ANI evaluation report legality and inadmissibility of administrative prescription defense in incompatibility challenges

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 si ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018, întocmit de către Agenţia Naţionala de Integritate, în lucrarea cu nr. x/08.12.2016, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea, în tot, a acestuia, ca fiind nelegal întocmit.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 424 din 14 septembrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti reclamantul B. a formulat recurs care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

-hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 2517 C. civ. prin raportate la pct. 28 şi 29 din decizie nr. 449/2015 pronunţată de Curtea Constituţională.

Susţinând această critică, recurentul afirmă că prima instanţă, a aplicat greşit aceste dispoziţii, astfel:

Potrivit art. 28 din Decizia CCR nr. .449/2015: Curtea observa ca potriva art. 21 alin. {4) din Legea nnl76/2010, Raportul de evaluare se comunica in termen de 5 zile de ta finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare si, daca este cazul, organelor de urmărire penala si celor disciplinare.

Totodată, in temeiul art. 22 alin. (1) din aceeaşi Lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii in termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază ca ar fi de natura să atragă incompatibilitatea sau sa reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile care guvernează inclusiv raporturile de natura administrativa in lipsa unui termen stabilit expres în legea speciala sau, după caz, penală.

Termenul de prescripţie a răspunderii, civile sau penala, începe sa curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerate conflict de interese ori cauza de incompatibilitate."

Potrivit art. 29 din Decizia CCR nr. 449/2015: Sub acest aspect devin relevante cele statuate in jurisprudenţa sa, mai sus arătate (paragraful 23), în sensul ca Agenţia Naţionala de Integritate desfăşoară exclusiv o activitate administrativa de evaluare a intereselor si a incompatibilitatilor pentru persoanele prevăzute de lege, constând in întocmirea de rapoarte care evidenţiază fapte ori situaţii cu semnificaţie juridica, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecata sau, după caz, a altor autorităţi si instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Arată recurentul că intimata Agenţia Naţionala de Integritate nu face altceva decât sa semnaleze existenta unor potenţiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese si incompatibilităţi.

Ulterior revine instanţei de contencios administrativ chemată sa se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale sau celei care judeca procesul penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de investire a instanţei si trimitere în judecata a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire ia intervenirea prescripţiei răspunderii.

Mai susţine recurentul, că problema prescripţiei răspunderii a fost analizata de către instanţa de control constituţional şi data fiind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, deci si a Deciziei CCR nr. 449/2015 si a considerentelor acesteia, se impunea ca instanţa de fond sa constate ca Raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de către Agenţia Naţionala de Integritate, in lucrarea cu nr. x/08.12.2016 a fost emis cu încălcarea normelor de drept referitoare la prescripţia extinctivă, motivat de incidenţa în cauză a prescripţiei.

Susţine în continuare recurentul că autoritatea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci si deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină aceasta (a se vedea, In acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 291 dui 4 mai 2010, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). Caracterul erga omnes si pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzute la ort 147 alin. (4) din Constituţie înseamnă ca, pe toata perioada de activitate a unui act normativ., acesta se bucura de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate pana la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele care urmează sa fie pe rolul instanţelor de judecata.

Având în vedere argumentele expuse, cât si considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, prin raportare la dispoziţiile art. 2517 C. civ., se impunea ca instanţa de fond sa facă aplicarea normelor de drept material in conformitate cu dispoziţiile art. 2517 C. civ. şi pct. 28 si 29 din Decizia CCR nr. 449/2015.

Faţă de aceste motive expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-reclamant reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acţiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentului întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că, referitor la principiul neretroactivităţii legii, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor regimului juridic al incompatibilităţilor de către reclamantul A., în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 30.09.2013 - 30.06.2014, simultan cu funcţia de Primar al Comunei Vitomireşti, jud. Olt, a deţinut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Vitomireşti, participând la un număr de 3 şedinţe ale Consiliului.

Curtea a mai reţinut că, sub aspectul reţinerii incompatibilităţii derivând din deţinerea acestor poziţii, materialul probator existent la dosar relevă fără echivoc lipsa de diligenţă a reclamantului de a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla. Neprocedând astfel, reclamantul a exercitat calităţile cu încălcarea regimului juridic al compatibilităţilor impus de Legea nr. 161/2003.

Cu privire la situaţia de incompatibilitate, reglementată de prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reţinută în cuprinsul raportului de evaluare, instanţa a reţinut că reclamantul nu formulează critici în cuprinsul contestaţiei, solicitând doar constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii administrative.

