Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3725/2022 AI generated

Recourse against dismissal of judicial clarification and rejection of extraordinary appeal for non-summoning barred by ordinary appeal admissibility and late filing

Case Number Decizia nr. 3725/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the union's appeal as unfounded and late, thereby upholding the appellate court's decisions that rejected the motion to clarify the judgment and dismissed the extraordinary appeal as inadmissible, leaving the original dismissal of the labor dispute in force. The case concerned an administrative-legal action seeking to annul specific provisions of hospital-prison internal regulations that authorized the director to approve measures engaging the institution's patrimonial liability, with the union claiming it was not legally summoned during the clarification proceedings. The Court held that the appeal against the clarification ruling was tardy because the 15-day deadline began from the initial notification rather than the alleged non-summoning, and the request for reinstatement was not filed within the strict procedural limits; regarding the appeal against the dismissal of the extra-ordinary attack, the Court confirmed that the "lack of legal summons" argument was inadmissible under the extraordinary appeal mechanism because it could have been and should have been raised via ordinary appellate channels.

Legislator headnote

AI generated

art. 497 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 101 alin. (1) din C. proc. civ, art. 446 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against dismissal of judicial clarification and rejection of extraordinary appeal for non-summoning barred by ordinary appeal admissibility and late filing: The case concerned an administrative-legal action seeking to annul specific provisions of hospital-prison internal regulations that authorized the director to approve measures engaging the institution's patrimonial liability, with the union claiming it was not legally summoned during the clarification proceedings. The Court held that the appeal against the clarification ruling was tardy because the 15-day deadline began from the initial notification rather than the alleged non-summoning, and the request for reinstatement was not filed within the strict procedural limits; regarding the appeal against the dismissal of the extra-ordinary attack, the Court confirmed that the "lack of legal summons" argument was inadmissible under the extraordinary appeal mechanism because it could have been and should have been raised via ordinary appellate channels.

Keywords

AI generated
administrative dismissal ordinary proceedings judicial law procedural defect summons non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 497 C. proc. civ
(1) al art. 497 C. proc. civ., trimiterea spre rejudecare la Curtea de apel Bacău a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În materia contenciosului administrativ, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
art. 101 alin. (1) din C. proc. civ
Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 446 alin. (1) C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 446 alin. (1) C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 186 C. proc. civ
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., republicat:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004

Serves as the main legal basis for dismissing the appeal as unfounded and late in the final operative orders.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020 reclamantul Sindicatul "Eco" Târgu Ocna în numele şi pt. A. a solicitat anularea în parte a Regulamentului anexă la Decizia directorului general al Penitenciarului-Spital Târgu Ocna nr. 550 din 5 august 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, cu completările şi modificările ulterioare respectiv a art. 27 lit. h) din Regulament, cu următorul conţinut:

"h) avizează din punctul de vedere al legalităţii orice măsură de natură să angajeze răspunderea patrimonială a penitenciarului-spital în calitate de ordonator terţiar de credite"; anularea în parte a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Penitenciarului-Spital Târgu Ocna înregistrat sub nr. U2 17392 din 17.02.2012, respectiv a art. 30 lit. h) din acest din urmă Regulament, cu următorul conţinut "h) avizează din punctul de vedere al legalităţii orice măsură de natură să angajeze răspunderea patrimonială a penitenciarului-spital în calitate de ordonator terţiar de credite", în contradictoriu cu domnul chestor dr. B.-Director General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor-emitentul Deciziei nr. 550/5 august 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital publicată în Monitorul Oficial nr. 622 din 1 septembrie 2011.

La termenul din 29.09.2020 s-a admis cererea reclamantului Sindicatul "Eco" Târgu Ocna în numele şi pt. A. şi a fost introdus în cauză, în calitate de pârât şi Penitenciarul Spital Tg. Ocna.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 7 din data de 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamant Sindicatul "Eco" Târgu Ocna în numele şi pt. A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Spital Tg. Ocna, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor-prin director general C., ca nefondată.

3. Cererea de lămurire dispozitiv.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Tg. Ocna a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 7/26.01.2021.

4. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bacău cu privire la cererea de lămurire dispozitiv.

Prin încheierea din data de 25.03.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de lămurire dispozitiv a dispozitivului sentinţei civile nr. 7 din 26.01.2021 formulată de reclamantul Sindicatul "Eco" Tg. Ocna în numele şi pentru A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin director C. şi Penitenciarul Spital Tg. Ocna, ca nefondată.

5. Contestaţia în anulare.

Împotriva încheierii din data de 25.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare reclamantul Sindicatul "Eco" Tg. Ocna în numele şi pentru A..

