Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 390/2021 AI generated

Age-based circulation restrictions during emergency: late appeal barred by decadal lapse and mootness defenses rejected

Case Number Decizia nr. 390/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant-complainant’s appeal as tardy and the defendant-ministry’s cross-appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s judgment dismissing the action. The dispute involved a challenge to specific provisions of military ordinances issued during a state of emergency, which restricted the circulation of individuals over the age of 65, allegedly constituting age-based discrimination; the defendant argued the action lacked standing and was moot due to the subsequent expiration of the measures. The decisive legal basis was the mandatory 15-day appeal deadline for administrative cases under Article 20 of Law No. 554/2004, which the complainant violated by filing nearly two months after the judgment was served, resulting in loss of the right to appeal under Article 185 of the Code of Civil Procedure, while the court held that the subsequent abrogation of the contested provisions did not render the action without object or interest as of the date the lawsuit was filed.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 3/1999, art. 472 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Age-based circulation restrictions during emergency: late appeal barred by decadal lapse and mootness defenses rejected: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
late filing state of emergency standing to appeal age discrimination loss of legal interest article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2020 sub nr. x/2020 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne reprezentant de ministru B. a solicitat:

- anularea art. 2 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 din 24.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 242/24.03.2020 şi avizată de Prim Ministru C., pentru discriminare pe motiv de vârstă faţă de persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, instituind pentru acestea restricţionarea circulaţiei în afara orelor 00:00-11:00 şi 13:00-24:00 ca excepţie de la interdicţia instituită la art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 privind circulaţia tuturor persoanelor, până la modificarea textului art. 2 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 de către Ministerul Afacerilor Interne;

- anularea art. 3 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 din 24.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 242/24.03.2020 şi avizată de Prim Ministru C., pentru discriminare pe motiv de vârstă faţă de persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, instituind pentru acestea restricţionarea circulaţiei în afara orelor 00:00-11:00 şi 13:00-24:00, ca excepţie de la interdicţia instituită la art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 privind circulaţia tuturor persoanelor cât şi pentru discriminare în raport cu activităţile agricole, până la modificarea textului art. 3 din ORDONANŢA MILITARĂ nr. 3/2020 de către Ministerul Afacerilor Interne;

- anularea art. 1 alin. (1) şi art. 1 alin 3 din Ordonanţa Militară nr. 4/2020 din 29.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 257/29.03.2020 şi avizată de Prim Ministru C., pentru discriminare pe motiv de vârstă, cât şi între persoane de aceeaşi vârstă fără mijloace proprii de deplasare, cu referire la persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, instituind pentru acestea restricţionarea circulaţiei în afara orelor 00:00-11:00 şi 13:00-24:00, ca excepţie de la interdicţia instituita la art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 privind circulaţia tuturor persoanelor cât şi pentru discriminare între persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani şi sunt deţinătoare de animale de companie, în raport cu persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani dar nu sunt deţinătoare de animale de companie, până la modificarea textului art. 1 alin 1 şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Militară nr. 4/2020 de către Ministerul Afacerilor Interne.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 264 din 4 mai 2020 a respins excepţia lipsei de obiect precum şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin ministru, B., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au promovat recurs respectiv recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, criticând decizia pentru nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iunie 2020.

1. Recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

După expunerea detaliată a obiectului cererii de chemare în judecată şi a parcursului procesual al pricinii, filele x din memoriul de recurs, reclamanta a criticat sentinţa curţii de apel din perspectiva normelor de drept material, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Punctual, reclamanta arată că instanţa nu a răspuns punctual la fiecare capăt de cerere cu care a fost învestită, iar în multe situaţii a dat răspunsuri străine de cauză.

De asemenea, instanţa de fond face trimitere la art. 24 din O.U.G. nr. 3/1999, Hotărţrea nr. 14 din 24 martie 2020 şi Hotărârea nr. 15 din 29 martie 2020 ale CNSSU.

În fine, arată reclamanta, instanţa de fond face trimitere greşită la art. 24 din O.U.G. nr. 24 din O.G. nr. 1/19999 şi Hotărârile CNSSU nr. 14 din 24 martie 2020 şi 15 din 29 martie 2020.

