Ineligibility of agricultural subsidy application based on planting authorization for permanent pastures and certainty of damages

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de cheamre în judecată întregită şi completată reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale următoarele:

- 1.constatarea eligibilităţii cererii de finanţare x, urmare faptului ca proiectul depus de reclamant îndeplineşte criteriul de eligibilitate EG6, precum si existenta dreptului subsemnatului la emiterea unei hotărâri privind aprobarea finanţării proiectului cu titlul "înfiinţare plantaţie arbuşti fructiferi, depusa ca răspuns la licitaţia de proiecte M 41-121L, pentru Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole", derulata prin Grupul de Acţiune Locala Dealurile Tarnavelor - sesiunea de finanţare nr. x/2013,

- 2.dispunerea anulării in parte a Notificării cererilor de finanţare neeligibile E6.8.1L nr. x/23.04.2014. emisa de APDRP-Centrul regional de plaţi pentru dezvoltare rurala si pescuit Alba, in sensul admiterii in totalitate a contestaţiei subsemnatului, cu consecinţa anularii in totul a Notificării cererilor de finanţare neeligibile E6.8.1L nr. 1025/02.04.2014, emisa de APDRP - Oficiul judeţean de plaţi pentru dezvoltare rurala si pescuit Sibiu,

- 3.obligarea paratei AFIR, în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor, in echivalentul in RON de la data plaţii, al sumei in cuantum de 37.000 euro, reprezentând valoarea eligibila a proiectului,

- 4.obligarea pâratei AFIR la plata cheltuielilor de judecata.

1.2. Hotărârile primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Impotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul A. iar, prin Decizia nr. 1828 din 8 mai 2018, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a casat sentinţa recurată şi trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 234 din 28 septembrie 2018, a admis excepţia de inadmisibilitate pentru petitul 1., a admis în parte cererea de chemare în judecată întregistrată şi modificată formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014) şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea în parte a notificării cererilor de finanţare neeligibile E6.8.1L nr. x/23.04.2014 emisa de către Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurala si pescuit - Centrul regional de plăţi pentru dezvoltare rurala si pescuit Alba în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei reclamantului şi anularea în întregime a notificării cererilor de finanţare neeligibile E6.8.1 L nr. 1025 din 02.04.2014 emisa de Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurala si pescuit - Oficiul Judeţean de plăţi pentru dezvoltare rurală si pescuit Sibiu,notificări ce privesc cererea de finanţare formulată de reclamant nr. x, pentru proiectul de investiţii cu titlul "Înfiinţare plantaţie arbuşti fructiferi", depus la licitaţia de proiecte M 41 - 12L pentru Măsura 121 - " Modernizarea exploataţiilor agricole", derulata prin Grupul de Acţiune Locala Dealurile Tarnavelor, sesiunea de finanţare nr. x/2013.

Totodată, a respins petitul 1 ca inadmisibil. A respins petitul 3 ca nefondat şi a obligat pârâta AFIR să plătească reclamantului suma de 4700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, a respins cererea pentru cheltuieli de judecată pentru suma de 200 RON.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au promovat recurs reclamantul A. şi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, reclamantul A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea în totalitate a acţiunii.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte petitul 3 al cererii de chemare in judecată.

Dezvoltând criticile aduse sentinţei recurate, recurentul a susţinut, în esenţă, că în contextul dat al spetei, este indiscutabil faptul ca reclamantului i-a fost creat un prejudiciu, iar fata de reglementarea adusa de art. 1359 C. civ., hotărârea atacata este nelegala si pentru faptul ca se raportează prin considerentele sale exclusiv si în mod limitat doar la dreptul definitiv consolidat, manifestat prin încasarea efectiva a sumei de bani in patrimoniul recurentului, făcându-se însă abstracţie de vătămarea interesului serios, legitim, manifestat ca drept subiectiv, de care acesta se prevalează. Ab initio, precizează că declararea eligibilităţii proiectului, cu punctaj maxim, consolidează un drept propriu-zis in beneficiul recurentului, care conferă totodată drept la despăgubire.