În motivarea căii extraordinare dec atac, contestatorul susţine că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău în data de 26.05.2020 în dosarul cu nr. x/2020, reclamantul A., prin intermediul organizaţiei sindicale Sindicatul "ECO", al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, a solicitat instanţei de judecată anularea în parte a Regulamentului anexă la Decizia directorului general nr. 550 din 05 august 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, cu completările şi modificările ulterioare, respectiv a art. 27 lit. h) din Regulament.

6. Hotărârea Curţii de Apel Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din data de 08 octombrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins contestaţia în anulare formulată de către contestatorul Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, în numele şi pentru membrul de sindicat A., împotriva încheierii din 25 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţii Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin director C., ca fiind inadmisibilă.

7. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021 şi a sentinţei civile nr. 97 din data de 08 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că împotriva încheierii din 25 martie 2021 a formulat contestaţie în anulare pentru că, soluţionând cererea de lămurire, Curtea de Apel a reţinut în mod eronat că procedura de citare s-ar fi îndeplinit legal, pentru că nici reclamantul A. şi nici reprezentantul său convenţional, Sindicatul "ECO" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna nu au fost citaţi.

Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare pe parcursul soluţionării cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 7/26.01.2021, pentru că citaţi în cauză nu au fost decât penitenciarul spital Tg. Ocna la 8.02.2021 şi administraţia Naţională a Penitenciarelor, la data de 10.02.2021 a solicitat repunerea în termenul de recurs cu privire la încheierea Curţii de Apel Bacău din 25 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Deopotrivă, la soluţionarea cauzei, a solicitat să se dea eficienţă juridică şi dispoziţiilor art. 6 din CEDO, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Faţă de aceste motive recurentul-reclamant solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, admiterea recursului, casarea încheierii din 25 martie 2021 pronunţate de Curtea de apel Bacău în dosarul nr. x/2020 iar, pe cale de consecinţă, şi a sentinţei civile nr. 97/8.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi în conformitate cu prevederile art. 496 şi ale alin. (1) al art. 497 C. proc. civ., trimiterea spre rejudecare la Curtea de apel Bacău a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 7/26.01.2021.

8. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Spital Târgu Ocna au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

9. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

10. Soluţia instanţei de recurs.

10.1. Cu prioritate, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021, va respinge ca tardiv formulat acest recurs, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În materia contenciosului administrativ, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 7 din 26.01.2021 formulată de reclamantul Sindicatul "Eco" Tg. Ocna în numele şi pentru A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin director C. şi Penitenciarul Spital Tg. Ocna, ca nefondată.

Conform dispoziţiilor art. 446 alin. (1) C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.

Cu alte cuvinte, împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului unei sentinţe, partea nemulţumită de această soluţie are la îndemână calea de atac a recursului care poate fi exercitată în termen de 15 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În această situaţie, recurentul-reclamant avea posibilitate de a exercita calea de atac a recursului cel mai târziu la data formulării contestaţiei în anulare, respectiv 17.05.2021.

Însă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs depusă la data de 29.10.2021, recurentul-reclamant a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021 motivat de faptul că pentru acel termen "atât reclamantul A., cât şi reprezentantul său convenţional, Sindicatul "ECO" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna nu au fost citaţi".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, în cauza dedusă judecăţii, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva încheierii din data de 25.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost formulată în cadrul cererii de recurs declarat împotriva sentinţei civile nr. 97 pronunţată la data de 08.10.2021 şi comunicată la data de 18.10.2021, în considerentele căreia s-a menţionat în mod expres că "contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului".

În acest context, relevante sunt dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Faţă de aceste dispoziţii legale prin raportare la dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului trebuia formulată cel târziu la data formulării contestaţiei în anulare promovată împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021 şi, având în vedere că în prezenta cauză nu s-a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituţia repunerii în termenul de declarare a recursului, va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardiv formulat recursul declarat împotriva încheierii din data de 25.03.2021.

10.2. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 97/08.10.2021, Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete cu privire la soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 97/08.10.2021 ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare pe parcursul soluţionării cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 7/26.01.2021.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel că nelegarea citare a părţii poate constitui motiv de admitere a contestaţiei în anulare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de 503 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata", însă această admisibilitate este condiţionată de dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului".

În acest context, în mod corect instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a reţinut inadmisibilitatea acesteia întrucât motivul pe care contestatorul şi-a întemeiat calea extraordinară de atac putea fi invocat pe calea recursului şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat.

11. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, în numele şi pentru membrul de sindicat A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurentul Sindicatul "Eco" al Poliţiştilor de Penitenciare Târgu Ocna, în numele şi pentru membrul de sindicat A. împotriva sentinţei nr. 97 din 8 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.