Audit decision upheld: Appeal on annulment rejected as unfounded, appeal on suspension rejected as time-barred

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 august 2017, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

(i) anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, prin care s-a dispus respingerea punctului 9 din contestaţia nr. x/17.07.2017 formulată de CNTEE Transelectrica S.A. împotriva Deciziei nr. 8/27.06.2017, emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017;

(ii) anularea Deciziei nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la punctul 9 şi a măsurii dispuse la punctul II.11, precum şi a Raportului de control nr. x/26.05.2017, în privinţa abaterii corespunzătoare consemnată la punctul 3.5, paginile 72-84;

(iii) suspendarea executării măsurii dispuse la punctul II.11 al Deciziei nr. 8/2017 pană la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1566 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât cererea de anulare cât şi pe cea de suspendare, formulate de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1566 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea spre rejudecare şi admiterea cererii de anulare, astfel cum a fost formulată.

a. Un prim motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită/încălcarea normelor de drept material, se referă la chestiunea amortizării fiscale.

Legislaţia aplicabilă amortizării fiscale (art. 28 din noul Codul fiscal şi normele de aplicare), deşi citată corect de instanţa de fond, nu cuprinde prevederi în sensul indicat în sentinţa recurată, conform căreia amortizarea fiscală nu este deductibilă în cazul în care echipamentele nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziţionate. De asemenea, legea fiscală nu cere ca entitatea controlată să facă dovada utilizării echipamentelor, prin prezentarea unor documente în acest sens.

Codul fiscal şi normele de aplicare nu conţin prevederi referitoare la nedeductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea pentru mijloacele fixe care nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziţionate. Legea fiscală se referă numai la mijloace fixe care nu sunt utilizate.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, prin care s-a demonstrat că sucursale de transport ale Transelectrica care au recepţionat echipamentele Cititor de documente şi Staţie de lucru all-in-one au respectat obligaţia de înregistrare în evidenţa contabilă a echipamentelor, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 20 din Legea nr. 15/1994 şi H.G. nr. 909/1997, precum şi în conformitate cu politica de recunoaştere şi o amortizare a activelor imobilizate stabilită prin Manualul de politici contabile întocmit pentru CNTEE Transelectrica S.A. în aplicarea Reglementărilor contabile conform cu IFRS, aprobate prin Ordinul nr. 1286/2012.

Expertiza a constatat că sucursalele au calculat amortizarea cu respectarea algoritmului prevăzut de art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 15/1994, prin alocarea sistematică a valorii amortizabile a echipamentelor pe durata de viaţă utilă estimată de 3 ani, începând cu luna următoare recepţiei.

Instanţa de fond în mod nelegal nu a ţinut seama că prin acelaşi raport de expertiză s-a stabilit, dat fiind caracterul funcţional al echipamentelor, că acestea nu îndeplineau cerinţele legale pentru a fi scoase de la calcularea şi înregistrarea amortizării.

Expertiza a concluzionat că echipamentele menţionate, pentru a putea fi scoase de la amortizare, ar fi trebuit să nu fie utilizate integral sau să fie nefuncţionale mai mult de o lună, fapt care nu rezultă din documentele justificative.

Staţiile de lucru all-in-one îndeplineau condiţiile de a constitui mijloc fix amortizabil prevăzute de art. 28 alin. (2) din Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, fiind utilizate în scopuri administrative (pentru lucrări, situaţii, machete, etc.), calculatoarele fiind identice cu cele existente în birourile sucursalelor de transport din cadrul Transelectrica S.A., aspecte susţinute prin documentele anexate la dosarul cauzei şi prezentate expertului.

Instanţa, cu ignorarea raportului de expertiză, a reţinut că nu s-a probat că echipamentele au fost funcţionale.

Sistemul de securitate Cititor de documente şi Staţie all-in-one achiziţionat în baza contractului nr. x/2007 şi a actelor adiţionale la acest contract a funcţionat, funcţionează şi este operaţional. Ca atare, instanţa de fond a reţinut cu aplicarea greşită a legii că ar exista abaterea, câtă vreme calcularea amortizării era o obligaţie conform normelor legale anterior amintite, neexistând motive legale pentru suspendarea calculării amortizării la respectivele echipamente pe perioada supusă controlului Curţii de Conturi.

