Tax authority joint liability of insolvent company administrator for failure to declare bankruptcy: proof of bad faith vs. active pursuit of payment facilities

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov anularea Deciziei nr. 3113/29.03.2018 de soluţionare a contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 356640/06.12.2017 prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei în vederea realizării în parte a creanţelor fiscale, în limita sumei de 1.922.818 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 184 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publcie Braşov, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publcie Braşov.

S-a dispus anularea Deciziei nr. 3113/29.03.2018 de soluţionare a contestaţiei, emisă de DRGFP Braşov, precum şi anularea parţială a Deciziei nr. 356640/06.12.2017, în privinţa deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei A., pentru creanţe fiscale în valoare de 1.922.818 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că aspectele reţinute de instanţa de fond sunt nefondate, consideram reua-credinta fiind pe deplin dovedita si prin prisma atitudinii reclamantei, ignoranţa şi pasivitatea de care acesta a dat dovada în relaţia cu organele fiscale si abordarea în raport cu obligaţiile fata de buget, fiind contrara principiilor statuate de Codul de procedură fiscală.

Mai mult, reaua credinţă a reclamantei se poate prezuma şi din faptul neprezentării documentelor contabile ale societăţii în vederea stabilirii de către organul fiscal a stării de fapt fiscale, cu toate că aceştia au fost notificaţi în acest sens.

Având în vedere că obligaţiile fiscale au fost stabilite în sarcina societăţii, corelat cu faptul ca nu s-au efectuat plăţi de către societate în scopul stingerii acestora, se reţine că asociaţii şi administratorii societăţii nu au intenţionat şi nu au efectuat vreun demers pentru a diminua obligaţia fiscală faţă de buget cu toate că a efectuat activităţi generatoare de venit.

Contrar celor susţinute de reclamanta, din realitatea evenimentelor rezultată pe baza probelor administrate în cauză, instanţa poate constata că sunt îndeplinite toate condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) Codul de procedură fiscală, pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, fiind dovedite în cauză atât starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, cât şi reaua credinţă a reclamantei a cărei atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului si pe cale de consecinţa modificarea în tot a sentinţei civile 184/19.12.2018 cu consecinţa respingerii acţiunii si menţinerii actelor administrativ-fiscale ca fiind legale si temeinice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că nu a putut declara starea de insolventa întrucât, aşa cum rezulta din probele administrate reclamanta a încercat sa rezolve situaţia financiara.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a deţinut calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L., începând cu data de 21.10.2013 până la data de 27.01.2017, dată la care a fost numit în funcţia de administrator cu puteri depline C., ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1/27.01.2017. Totodată, până la data de 07.02.2017, reclamanta a deţinut şi calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., prin Hotărârea nr. 2/07.02.2017 fiind cedate părţile sociale către C..

În urma analizării de către inspectorii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov a obligaţiilor fiscale înregistrate de S.C. B. S.R.L., a rezultat că această societate figurează în evidenţa fiscală, la data de 30.09.2016 cu obligaţii fiscale restante în sumă totală de 885.291 RON.

La data de 30.09.2016, ca urmare a constatării stării de insolvabilitate a debitorului S.C. B. S.R.L., a fost întocmit Procesul-verbal nr. x/30.09.2016 de declarare a stării de insolvabilitate. În cuprinsul acestui proces-verbal, s-a reţinut că din totalul de 1.025.888 RON, înregistrat în fişa de evidenţă, suma de 140.597 RON reprezintă obligaţii pentru care nu s-a început urmărirea silită, potrivit decontului TVA 3581/26.06.2016 şi a declaraţiilor nr. x/26.09.2016 şi y/26.09.2016, iar suma de 885.291 RON constituie restanţă.

Ulterior, a fost emisă Decizia nr. 356640/06.12.2017 de angajare a răspunderii solidare a reclamantei A., în limita sumei de 1.922.818, reprezentând obligaţii fiscale restante înregistrate de debitoarea D. S.R.L..

S-a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 356640/06.12.2017 de angajare a răspunderii solidare că, în perioada exercitării mandatului de administrator, cu rea credinţă, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei pentru obligaţii fiscale aferente perioadei respective, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Răspunderea solidară a fost angajată în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) Codul de procedură fiscală.

Împotriva deciziei nr. 356640/06.12.2017 de angajare a răspunderii solidare reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. 3113/29.03.2018 de soluţionare a contestaţiei, emisă de D.G.R.F.P. Braşov.

Prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Prin calea de atac exercitată, recurentele -pârâte şi-au manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor privind răspunderea solidară, reiterând aceleaşi argumente supuse controlului de legalitate în faţa primei instanţe, criticile formulate vizând în fapt temeinicia sentinţei iar nu veritabile motive de nelegalitate.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Din analiza textului de lege anterior enunţat, rezultă că prima condiţie pentru angajarea răspunderii examinate se referă la existenţa unui debitor declarat insolvabil, constatare care se face de către organul fiscal competent. A doua condiţie este existenţa unui prejudiciu. Cea de-a treia condiţie este existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi se materializează prin existenţa unei relaţii directe de la cauză la efect, în sensul că provocarea insolvabilitatea persoanei juridice prin nedeclararea/neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru nedeschiderea procedurii insolvenţei se datorează faptelor ilicite săvârşite în forma prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Instanţa de control judiciar reţine că reaua-credinţă nu presupune o simplă culpă a administratorului societăţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci o atitudine asumată de persoana în cauză care, conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale, săvârşeşte un act sau un fapt contrar legii sau al celorlalte norme de convieţuire socială.

Recurentele-pârâte nu au dovedit în ce constă comportamentul necorespunzător al acesteia, limitându-se doar la indicarea unor împrejurări de fapt vizând neîndeplinirea obligaţiilor legale.

Astfel, nu se poate prezuma că toate situaţiile de neplată a obligaţiilor fiscale se datorează relei credinţe a administratorului, astfel cum susţine recurenta.

Împărtăşind opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine, în raport de adresele depuse la dosarul de fond, că în ceea ce priveşte nedeschiderea procedurii insolvenţei, prezintă relevanţă notificarea adresată pârâtei la data de 26 februarie 2016 privind acordarea de facilităţi fiscale cu angajamentul achitării datoriilor. Totodată, prin Acordul de principiu nr. 8512/13.05.2016 reiese că la data de 13.05.2016, societatea debitoare S.C. B.. S.R.L. a obţinut eşalonarea la plată a sumei de 636.736 RON, datoriile societăţii debitoare către organul fiscal central fiind de 640.603 RON.

Ulterior organul fiscal a anulat din oficiu înregistrarea societăţii în scopul de TVA şi, deşi societatea a obţinut în instanţă suspendarea acestei măsuri, reînregistrarea societăţii în scop de TVA s-a efectuat doar la 6 octombrie 2016, rezultând că pe parcursul anului 2016, societatea debitoare, prin administrator, a întreprins demersuri pentru a obţine eşalonarea la plată a obligaţiilor scadente.

Prin urmare, analizând criticile din recurs prin raportare la dispoziţiile legale incidente, se constată că, în mod judicios, prima instanţă a concluzionat că din nicio probă nu rezultă că neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii s-ar datora relei-credinţe a reclamantei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 184 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.