Annulment of recovery order for alleged 2014 Single Payment Scheme fraud due to lack of definitive proof and violation of proportionality

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi trimisă prin poştă la data de 30 martie 2017(plic dosar de fond), reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 356/23.12.2015 şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 03.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (aparat central).

Au fost anulate Decizia nr. 356/23.12.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015, emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA, şi obligată pârâta să efectueze pe fond reinstrumentarea şi evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania 2014.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei invocate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) lit. c), în) Ordinul MADR nr. 246/2008 art. 5 alin. (1) şi (4), în O.U.G. nr. 125/2006, art. 7 alin. (1) lit. c) şi f), în Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009, art. 80 alin. (1), O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere dovezile depuse la dosar din care reiese faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost comunicată intimatei-reclamante şi a fost primită de aceasta. Astfel, decizia de soluţionare a contestaţiei a fost comunicată intimatei-reclamante la adresa menţionată în cererea de plată.

In dovedirea celor susţinute, arată că a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, plicul în care a fost trimisă decizia, confirmarea de primire care a însoţit plicul, precum şi adresa Direcţiei Economice, adresă care a fost transmisă urmare unei alte sesizări venite din partea A..

Şi în situaţia ipotetică în care A.P.I.A. nu ar fi soluţionat plângerea formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015, intimata-reclamanta ar fi trebuit, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, să depună la instanţă cererea prin care solicită anularea titlului de creanţă care face obiectul acestei acţiuni.

Or, potrivit informaţiilor furnizate de portalul instanţelor de judecată, cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată în data de 31.03.2017, după aproximativ 2 ani de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Astfel, raportat la data comunicării titlului de creanţă, 10 septembrie 2015, şi data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, 31.03.2017, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată, neinvocând un temei de drept, încălcând dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că cererea dedusă judecăţii a fost introdusă cu mai mult de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.

Mai mult decât atât instanţa de fond in mod greşit a reţinut faptul că instituţia pârâtă nu a indicat sediul sau administrator sau alte date ce pot duce la identificare, neţinând cont de faptul că această obligaţie revenea reclamantei, încălcând astfel dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. i) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plătii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat recurenta că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (4) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate.

Recurenta a susţinut că cererea unică de plată pe suprafaţă este o declaraţie pe proprie răspundere, sub semnătura privată a fermierului, iar conform art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu art. 3 lit. b) şi c) din Legea nr. 1/2004, fermierii au obligaţia de a depune cereri de sprijin corect întocmite, datele să fie exacte, complet valabile, APIA având numai rolul de a verifica aceste date raportat la celelalte cereri de sprijin gestionate de instituţie, prin metode specifice şi cu instrumentele gestionate de aceasta.

Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

A menţionat recurenta că instanţa de fond a constatat în mod greşit că o soluţie de clasare în dosarul penal afectează în toate cazurile actele administrative atacate în procesul civil, nesocotind faptul că în motivarea ordonanţei procurorului "există indicii în ce priveşte nesemnarea unor documente privind împuterniciri scrise pentru şeful A. - B.", instanţa apreciind că "fiind mai important ansamblul întregului interval de timp verificat" şi "ponderea neregulilor depistate în anvergura întregii activităţi finanţate cu fonduri din program FEGA."

Au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4) din OMADR nr. 246/2008 şi instanţa de fond a admis acţiunea neţinând cont că în speţa de faţă nu există o singură persoană care nu şi-a dat acceptul, ci 4 persoane au declarat că nu l-au împuternicit pe dl. B. să depună cererea în numele lor la A.P.I.A.

În opinia recurentei, în mod greşit s-a reţinut faptul că în realitatea obiectiva funcţionarii judeţeni ai A.P.I.A. au la îndemână posibilitatea efectivă de a verifica actele şi mai ales faptele pretinse de solicitantul subvenţiei, mecanismul juridic instituit de lege fiind unul riguros şi complex, care presupune posibilitatea de a efectua verificări administrative până la ultimul detaliu, cât timp A.P.I.A. are posibilitatea verificării actelor, nu şi a veridicităţii datelor înscrise pe propria răspundere prin cererea formulată de beneficiar, aceasta din urmă atribuţie aparţinând organelor cu competenţe în acest sens.

