Judicial transfer requests and applicability of Constitutional Court Decision 454/2020 to administrative acts predating publication

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.12.2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Judecătoria Cluj-Napoca, au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 318/2020 din 24 martie 2020 a secţiei pentru judecători (în ceea ce o priveşte pe A.), a Hotărârii nr. 330/2020 din 24 martie 2020 a secţiei pentru judecători (în ceea ce îl priveşte pe B.), a Hotărârii nr. 550/2020 din 02 aprilie 2020 a secţiei pentru judecători (în ceea ce o priveşte pe A.), a Hotărârii nr. 636/2020 din 09 aprilie 2020 a secţiei pentru judecători (în ceea ce o priveşte pe A.) şi a Hotărârii nr. 637/2020 din 09 aprilie 2020 a secţiei pentru judecători (în ceea ce îl priveşte pe B.), prin care au fost respinse cererile de transfer ale reclamanţilor;

- obligarea corelativă a pârâtului de a adopta, de îndată, hotărâri prin care să dispună transferul alternativ, la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Gherla, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, pentru reclamanta A., iar în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Cluj-Napoca;

- anularea avizului negativ exprimat în raport de cererea reclamantei A. de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 88 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Judecătoria Cluj-Napoca.

A anulat Hotărârea nr. 318/24.03.2020, Hotărârea nr. 330/24.03.2020, Hotărârea nr. 550/02.04.2020, Hotărârea nr. 636/09.04.2020 şi Hotărârea nr. 637/09.04.2020, toate pronunţate de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi avizul emis de pârâta Judecătoria Cluj-Napoca privind cererea de transfer a reclamantei A..

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să reanalizeze cererile de transfer ale reclamanţilor.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 88 din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A promovat recurs şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Procedura derulată în recurs

Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului promovat de Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

A depus întâmpinare şi recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea recursului promovat de părţile adverse, ca nefondat.

La data de 3 ianuarie 2022, recurenta-reclamantă A. depus o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., să se ia act de renunţarea parţială la judecată, în ceea ce priveşte solicitarea acesteia de anulare a avizul negativ exprimat în raport de cererea de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca, precum şi solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 318/2020 a secţiei pentru Judecători, dar numai în ceea ce priveşte partea care vizează transferul acesteia de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureş.

A formulat cerere de renunţare parţială la judecată şi recurentul-reclamant B., referitor la solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 330/2020 a secţiei pentru Judecători, în ceea ce priveşte partea care vizează transferul acestuia de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureş.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Prin recurs reclamanţii au solicitat admiterea în totalitate a acţiunii formulate de către aceştia, respectiv în loc de a obliga CSM să "reanalizeze cererile de transfer ale reclamanţilor", instanţa să dispună transferul A. la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Gherla, respectiv Judecătoria Cluj Napoca şi a transferului lui B. la Tribunalul Cluj sau Judecătoria Cluj Napoca, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

S-a arătat că reanalizarea cererilor de transfer, în ipoteza în care hotărârea ar rămâne definitivă, în această formă, ar implica o diferenţă de tratament în ce ne priveşte, faţă de ceilalţi solicitanţi, ale căror cereri de transfer, cercetate în temeiul criteriilor din Regulamentul adoptat potrivit prevederilor neconstituţionale, au fost admise. Or, soluţionarea unor asemenea cereri nu poate avea loc decât în mod comparativ, în contextul ansamblului solicitărilor formulate. Ca atare, reanalizarea cererilor de transfer, după intervenţia legiuitorului, nu va mai putea fi realizată, în aceleaşi condiţii.

De asemenea, soluţia pe care o criticăm este de natură a genera, cu referire la cereri, o situaţie mai grea decât cea în care ne-am fi aflat în cazul în care această decizie nu ar fi existat ori nu ar fi fost aplicabilă, ceea ce nu poate fi acceptat. în concret, reanalizarea cererilor de transfer depinde, pe de o parte, de adoptarea unor norme care să reglementeze criteriile şi procedura de urmat şi, pe de altă parte, de rediscutarea solicitărilor noastre de către autoritatea publică.

In continuare, examinarea cererilor de transfer, după momentul în care legiuitorul va interveni, faţă de dispoziţiile declarate neconstituţionale, în conformitate cu noile prevederi, ce urmează a fi adoptate, va reflecta încălarea gravă a principiului neretroactivităţii, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, în condiţiile în care locurile pe care le-au vizat, prin cererile de transfer formulate, au fost, între timp, ocupate, nu există nicio posibilitate concretă de a se trece la reanalizarea solicitărilor. Subsecvent, procedura de transfer presupune analizarea cererilor depuse în mod comparativ, or aceasta nu poate fi de conceput, în condiţiile în care doar solicitările trebuie, din nou, examinate. Rezultă că, deşi există o soluţie a jurisdicţiei de contencios administrativ, aceasta este formală şi nu dezleagă situaţia juridică dedusă judecăţii, fiind imposibil a fi pusă în executare. Mai mult decât atât, în mod contrar prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ne aflăm în aceeaşi situaţie în care intimatul pârât este chemat să rezolve cererile de transfer, deşi, anterior, a dispus asupra lor cu exces de putere.