Auditorii publici externi au stabilit şi că în perioada august 2013- februarie 2014 s-au decontat către A. servicii care nu au fost efectiv prestate.

Acest fapt nu este real în ceea ce priveşte ST Craiova, aşa cum rezultă din adresa nr. x/9.05.2017 prin care sucursala a răspuns la întrebările privind starea de funcţionalitate a echipamentelor montate conform contractului nr. x/2007.

Având în vedere că în perioada august 2013- februarie 2014 a fost prestat serviciul în obiectivele ST Craiova, este nelegală menţinerea constatării auditorilor cu privire la decontarea serviciilor prestate de A. S.A. pentru ST Craiova.

Şi ST Sibiu a comunicat că cititoarele de documente şi staţiile de lucru sunt funcţionale, aspect confirmat şi prin procesele-verbale de recepţie şi probele de funcţionalitate, toate ignorate de instanţa de fond.

Împrejurările că nu au fost efectuate solicitări de acces în staţii pentru personalul delegat, prin portalul electronic aflat la departamentul de specialitate din B., nu s-au achiziţionat cartele de acces şi nu a fost întocmită o procedură de exploatare a sistemului de acces la nivelul companiei, nu pot genera neînregistrarea valorii de amortizare fiscală a mijlocelor fixe amortizabile, legea fiscală subliniind, aşa cum s-a arătat şi de către expert, că mijlocul fix amortizabil trebuie utilizat fie în activităţi generatoare de venituri fie în activităţi administrative care servesc celor generatoare de venituri.

Or, echipamentele recepţionate şi puse în funcţiune au fost utilizate pentru activităţi administrative şi operaţionale, respectiv pentru activităţi de servire operativă a personalului din staţii.

Instanţa a reţinut cu aplicarea greşită a legii că neutilizarea echipamentelor în scopul pentru care au fost achiziţionate, prin neimplementarea proiectului Servicii control şi evidenţa informatizată a accesului atrage soluţia calificării mijloacelor fixe ca neamortizabile.

b. Tot subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta- reclamantă arată că sentinţa este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 2500, 2503, 2517, 2523 din C. civ., dar şi a art. 425 raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei extinctive invocată de reclamantă, referindu-se la această excepţie numai în considerentele hotărârii, ca şi cum ar fi fost o apărare de fond.

Instanţa nu a înţeles fundamentul invocării excepţiei prescripţiei extinctive, prin raportare la data la care s-a realizat operaţiunea comercială (emiterea şi plata facturilor), cu circa 6 ani înainte de efectuarea controlului. Prescripţia a fost invocată cu scopul de a sublinia că acţiunea în repararea prejudiciului ar putea fi sortită eşecului, iar instanţa a mutat responsabilitatea pronunţării unei hotărâri prin care să se cerceteze intervenirea prescripţiei către judecătorul altei cauze.

Or, Curtea de Conturi a stabilit obligaţia reclamantei de a recupera sumele aferente fără a avea în vedere termenul de prescripţie general de 3 ani.

c. Hotărârea recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999.

Instanţa de fond a apreciat că reclamanta a încălcat dispoziţiile legale menţionate, deşi actul normativ arătat nu este aplicabil Transelectrica, în operaţiunile controlate nefiind folosite fonduri publice, în înţelesul Legii nr. 500/2002.

d. Soluţia dată cererii de suspendare a executării deciziei Curţii de Conturi este, de asemenea, lipsită de temei legal, reclamanta dovedind existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Aparenţa de nelegalitate a actului contestat rezidă în aceea că situaţiile reţinute ca încălcări ale actelor normative nu se circumscriu cadrului de aplicare al acestor dispoziţii legale invocate de organul de control.