Cu toate acestea, în ipoteza în care s-ar aprecia contrar, conform celor exprimate prin considerentele hotărârii recurate, se impune a se observa faptul ca prejudiciul este cert si actual raportat la vătămarea adusă de actul nelegal interesului recurentului, al cărui caracter serios si legitim rezulta din motivarea sentinţei civile nr. 234/2018 a Curţii de Apel Cluj, iar manifestarea acestuia ca drept subiectiv este probata prin întocmirea proiectului cu respectarea tuturor cerinţelor, îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate, disponibilul finanţării si situarea proiectului in litigiu, sub aspectul punctajului maxim, pe primul loc, înaintea tuturor celorlalte proiecte ce au fost selectate spre finanţare.

Se susţine că, în cauză, solicitarea formulata pentru suma de 37.000 euro, reprezentând valoarea eligibila a proiectului, este admisibila in integralitate, întrucât nu au fost probate in cauza impedimente la obţinerea acesteia. Chiar şi în situaţia în care se va aprecia ca probabilitatea obţinerii acestei sume cu titlu de finanţare nu ar putea fi stabilită cu grad absolut de certitudine, în procent de 100%, urmând ca instanţa sa aplice un criteriu al proportionalităţii. A susţinut recurentul ca nu este legala si temeinica excluderea reparaţiei pentru lipsirea sa de şansa la obţinerea finanţării.

În continuare recurentul a opinat în sensul că, în speţă, criteriile de selecţie sunt îndeplinite, acestea fiind stabilite inaintea lansării depunerii de proiecte, aspect lămurit prin sentinţa pronunţata în cauza, iar eventualele criterii de departajare sunt aplicabile doar proiectelor cu punctaj egal, ceea ce nu este cazul in speţa, fiindcă proiectul recurentului a avut punctajul cel mai mare, anume 70 puncte, la selecţie acesta neputând fi înlăturat de proiecte cu punctaj considerabil mai rnic.

În fine, recurentul arată că Sentinţa atacata este nelegala si netemeinica, fiind pronunţata cu încălcarea textelor legale indicate în prezenta cerere de recurs, în privinţa motivării cuprinse în pag. 17 paragraf 8 din s.civ. 234/2018, unde se arata ca:

"Raportat la cele mai sus indicate instanţa apreciază că nu este cert în speţă că proiectul reclamantului ar fi trecut de etapa de selecţie. De asemenea pentru ipoteza în care s-ar fi încheiat contratul de finanţare prin selecţia proiectului nu este ceh: în prezent că reclamantul ar fi şi primit suma de 37,000 EURO sau o parte din această suma (cum ar fi cheltuielile de consultantă pentru redactarea proiectului si întocmirea dosarului),primirea acestei sume depinzând de îndeplinirea obligaţiilor contractuale si de încadrarea cheltuielilor pe care în mod efectiv le-ar fi solicitat spre decontare în categoria cheltuielilor eligibile potrivit ghidului solicitantului si bugetului întocmit pentru acest proiect. Aspectul privind acordarea finanţării unei alte persoane este irelevant în cauză, el nesusţinând un prejudiciu cert în persoana reclamantului, concluzii valabile şi în raport de cunoaşterea cuantumului finanţării.

În ceea ce priveşte achiziţiile şi plata acestora, cu referire si la cererea de plata, apare evident ca aceste operaţiuni se realizează din sumele anterior obţinute de titularul proiectului, în prealabil recunoscute si aprobate acestuia de AFIR, astfel ca existenta si întinderea prejudiciului sunt certe de la data cunoaşterii eligibilităţii proiectului, coroborata, în absenta susţinerii si a dovedirii unor cauze temeinice de înlăturare a acestuia de la selecţie, cu privarea subsemnatului de valoarea eligibila a proiectului si a finanţării.

