Moral damages compensation in traffic accidents: application of statutory integral reparation principles versus administrative value thresholds.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.09.2018, reclamanta A. a chemat în judecată în calitate de pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, formulând contestaţie împotriva Deciziei nr. 16396/14.08.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 728 din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 728 din 26 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. prin reprezentant legal B..

În opinia recurentei, Norma ASF nr. 14/2011 nu există. Având în vedere că accidentul rutier în urma căruia recurenta a formulat cerere de despăgubire a avut loc la data de 28.07.2013, la acel moment se afla în vigoare Ordinul CSA nr. 14/2011, dispoziţiile acestuia fiind abrogate prin Norma ASF nr. 23/2014.

Precizează recurenta că, Decizia FGA nr. 16396/14.06.2018 prin care a fost admisă cererea de plată a acesteia pentru suma de 500 RON daune morale nu a avut la bază Decizia FGA nr. 142/26.05.2016.

Solicită recurenta instanţei de control judiciar să constate că acesta este chiar motivul pentru care a formulat contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 16396/14.08.2018.

Faptul că în considerentele Deciziei atacate se menţionează că la stabilirea daunelor morale s-a avut în vedere Decizia FGA nr. 142/2605.2016 nu este susţinut de soluţia data de intimată conform căreia despăgubirea a fost cuantificată la suma de 100 RON pe zi de îngrjire medicală, din moment ce potrivit Anexei 1 la Decizia ur. 142/26.05.2016 valoarea medie a despăgubirilor morale acordate în anii 2011-2012 a fost de 494 RON pe zi de îngrijire medicală.

Astfel, pentru ca intimata să justifice faptul că a acordat suma de numai 100 RON pe zi de îngrijire medicală, raportat strict la numărul de zile de îngrijiri medicale şi la faptul că recurenta nu a suferit consecinţe foarte grave, a depus la primul termen de judecată două decizii interne şi anume Decizia nr. 258/16.11.2016 şi Decizia nr. 74/2.08.2018. decizii care stabilesc în mod aleatoriu trei praguri în vederea stabilirii daunelor morale.

A arătat recurenta în primă instanţă că, aceste decizii nu pot fi avute în vedere pentru apărarea formulată din moment ce nu au fost menţionate nici în Decizia FGA nr. 16396/14.08.2018, nu se arată nici criteriile pe baza cărora au fost stabilite cele trei praguri si mai mult decât atât, suma acordată de 100 RON pe zi de ingrijire medicală nu se încadresază nici măcar în aceste praguri, minimul prevăzut la primul prag fiind de 125 RON pe zi de îngrijire medicală.

Nu în ultimul rând, arătă că prima instanţă nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestor înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei de către intiimată.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 16396/14.08.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Prima instanţă a respins cererea formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurenţilor-reclamanţi conform cărora prima instanţă nu ar fi explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat pentru diminuarea daunelor morale solicitate, având în vedere că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1391 din C. civ. şi neaplicarea prevederilor art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Astfel, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ.:

"Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Conform art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Revenind la aspectele concrete ale speţei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod greşit că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei, reclamanta nu a fost încadrată în grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-functionale, astfel că raţionamentul organului administrativ avut în vederea la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, este corect.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit nu a reţinut că aceasta a fost traumatizată având în vedere vătămarea reclamantei.

În contextul faptic, FGA nu se putea raporta la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depăşirea pragului stabilit prin Decizia nr. 22449/16.01.2020 adoptată de FGA, act cu o forţă juridică inferioară C. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Instanţa supremă reţine că dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă, din perspectiva criteriului echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, pentru o reparaţie echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată la suma de 900 RON.

În concluzie, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, având în vedere că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

5. Temeiul de drept al soluţiei

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite acţiunea reclamantei şi va majora cuantumul despăgubirilor acordate prin Decizia FGA nr. 16396 din 14.08.2018 la suma de 900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. prin reprezentant legal B. împotriva sentinţei civile nr. 728 din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi în rejudecare admite acţiunea reclamantei.

Majorează cuantumul despăgubirilor acordate prin Decizia FGA nr. 16396 din 14.08.2018 la suma de 900 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.