În argumentarea nelegalităţii sentinţei curţii de apel, reclamanta a mai arătat că se simte discriminată, în sensul că, prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Militară nr. 4/2020 s-a creat o discriminare între persoanele de 65 de ani care folosesc mijloace proprii de deplasare în scopuri medicale şi cele care nu poseda mijloace proprii de deplasare în scop medical, dar sunt obligate să facă aceste drumuri cu taxiul, acte administrative fiind concepute din prisma posibilităţilor sale financiare şi de pe poziţia sa socială, în felul acesta a creat aceasta stare de discriminare vizibilă şi deranjantă. În atare situaţie, ordonanţele militare nu au şi un caracter uman şi social, ci sunt simple acte administrative discriminatorii faţă de cei peste 3,5 milioane de persoane de peste 65 de ani.

2. Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin recursul incident formulat a invocat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 ptc. 8 C. proc. civ. şi, având în vedere prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În dezvoltarea acestor critici, pârâtul a susţinut că, din punctul acestuia de vedere, raportat la momentul la care acţiunea a fost judecată, nu mai erau îndeplinite condiţiile de exercitare, respectiv de susţinere a unei acţiuni civile, cerinţe obligatorii prevăzute de art. 32 şi art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., dispoziţii legale pe care instanţa le-a nesocotit.

Cu toate că aarătat la termenul de judecată din 04 mai 2020 că dispoziţiile criticate de către reclamantă şi-au încetat aplicabilitatea odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei militare nr. 10/2020, respectiv la data de 27 aprilie 2020, instanţa s-a raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (14 aprilie 2020) şi a respins excepţiile invocate de către instituţia noastră.

Mai mult, s-a apreciat de către prima instanţă faptul că "prevederile litigioase din ordonanţele militare contestate au produs efecte juridice în intervalul de timp cât au fost în vigoare, aşa încât excepţiile invocate nu pot fi primite".

Arată în continuare în ceea ce priveşte lipsei interesului în susţinerea acţiunii, că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia (…) justifică un interes.

La momentul invocării excepţiei, recurentul a arătat faptul că măsurile restrictive impuse persoanelor cu vârsta de peste 65 ani au încetat, astfel că reclamanta, chiar prin anularea actului criticat, nu ar obţine nici un avantaj material sau moral, nefnnd îndeplinită cerinţa ca interesul să fie actual.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată s-au contestat măsurile dispuse pentru protecţia persoanelor apreciate a fi vulnerabile, respectiv restricţiile impuse acestora, chiar şi o eventuală anulare a actului administrativ nu face posibilă o repunere în situaţia anterioară, pentru a considera că reclamanta justifica un interes în susţinerea cererii.

Apreciază pârâtul că în mod eronat instanţa s-a raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată pentru a analiza interesul în susţinerea acţiunii, atât timp cât această condiţie trebuie să fie îndeplinită pe toată durata judecării cererii, instanţa fund datoare să analizeze scopul urmărit prin promovarea acţiunii, pentru a decide cu privire la existenţa/inexistenţa interesului părţii.

Astfel, se observă că scopul urmărit de către reclamantă îl reprezintă înlăturarea măsurilor impuse de autorităţile competente pentru prevenirea răspândirii Covid - 19, în concret a limitărilor care vizau persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, iar prin Ordonanţa militară nr. 10/2020, în vigoare la data termenului de judecată, diferenţele de tratament impuse au fost înlăturate.

Mergând mai departe, prezentul recurs este lipsit de interes, dat fiind faptul că starea de urgenţă instituită pe teritoriul României prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 a încetat, iar măsurile care formează obiectul cererii de chemare în judecată şi-au produs efectele pe durata stării de urgenţă, implicit, nu mai subzistă limitările libertăţii de circulaţie a cetăţenilor cu vârsta peste 65 de am, recurenta nu mai justifică un interes în susţinerea recursului formulat.

Conform art. 33 teza I C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cu atât mai mult, în prezent, nu este îndeplinită cerinţa actualităţii interesului, întrucât recurenta nu mai poate obţine vreun folos practic ca urmare a judecării cererii sale, chiar şi în situaţia admiterii acesteia.

Considerentele instanţei în sensul că prevederile litigioase din ordonanţele militare au produs efecte juridice nu constituie un argument valid pentru a aprecia că acţiunea reclamantei este susţinută de un interes, atât timp cât nu a fost dovedită o vătămare concretă care să poată fi reparată prin admiterea acţiunii, şi, cu atât mai puţin, o posibilitate de restabilire a situaţiei anterioare, efectele produse fiind ireversibile.

