Military judicial staff wage allowances; failure to prove legal representative's authority for appeal

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018 din data de 23.04.2018, reclamanţii colonel magistrat A., colonel magistrat B., colonel magistrat C., colonel magistrat D., general locotenent magistrat E., colonel magistrat F., G., grefier H., grefier I., grefier J., grefier K., grefier L., grefier M., grefier N., grefier - arhivar O., agent procedural P. şi aprod Q. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare, general maior R. şi colonel S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 5 emisă la data de 13 aprilie 2018 de pârâta Direcţia Instanţelor Militare; admiterea contestaţiei depuse împotriva Ordinului de zi pe unitate nr. 15 din 15.02.2018 emis de pârâta Direcţia Instanţelor Militare, act administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariate care se cuvin reclamanţilor începând cu data de 01.01.2018, în temeiul Legii nr. 153/2017; obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare să emită dispoziţii de salarizare cu limitarea cuantumului total al sporurilor care li se cuvin la nivelul ordonatorului principal de credite pentru instanţele militare, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 153/2017; obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, general maior R. şi colonel S., în solidar, la plata drepturilor salariale care se cuvin reclamanţilor prin limitarea cuantumului total al sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite pentru instanţele militare, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, începând cu data de 01.01.2018 până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se va soluţiona acţiunea civilă de faţă, şi a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare după rămânerea definitivă a hotărârii mai sus arătate până încetarea raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant din acţiunea civilă de faţă; obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare, general maior R. şi colonel S. la plata de daune morale în cuantum de 5000 RON pentru fiecare reclamant din acţiunea civilă de faţă; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 345 din 1 februarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâţii R. şi S., în cauza privind pe reclamanţii A., C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Instanţelor Militare, R. şi S., ca nefondată, a admis în parte cererea în ceea ce priveşte capătul 4 şi a obligat pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare la plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite reclamanţilor de la 01.01.2018 la 01.10.2018, respingând în rest cererea reclamanţilor.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 345 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 8 octombrie 2021, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor aspectul reprezentării în instanţă a ministerului recurent, în raport de faptul că cererea de recurs este semnată de un consilier juridic, iar delegaţia de reprezentare este semnată de Şeful Direcţiei Generale Juridice, deşi reprezentantul legal al instituţiei este Ministerul Apărării Naţionale.

Totodată, s-a dispus în sarcina recurentului-pârât ca pentru termenul de judecată din 28 ianuarie 2022 să se facă dovada calităţii de reprezentant al consilierului juridic semnatar al cererii de recurs formulată în cauză.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic T., care a întocmit şi semnat cererea de recurs formulată de Ministerul Apărării Naţionale şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestui aspect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a declarat şi semnat calea de atac a recursului pentru recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând ca recursul să fie anulat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant şi enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convenţională sau judiciară.

Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., "reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii".

În reglementarea art. 86 prima teză C. proc. civ., "Mandatarul cu procură generală poate să îl reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume", ceea ce presupune că mandatul de reprezentare în justiţie trebuie considerat ca un mandat special în raport cu mandatul de administrare sau cu orice mandat având un caracter general.

Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., când cererea este făcută prin avocat sau consilier juridic, aceştia vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

De asemenea, dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevăd că:(2):

"La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic.

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia concretă analizată de instanţa de recurs, prin prisma actelor procedurale întocmite în cauză, precum şi a apărările formulate de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei a fost depus un exemplar al cererii de recurs semnat, în original, de consilierul juridic T., fără a fi ataşată delegaţia acordată consilierului juridic, de reprezentantul legal al instituţiei, în vederea declarării şi semnării căii de atac exercitate.

La primul termen de judecată, la momentul efectuării apelului părţilor, în şedinţă publică, consilierul juridic T. a depus la dosar o delegaţie de reprezentare a Ministerului Apărării Naţionale, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezentul dosar, delegaţie semnată de Şeful Direcţiei Generale Juridice din cadrul MAN .

În urma invocării de către instanţa de recurs, din oficiu, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic, semnatar al cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat precizări, prin care a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 şi ale Ordinului ministerului apărării naţionale nr. M75/2009 prin care s-au aprobat Instrucţiunile privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale, susţinând că acestea reprezintă temeiul legal al împuternicirii acordate consilierului juridic T. în vederea declarării căii de atac şi a semnării cererii de recurs.

Recurentul-pârât nu a înţeles să ataşeze precizărilor actele normative invocate sau alte înscrisuri cu valoare probatorie în dovedirea calităţii de reprezentant.

Analizând conţinutul dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, acestea conţin norme, cu caracter general, referitoare la reprezentarea în justiţie a Ministerului Apărării Naţionale de către Direcţia generală juridică, care este reprezentată de Şeful Direcţiei generale juridice, care, la rândul său, poate desemna în îndeplinirea atribuţiilor sale de reprezentare, inclusiv aceea de exercitare a unei căi de atac (art. 64 alin. (2) şi (3) din O.MAN nr. M75/2009), pe oricare dintre consilierii juridici din subordine.

Din economia conţinutului acestor norme de drept, rezultă că prin acestea se reglementează un mandat general, nenominal, acordat de Ministerul Apărării Naţionale, Direcţiei generale juridice şi conducătorului acestei direcţii, pentru a îndeplini activităţile de reprezentare în justiţie pentru minister, ca instituţie, şi nu pentru actele juridice pentru care drept de semnătură îl are ministerul, ca şi conducător al MAN.

Chiar şi în condiţiile în care s-ar putea presupune existenţa unui mandat privind dreptul de semnătură asupra actelor ce ţin de activitatea de justiţie acordat de ministru către şeful Direcţiei generale juridice, la dosar nu a fost depus niciun înscris oficial care să ateste faptul, că şeful Direcţiei General Juridice l-a desemnat pe consilierul juridic T. să exercite calea de atac a recursului în numele Ministerului Apărării Naţionale şi să semneze cererea de recurs, aprobată în prealabil, de superiorul său, consilierul juridic neavând această putere juridică ex lege.

Înalta Curte mai reţine şi că delegaţia de reprezentare, depusă la dosar la primul termen de judecată, nu poate face dovada calităţii de reprezentant al consilierului juridic la momentul exercitării şi semnării recursului, atâta vreme cât aceasta nu a fost ataşată cererii de recurs, nu cuprinde o dată certă a emiterii ei şi niciun alt element de drept sau de fapt care să ateste că acest înscris îndeplineşte condiţiile legale de reprezentare a instituţiei de către consilierul juridic T..

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 82 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 496 alin. (3) din C. proc. civ. care sancţionează lipsa dovezii calităţii de reprezentant, cu anularea cererii formulate de o astfel de persoană.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor procedurale menţionate, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată din oficiu şi va anula recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind promovat de o persoană fără calitate de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 345 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind promovat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.