Incompatibility of vice-mayor with public school board membership under Law 161/2003

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 85 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei indicate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de intimatul - reclamant A., cu consecinţa menţinerii, ca temeinic şi legal, a raportului de evaluare nr. x/21.11.2018.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a arătat că instanţa de fond a coroborat, în mod greşit, prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu cele ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât în cadrul raportului de evaluare s-a reţinut doar încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi nu şi conflictul de interese ce este reglementat de art. 70 din Legea nr. 161/2003. În opinia recurentei, regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat de dovedirea unui interes personal de natură patrimonială sau de modalitatea de exercitare a funcţiilor stabilite ca fiind incompatibile, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Totodată, a apreciat recurenta că, din perspectiva legiuitorului, nu prezintă importanţă dacă cele două funcţii au fost exercitate efectiv şi nici gradul de implicare în aceste activităţi ori dacă au fost remunerate, interdicţia legală fiind una absolută şi necondiţionată, nefiind susceptibilă de circumstanţieri.

Astfel, în opinia recurentei, starea de incompatibilitate este generată de simpla deţinere şi exercitare simultană a două funcţii incompatibile potrivit legii, fără analizarea motivelor pentru care cel apreciat în stare de incompatibilitate a exercitat funcţia stabilită de legiuitor ca fiind incompatibilă.

O altă critică adusă de recurentă hotărârii atacate a vizat raţionamentul primei instanţe prin care aceasta a reţinut că, prin modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014, s-a permis şi viceprimarului să facă parte din consiliul de administraţie al unei şcoli, alături de primar. Din această perspectivă, a arătat recurenta că, prin O.U.G. nr. 49/2014, art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a fost modificat doar în sensul înlocuirii sintagmei "un reprezentat al primarului" cu cea "primarul sau un reprezentat al primarului", fără a fi prevăzute şi dispoziţii care să vizeze ipostaza viceprimarului, în sensul că acesta ar putea fi desemnat în calitate de membru în consiliile de administraţie ale unor unităţi de învăţământ, după cum eronat a reţinut prima instanţă. Totodată, a subliniat recurenta faptul că intimatul-reclamant A. a deţinut calitatea de reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, iar nu pe cea de reprezentat al primarului.

Nu în ultimul rând, a învederat recurenta că starea de incompatibilitate reţinută de inspectorul de integritate pentru perioada 30.09.2014 - 12.10.2015, privind pe intimatul A. nu poate fi raportată la prevederile Legii nr. 128/2017, act normativ care modifică textul legal al art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât starea de incompatibilitate reţinută de inspectorul de integritate a vizat o perioadă anterioară intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, iar potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea nu poate să retroactiveze.

4. Apărarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a hotărârii primei instanţe, apreciind că argumentele subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de punctul 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. nu au un fundament legal, sentinţa recurată fiind dată cu o corectă aplicare şi interpretare a legii.

În opinia intimatului, soluţia instanţei de fond, de a aprecia necesară coroborarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu cele ale art. 70, este una corectă, în raport de conţinutul normativ al celor două texte de lege şi de jurisprudenţa aplicabilă materiei, apreciind, în esenţă, că reţinerea stării de incompatibilitate nu putea fi dispusă decât în urma unei analize a deciziilor adoptate de intimat în calitate de membru în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca, spre a se verifica dacă obiectivitatea în adoptarea acestor decizii a fost alterată. Astfel, în opinia intimatului, nu este suficient simplul fapt că a deţinut, în acelaşi timp, calitatea de viceprimar şi pe cea de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. De asemenea, intimatul a arătat că participarea la şedinţele consiliului de administraţie a fost cu titlul gratuit, iar prin Raportul contestat nu s-a indicat nici în ce a constatat interesul personal de natură patrimonială, care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor şi nici în ce măsură a existat un conflict de interese.

