Revocation of lawyer admission for unresolved pre-admission incompatibility: proportionality of exclusion sanction under Law 51/1995

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, anularea Deciziei nr. 619 din 10.10.2009 a UNBR, prin care a fost revocată Decizia 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România prin care a fost primit în profesia de avocat; precum şi anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care a fost respinsă reînscrierea sa în Tabloul Avocaţilor incompatibili.

Prin sentinţa civilă nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Baroul Bucureşti şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 619/10.10.2009.

A respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiat, şi a obligat reclamantul să plătească pârâtului Baroul Bucureşti suma de 400 RON cheltuieli de judecată cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3746/03.07.2019, Î.C.C.J. a admis recursul declarat de reclamantul, A. împotriva sentinţei civile nr. 2858 din data de 04.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, s-a anulat Decizia (Hotărârea) nr. 619/10.10.2009 a Uniunii Naţionale a Barourilor Bucureşti precum şi Decizia nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti şi au fost obligate pârâtele la menţinerea reclamantului pe Tabloului Avocaţilor incompatibili, ai Baroului Bucureşti.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscalau declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti.

Recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România

Un prim motiv de recurs îl constituie faptul că instanţa de fond a reţinut greşit, anulând Hotărârea nr. 619/10.10.2009, că recurenta nu a invocat o normă legală care să atragă revocarea deciziilor de primire devenite caduce.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că în mod greşit instanţa de fond a anulat în integralitatea ei Hotărârea nr. 619/10.10.2009.

Recursul declarat de Baroul Bucureşti

Susţine recurentul că prima instanţă se rezumă doar la analizarea art. 1 din Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România raportat la cererea înregistrată sub nr. x din 26.10.2012 a reclamantului, adresată Baroului Bucureşti, prin care reclamantul A. a fost înştiinţat că Decizia nr. 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România a fost revocată prin Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România, deşi obiectul prezentei cauze o reprezintă Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Decizia nr. 632.08.03.2016 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care reclamantul a solicitat reînscrierea în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti, deşi acesta nu a fost niciodată înscris în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti pentru a solicita reînscrierea acestuia în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti ca urmare a unei cauze care a dus la radierea acestuia de pe Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti.

Consideră recurentul că reclamantul trebuia să solicite prin cererea din data de 24.08.2015, înscrierea în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti în cererea formulată la Baroul Bucureşti şi nu reînscrierea, întrucît acesta nu a fost niciodată înscris în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti pentru a solicita reînscrierea acestuia în Tabloul avocaţilor din Baroul Bucureşti.

De asemenea, consideră recurentul că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că nu există un text legal care să fie de natură să atragă sancţiunea revocării deciziilor neridicate prevăzute în art. 1 din Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România în condiţiile în care art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevedea pierderea calităţii de avocat ca urmare a nerezolvării stării de incompatibilitate existentă la momentul dobâdirii calităţii de avocat. Prin urmare, norma legală existenţă care atrage sancţiunea revocării deciziilor o reprezintă dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, dispoziţii care nu au fost respectate de reclamant şi nici nu a făcut dovada acestui lucru.

Consideră recurentul că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 referitoare la rezolvarea stării de incopatibilitate în termen de 2 luni de la data la care au fost admişi în profesia de avocat, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 5403 din 18.03.2000, a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, întrucât aceste texte de lege trebuiau aplicate în cazul reclamantului A., chiar dacă sintagma care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la data emiterii deciziei a fost declarată neconstituţională, ulterior, în data de 14.07.2014.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului Baroului Bucureşti, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România, în sensul că instanţa de fond a reţinut greşit, anulând Hotărârea nr. 619/10.10.2009, că recurenta nu a invocat o normă legală care să atragă revocarea deciziilor de primire devenite caduce., instanţa reţine că este întemeiat. Astfel, în preambulul hotărârii se face referire, după cum reţine de altfel şi judecătorul fondului, la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 255/2004, respectiv art. 24 alin. (2) din lege, precum şi la dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, respectiv art. 15 alin. (1) lit. f) din Statut.

Instanţa de control judiciar observă că se indică în preambul şi dispoziţiile art. 2 alin. (6) cu referire la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 prin care se arată că, deciziile de primire în profesia de avocat urmează a fi revocate de autoritatea administrativă emitentă întrucât nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice.

Prin urmare, hotărârea, contrar celor reţinute de Curtea de Apel arată motivele pentru care s-a dispus revocarea deciziilor. Este astfel greşită concluzia judecătorului fondului că nu rezultă motivele pentru care U.N.B.R. a dispus revocarea.

