Insurance claim forfeiture: strict 90-day deadline starts from final judgment recognition of debt, not communication

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.08.2018 sub nr. x/2018 reclamantele A. şi B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16216/03.08.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumelor la care a fost obligată C. S.A. prin sentinţa penală nr. 350/07.07.2017 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea şi prin decizia penală nr. 1118/A/06.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ambele în dosarul nr. x/2017: 11.000 RON cu titlu de cheltuieli funerare, 5.000 USD cu titlu de cheltuieli transport SUA - ROMÂNIA, 7.630 USD cu titlu de pierderi salariale către A.; 60.000 USD cu titlu de daune morale către A.; 20.000 USD cu titlu de daune morale către B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 292 din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B. PRIN D. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR, a anulat Decizia nr. 16216/03.08.2018 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantelor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. prin reprezentant D. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor susţine că hotărârea dată de prima instanţă cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei şi este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Precizează recurentul că, având în vedere situaţia deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului S.C. C. S.A. şi pentru soluţionarea dosarului de daună numărul x deschis ca urmare a cererii de plată nr. x/29.05.2018, Fondul de garantare a asiguraţilor, în cadrul procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, a emis Decizia nr. 16216/03.08.2018, prin care a fost respinsă integral cererea petentului (reclamant în prezentul dosar) ca tardivă - cererea de plată fiind depusă la FGA după împlinirea termenului legal de 90 de zile reglementat expres de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Arată recurentul-pârât că, la momentul la care reclamanţii au învestit F.G. A. cu o solicitare de plată, dosarul a fost analizat de către Comisia Specială, care, în cadrul şedinţei din data de 18.07.2018 a dispus respingerea integrală a cererii de plată ca tardiv formulată.

Faţă de data depunerii cererii de plată în discuţie la FGA, acesta fiind actul juridic în baza căruia se nasc raporturi Juridice între Fond şi persoanele fizice care solicită plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, recurentul a considerat ca fiind depusă tardiv cererea de plată şi a respins-o în consecinţă.

Motivarea instanţei de fond este aceea potrivit căreia reclamantii nu ar fi putut valorifica dreptul dobândit în urma procesului, decât urmare a comunicării deciziei ce cuprinde motivele pe care se fundamentează dreptul la despăgubiri al reclamantelor, cmotivare care este profund nelegală având în vedere faptul că o decizie penală definitivă poate fi pusă în executare de la momentul pronunţării sale si nu de la comunicare. Prin urmare, reclamantii ce au fost reprezentaţi de apărător în cadrul dosarului penal aveau dreptul de a începe executarea deciziilor judiciare definitive şi cu caracter obligatoriu la momentul pronunţării, afişării pe portalul instanţelor de judecata.

Recurentul a arătat faptul că, dreptul de creanţă al reclamanţilor a luat naştere la data la care acest drept a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă (06.12.2017 prin decizia Curţii de Apel Piteşti).

Menţionează recurentul că reclamantele au luat la cunoştinţă despre producerea prejudiciului la data producerii accidentulut-08.10.2013, întinderea sa fiind stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 1118/06.12.2017 de Curtea de Apel Piteşti, şi fiind vorba de o creanţa născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA, conform prevederilor mai sus menţionate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data naşterii dreptului de creanţă - 06.03.2018.

Instanţa de fond, în mod greşit menţionează faptul că, nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului având în vedere ca acesta este "de durată, cu modificări ale reperelor procesuale fundamentale.

În mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere si dispoziţiile art. 552 si art. 553 alin, 1 din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penală este definitivă si poate fi pusă în executare de la momentul pronunţării sale, iar nu de la comunicarea sa.

Prin urmare, reclamanţii si-ar fi putut valorifica dreptul încă de la data pronunţării Deciziei nr. 1118/2017. De altfel, nimic nu ar fi împiedicat reclamanţii să formuleze cererea de plată anexând doar un certificat de grefă din care să rezulte dispozitivul hotărârii menţionate.

Reclamanţii precizează, în esenţă, că, teza susţinută de pârâtul FGA, privind termenul foarte scurt stabilit pentru depunerea cererii (90 zile), cu debutul acestui termen la momentul pronunţării hotărârii şi nu cel al comunicării, configurează un regim ce contravine noţiunii de proces echitabil şi ca atare nu poate fi primită.

Astfel, duritatea sancţiunii (decăderea) trebuie raportată la un moment cert, care nu poate fi decât cel al comunicării hotărârii judecătoreşti ce conţine toate elementele care definesc dreptul părţii.

Arartă recurenţii-reclamanţi că termenul de 90 de zile menţionat nu poate fi decât termen de recomandare, deoarece în lege nu se indică în mod expres că acest termen este de decădere şi nici nu se prevede vreo sancţiune pentru încălcarea acestui termen.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât urmând a fi admis cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de faţă, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. dosar x/2018, reclamanţii au solicitat admiterea cererii formulate si, pe cale de consecinţă obligarea FGA la plata sumelor cuvenite.

Prin sentinţa civilă nr. 292/29.01.2019, prima instanţă a dispus următoarele: "Admite cererea. Anulează Decizia nr. 16216/03.08.2018 emisă de pârât. Obligă pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantelor".

Având în vedere situaţia deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului S.C. C. S.A. şi pentru soluţionarea dosarului de daună numărul x deschis ca urmare a cererii de plată nr. x/29.05.2018, recurentul Fondul de garantare a asiguraţilor, în cadrul procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, a emis Decizia nr. 16216/03.08.2018, prin care a fost respinsă integral cererea reclamanţilor ca tardivă, cererea de plată fiind depusă la FGA după împlinirea termenului legal de 90 de zile reglementat expres de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări".

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că dreptul de creanţă al reclamanţilor a luat naştere la data la care acest drept a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă (06.12.2017 prin decizia Curţii de Apel Piteşti). Recurenţii-reclamanţi au luat la cunoştinţă despre producerea prejudiciului la data producerii accidentulut, 08.10.2013, întinderea sa fiind stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 1118/06.12.2017 de Curtea de Apel Piteşti, si fiind vorba de o creanţa născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA, conform prevederilor anterior menţionate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data naşterii dreptului de creanţă - 06.03.2018.

În aceste condiţii cererea de plată adresată de reclamanţi Fondului este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de control judiciar constată că nu pot fi reţinute alegaţiile recurenţilor privind data naşterii dreptului său de creanţă.

Astfel, în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, acestea guvernează deplin relaţiile sociale şi se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, reclamanţii neputând invoca faptul că nu a cunoscut legea, care trebuie să fie cunoscută de toate persoanele, potrivit principiului de drept nemo consetur ignorare legem.

Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate şi previzibile prin prisma clarităţii textelor menţionate anterior.

Totodată, intrarea în faliment a asiguratorului nu este o împrejurare care a schimbat condiţiile contractuale, fiind o împrejurare imprevizibilă, dar care a fost adusă la cunoştinţa publicului.

Având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizaţiilor, informaţii ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condiţiile şi modalităţile de efectuare a plăţilor, date referitoare la documentele, condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizaţiei.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea şi înregistrarea la instituţia pârâtă a cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenţii-reclamanţi nu au fost suficient de diligenţi pentru conservarea drepturilor lor, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, reţinând că Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs formulate de FGA fiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant D. împotriva sentinţei civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 292 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.