Cu referire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a arătat, printr-o primă critică aprecierea instanţei de fond potrivit căreia autorizaţia de plantare nr. x/03.12.2013 este legal emisă, aceasta nefiind o autorizaţie de sine stătătoare, care să se fi emis în baza unei cereri de eliberare a unei asemenea autorizaţii de plantare, aceasta având doar rolul de a înlocui autorizaţiile deja emise în favoarea reclamantului şi a celuilalt coproprietar al aceluiaşi teren în data de 01.04.2013, pentru aceeaşi suprafaţă de teren de 4 ha şi pentru acelaşi interval de timp, respectiv anii 2014 - 2015.

În acest sens a arătat că, la vizita pe teren s-a constatat că suprafaţa de 4,26 ha de fâneaţă este parţial împădurită. Terenul destinat înfiinţării plantaţiei de arbuşti are categoria de folosinţă fâneaţă şi la vizita pe teren s-a constatat ca face parte din categoria păşunilor împădurite cu consistenţa mai mică de 0,4, calculată pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

În cadrul cererii de finanţare intimatul-reclamant a depus Autorizaţia de plantare nr. x/03.12.2013 emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu, prin care acesta este autorizat să planteze suprafaţa de 4 ha arbuşti fructiferi din care în anul 2014,2 ha specia zmeur, iar în anul 2015,2 ha din specia afin.

Anterior acestei autorizaţii, autoritatea publică locală a emis un număr de două autorizaţii, înregistrat cu nr. x şi 495, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, pe numele proprietarilor de atunci ai terenului, intimatul-reclamant şi tatăl său.

Întrucât situaţia juridică a terenului s-a schimbat, intimatul-reclamant devenind unicul proprietar al terenului, autoritatea publică locală a eliberat o altă autorizaţie, înregistrată sub nr. x/2013, depusă anexă la cererea de finanţare.

Această autorizaţie a fost emisă în data de 03.12.2013, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013, care stabileşte ca deţinătorii de pajişti sunt obligaţi să menţină suprafaţa totală ocupată cu pajişti la 01.01.2007 (art. 4 alin. (1), aceeaşi obligaţie având şi noii proprietari, în cazul înstrăinării pajiştilor (art. 8).

Arată recurenta că ceea ce ignoră instanţa în cuprinsul motivării este că autorizaţia emisă pentru tatăl intimatului-reclamant nu are nicio relevanţă în cauză, dat fiind faptul că acesta nu a avut calitate de solicitant de fonduri nerambursabile.

Este greşită şi aprecierea instanţei privind regimul coproprietăţii obişnuite, dat fiind faptul că în cauză nu vorbim de o proprietate deţinută în comun, ci de două proprietăţi distincte, a tatălui şi a fiului, pentru care fiecare dintre aceştia şi-au obţinut autorizaţii de înfiinţare a plantaţiilor de arbuşti fructiferi.

Confirmarea faptului că avem de a face cu două proprietăţi distincte este faptul că numitul B. şi-a înstrăinat cel 2 ha păşune către fiul său, printr-un contract cu titlu gratuit (donaţie) şi că deţinerea în coproprietate a suprafeţei de 4 ha teren ar fi impus emiterea unei singure autorizaţii de înfiinţare plantaţie, pe numele celor doi coproprietari.

Arată în continuare recurenta că, practic, instanţa de fond a construit un raţionament menit să confere legalitate unui act vădit nelegal, raţionament care încalcă principiul neretroactivităţii legii civile în timp, prin care s-a autorizat scoaterea din circuitul agricol a unor pajişti, în vederea schimbării destinaţiei acestora.

Aşadar, punctajul obţinut de intimatul-reclamant, care a fost mai mic decât cel al proiectelor eligibile pentru finanţare este consecinţa activităţii proprii a acesteia de elaborare şi întocmire a proiectului pentru care a fost depusă cererea de finanţare şi care nu a depus toată diligenta necesară obţinerii unui punctaj mai mare, în măsură să determine selectarea şi înscrierea proiectului său în cadrul categoriei de proiecte eligibile cu finanţare.