Referitor la rămânerea fără obiect a acţiunii, suplimentar argumentelor prezentate mai sus, cu strictă referire la încetarea stării de urgenţă şi, implicit, a aplicabilităţii măsurilor dispuse pe perioada acesteia, recurentul opinează în sensul că instanţa de contencios nu poate anula un act administrativ care nu mai e în vigoare şi prin anularea căruia nu s-ar ajunge la niciun rezultat.

Faţă de acestea, recurentul a solicitat admiterea recursului incident astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea excepţiei lipsei de interes şi, pe cale de consecintă respingerea acţiunea ca fiind lipsită de interes, respectiv rămasă fără obiect.

1.4. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarările reciproce formulate în teremul legal, ambii recurenţii au solicitatat, respingerea recursuului.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii recursului promovat de reclamanta A., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca fiind tardiv formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecăţii, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârşit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, şi acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 4 mai 2020, iar, conform datei menţionate în email-ul de expediere, recursul a fost exercitat la 16 iunie 2020 .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul- pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce priveşte calculul termenului, vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi a respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă, ca fiind tardiv formulat.

Analizând recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primit.

În dezvoltarea criticii de nelegalitate, partea pârâtă menţionată pretinde că a fost respinsă greşit excepţia lipsei de interes cât şi excepţia lipsei de obiect, având în vedere faptul că prin Ordonanţa militară nr. 10/2020, articolele din ordonanţele militare în litigiu şi-au încetat aplicabilitatea.

Critica este nefondată.

Instanţa în deliberare a statuat, în analizarea celor două excepţii, că abrogarea unor dispoziţii dintr-un act administrativ cu caracter normativ (cum sunt cele din cauza de faţă), după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate ale acestuia nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii/adoptării lui.

A mai arătat instanţa că Ordonanţa militară nr. 10 a fost publicat în MO al României, Partea I, nr. 340 din 27 aprilie 2020 şi a intrat în vigoare la data publicării, respectiv 27.04.2020, iar acţiunea în anularea dispoziţiilor cuprinse în ordinele în litigiu a fost înregistrată pe rolul instanţei în data de 14.04.2020, excepţiile vor fi respinse ca atare.

Mai mult, astfel s-a reţinut că prevederile litigioase din ordonanţele contestate au produs efecte juridice în intervalul de timp cât au fost în vigoare aşa încât, excepţiile invocate nu pot fi primite.

În consecinţă, abrogarea unor dispoziţiii dintr-un act administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate ale acestuia nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, întrucât legalitattea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale in vigoare la data emiterii sau adoptării lui.

De altfel, pe de o parte, cu titlu de excepţie articolul 33 C. proc. civ. permite exercitarea unor acţiuni chiar dacă interesul nu este încă actual atunci când se urmăreşte prevenirea încălcării unui drept subiectiv ameninţat sau atunci când se urmăreşte preîntâmpinarea producerii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. În doctrină, s-a afirmat că nu trebuie făcută distincţia între drepturile "grav ameninţate" şi drepturile ameninţate deoarece "orice drept subiectiv care este "ameninţat" în existenţa sa trebuie să se bucure de o protecţie corespunzătoare.

Pe de altă parte, cercetarea existenţei interesului de a acţiona, atât la data învestirii instanţei cât şi pe parcursul soluţionării cauzei, are o importanţă deosebită, dat fiind faptul că prin această condiţie se poate stabili dacă reclamanta a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmăreşte realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu un scop pur şicanator, încărcând rolul instanţelor de judecată cu cereri lipsite de interes realizabil.

Mai mult, legiuitorul a definit în art. 33 C. proc. civ. condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul de a acţiona în instanţă. Aşadar, potrivit dispoziţiei legale invocate, interesul trebuie să fie determinant, legitim, născut şi actual, iar instanţa învestită cu o acţiune trebuie să verifice dacă interesul reclamantului îndeplineşte cumulativ aceste condiţii.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea acţiunii a verificat dacă există interesul reclamantei de a acţiona, atât la data promovării acţiunii, cât şi pe parcursul soluţionării cauzei.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul incident declarat de partea pârâtă Ministerul Finanţelor Publice, urmează a fi respins, ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat.

De asemenea, va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 264 din 4 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat urmare a admiterii excepţiei tardivităţii recursului, invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de reclamanta A., invocată din oficiu.

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 264 din 4 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 264 din 4 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.