Ţinând seama de cele de mai sus, apreciază că este vorba despre încălcarea dreptului la un proces echitabil, rezolvarea instanţei de contencios administrativ nefiind susceptibilă de a înlătura grava vătămare adusă drepturilor şi intereselor legitime.

Corelativ, în cauză s-a produs şi o denegare de dreptate, cât timp, fără justificare, instanţa a refuzat a dispune asupra înseşi cererilor de transfer.

Fără îndoială, atât prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, obligau judecătorul fondului a pronunţa o soluţie prin care să tranşeze efectiv raportul dedus examinării sale, independent de împrejurarea că nu existau norme care să instituie procedura şi criteriile de transfer.

Sub acest aspect, consideră, pe de o parte, că, odată aplicabilă în cauză Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, aceasta implica şi admiterea automată a cererilor de transfer.

Pe de altă parte, în măsura în care prima instanţă refuza, motivat, raţionamentul expus, era necesar să confere eficienţă reglementării art. 1 alin. (2) din C. civ., conform căreia în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. Aşa fiind, lipsa unor norme legale care să stabilească criteriile de transfer nu putea autoriza prima instanţă a dispune în sensul reanalizării cererilor după momentul la care acestea vor fi adoptate, fiind în prezenta unei vădite denegări de dreptate. Spre exemplu, în măsura în care situaţia din cauză era analizată chiar din perspectiva criteriilor din Regulament şi în lumina argumentelor din cererea de chemare în judecată, aceasta ar fi determinat admiterea în totalitate a acţiunii.

În ceea ce priveşte recursul Consiliului Superior al Magistraturii s-a apreciat că în mod greşit s-a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei CCR nr. 454/24.06.2020.

Din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reţine că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Aspectele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituţională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06.2020, Curtea Constituţională a prevăzut efectele acesteia:

"Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Aşadar, Curtea constată ca dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea l, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens. Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19 - 23]".

Din considerentele deciziei sus-menţionate se observă că legiuitorul constituţional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie referitoare la faptul că dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele la 45 de zile de ia publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus şi că doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

În acest context, contrar celor reţinute de instanţa de fond arătă că doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, ceea ce nu este cazul în dosarul de faţă, întrucât actele administrative atacate, respectiv Hotărârile nr. 318 din 24.03.2020, nr. 330 din 24.03.2020, nr. 550 din 02.04.2020, nr. 636 din 09.04.2020, nr. 637 din 09.04.2020 emise de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, au fost emise în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 şi nu anterioară.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ şi faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situaţia şi legislaţia existente la momentul emiterii acestuia, aprecieză că hotărârile prin care au fost respinse cererile de transfer formulate de intimaţii-reclamanţi reprezintă "facta praeterita", cărora nu li se aplică Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 pronunţată de Curtea Constituţională. Avem în vedere în acest sens şi faptul că până la momentul publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, norma incidenţă, respectiv art. 60 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actele administrative atacate menţinându-şi aptitudinea de a răspunde scopului pentru care au fost emise, cu păstrarea echilibrului între interesul public şi drepturile şi interesele legitime ale destinatarilor.

Pentru termenul când s-a soluţionat pricina reclamanţii au formulat cerere de renunţare parţială la judecată:

- reclamanta A. referitor la solicitarea de anulare a avizului negativ exprimat în raport de cererea sa de transfer la Judecătoria Cluj Napoca, şi

- solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 318/2020 din 24 martie 2020 a secţiei pentru Judecători, dar numai în ceea ce priveşte partea care vizează transferul de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureş, dispoziţie ce doreşte a fi păstrată.

- reclamantul B. referitor la solicitare de anulare a Hotărârii nr. 330/2020 din 24 martie 2020 a secţiei pentru Judecători, dar numai în ce priveşte partea în care vizează transferul de la Tribunalul Satu Mare la Tribunalul Maramureş, dispoziţie ce doreşte a fi păstrată.

Recursurile apar a fi întemeiate.

Anularea Hotărârilor CSM de către instanţa de fond s-a făcut exclusiv pentru faptul că "au fost emise în temeiul unor dispoziţii legale inaplicabile din perspectiva cadrului constituţional".

Că legiuitorul nu a corelat încă actul normativ cu cele stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale face imposibilă reanalizarea unor cereri de gen formulate şi motivate(acte, avize) în baza unei norme abrogate.

Pe de altă parte situaţia nouă din recurs generată de cele două cereri ale reclamanţilor de renunţare parţială la judecată ridică problema validităţii parţiale ale unui act administrativ anulat de către instanţa de fond pentru de conformitatea sa cu cadrul constituţional care afectează general şi integral toate actele administrative aflate în aceeaşi situaţie.

Analiza cererilor de renunţare la judecată în raport şi de cele susţinute prin recursul CSM presupune o reală analiză pe fond a cauzei incompatibilă cu procedura recursului.

Aşa încât, pentru reanalizare în raport de aceste aspecte a întregului cadru Înalta Curte apreciază necesitatea trimiterii cauzei instanţei de fond.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate în recursul pârâtei CSM se circumsrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar aspectele ce se impun analizate profită, faţă de noile cereri depuse direct în recurs şi reclamanţilor, care au promovat de asemenea recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va admite toate recursurile, casa sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 88 din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2022.