Fată de cele prezentate, rezultă în mod clar că intimatului-reclamant îi revenea în exclusivitate obligaţia de a respecta toate criteriile de eligibilitate si selecţie precum si cea de a prezenta documente justificative în acest sens, fiind în interesul său de a realiza un proiect eligibil.

O altă critică pe recurenta a adus-o sentinţei are în vedere măsura dispusă de instanţa de judecată privind obligare la plata sumei de 4700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În acest sens a apreciat că suma stabilită de instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu de avocat, este vădit disproporţionată cu speţa care a făcut obiectul prezentei cauze, respectiv cu complexitatea apărărilor efectuate de avocatul angajat în cauză. în subsidiar, în ceea ce priveşte onorariul, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, recurenta -pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată recurentul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului promovat de partea adversă. Pe fond a solicitat respingerea recursului promovat de pârâtă, ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

La rândul său, recurenta-pârâtă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului promovat de reclamant ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de reclamant şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale administrative, care de principiu se antrenează în prezenta aceloraşi condiţii generale ale răspunderii delictuale prevăzute de C. civ., cu particularitatea că, potrivit tezei răspunderii obiective, nu este ceruta condiţia culpei autorităţii emitente a unui act administrativ nelegal.

În acest sens, recurentul -reclamant a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1357, art. 1881 alin. (1) şi art. 1385 C. civ.

Instanţa de fond, în analiza îndeplinirii cerinţelor de angajare a raspunderii pentru pagubele produse de un act nelegal emis instanţa a apreciat că nu este necesară condiţia culpei autorităţii emitente,răspunderea reglementată de art. 1,2,8,18 din Legea 554/2004 fiind o raspundere obiectiva .

Ca atare, s-a reţinut că prejudiciul pretins de reclamant constă în suma de 37.000 euro, constând în valoarea eligibilă a proiectului, pe care nu o mai poate obţine, datorita epuizării fondurilor, deşi îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de aceasta finanţare.

A mai reţinut instanţa că, la fel ca şi în dreptul comun prejudiciul pretins ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal trebuie să fie cert şi actual.

Instanţa a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa caracterului cert şi actual a prejudiciului, conchizând în sensul că simpla încheiere a contractului de finanţare nu presupunea acordarea sumei solicitate ca şi finanţare, cheltuielile eligibile urmând a fi decontate doar în măsura demonstrării îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate.

Aşadar, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, acesta trebuie să fie cert, ceea ce presupune că este sigur atât în privinţa existenţei sale, cât şi a posibilităţii de evaluare.

Pretinderea la acest moment a contravalorii de 37.000 eur sau o parte din această suma, în condiţiile în care primirea acestei sume depinde de îndeplinirea obligatiilor contractuale şi de încadrarea cheltuielilor pe care în mod efectiv le-ar fi solicitat spre decontare în categoria cheltuielilor eligibile potrivit ghidului solicitantului si bugetului întocmit pentru acest proiect, nu are suport legal.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, constatând că prejudiciul material invocat fie nu există, fie nu este cert, ci doar eventual, neputând fi angajată răspunderea administrativă patrimonială a autorităţii publice pârâte, astfel că Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a respins petitul 3, ca nefondat, deci, nu se poate vorbi de incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub acest aspect.

În legătură cu recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Înalta Curte constată că a fost întemeiat în drept de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de casare ce sancţionează încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta reproduce, în proporţie covârşitoare, argumentele arătate cu prilejul soluţionării cererii de chemare în judecată de către prima instanţă.

Or, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs, sunt de natură a releva aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs.

În mare parte, recurenta-pârâtă nu a arătat în ce modalitate sentinţa instanţei de fond ar fi neconformă legii şi nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci au reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea instanţei de fond, iar judecata acestei căi de atac extraordinare trebuie să respecte rigorile impuse de art. 488 C. proc. civ., anume: să privească aspecte de nelegalitate dintre cele enumerate în primul alineat al acestei norme şi să aibă ca fundament critici relative la probleme ce au format obiect de analiză în fond în temeiul unei legale învestiri a instanţei de control judiciar.