A susţinut recurenta că, pentru documentarea modului în care a fost obţinută, respectiv acordată plata către intimata-reclamantă în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013, echipa de control a analizat documentele puse la dispoziţie de către A.P.I.A. - Centrul judeţean Teleorman şi de Primăria Comunei Plosca. În urma notelor de relaţii obţinute, rezultă că un număr de 10 persoane nu au împuternicit pe B. să depună cerere în numele lor la A.P.I.A.-Centrul Judeţean Teleorman şi au declarat că semnătura nu le aparţine în tabelele depuse de fermier la dosarul de piaţa, 4 persoane declară că nu au fost membri ACA Plosca şi 1 persoană declară că în tabele apare semnătura tatălui său, iar acesta este decedat din 2012.

În fine, recurenta a arătat că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009 şi că instanţa de fond nici nu a făcut referire la normele legale care reglementează sprijinul financiar obţinut în mod necuvenit de asociaţie.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 4 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Prin cererea unică de plată nr. x/13.05.2014, reclamanta a solicitat sprijin financiar de la APIA C.J. Teleorman pentru o suprafaţă agricolă de 488,09, iar după finalizarea verificărilor efectuate de către consilieri din cadrul A.P.I.A. Centrul Judeţean Teleorman s-au emis: Decizia de plată în avans nr. x/17.10.2014 de acordare a plăţilor în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, aferentă SAPS, pentru suprafaţa determinată de 486,99 ha, în sumă de 148.195,82 RON. Decizia de plată nr. x/15.01.2015 de acordare a plăţilor în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, aferentă SAPS, pentru suprafaţa determinate de 486.99 ha, în sumă de 151.156,16 RON.

În urma verificărilor efectuate de pârâtă şi a notelor de relaţii întocmite, s-a constatat că un număr de 10 persoane nu l-au împuternicit pe B. să depună cererea în numele lor la A.P.I.A. Teleorman şi au declarat că semnătura nu le aparţine în tabelele ataşate de fermier la dosarul de plată, 4 persoane declară că nu au fost membri ACA Plosca şi 1 persoană declară că în tabele apare semnătura tatălui său, iar acesta este decedat din 2012.

În aceste condiţii, a fost încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015, stabilindu-se în sarcina reclamantei o creanţă bugetară de 299.351,98 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva procesului-verbal menţionat, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 356/23.12.2015.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 356/23.12.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate, cu obligarea pârâtei să efectueze pe fond reinstrumentarea şi evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania 2014, în acest sens fiind reţinute dispoziţiile pct. 75 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, privind instituirea sancţiunilor având în vedere principiul proporţionalităţii, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, având în vedere că, deşi A.P.I.A. a răspuns contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2015 prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 356/23.12.2015, transmisă la adresa menţionată în contestaţie "(...) comuna Plosca, judeţul Teleorman (...)", nu există nicio dovadă că a fost primit de aceasta, decizia fiind returnată de Poşta Română cu menţiunea "societate necunoscută".

Prin urmare, cât timp din probele de la dosar rezultă că reclamanta a primit decizia A.P.I.A. la data de 10 februarie 2017, acţiunea introdusă la data de 30 martie 2017 este formulată în termen.

Referitor la susţinerile recurentei privind termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care începe să curgă de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate de recurentă sunt incidente în situaţiile în care nu există o decizie de soluţionare a contestaţiei, or, în cauză, Decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă la 23.12.2015 şi comunicată legal la data 10 februarie 2017.

Recurenta a mai formulat critici prin care a arătat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) şi (4) din OMADR nr. 246/2008, art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu art. 3 lit. b) şi c) din Legea nr. 1/2004, şi că instanţa de fond a admis acţiunea neţinând cont că 4 persoane au declarat că nu l-au împuternicit pe domnul B. să depună cerere în numele lor.

Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, că instanţa de fond a avut în vedere toate probele depuse la dosar şi a reţinut corect că raţionamentele din actele administrative atacate sunt în mare măsură eronate, fiind invalidate de rezultatele verificării efectuate de organele penale.