Având în vedere că reclamanta îndeplineşte funcţia de operator de transport al Sistemului Naţional de Transport al Energiei Electrice şi operator de sistem al Sistemului Energetic Naţional, având responsabilităţi în asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a sistemului electroenergetic naţional, există premisele unei pagube iminente, câtă vreme punerea în aplicare a măsurii contestate vizează valori materiale importante. Punerea în executare a măsurilor ar crea blocaje în activitatea reclamantei, configurând un pericol de perturbare a activităţii la nivelul întregii economii naţionale.

De asemenea, trebuiau reţinute prejudiciile de imagine şi cele de natură materială, dat fiind că reclamanta este listată la Bursa de valori Bucureşti.

În plus, punerea în executare a măsurilor, apreciate de reclamantă ca nelegale, implică un volum mare de activităţi şi mobilizarea unor resurse umane şi materiale importante, în condiţiile în care recuperarea sumelor nu ar mai fi posibilă datorită intervenirii prescripţiei extinctive, atât în lumina art. 3 din Decretul nr. 157/1968, cât şi a art. 2517 din noul C. civ.

Termenul de prescripţie ar fi împlinit şi în privinţa atragerii răspunderii materiale a unor salariaţi ai Transelectrica, care nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.

e. O altă critică adusă sentinţei este aceea potrivit căreia hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa nu a cercetat corespunzător concluziile raportului de expertiză, ignorând pertinenţa şi concludenţa acestui mijloc de probă esenţial în soluţionarea cauzei.

Nu a arătat nici argumentele pentru care a înlăturat concluziile expertului, încălcând şi dispoziţiile art. 22, art. 6 şi art. 13 din C. proc. civ.

Instanţa, practic, nu a analizat fondul cererii, limitându-se la enumerarea probelor şi înţelegând chiar să le cenzureze, motivarea soluţiei fiind în contra concluziilor expertizei contabile, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de deductibilitate a cheltuielilor pe calea amortizării.

Judecătorul fondului a neglijat concluziile clare ale expertului contabil, mulţumindu-se să preia opiniile organelor de control, cu încălcarea dispoziţiilor art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care stabileşte rolul raportului de expertiză - acela de a lămuri împrejurări de fapt ale cauzei pentru care este nevoie de părerea unei specialist.

Ignorând concluziile expertului, fără a argumenta înlăturarea lor, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora expunerea situaţiei de fapt se bazează pe probele administrate.

f. Instanţa a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înlăturarea din analiza cauzei a concluziilor raportului de expertiză şi necercetarea probatoriului cu înscrisuri (printscreen-uri realizate cu echipamentele în cauză), care atestă utilizarea acestora în perioada 2015-2017 echivalează cu o invalidare a probelor administrate de reclamantă şi constituie o încălcare de către instanţa de fond a regulilor de procedură. Din nou, de invocă încălcarea art. 22, art. 6 şi art. 13 C. proc. civ., respectiv a dreptului reclamantei de a beneficia de soluţionarea cauzei în mod echitabil şi cu garantarea dreptului la apărare.

Au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 254 alin. (5) şi art. 337 C. proc. civ., prin denaturarea şi invalidarea concluziilor expertizei.

g. În fine, este invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 4 C. proc. civ. - hotărârea este pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Acest ultim motiv de casare este invocat tot în legătură cu partea motivării prin care instanţa de fond a reţinut caracterul neamortizabil al echipamentelor întrucât nu s-a dovedit utilizarea lor în scopul pentru care au fost achiziţionate.

Recurenta reia critica potrivit căreia legea fiscală se referă la utilizare, iar nu la utilizarea în scopul pentru care a fost achiziţionat echipamentul, arătând că prin motivarea sa instanţa a realizat o incursiune în sfera autorităţii legislative, modificând înţelesul art. 28 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cât priveşte respingerea cererii de suspendare, intimata arată că instanţa a pronunţat hotărârea cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea suspendării executării măsurii dispuse de autoritatea de audit.

Cât priveşte soluţia pronunţată asupra acţiunii în anulare, toate criticile recurentei sunt nefondate.