Drept urmare, pot fi analizate în cadrul prezentului recurs strict susţinerile recurentei prin care se aduc critici de nelegalitate instanţei de fond, neputând forma suport de analiză apărările de fond ce vizează stabilirea situaţiei de fapt sau susţinerile ce reprezintă apărări formulate în precedenta etapă procesuală şi care sunt reiterate în aceiaşi termeni în recurs.

Astfel, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin demersul judiciar declanşat în cauză, se reţine că în cadrul sesiunii de proiecte pentru Măsura 121 -"Modernizarea exploataţiilor agricole" derulată de Grupul de Acţiune Locală Dealurile Târnavelor reclamantul a depus cererea de finanţare pentru proiectul intitulat "Înfiinţare plantaţie arbuşti fructiferi",cerere depusă la Oficiul Judeţean de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Sibiu şi înregistrată cu nr. x.

În urma verificării şi evaluării cererilor de finanţare depuse prin notificarea nr. x/02.04.2014 cererea de finanţare nr. x a fost declarată neeligibila, pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate EG 1, EG 4, EG 6.

Reclamantul a contestatat Notificarea nr. x/02.04.2014, care a fost respinsă prin Notificarea nr. 21.742/23.04.2014. Cu toate acestea s-a apreciat că sunt întemeiate cirticile privind criteriile de eligibilitate EG1 si EG4, rămânand neîndeplinit criteriul de eligibilitate EG6.

Potrivit acestui criteriu beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a făcut demersurile pentru a obţine toate avizele şi acordurile conform legislaţiei în vigoare din domeniu. S-a apreciat de către pârâtă ca în cauză criteriul EG 6 nu este îndeplinit deoarece autorizaţia de plantare pomi fructiferi/arbuşti fructiferi nr. 1805 din 03.12.2013 a fost obţinută după intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 34/2013 (organizarea, administrarea si exploatarea pajiştilor permanente si pentru modificarea şi. completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991).

Reclamantul a promovat prezentul litigiu aratând, în esenţă,că acest criteriu de eligibilitate este îndeplinit,solicitând totodată şi acordarea de despăgubiri pentru paguba provocată prin declararea proiectului ca neeligibil. Cererea de chemare in judecata a fost soluţionata în primul ciclu procesual, prin sentinţa civila nr. 229/20.04.2015, pronunţata în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Cluj, in sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 1828/08.05.2018, pronunţate de ICCJ s-a admis recursul declarat de către reclamant,sentinţa recurată a fost casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de casare a reţinut că aspectele pentru care prima instanţă a reţinut că aceasta autorizaţie este un act administrativ inexistent reprezintă aspecte formale care înlătură posibilitatea realizării unei apărări pe fondul dreptului cu consecinţa neanalizării criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată instanţa avea obligaţia să cerceteze dacă erau îndeplinite condiţiile conform legislaţiei în vigoare în cursul anului 2013 pentru emiterea autorizaţiei de plantare a pomilor fructiferi, iar menţionarea a actului normativ abrogat constituie numai o eroare a autorităţii administrative ce putea fi înlăturată pe altă cale.

În consecinţă în rejudecarea acţiunii instanţa a analizat îndeplinirea criteriului de eligibilitate EG 6 având în vedere statuările obligatorii pentru instanţa de rejudecare.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltate de recurenta-pârâtă vizează, în esenţă, faptul că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia constatând, în mod greşit, că autorizaţia de plantare din 03.12.2013 doar oglindeşte regimul juridic actual al modului de exercitare a dreptului de folosinta de către coproprietari respectiv dreptul de folosinţă a terenului si dreptul de a infiinta pe acest teren plantaţiile respective, astfel că cererea de finanţare depusă de către reclamant îndeplinea criteriul de eligibilitate EG 6, încât actele emise si prin care proiectul a fost declarat ca neeligibil sunt nelegal emise impunându-se în baza tuturor textelor de lege sus indicate si a art. 1,2,8,18 din Legea 554/2004 admiterea petitului 2 si anularea acestora.