Or, prin Decizia nr. 449/2015 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 625/18.08.2015, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În concluzie, susţine instanţa, analiza prescripţiei răspunderii administrative poate fi efectuată de instanţa învestită cu o acţiune în răspundere disciplinară, contravenţională sau patrimonială şi nu de instanţa de contencios administrativ învestită cu analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea competentă.

De asemenea, arată instanţa fondului, textul art. 11 din Legea nr. 176/2010, stabileşte doar termenul maxim în interiorul căruia A.N.I. poate exercita activitatea de evaluare potrivit competenţelor sale, şi nu conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii disciplinare a persoanei evaluate, aceasta fiind o chestiune ulterioară rămânerii definitive a raportului de evaluare şi reglementată în normele şi regulamentele fiecărei funcţii/demnităţi publice.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a apreciat că este respectată decizia Curţii Constituţionale în spiritul său, avându-se în vedere că autorul excepţiei a înţeles să critice textul legii din perspectiva unei eventuale prescripţii a răspunderii disciplinare şi numai instanţa învestită cu o atare acţiune se poate pronunţa asupra acesteia.

Cu privire la celelalte sancţiuni intervenite ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare (destituirea din funcţie, interdicţia de a mai putea fi avansată în funcţie), instanţa a constatat că nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale şi nu se înscriu în categoria elementelor ce ţin de analiza răspunderii administrative.

Supunând controlului de legalitate sentinţa curţii de apel, recurentul-reclamant urmăreşte reformarea acesteia, în esenţă, susţinând că problema prescripţiei răspunderii a fost analizata de către instanţa de control constituţional şi data fiind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, deci şi a Deciziei CCR nr. 449/2015 şi a considerentelor acesteia, se impunea ca instanţa de fond să constate ca Raportul de evaluare nr. x/13.06.2018 întocmit de către Agenţia Naţionala de Integritate, in lucrarea cu nr. x/08.12.2016 a fost emis cu încalcarea normelor de drept referitoare la prescripţia extinctivă motivat de incidenţa în cauza a prescripţiei.

Examinând criticile de nelegalitate, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar configurat de reclamantul A., a fost întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 163/2003 şi Legii nr. 176/2010 şi are ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/13.06.2018, întocmit de către Agenţia Naţionala de Integritate, în lucrarea cu nr. x/08.12.2016.

Prin raportul de evaluare contestat s-a constatat că reclamantul A., având funcţia de primar al comunei Vitomireşti, jud. Olt, în perioada 30.09.2013 - 24.11.2014 a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Vitomireşti, jud. Olt, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Vitomireşti, jud. Olt, participând la un număr de 3 şedinţe ale Consiliului.

Este de subliant că, la data de 30 iunie 2014, art. 96 din Legea nr. 1/2011 a fost modificat, în sensul că a permis Primarilor să facă parte din Consiliile de Administraţie la unităţile de învăţământ de stat şi prin Legea nr. 128/2017, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 a fost modificat, în sensul menţionării calităţii de membru în Consiliul de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat printre excepţiile de la regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil primarilor.

În virtutea principiului neretroactivităţii legii, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor regimului juridic al incompatibilităţilor de către reclamantul A., în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 30.09.2013 - 30.06.2014, simultan cu funcţia de Primar al Comunei Vitomireşti, jud. Olt, a deţinut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Vitomireşti, participând la un număr de 3 şedinţe ale Consiliului.

Reevaluând situaţia de fapt şi aplicând dispoziţiile legale incidente circumstanţelor cauzei stabilite în acord cu instanţa fondului şi validând raţionamentul acesteia, Înalta Curte are a observa că Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 161/2003, reprezintă cadrul legal privind atât exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, în conformitatea cu regulile asumate de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cât şi procedurile de evaluare respectării acestora şi sancţiunile aplicabile în situaţia încălcării regimului juridic privind incompatibilităţile si conflictul de interese.

Sancţiunile care intervin în momentul existenţei unei stări de incompatibilitate vizează îndeplinire caracterului integrităţii referitor la protejarea sfatului de drept, prin eliminarea din sistemul administraţiei publice; persoanelor care au adus atingere valorilor ocrotite de Legea nr. 161/2003, Legea nr. 393/2004, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 176/1010 şi, nu în ultimul rând, de Constituţia României republicată.

Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Din interpretarea acestor dispoziţii ale art. art. 11 alin,(1) din Legea nr. 176/2010, rezultă faptul că procedura de evaluare a averii, respectarea regimului privind incompaţibilităţile şi conflictele de interese se realizează atât în perioada exercitării funcţiei publice, cât şi la 3 ani după încetarea acesteia şi nicidecum că acest termen de 3 ani s-ar aplica şi în ceea ce priveşte emiterea raportului de evaluare.