Astfel, cât priveşte chestiunea prescripţiei extinctive, instanţa de fond a stabilit corect că aceasta priveşte dreptul Transelectrica de a se îndrepta împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciilor şi nicidecum răspunderea reclamantei, evidenţiată în actele de control. Măsura dispusă are ca temei dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, iar obligaţia de a întreprinde demersurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperării acestuia revin în totalitate entităţii verificate. Astfel, intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune poate fi invocată şi cercetată doar în cadrul proceselor care ar avea ca obiect repararea pagubelor, procese ce ar putea fi îndreptate de Transelectrica împotriva persoanelor răspunzătoare de producerea acestor pagube.

De asemenea, hotărârea este motivată, contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de fond reţinând corect că nu este suficient ca mijlocul fix amortizabil să fie deţinut pentru a putea fi şi amortizat fiscal, ci trebuie să fie şi utilizat, iar în cazul în care mijlocul fix amortizabil nu este utilizat cel puţin o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se realizează prin recalcularea cotei de amortizare.

În cazul echipamentelor vizate de control s-a constatat că nu în toate cazurile acestea au fost pus în funcţiune, ba mai mult proiectul "Servicii control şi evidenţă informatizată a accesului" pentru care echipamentele au fost achiziţionate nu a fost implementat şi nu şi-a atins scopul.

În ceea ce priveşte concluziile expertizei, raportul expertului reprezintă o prezentare a modului în care bunurile au fost recepţionate şi instalate, fără o analiză asupra utilizării lor în cadrul sucursalelor Transelectrica, în scopul pentru care aceste echipamente au fost achiziţionate.

În plus, referitor la măsura dispusă de Curtea de Conturi, respectiv în ceea ce priveşte corectarea rezultatelor contabile, intimata menţionează că suma de 567.803 RON (aferentă amortizării) nu a fost inclusă în valoarea estimată a abateri consemnate în raportul de control şi, drept urmare, nu face obiectul măsurii dispuse prin decizie.

Prin pct. II.11 din Decizia nr. 8/2017 nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina conducerii Transelectrica privind abaterea constând în deducerea cheltuielilor cu echipamente pe baza amortizării fiscale, cu nerespectarea condiţiilor cerute de legea fiscală, urmând ca aceasta să facă obiectul unui control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sesizată de către Curtea de Conturi, control care a şi avut loc şi ale cărui rezultate au fost valorificate conform legii fiscale.

Intimata face ample trimiteri la constatările din raportul de control asupra abaterilor şi arată că în ceea ce priveşte starea de funcţionare separată a echipamentelor sunt relevante înscrisurile întocmite la nivelul sucursalelor Transelectrica (prin care a fost refuzată recepţia echipamentelor, sau prin care s-au arătat problemele în funcţionare).

În acelaşi sens, în privinţa serviciilor lunare de acces plătite societăţii A. pentru perioada august 2013- aprilie 2014, este relevant că nu au existat dispoziţii, proceduri, protocoale, care să reglementeze accesul în staţii. De asemenea, în perioada 20012-2013 au fost acceptate la plată servicii specifice şi de management care nu au fost efectiv prestate. Utilizarea portalului s-a făcut doar pentru testarea acestuia, însă echipamentele nu au fost utilizate pentru scopul pentru care au fost achiziţionate.

Împrejurarea că proiectul nu şi-a atins scopul a fost reţinută corect de către instanţa de fond, în baza probatoriului cu înscrisuri administrat, între care sunt de menţionat răspunsurile date de către cele 8 sucursale ale Transelectrica la chestionarul autorităţii de audit referitor la implementarea proiectului.

Recurenta-reclamantă a susţinut şi că hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.G. nr. 119/1999 întrucât nu au fost folosite fonduri publice, în înţelesul legii. Aceste critici nu pot fi primite întrucât dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă nu numai la fonduri publice, ci şi la patrimoniul public, definit de art. 2 lit. s) din acelaşi act normativ.

Recurenta-reclamantă este entitate publică, care administrează patrimoniu public, în sensul anterior arătat, făcând parte din categoria întreprinderilor publice definite prin art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 109/2011.

