Admissibility of cassation appeal against final judgment on CSM disciplinary resolution dismissal

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal, la 27.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea Rezoluţiei nr. x/2018 a inspectorului judiciar din cadrul CSM - Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, pe care o apreciază ca fiind netemeinică, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 577 din data de 15 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală întrucât, în principal aceasta nu conţine considerentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii, astfel că judecătorul fondului nu a făcut o analiză concretă a motivelor invocate de în conţinutul contestaţiei, făcând doar o redare a considerentelor contestaţiei sale, apoi a susţinerilor intimatei, pentru ca în două fraze, la finalul considerentelor să menţioneze că procurorul B., subiect al sesizării petentului, a dat curs plângerilor petentului în dosarul x/2016 şi dosarul nr. x/2017, ambele înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, şi au fost soluţionate prin ordonanţe ce au fost supuse controlului de legalitate şi temeinicie al Prim-Procurorului parchetului, astfel că a respins contestaţia.

Instanţa de fond nu a făcut nicio analiză a concreta a motivelor contestaţiei, a argumentelor reclamantului prin prisma dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi t) şi art. 99 ind.l din Legea 303/2004, care să conducă ulterior, prin puterea argumentului, la soluţia de respingere a contestaţiei.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de judecata va arăta, în considerentele hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-a respins cererea, ori, în cauză, instanţa de fond nu a răspuns criticilor reclamantului faţă de rezoluţia CSM-Inspecţia Judiciară, nu a examinat problemele care i-au fost supuse spre analiză, motiv pentru care soluţia primei instanţe este nemotivată.

De asemenea nemotivarea sentinţei civile consta şi în faptul că reclamantul a criticat rezoluţia prin prisma unor verificări superficiale, lacunare, bazate, nu pe o cercetare efectivă a aspectelor sesizate, ci prin culegerea de informaţii din sistem informatic şi exprimarea punctului de vedere al magistratului subiect al sesizării, iar cu privire la aceste aspecte instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un mod.

În ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea 317/2004 republicata, prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor normei de drept, apreciind că inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare au competenţa de a face verificări în legătură cu activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor, însă în situaţia în care, în speţa, actele de urmărire penale efectuate de Procurorul B. au fost supuse verificării în procedura reglementată de art. 339 şi art. 340 C. proc. civ., Inspecţia Judiciară nu mai are competenţe legale asupra verificării actelor sale.

Însă, reclamantul a susţinut pe de o parte că Procurorul B. nu a soluţionat cererea de extindere a urmăririi penale privind infracţiunea de tentativă de omor formulată în data de 20.04.2017, nu s-a pronunţat nici prin ordonanţa şi nici prin rechizitoriul nr. x/2016, astfel ca a formulat o noua plângere penală împotriva numitului C. pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie ce a fost înaintată, ulterior, tot procurorului B., formându-se dosarul nr. x/2017 la Parchetul de pe lânga Tribunalul Dolj în care nu a realizat niciun act de cercetare penală care să conducă la concluzia că soluţia de clasare are la bază o cercetare efectivă care să conducă la o astfel de soluţie, mai mult din soluţia de clasare din acest din urma dosar rezultă, din concluzia procurorului, că "există autoritate de lucru judecat", subrogându-se instanţei de judecată, singura care poate pronunţa o asemenea soluţie, deşi dosarul din urma nu s-a aflat niciodată în faţa unui complet de judecată.

Fata de aceste considerente nu trebuie confundată procedura prevăzută de dispoziţiile art. 339 si 340 C. proc. pen. cu cea disciplinară; dacă prima are în vedere doar un control al legalităţii şi temeiniciei unui act efectuat de procuror, procedura disciplinară are în vedere conduita magistratului procuror privind modul în care îşi desfăşoară activitatea în cadrul funcţiei, abaterea disciplinara fiind fapta prin care se nesocoteşte una sau mai multe obligaţii de serviciu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., admisibilitatea recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 577 din data de 15 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării 3468/IJ/882/DIP/2018 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Aşa cum reiese din motivele sentinţei recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanţa de fond a soluţionat contestaţia împotriva soluţiei de clasare pe fondul ei şi nu prin admiterea unei excepţii peremptorii care să împiedice analizarea fondului.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din acelaşi cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă. Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În aplicarea principiului legalităţii căilor de atac, afirmat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac promovată nu poate fi decât aceea prevăzută de lege în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, menţiuni care pot fi şi inexacte, în sensul dispoziţiilor art. 457 alin. (2).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. 1coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 577 din data de 15 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.