Or, din actele administrate în cauză şi care au stat la baza emiterii actului raportului de evaluare, reiese faptul că recurentul A. deţinea funcţia de primar din 2013, în acest moment fiind la al 2-lea mandat de primar (mandatul 2016-2020).

Prin urmare, cum procedura evaluării a fost declanşată în decembrie 2016, deci pe perioada exercitării funcţiei de demnitate publică (2016-2020), nu se poate susţine că intimata Agenţia Naţională de Integritate nu a respectat întocmai prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea şi a confirmat Raportul de evaluare nr. x din 13. 06. 2018 în ceea ce-l priveşte pe reclamant, întrucât în perioada 30.09.2013-30.06.2014,acesta a deţinut şi exercitat simultan două funcţii/calităţi incompatibile şi anume, funcţia de primar al comunei Vitomireşti, judeţul Olt cât şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic Vitomireşti, judeţul Olt, participând la un număr de 3 şedinţe ale Consiliului, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Lega nr. 176/2010.

În concluzie, soluţia instanţei de fond prin care a fost confirmat raportul de evaluare contestat este temeinică şi legală, fiind dovedit faptul că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate reţinută în cuprinsul acestui raport.

Mai mult decât atât, art. 25 alin. (3) din legea nr. 176/2010 prevede că:

"(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

Art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/20094 privind Statutul aleşilor locali prevede că, "(2) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: b)-incompatibilitate

Totodată, art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 stipulează că" mandatul primarului încetează de drept în condiţiile legii statutului aleşilor locali . . . . . . . . . . ".

Aşadar, încetarea mandatului primarului operează de drept incompatibilitatea, în cazul acestora fiind clar reglementată ca o cauză de încetare de drept a mandatului şi nu ca o sancţiune administrativă.

Prin Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625/18.08.2015, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În considerentele deciziei s-a reţinut că activitatea de evaluare se efectuează într-un termen maxim de 3 (trei) ani de la data încetării funcţiei/demnităţii publice, iar regulile şi termenele în care răspunderea civilă/delictuală sau pentru faptă proprie, penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Curtea Constituţională a motivat că în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 (trei) ani prevăzut de art. 2517 C. civ., sau în funcţie de momentul săvârşirii faptei, termenul de 3 (trei) ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În plus, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 449/2015, invocată chiar de reclamant, instanta de contencios constitutional a retinut, în paragraful 28, ca doar instanta de contencios administrativ ce a fost investită să se pronunte cu privire la legalitatea raportului de evaluare poate face verificări cu privire la împlinirea termenului de prescriptie a răspunderii civile/administrative, rezultând astfel implicit ca după momentul validării definitive de catre instanta de contencios administrativ a raportului de evaluare constatările acestuia, astfel cum au fost mentinute de instanta, devin obligatorii.

Or, potrivit art. 25 din Lg. nr. 176/2010 încetarea mandatului de primar este posibilă atât ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, cât şi a conflictului de interese.

Din raţionamentul Curţii Constituţionale a României exprimat prin jurisprudenţa şi de către instanţa de fond în sensul că reglementarea încetării mandatului atât în cazul incompatibilităţilor, cât şi a conflictului de interese (în forma prev. de art. 25 din lg. nr. 176/2010) se integrează scopului legii, respectiv asigurării integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilorşi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale şi nu contravin normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi ale unor libertaţi.

Cu privire la ipoteza susţinută de recurent, este locul a aminti că, în prezenta cauza se pune în discuţie o stare de incompatibilitate reţinută pentru perioada 30.09.2013-30.06.2014.

Aşa cum corect s-a reţinut de instanţa fondului, în ipoteza în care raportul de evaluare este constatat de instanţa de contencios administrativ ca fiind legal întocmit, pe cale civilă şi nu administrativă, personale prejudiciate pot acţiona împotriva alesului local pentru eventualele prejudicii cauzate acestora, în termenul de prescripţie aplicabil raporturilor de drept civil.

Mai mult, disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescripţia extinctivă sau disp.art. 2507 din C. civ., privind renunţarea la prescripţie, nu sunt aplicabile raporturilor de drept administrativ deoarece legile speciale în materie conţin dispoziţii derogatorii de la acestea.

Analiza prescripţiei răspunderii administrative poate fi efectuată de instanţa investită cu o acţiune în răspundere disciplinară, contravenţională sau patrimonială şi nu de instanţa de contencios administrativ cu analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea competentă.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că raportul de evaluare a consemnat o stare de fapt reală iar aplicarea legii s-a făcut corect de către inspectorul de integriate întrucât s-a constatat din documentele ce au stat la baza întocmirii raportului de evaluare starea de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, toate criticile recurentului A. sunt nefondate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 424 din 14 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.