Ca atare, potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002 şi art. 5 din O.G. nr. 119/1999, răspunde pentru realizarea unei bune gestiuni financiare, respectiv pentru asigurarea legalităţii, regularităţi, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor şi administrarea patrimoniului.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 8 iunie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, tardivitatea recursului declarat împotriva sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de suspendare.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare este tardiv, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care instanţa de fond se pronunţă asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Potrivit art. art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută.

Sentinţa civilă 1566 din 23 aprilie 2019, recurată, a fost comunicată reclamantei la data de 19.05.2020, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. VII al dosarului instanţei de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului împotriva soluţiei dispuse asupra cererii de suspendare, a început să curgă la această dată şi s-a împlinit la data de 25.05.2020, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 183-184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă prin serviciul poştal, la data de 03.06.2020, astfel cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs, în afara termenului legal stabilit pentru atacarea soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare, care, astfel cum s-a arătat anterior, s-a împlinit la data de 25.05.2020.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1566 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de suspendare, ca tardiv formulat.

Potrivit art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar menţiunea inexactă cu privire la calea de atac deschisă nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Ca atare, exercitarea căii de atac în termenul prevăzut de C. proc. civ. ţine de ordinea publică, verificarea respectării termenului legal are loc chiar dacă prin apărările opuse de intimat nu este invocată excepţia tardivităţii, iar indicarea greşită de către instanţa de fond a termenului de declarare a căii de atac este nerelevantă.

II.2. Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de anulare a actelor Curţii de Conturi, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea introductivă s-a solicitat anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, în măsura care dispune respingerea contestaţiei formulate împotriva pct. 9 şi a măsurii II.11 din decizia nr. 8/27.06.2017, anularea deciziei nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la pct. 9 şi a măsurii dispuse la pct. II.11, dar şi a raportului de control premergător nr. x/26.05.2017 în privinţa aceloraşi constatări (consemnate la pct. 3.5. pg. 72-84 din raport).

Se constată că la pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 s-a reţinut că reclamanta Transelectrica S.A. a imobilizat fonduri băneşti în sumă estimată de 5.497.980 RON (fără TVA) pentru achiziţia de echipamente nepuse în funcţiune, servicii specifice de management şi servicii de acces în staţii, toate aferente proiectului "Servicii control şi evidenţă informatizată a accesului", proiect neimplementat şi care nu şi-a atins scopul preconizat.

Măsurile corelative abaterii constatate, dispuse de Curtea de Conturi în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi a pct. 174 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2004 (RODAS), sunt arătate la pct. II.11 al deciziei nr. 8/2017, potrivit căruia conducerea Transelectrica va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra derulării contractului încheiat cu A. pentru execuţia proiectului Extinderea cu noi funcţionalităţi a sistemului de control şi evidenţă informatizată a accesului în obiectivele CNTEE Transelectrica, raportat la caietul de sarcini şi oferta tehnico-economică, în vederea identificării cauzelor care au condus la neimplementarea proiectului, stabilirea locaţiilor unde proiectul nu a fost implementat, analiza serviciilor decontate societăţii A. fără a avea la bază documente care să certifice prestarea lor în condiţiile stabilite prin oferta tehnico-economică, inventarierea echipamentelor facturate şi acceptate la plată, evaluarea tehnică a acestora şi stabilirea utilităţii lor în cadrul companiei, stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru acest proiect, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii (inclusiv dobânzile legale), precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate.

II.2.a. Un prim motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel prin care recurenta-reclamantă invocă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 în cazul operaţiunilor controlate, la care se referă pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 a Curţii de Conturi.

Recurenta-reclamantă susţine că O.G. nr. 119/1999 nu este aplicabilă întrucât plăţile în cadrul proiectului verificat de autoritatea de audit nu au fost făcute din fonduri publice.

Înalta Curte constată, în primul rând, că un astfel de motiv de nelegalitate nu a fost invocat la adresa actelor Curţii de Conturi prin cererea de chemare în judecată, ceea ce atrage inadmisibilitatea invocării direct în calea de atac, cu depăşirea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată. Potrivit art. 494 coroborat cu art. 478 din C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, inclusiv din perspectiva cauzei juridice a cererii introductive.