Din perspectiva criticilor enunţate, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de pârâtă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea hotărârii recurate, precum şi a susţinerilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în raport de starea de drept incidentă în cauză, respectiv de starea fapt conturată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că singurul criteriu considerat de parata ca nefiind îndeplinit de proiectul de finanţare depus de reclamant a fost cel prevăzut la EG6, respectiv Autorizaţia de plantare pomi fructiferi/arbuşti fructiferi nr. 1805 din 03.12.2013 a fost obţinută după intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 34/2013 (organizarea, administrarea si exploatarea pajiştilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991).

Reclamantul în cadrul cererii de finanţare a depus Autorizaţia de plantare nr. x din 03.12.2013, emisa de Ministerul Agriculturii si dezvoltării Rurale, Direcţia pentru agricultura a judeţului Sibiu.

Aşa cum a statuat Înalta Curte, prin decizia de casare, instanţa avea obligaţia să cerceteze dacă erau îndeplinite condiţiile, conform legislaţiei în vigoare în cursul anului 2013 pentru emiterea unei autorizaţii de plantare a pomilor fructiferi, iar menţionarea actului normativ abrogat constituie numai o eroare a autorităţii administrative ce putea fi înlăturată pe altă cale,

Contextul în care elementul decisiv de care s-a prevalat autoritatea administrativă pentru a constata neeligibilitatea cererii de finanţare este reprezentat de autorizaţia nr. x/03.12.2013 emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu.

Or, autorizaţia pentru plantare nr. 1805/03.12.2013, eliberată de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru agricultura a judeţului Sibiu prezintă caracterele juridice ale unui act administrativ cu caracter individual, neputând fi considerat un act inexistent, cum se poate desprinde din considerentele deciziei de casare.

Practic, această adresă, constituie o reiterare a adreselor iniţial emise, respectiv cele cu nr. x/01.04.2013 si y/01.04.2013, fără a aduce modificări de substanţa acestora, sub aspectul condiţiilor prevăzute în criteriile de verificare a eligibilităţii cererii de finanţare.

Aşa cum în mod corect a subliniat instanţa fondului, această autorizaţie a avut rolul de a înlocui autorizaţiile deja emise în favoarea reclamantului şi a celuilalt coproprietar al aceluiaşi teren, autorizaţii emise la data de 01.04.2013 pentru aceeaşi suprafată de teren de 4 ha si pentru acelaşi interval de timp respectiv anii 2014,2015 si care au fost anulate în decembrie 2013 o dată cu emiterea autorizaţiei în discuţie.

Este mai mult decât evident că, aceste prime autorizaţii au fost emise anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013, astfel că o încălcare a interdicţiei cuprinse în acest act normativ în art. 5 alin. (2) în sensul interzicerii scoaterii definitive sau temporară din circuitul agricol a pajiştilor din extravilanul localităţilor nu este posibilă din punct de vedere legal.

Ca atare, faţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2013 nu se poate reţine caracterul nelegal al autorizaţiilor de plantare emise la 01.04.2013 pentru suprafaţa de 4 ha si pentru doi ani respectiv anii 2014,2015 şi nici că aceste autorizatii au fost emise în temeiul unui act normativ abrogat respectiv Legea 18/191 si Legea 214/2011, fiind evident că ele erau în vigoare la data emiterii acestor autorizaţii .

Nu trebuie omis faptul că instanţa de fond în mod corect a punctat că, din analiza contractului de comodat şi apoi din autorizaţia de plantare analizată în speţă reiese că reclamantul şi-a schimbat doar domiciliul astfel ca emiterea unei autoirzaţii de plantare cu actualizarea domiciliului nu încalcă niciun text de lege.

Nu în ultimul rând, modul de exercitare a dreptului de folosinţă de către coproprietari, respectiv dreptul de folosinţă a terenului si dreptul de a infiinta pe acest teren plantaţiile respective pot fi folosite de coproprietari fie împreuna, fie doar de către unul singur, în speţă şi cu acordul celuilalt coproprietar. Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează modul de exercitare a coproprietăţii, autorizaţia de plantare din 03.12.2013 reflectă regimul juridic, respectiv cedarea dreptului de folosinţă asupra cotei de 1/2 parte din terenul în discuţie către reclamant de către celălalt coproprietar.