O altă apărare formulată de intimat a vizat faptul că, în opinia acestuia, dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2014, prin care a fost modificat art. 96 din Legea nr. 1/2011, în sensul că din consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ poate face parte şi primarul, trebuie extinse şi în privinţa viceprimarilor, dată fiind expunerea de motive a unui astfel de act normativ, precum şi prevederile art. 57, art. 65 şi art. 72 din Legea nr. 215/2001, ce reglementează statutul viceprimarului de înlocuitor al primarului sau posibilitatea delegării atribuţiilor primarului către viceprimar şi faptul că primarul poate să îşi desemneze un reprezentant în consiliul de administraţie, ce poate fi chiar viceprimarul.

Totodată, a apreciat intimatul că instanţa de fond a analizat corect evoluţia în timp a legilor şi a reţinut corect că simpla deţinere a funcţiilor de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ de stat nu determină, în mod automat, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât chiar legiuitorul, prin Legea nr. 128/2017, ce a modificat prevederile sus indicatului text normativ, a stabilit că funcţia de viceprimar nu este incompatibilă cu cea de membru în consiliile de administrare ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ. Or, în condiţiile în care s-a reglementat în sensul arătat mai sus, este evident că nici anterior acestor reglementări deţinerea celor două funcţii menţionate nu putea atrage, în mod automat, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Şi aceasta întrucât, în contextul definiţiei date stării de incompatibilitate prin art. 70 din lege, nu poate fi de conceput ca, raportat la aceeaşi ipoteză avută în vedere de lege, într-o anumită perioadă reclamantul să poată fi considerat că ar fi putut avea un interes personal de natură patrimonială, care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative iar în perioada imediat următoare, reclamantul, în cadrul aceleiaşi ipoteze avute în vedere de legiuitor, să nu mai aibă un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin.

De asemenea, în opinia intimatului modificările aduse de O.U.G nr. 49/2014 Legii nr. 1/2011 au abrogat tacită şi ipoteza de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat la statutul viceprimarului de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ, intimatul evocând, în susţinerea unui astfel de argument, Decizia nr. 22/2016, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a vizat examinarea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din 25 octombrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii formulate de intimatul - reclamant A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că reclamantul, în calitate de viceprimar al comunei Măciuca, judeţul Vâlcea a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 30.09.2014-12.10.2015, întrucât a exercitat atât această funcţie, cât şi funcţia de membru în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, apreciind că nu s-a putut reţine că, în perioada 30.09.2014-12.10.2015, între funcţia de viceprimar a reclamantului şi cea de membru în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca ar fi exista incompatibilitatea prevăzută de sus indicatul text normativ, soluţie pe care Înalta Curte nu o împărtăşeşte, în contextul în care aceasta a fost dată în urma unei interpretări şi aplicări eronate a prevederilor legale ce vor fi expuse în paragrafele ulterioare, fiind contrară scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi discordantă situaţiei de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte reţine că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 constituindu-l protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de eventuale interese ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi interzise prin lege.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilesc existenţa unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar (în cauză) şi cea de membru al consiliului de administraţie la o instituţie publică, iar astfel de prevederi, contrar celor reţinute de prima instanţă şi evocate şi de intimat prin întâmpinarea, nu se completează şi nici nu pot fi coroborate cu cele are art. 70 din acelaşi act normativ, câtă vreme sfera de reglementare a celor două este una diferită.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 70 reglementează doar materia conflictului de interese, care este o instituţie distinctă de cea a incompatibilităţii, vizând cu totul alte ipostaze decât cele reglementate de art. 87 din Legea nr. 161/2003. Pe cale de consecinţă, parametrii aferenţi verificării existenţei conflictului de interese sunt proprii doar acestuia, şi nu pot fi aplicaţi, prin analogie, unei instituţii diferite, cum este cea a incompatibilităţii, întrucât norma ce reglementează materia incompatibilităţii conţine, în mod expres, prevederi specifice clare privind criteriile de stabilire a existenţei unei astfel de stări (de incompatibilitate), motiv pentru care nu se impune, din această perspectivă, nici completarea acesteia cu alte prevederi şi nici aplicarea prin analogie a unor prevederi reglementate în ale materii.

