Extraordinary appeal in annulment inadmissible for failure to prove absolute incompetence or illegal composition of the appellate court, despite alleged omission of the recusal filter procedure.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, anularea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 31 din data de 07.11.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, precum şi a Statului de funcţii pe anul 2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind emise cu încălcarea competenţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi a Dispoziţiilor Hotărârilor nr. 21 din data de 05.11. 1997 şi nr. 17 din data de 16.09.1998, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi normele de aprobare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, evaluarea performanţelor profesionale şi metodologiile de aplicare a acestora, pentru salariaţii din Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, comunicată către Departamentul Secretariatului Tehnic la data de 17.09.1998. A mai cerut reclamantul ca instanţa să oblige intimata instituţie publică a administraţiei publice centrale să revină la structura organizatorică şi statul de funcţii aprobate de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, acte emise în temeiul art. 29 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3138 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Decizia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3138 din 29 iunie 2018 a declarat recurs reclamantul A. ce a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 1369 din data de 4 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în sensul constatării nulităţii recursului.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei civile menţionate în punctul I.3. anterior, a formulat contestaţie în anulare reclamantul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, prin care contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei civile nr. 1369 din data de 4 martie 2021 şi, urmare a rejudecării recursului, admiterea acestuia, casarea sentinţei civile nr. 3138 din 29 iunie 2018, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 31 din data de 07.11.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, precum şi a Statului de funcţii pe anul 2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind emise cu încălcarea competenţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi a Dispoziţiilor Hotărârilor nr. 21 din data de 05.11. 1997 şi nr. 17 din data de 16.09.1998, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi normele de aprobare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, evaluarea performanţelor profesionale şi metodologiile de aplicare a acestora, pentru salariaţii din Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, cu obligarea, totodată, a pârâţilor la revenirea la structura organizatorică şi statul de funcţii aprobate de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul a apreciat, în esenţă, că anularea hotărârii atacate se impune în considerarea faptului că decizia atacată a fost dată de judecători cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 493 C. proc. civ. privitor la procedura de filtrare a recursului, în vigoare la data înregistrării cererii sale de chemare în judecată pe rolul instanţelor, ce a fost cea de 22 februarie 2018, anterior adoptării Legii nr. 310 din 17 decembrie 2018, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În opinia contestatorului, întrucât recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 era de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul învestit cu soluţionarea cauzei trebuia să decidă asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin parcurgerea procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., în sensul că, pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a înscrisurilor noi, preşedintele completului trebuia să întocmească un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului sau să desemneze un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Or, în cadrul şedinţei publice din data de 4 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin decizia civilă nr. 1369 din data de 4 martie 2021, constatarea nulităţii recursului declarat de reclamant, fără a parcurge procedura reglementată de art. 493 C. proc. civ.

A mai invocat contestatorul şi prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că prin, nerespectarea procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., au fost încălcate cerinţe legale imperative, fiind adusă părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea deciziei atacate.

De asemenea, în susţinerea solicitării de admitere a recursului, drept efect al anulării deciziei civile nr. 1369 din data de 4 martie 2021, contestatorul a reiterat aspectele evocate prin memoriul de recurs şi cererea de chemare în judecată

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, susţinând, în esenţă, că aspectele învederate de contestator nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 503, alin. (2), pct. 1 C. proc. civ.

6. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul cauzei, contestatorul a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimatul Secretarul General al Camerei Deputaţilor, apreciind că acestea sunt neîntemeiate şi a invocat, în rejudecarea recursului, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 18 din Ordinul nr. 965 din 25 august 2015.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea privind contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reaminteşte că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia temeiurile prevăzute de normele procedurale care reglementează contestaţia în anulare sunt de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziţii pentru a declanşa un nou control pe fond al pretenţiilor deduse judecăţii, ori cenzurarea statuărilor instanţelor de control judiciar în ceea ce priveşte aspectele de temeinicie sau legalitate incidente cauzei.