Totodată, instanţa constată că este eronată şi reţinerea potrivit căreia actele în legătură cu primirea intimatului-reclamant în profesia de avocat ar fi fost distruse securizat cu nerespectarea regulamentului adoptat prin Decizia nr. 1490/2007, cu referire la art. 1 pct. V în ceea ce priveşte deciziile Consiliului U.N.B.R., care se păstrează permanent, deşi chestiunea pusă în discuţie priveşte dosarele de primire în profesie pentru care pct. V prevede un termen de 5 ani, termenul avut în vedere la defrişarea arhivei U.N.B.R. şi U.A.R.

În cauza de faţă, prin sentinţa recurată prima instanţă a admis acţiunea în sensul că a dispus anularea în tot a Hotărârii nr. 619/10.10.2009, emisă de Consiliul U.N.B.R., anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016, emisă de Consiliul Baroului Bucureşti şi a obligat ambele pârâte la menţinerea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili ai Baroului Bucureşti. Astfel, instanţa de control judiciar observă că, nu se poate dispune anularea Hotărârii nr. 619/10.10.2009 decât în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi nu în tot, cu privire şi la ceilalţi subiecţi, astfel cum greşit s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti.

Mai mult decât atât, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a obligat ambele pârâte, în solidar, la menţinerea intimatului-reclamant pe tabloul avocaţilor incompatibili al Baroului Bucureşti.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"Baroul are obligaţia să întocmească anual tabloul avocaţilor definitivi şi stagiari în ordine alfabetică, cu menţionarea numelui, prenumelui, titlului ştiinţific, datei înscrierii în barou, sediului profesional, formei de exercitare a profesiei şi a instanţelor la care au dreptul să pună concluzii",iar potrivit art. 24 alin. (1)"Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate", atribuţie stabilită şi prin art. 55 alin. (2) lit. c) din lege.

Prin urmare, barourile sunt cele care întocmesc tabloul avocaţilor şi decid trecerea de pe un tablou pe altul, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România, neavând o astfel de atribuţie dată de lege nu poate fi obligată în acest sens, astfel cum a procedat Curtea de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Baroul Bucureşti, acesta este neîntemeiat în considerarea următoarelor argumente.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 15 şi a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, instanţa reţine că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii.

Curtea Constituţională a statuat că, deşi în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. "Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, aceea a excluderii din profesie".

Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de recurentul Baroul Bucureşti cu privire la faptul că decizia Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în cazul dedus judecăţii.

Instanţa observă că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noţiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat şi exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către Consiliul Baroului a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen) şi emiterea deciziei consiliului baroului în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfăşurarea efectivă a activităţii de avocat prin modalităţile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995.

În continuare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 15 şi a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, instanţa reţine că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii.

Această concluzie se desprinde şi din faptul că pentru avocaţii a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, Consiliul Baroului, la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tabloul avocaţilor incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stării de incompatibilitate), fără a le fi influenţată în vreun fel apartenenţa la această profesie.

Prin urmare, Curtea observă că, deşi, în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, acea a excluderii din profesie.

Prin urmare, se observă că pentru persoane aflate în situaţii analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Instanţa de control judiciar reţine că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, ceea ce reprezintă un scop legitim.

Referitor la existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, se reţine că, în esenţă, principiul proporţionalităţii impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, instanţa consideră că în evaluarea proporţionalităţii este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea fi îndeplinit prin mijloace mai puţin discriminatorii decât cele folosite.

Instanţa apreciază că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.

Astfel, instanţa constată că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Prin urmare, instanţa constată că, deşi se circumscrie unui obiectiv legitim, mijloacele utilizate nu sunt proporţionale cu scopul urmărit, contravenind astfel principiului nediscriminării consacrat de prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Uniunea Naţională a Barourilor din România, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă va anula în parte Decizia nr. 619 din 10.10.2009 emisă de UNBR numai în ceea ce priveşte dispoziţiile sale referitoare la reclamant, va înlătură obligaţia de menţinere a reclamantului pe Tabloul Avocaţilor incompatibili stabilită în sarcina UNBR, va menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Va respinge recursul declarat de pârâtul Baroul Bucureşti ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului Baroului Bucureşti.

Admite recursul declarat de pârâtul Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă.

Anulează în parte Decizia nr. 619 din 10.10.2009 emisă de UNBR numai în ceea ce priveşte dispoziţiile sale referitoare la reclamant.

Înlătură obligaţia de menţinere a reclamantului pe Tabloul Avocaţilor incompatibili stabilită în sarcina UNBR.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de pârâtul Baroul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.