Chiar dacă s-ar trece peste acest fine de neprimire al criticii din recurs, se constată că dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă atât la gestionarea fondurilor publice cât şi a patrimoniului public, iar termenul de patrimoniu public este definit prin art. 2 lit. s) din acelaşi act normativ, cuprinzând şi drepturile şi obligaţiile entităţilor publice care administrează bunuri ale statului. Or, recurenta-reclamantă este întreprindere publică potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, fiind o companie naţională controlată de către stat.

În aceste condiţii, sunt pe deplin aplicabile reclamantei dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 care reclamă realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului public, respectiv asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea acestui patrimoniu, în sensurile acestor noţiuni definite prin art. 2 lit. h), i), j), o), v) din acelaşi act normativ.

Or, ceea ce s-a constatat la pct. 9 al deciziei nr. 8/2017 este o abatere de la legalitate, regularitate, economicitate, eficacitate şi eficienţă în administrarea patrimoniului statului prin imobilizarea unor fonduri băneşti pentru implementarea unui proiect care nu a fost pus în aplicare conform intenţiilor recurentei-reclamante şi nici nu şi-a atins scopul preconizat.

Ca atare, autoritatea de audit a reţinut cu aplicarea corectă a legii abaterea, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind buna gestiune financiară.

II.2.b. Un alt motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea legislaţiei aplicabile amortizării fiscale (art. 24 din vechiul Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003 şi respectiv art. 28 din noul Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015, împreună cu normele de aplicare).

Criticile recurentei-reclamante se centrează pe ideea că normele fiscale nu cer pentru deducerea cheltuielilor pe calea amortizării ca mijloacele fixe amortizabile să fie utilizate conform cu scopul pentru care au fost achiziţionate, aşa cum a pretins autoritatea de audit. De asemenea, susţine recurenta că nu era necesar să dovedească utilizarea respectivelor mijloace fixe amortizabile, respectiv a echipamentelor denumite cititor de documente şi staţie de lucru all-in-one.

În legătură cu această chestiune, a amortizării fiscale, recurenta-reclamantă a formulat şi alte motive de recurs, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., care vor fi analizate în cele ce urmează.

Revenind la criticile care corespund cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

Astfel, chestiunea deductibilităţii cheltuielilor pe calea amortizării fiscale priveşte situaţia a patru sucursale ale Transelectrica (ST Bacău, ST Constanţa, ST Craiova şi ST Sibiu) care au recepţionat şi înregistrat în contabilitatea proprie echipamentele anterior menţionate, aferente proiectului "Servicii control şi evidenţă informatizată a accesului", valoarea cheltuielilor deduse pe calea amortizării fiscale în perioada auditată fiind de 567.803 RON.

Aşa cum autoritatea de audit a reţinut şi a subliniat atât în etapa administrativă cât şi prin apărările formulate în fond şi în recurs, valoarea de 567.803 RON aferentă amortizării nu este vizată de măsura dispusă la pc. II.11 al deciziei nr. 8/2017, de corectare a rezultatelor contabile înregistrate şi nu face parte din valoarea estimată a prejudiciului consemnată în cazul abaterii reţinute.

Deşi actele de control se referă şi la deductibilitatea, pe calea amortizării, a cheltuielilor cu echipamentele aferente proiectului auditat, aceasta nu face obiectul măsurii dispuse prin decizie în sarcina conducerii Transelectrica S.A., care nu are nicio obligaţie faţă de această abatere, rezervată de către Curtea de Conturi unui control fiscal al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale cărui rezultate urmau a fi valorificate conform procedurilor aplicabile în materie fiscală.

În acest sens, Curtea de Conturi a sesizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 42 lit. b) din Legea nr. 94/1992, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a exercitat controlul fiscal asupra cheltuielilor cu amortizarea fiscală.