În calea extraordinară de atac pendinte, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr. 1369 din data de 4 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin invocarea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., ce statuează că hotărârea instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Din conţinutul normativ al sus indicatului text de lege rezultă că, pentru reţinerea incidenţei unui astfel de motiv de contestaţie în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. Hotărârea să fi fost pronunţată fie de o instanţă necompetentă absolut, fie cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei;

2. Excepţia necompetenţei absolute a instanţei de judecată sau excepţia nelegalei alcătuiri a instanţei de recurs să fi fost invocată de părţi în faţa instanţei de recurs;

3. Instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.

Motivul privitor la necompetenţă, prevăzut de prima teză a pct. 1 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, şi anume a instanţei de recurs, iar o atare necompetenţă trebuie să fie una absolută.

Cât priveşte motivul prevăzut de pct. 1 teza a II-a, din cuprinsul art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sintagma "alcătuirea instanţei" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, cât şi pe acelea referitoare la constituirea instanţei. În ceea ce priveşte noţiunile de compunere şi de constituire a instanţei, în jurisprudenţa acestei curţi s-a arătat că distincţia dintre acestea priveşte faptul că prin compunerea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având funcţia de judecător, în timp ce prin constituirea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având nu numai funcţia de judecător, dar şi celelalte funcţii implicate în activitatea jurisdicţională.

Aplicând cauzei pendinte aspectele teoretice invocate anterior, Înalta Curtea constată că niciuna dintre condiţiile impuse de prevederile 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu este îndeplinită în cauză, contestaţia fiind, astfel, inadmisibilă.

Din analiza argumentelor expuse de contestator, rezultă că acesta nu invocă nici necompetenţa absolută a Înaltei Curţi în soluţionarea recursului său şi nici o nelegală alcătuire a instanţei de recurs. Ceea ce invocă, în fapt, contestatorul este aspectul anulării recursului său fără ca, anterior pronunţării deciziei civile nr. 1369 din data de 4 martie 2021, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei (a cărui alcătuire concretă, conform primei teze a art. 493 alin. (1) C. proc. civ., nu a fost contestată), să fi decis asupra admisibilităţii în principiu a recursului, pe baza raportului întocmit în procedura de filtru.

Astfel, ipoteza exhibată de contestator este cea a neparcurgerii, în procedura de soluţionare a recursului său, a unei etape procedurale - cea a procedurii de filtru- pe care contestatorul o apreciază ca fiind incidentă şi în cadrul procesual aferent dosarului nr. x/2018, în raport de data învestirii instanţelor de judecată cu cererea sa de chemare în judecată.

Or, o astfel de ipoteză nu se regăseşte printre cele limitativ reglementate de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.. Prevederile referitoare la pronunţarea unei decizii privind admisibilitatea în principiu a căii de atac (reglementate prin art. 493 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.) ori de întocmire a raportului prevăzut de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., sau cele ale alin. (3) - (7) ale art. 493 C. proc. civ., nu reglementează nici competenţa absolută a instanţei şi nici alcătuirea acesteia, motiv pentru care nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei primordiale de incidenţă a cazului de contestaţie în anulare evocat de contestator (încadrarea aspectelor invocate în ipotezele reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.).

După cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

De asemenea, dincolo de astfel de considerente, Înalta Curte observă că aspectul neparcurgerii procedurii de filtru nu a fost invocat de nicio parte în faţa instanţei de recurs (procedura în discuţie, nefiind, de altfel, compatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, în sensul acestuia statuat prin hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, coroborate cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 şi cu data înregistrării recursului formulat de A. - 26 septembrie 2018).

În concluzie, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate impuse de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., nu se poate reţine incidenţa motivului de contestaţie în anulare reglementat de un astfel de text normativ.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi dată asupra contestaţiei în anulare, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea, în cauză, a excepţiei de nelegalitate invocată de contestator prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 6 septembrie 2021.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1369 din 4 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1369 din 4 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.