Or, în contextul în care, în cauza de faţă, prin Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate s-a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate, instanţa de fond a procedat, în mod eronat, la o coroborare a unor prevederi legale ce au sferă de reglementare esenţialmente diferită, trecând maniera de emitere a actului administrativ prin filtrul unor reglementări ce nu erau aplicabile situaţiei juridice reţinute prin acesta. Astfel, raţionamentul logico-juridic expus prin sentinţa recurată este rezultatul unei greşite aplicări a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, analizând Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018 din perspectiva parametrilor reglementaţi în materia incompatibilităţilor, Înalta Curte constată că acesta a fost emis în condiţii de legalitate, reţinerea stării de incompatibilitate în care intimatul - reclamant s-a aflat în perioada 30.09.2014 -12.10.2015, fiind una corectă, în contextul în care acesta a ocupat concomitent funcţia de viceprimar şi pe cea de membru în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariţiei stării de incompatibilitate, au un conţinut clar interdictiv cu privire la deţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie, simultan cu deţinerea calităţii de viceprimar, dispunând că: "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: d) calitatea de membru al consiliului de administraţie … la instituţiile publice.".

Aşadar, textul de lege în discuţie nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de derularea efectivă a activităţilor specifice, de luarea unor măsuri economice, juridice sau de altă natură specifice sistemului de învăţământ, de analizarea conţinutului deciziilor adoptate de viceprimar în calitate de membru al consiliului de administraţie, fiind sancţionat cumulul de funcţii şi/sau calităţi, independent de pretinsul aspect formal al acelei calităţi sau al activităţii desfăşurate într-o astfel de funcţie. Jurisprudenţa citată de intimat (Decizia nr. 163/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu este relevantă în cauză, câtă vreme viza un alt caz de incompatibilitate, mai precis cel reglementat de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 (în vigoare până la adoptarea Legii nr. 128/2017).

În consecinţă, nu se poate reţine că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuţiilor aferente funcţiei care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuţiilor celor două funcţii deţinute, obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie, motiv pentru care nici existenţa unui interes patrimonial, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru respectiva funcţie, nu poate fi apreciată ca relevantă.

Asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv, atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

Însă, o demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Exercitarea simultană a unei funcţii publice şi a funcţiei de membru în consiliul de administraţie într-o unitate de învăţământ conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care ar determina corupţia, iar în cauză este cert că intimatul- reclamant A. a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, cele două funcţii.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva reţinerii stării de incompatibilitate, este irelevant faptul că viceprimarul exercită, în temeiul Legii nr. 215/2001 atribuţii similare cu cele ale primarului, pe care îl şi înlocuieşte de drept sau că acestuia primarul îi poate delega din atribuţiile sale, coroborat cu faptul că prin modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G nr. 49/2014, s-a statuat că din consiliul de administraţie poate face parte şi primarul. Astfel de aspecte nu produc efecte sub aspectul inexistenţei incompatibilităţii, neexistând identitatea de ipostaze evocată de prima instanţă, câtă vreme obiectul de reglementare al actelor normative în discuţie este diferit, cele două funcţii sunt distinct reglementate atât de Legea nr. 215/2001, cât şi de Legea nr. 161/2003 şi în cazul în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unităţii şcolare este transferată în persoana viceprimarului, acesta este cel care participă la şedinţele consiliului de administraţie, deţinând astfel calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, adică tocmai ceea ce art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

De asemenea, de esenţă este şi faptul că, în cauza de faţă, contrar celor evocate de prima instanţă, precum şi de intimat în întâmpinare, intimatul - reclamant a fost numit în calitatea de membru în consiliului de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca drept reprezentant al consiliului local, iar nu al primarului, în baza Hotărârii nr. 56 din 30.09.2014 a Consiliului Local Măciuca, motiv pentru care nu se poate reţine, nici din această perspectivă, o identitate de ipostază.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în vigoare în perioada relevantă (30.09.2014-12.10.2015), stabileau expres componenţa consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în sensul că dintr-un astfel de consiliu putea face parte primarul sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al consiliului local, viceprimarul nefiind nominalizat în categoria aleşilor locali vizaţi de text.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ.