Având în vedere că abaterea nu vizează modul în care Transelectrica S.A. a calculat amortizarea echipamentelor achiziţionate în perioada auditată în baza contractului nr. x/2007 încheiat cu A. şi nici modul în care s-a realizat înregistrarea amortizării în evidenţa contabilă a sucursalelor, ci actele atacate se rezumă la o constatare asupra viciilor de legalitate ale deducerii cheltuielilor pe calea amortizării în condiţiile în care echipamentele nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost achiziţionate, chestiune care însă a fost rezervată spre soluţionare organelor fiscale, conform competenţelor atribuite de lege, toate argumentele din recurs privitoare la o greşită aplicare a legii fiscale nu pot fi analizate pe fondul lor întrucât depăşesc limitele actelor de control deduse judecăţii.

Constatările Curţii de Conturi care conturează abaterea reţinută au vizat decontarea unor servicii lunare de asigurarea controlului şi a evidenţei informatizate a accesului în obiectivele CNTEE Transelectrica, către A., în valoare de 1.163.563 RON, precum şi cheltuielile de investiţii aferente proiectului anterior menţionat în valoare de 4.334.416 RON, compuse din 2.793.103 RON valoare echipamente achiziţionate în perioada 2012-2013 şi 1.541.312 RON contravaloare servicii specifice şi management.

Reţinând că, în cadrul criticilor referitoare la chestiunea amortizării, recurenta-reclamantă a invocat probatoriul administrat, care ar demonstra în opinia sa utilizarea echipamentelor, aspect care atinge problema legalităţii constatărilor Curţii de Conturi referitoare la existenţa abaterii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că săvârşirea abaterii este demonstrată, date fiind următoarele împrejurări factuale: unele sucursale ale Transelectrica au refuzat recepţia echipamentelor pe motivul nerespectării procedurilor operaţionale şi neimplementării/nefuncţionării sistemului de control la care se referă proiectul; inexistenţa unor documente care să ateste integrarea proiectului cu celălalt sistem de securitate utilizat în cadrul Transelectrica - SIS (sistemul informatic de securitate); nerealizarea accesului în staţii prin sistemul care face obiectul proiectului; suprapunereea acestuia cu sistemul integral de securitate; nemontarea în toate cazurile a echipamentelor; nereglementarea modului de acces prin proceduri; necriptarea cartelelor de acces.

Toate acestea sunt argumente care au condus la constatarea abaterii conform căreia proiectul pe care reclamanta şi l-a asumat şi l-a pus în aplicare prin imobilizarea de fonduri băneşti în sumă estimată de 5.497.980 RON nu a fost implementat conform celor asumate şi nu şi-a atins scopul.

Trimiterile recurentei-reclamante la existenţa unor dovezi punctuale provenind de la unele sucursale de transport referitoare la instalarea sau funcţionarea echipamentelor nu sunt apte să contureze afirmaţia acesteia referitoare la inexistenţa abaterii, câtă vreme aceasta constă în neimplementarea conformă a proiectului, iar măsura dispusă urmăreşte verificarea integrală şi amănunţită a situaţiei acestui proiect şi a respectării principiilor bunei gestiuni financiare în implementarea lui.

II.2.c. Un alt motiv de recurs care priveşte amortizarea fiscală este cel subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta arată că hotărârea ar fi pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în măsura în care instanţa de fond a reţinut caracterul neamortizabil al echipamentelor pentru că nu s-a dovedit utilizarea lor în scopul pentru care au fost achiziţionate.

Înalta Curte constată, în primul rând, că aceste critici vizează greşita aplicare a legii fiscale şi nu se încadrează în cazul de casare invocat, ci în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea rând, din perspectiva aplicării legii, sunt relevante argumentele anterior expuse.

