să fi fost tranşate chestiuni litigioase între acestea care să aibă legătură cu soluţionarea, prin decizia civilă nr. 784 din 12 august 2021, a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, de care să se prevaleze în invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ci invocă, după cum s-a arătat şi anterior, alte hotărâri, pronunţate în litigii ce s-au purtat între cu totul alte părţi, cu obiect şi acesta diferit, invocând, practic, jurisprudenţa instanţelor în cauze similare.
Cum toate cerinţele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite cumulativ, absenţa uneia conduce la soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 784 din 12 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.
De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata A. S.R.L., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte şi va dispune obligarea revizuentei B. S.R.L. la plata sumei de 1500 RON către intimata A. S.R.L.., reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea facturii seia AVMDV nr. x/25.01.2022 şi a ordinului de plată din 27.01.2022, apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, aplicabile fazei de judecată a revizuirii, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial de 3766,35 RON, solicitat de intimata A. S.R.L., este vădit disproporţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 784 din 12 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
Obligă revizuenta B. S.R.L. la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.