Deşi conform dispoziţiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliul de administraţie la instituţii publice. Înalta Curte apreciază că, din moment ce intimatul-reclamant deţinea funcţia de viceprimar, acesta a devenit incompatibil pentru desemnarea ca membru în consiliul de administraţie al liceului, indiferent de autoritatea publică pe care o reprezenta în acest consiliu, potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate. Chiar dacă şi-a păstrează calitatea de consilier local şi a fost desemnat din partea consiliului local în consiliul de administraţie al liceului, atâta timp cât a exercitat funcţia de viceprimar, intimatul-reclamant s-a află în stare de incompatibilitate. Este de subliniat şi aspectul că în consiliul de administraţie al liceului putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii. Intimatul, în calitate de viceprimar, desemnat de consiliul local ca şi reprezentant al său în consiliul de administraţie al unităţii şcolare în discuţie, avea obligaţia, el însuşi, să nu accepte să participe în calitate de membru într-un astfel de consiliu.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcţiilor îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

Totodată, nu poate fi reţinută nici teza unei abrogări implicite sau tacite a prevederilor Legii nr. 161/2003, dezlegările statuate prin Decizia nr. 22/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă în examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, fiind eronat interpretate de intimat. Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă actele normative în analiză, respectiv Legea nr. 161/2003, Legea nr. 1/2011 şi Legea nr. 215/2001 reglementează materii diferite.

Legea nr. 161/2003 reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese.

Legea nr. 1/2011 reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesionale.

Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.

Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative implicite (abrogare implicită sau tacită) nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Astfel, nu se poate reţine teza unei abrogări implicite a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 1/2011, avându-se în vedere că normele de tehnică legislativă enunţate nu permit elaborarea unor reglementări cu acelaşi obiect prin acte normative deosebite. Pe cale de consecinţă, întrucât O.U.G. nr. 49/2014 a vizat doar Legea nr. 1/2011, ce are un obiect de reglementare distinct de cel al Legii nr. 161/2003, nu se poate susţine că ar fi operat şi o abrogare implicită a unor prevederi din ultim menţionatul act normativ.

Dispoziţia legală permite doar reglementarea unor materii conexe prin acte diferite şi numai dacă sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Or, după cum Înalta Curte a arătat anterior materiile reglementate în cele trei acte normative sunt deosebite şi nu conexe.

De asemenea, Legea nr. 24/2000 nu recunoaşte abrogarea implicită sau tacită în cazul unor acte normative speciale, chiar prin Decizia nr. 22/2016 statuându-se că abrogarea unei atare categorii de norme trebuie să fie expresă.

Totodată, deşi este adevărat că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 a suferit modificări, în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală, modificările aduse prin Legea nr. 128/2017 Legii nr. 161/2003, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum îşi doreşte intimatul - reclamant şi cum, eronat, a reţinut instanţa de fond.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare şi nu are putere retroactivă.

Nu se poate reţine, astfel, aplicarea Legii nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se stabili o incidenţă a sa şi în situaţia intimatului - reclamant, premergătoare apariţiei acestei legi (30.09.2014-12.10.2015), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activităţii de evaluare, prin care legiuitorul şi-a modificat optica legislativă.

Această interpretare a fost confirmată şi de soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014."

Intenţia legiuitorului este, aşadar, pentru perioada relevantă cauzei, clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, precum Liceul Teoretic Măciuca.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului Comunei Măciuca- intimatul - reclamant A. - în consiliul de administraţie al Liceului Teoretic Măciuca nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Faţă de acestea, se reţine, încă o dată, că intimatul -reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, conform prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a exercitat simultan cele două funcţii menţionate anterior, Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, fiind emis în condiţii de legalitate şi în mod întemeiat.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că soluţia instanţei de fond, de anulare a Raportului de evaluare antereferit, este una nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale precitate.

Pentru considerentele expuse, apreciind că sentinţa atacată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, fiind, astfel, incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 85 din 10 iunie 2019, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a rejudecării cauzei şi a respingerii cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, privind anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 85 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, privind anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.