II.2.d. Alte motive de recurs referitoare la chestiunea amortizării fiscale sunt cele subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză a concluzionat asupra respectării de către sucursale a dispoziţiilor contabile şi fiscale referitoare la amortizare şi susţine că instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea pronunţată, de vreme ce nu a cercetat corespunzător concluziile raportului de expertiză - mijloc de probă esenţial în soluţionarea cauzei, dar a şi încălcat regulile de procedură sancţionabile cu nulitatea hotărârii, prin nearătarea motivelor pentru care nu a valorificat raportul de expertiză, ceea ce constituie o ingerinţă în respectarea dreptului la apărare al reclamantei şi a dreptului de a beneficia de o procedură echitabilă.

Înalta Curte reiterează considerntele anterioare, potrivit cărora problema deductibilităţii fiscale a cheltuielilor cu echipamentele (mijloace fixe) pe calea amortizării nu face obiectul măsurii dispuse la pct. II.11 al deciziei nr. 8/2017.

Ca atare, proba cu expertiză contabilă cerută de reclamantă şi încuviinţată de instanţa de fond nu este concludentă în soluţionarea cauzei.

Este adevărat că prin sentinţa recurată este tratată pe fond chestiunea amortizării fiscale. Însă, această parte a motivării sentinţei tratează aspecte care depăşesc cadrul procesual obiectiv al cauzei. Obiectul acţiunii în anulare îl constituie actele de control ale Curţii de Conturi, care nu rezolvă pe fond problema amortizării fiscale, ci sesizează organul fiscal competent să o verifice. Drept urmare, considerentele sentinţei prin care s-a dat o dezlegare pe fond problemei de drept a amortizării, trebuie considerată înlăturată prin prezenta decizie, ca neavând legătură cu judecata pendinte.

Pe de altă parte, inserarea acestor considerente în conţinutul sentinţei nu-i afectează legalitatea, câtă vreme potrivit prezentei decizii considerentele străine sunt înlăturate, iar cealaltă parte a motivării, care are legătură cu pricina dedusă judecăţii şi prin care sunt corect rezolvate restul motivelor de nelegalitate, este confirmată în calea de atac a recursului.

Nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare sau a echităţii procedurii şi nici cele referitoare la o inadecvată motivare a hotărârii prin neindicarea motivelor de înlăturare a probei cu expertiza contabilă nu pot fi primite întrucât proba a fost încuviinţată şi administrată pentru lămurirea unor aspecte de fapt nerelevante în analiza de legalitate a actelor Curţii de Conturi, amortizarea fiscală nefiind tratată în cadrul abaterii propriu-zise şi nici a măsurilor dispuse.

II.2.e. O altă critică din recurs este cea prin care se reiterează prescripţia extinctivă, care ar afecta orice demers al reclamantei de recuperare a presupusului prejudiciu.

Recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei, în sensul că nu a tratat-o ca pe o excepţie, ci ca pe o apărare de fond, pe care a înlăturat-o prin considerentele sentinţei.

Înalta Curte constată că nu se impunea o pronunţare explicită asupra excepţiei prescripţiei extinctive prin dispozitivul hotărârii întrucât aceasta a fost invocată ca motiv de nelegalitate a actelor Curţii de Conturi, făcând parte din cauza juridică a cererii, iar nu din obiectul cererii.

Deci, instanţa de fond s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate invocat, reţinând în considerentele sentinţei că nu se opune un termen de prescripţie constatărilor autorităţii de audit.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine că prescripţia a fost invocată prin raportare la eventualele acţiuni în repararea prejudiciului, care ar fi sortite eşecului datorită împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de C. civ.

Înalta Curte constată că recurenta susţine fără temei că judecătorul fondului ar fi evitat să se pronunţe asupra prescripţiei. Aşa cum rezultă din chiar argumentele pe care excepţia se întemeiază, aceasta priveşte eventuale acţiuni viitoare ale reclamantei, care ar fi întreprinse în cadrul punerii în executare a măsurii dispuse de Curtea de Conturi. Or, a stabili cu privire la intervenirea sau nu a prescripţiei extinctive pentru eventuale forme de atragere a răspunderii nu este rolul instanţei investită cu analiza de legalitate a măsurilor dispuse de autoritatea de audit, această chestiune depăşind limitele litigiului dedus judecăţii.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1566 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de suspendare.

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii de anulare, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.