În aceste condiţii reclamantul avea dreptul de a utiliza întreg terenul şi autorizaţiile de plantare emise la 01.04.2013 pentru înfiinatrea respectivei plantaţii având acordul neechivoc în aces sens al celuilalt coproprietar, întrucât prin contractul de comodat autentificat sub nr. x celălalt coproprietar a transmis folosinţa cotei sale către reclamant pentru a-l utiliza în vederea derulării proiectului pentru care s-a solicitat în speţă finanţarea (art. 2 ultimul alineat din contractul de comodat).

De vreme ce acest act administrativ nu a fost revocat de instituţia emitenta, ci a intrat în circuitul civil, nefiind anulat nici pe calea instanţei, se impune a se tine seama de faptul ca este în fiinţa şi produce efecte depline.

În concluzie, argumentul instanţei de fond în sensul că, atât autoirzaţiile initiale cât şi această autorizaţie au fost emise si au ca fundamnet legal art. 15,16 din Legea 348/2003,art. 6 din H.G. nr. 156/2004 care sunt în vigoare şi în prezent este corect. Ceea ce s-a abrogat este actul normativ care permitea scoatea fâneţelor din circuitul agricol şi reprezintă textele de lege ce reglementează practic în ce condiţii făneţele pot primi o altă destinaţie. Or, pârâta trebuia să verifice aspectul detinerii de către reclamnat a autorizaţia de plantare eliberata de către Direcţia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala pe numele solicitantului pentru suprafaţa si soiurile vizate de proiect şi nu din perspectiva persoanei care a semnat această autorizaţie ori din perspectiva legalitatii sale în raport de categoria de teren pentru care este emisă aşa cum s-a procedat în speţă .

Înalta Curte constată că şi ultima critică, formulată de pârâtă, care vizează reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, care în opinia acesteia, a fost dispusă pe baza unor criterii subiective şi părtinitoare, suma acordată fiind nejustificată în raport cu activitatea depusă apărătorul ales al reclamantei, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva criticii de nelegalitate invocate, prin care s-a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond, în mod greşit a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care dosarul nu are o complexitate ridicată, drept urmare, nu se justifica un onorariu de avocat disproporţionat.

În ceea ce priveşte criticile din recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuţie încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greşită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanţial, urmând a analizate din această perspectivă.

Este de menţionat că, prin prevederile art. 488 din C. proc. civ. care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă.

Ca atare, pe de o parte, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a avut în vedere aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

În ceea ce priveşte onorariul de avocat, prima instanţă, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizând complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat şi a realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, ce nu poate fi supusă examinării în calea extraordinară de atac, fiind o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, care nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

De la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al doilea al art. 451 C. proc. civ. prevede o excepţie, în sensul că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, însă măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Prin urmare, dispoziţiile amintite anterior statuează dreptul instanţei de judecată de a micşora onorariul avocatului ori de câte ori va constata că este nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţă, prin aplicarea acestui text de lege, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi parte, care se menţine, fără ca instanţa să împiedice executarea contractului sau să dispună anularea ori modificarea lui.

Prin urmare, potrivit art. 451 C. proc. civ., instanţa de judecată doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă, contractul de asistenţă juridică rămâne valabil între avocat şi clientul său, care datorează onorariul integral, pe care însă nu-l va putea pretinde de la adversar decât în măsura încuviinţată de instanţă.

Prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, fiind investită cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor legale art. 451- 453 C. proc. civ., instanţa a constatat, în mod corect că, în speţă, cheltuielile solicitate constând 4500 RON onorariu avocat şi taxa judciară de timbru de 200 RON fond şi recurs aferentă admiterii petitului 2 (f, 23 vol I dosar tribunal,f.7 dosar recurs) sunt justificate .

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile promovate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 234 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.