A mai susţinut recurenta că nu ar fi putut face alt fel de cercetări, mai mult decât declaraţiile depuse de persoanele în cauză, şi că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1122/30.11.2009, a menţionat că instanţa de fond nu a făcut referire la normele legale care reglementează sprijinul financiar obţinut în mod necuvenit de asociaţie.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâta trebuia să se asigure, dincolo de orice dubiu, de faptul că au fost semnate în fals tabelele respective, nefiind suficiente simplele note de relaţii întocmite, că prezumtivele false semnături nu sunt constatate de pârâtă în cadrul unei proceduri contradictorii la care să participe şi reclamanta direct vizată sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În cazul cererii reclamantei, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate falsul semnăturii pe o cerere de plată, funcţionează prezumţia de legalitate, pârâta având doar suspiciuni cu privire la unele infracţiuni, suspiciuni infirmate prin ordonanţa de clasare pronunţată în dosarul penal nr. x/2015

Criticile recurentei referitoare la impactul redus al soluţiei de clasare în dosarul penal asupra cauzei de faţă sunt, de asemenea, nefondate, având în vedere că prin Ordonanţa DNA nr. 511/P/2015 din 04.04.2019 s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea A.P.I.A. Teleorman referitoare la A. jud. Teleorman pentru campaniile agricole 2010-2014, reţinându-se, în esenţă, că Asociaţia nu a încălcat legea în ce priveşte întreţinerea păşunilor şi păşunarea în sine cu animalele acestei asociaţii, banii acordaţi cu titlul de finanţare fiind utilizaţi corect.

Este relevant faptul că în ordonanţa pronunţată în dosarul penal nr. x/2015 s-a reţinut că cerinţele executării lucrărilor de întreţinere a păşunii şi a păşunării cu un număr de animale sunt îndeplinite, verificările făcute de către funcţionarii A.P.I.A. relevând că cererile erau complete, iar pentru întreţinerea păşunilor existau procese-verbale de executare a lucrărilor. Totodată, s-a constatat că din probele administrate în cauză reiese că cerinţele esenţiale impuse de normele internaţionale şi naţionale pentru obţinerea subvenţiei pe suprafaţă au fost îndeplinite, respectiv menţinerea terenului în bune condiţii agricole şi de mediu şi asigurarea bunăstării animalelor prin păşunatul pe suprafeţele respective, iar lipsa împuternicirii exprese a unora dintre cei câteva sute de membri ai A., din care făceau parte oameni în vârstă, nu poate conduce la concluzia că depunerea unei documentaţii incomplete de această manieră a fost făcută cu intenţia de a frauda fondurile Uniunii Europene.

În raport de cele reţinute, în mod corect a constatat instanţa de fond, cu privire la nelegalitatea celor două acte administrative atacate, evaluarea eronată a stării de fapt, în condiţiile în care instituţia pârâtă nu a invocat o neexploatare a terenului agricol de către asociaţia reclamantă, ci a constatat unele nereguli existente anterior emiterii deciziei de acordare a finanţării, pe care angajaţii pârâtei nu le-au observat, iar motivul constatării sumei ca fiind neeligibilă vizează împrejurări care au fost apreciate de ancheta penală ca insuficiente pentru a atrage trimiterea în judecată a administratorilor A. ori a altor persoane care au instrumentat documentaţia de finanţare.

În acest context, pornind de la definirea noţiunii de neregulă, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborat cu faptul că măsura administrativă aplicată să fie o adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, cu aplicarea principiului proporţionalităţii, aşa cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, în mod corect instanţa de fond a constatat că măsura luată de instituţia pârâtă este excesivă, nu respectă principiul proporţionalităţii, nu este adecvată şi nici adaptată la scopul urmărit de legislaţia în domeniu, a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate şi le-a anulat, cu obligaţia pentru instituţia pârâtă de a efectua pe fond reinstrumentarea şi evaluarea cererii reclamantei, pentru a stabili dacă există sume necuvenite încasate de reclamantă în Campania agricolă 2014.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de fond realizând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 5081 din 20 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Aparat Central împotriva sentinţei civile nr. 71 din 3 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.