Appeal dismissed; annulment of fiscal precautionary seizure for lack of specific risk evidence upheld

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia adresată Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.05.2018 (data poştei) contestatoarea Casa de cultură a sindicatelor Călan a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Oraşul Călan - Compartimentul de impozite şi taxe, în temeiul art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/16.04.2018 şi obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentului litigiu.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 178 din 24 septembrie 2018, a admis contestaţia formulată de contestatoarea Casa de Cultură a Sindicatelor Călan, în contradictoriu cu intimatul Oraşul Călan - Compartimentul de impozite şi taxe şi, în consecinţă, a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/16.04.2018 şi a obligat intimatul la 50 RON cheltuieli de judecată, în favoarea contestatoarei.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs pârâtul Oraşul Calan - Compartimentul de Impozite şi Taxe care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de fond, au fost arătate punctual, vizând următoarele aspecte: redarea de către instanţă a considerentelor pentru care a fost admisă cererea introductivă fără vreo motivare proprie, care echivalează cu nemotivarea hotărârii şi aplicarea în mod greşit a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat următoarele:

S-a învederat că instanţa de fond nu a indicat în concret care este pericolul social pe care îl reprezintă comportamentul debitorului astfel încât să justifice măsura excepţională a sechestrului asigurator aplicată.

Totodată, a menţionat că instanţa fondului, pe de o parte, arată că instituirea măsurilor asiguratoriii nu reprezintă o etapă a executării silite iar, în ultimul paragraf instaţa recunoaşte că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este un act administrativ fiscal şi acestea preced întotdeanua măsurile de executare silită şi nu se identifică cu acestea putându-se transforma eventual în măsuri de executare silită .

Arată în continuare că soluţia de respingere a excepţiei de conexitate este netemeinică, întrucât măsurile asiguratoriii din prezenta cauză se aplică pentru creanţa care reprezintă obiectul contestaţiei la executare în cauza- ds. nr. 258/243/2018 al Judecătoriei hunedoara, măsura respibngerii excepţieiei fiind criticabilă.

Faţă de acestea, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacată şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimat-reclamantă Casa de Cultură a Sindicatelor Calan a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

În dezvoltarea apărărilor, intimatul a arătat că, simpla reluare a cazurilor în care se pot dispune măsuri asiguratorii nu constituie o motivare adecvată, că organul fiscal ar fi trebuit să precizeze în concret de ce există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să-şi risipească patrimoniul şi că, în lipsa acestor menţiuni, contestatoarea nu poate formula apărări adecvate şi nu poate preciza decât că nu a făcut niciodată nimic de natură a se circumscrie situaţiilor reglementate de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală revenindu-i sarcina de a face proba faptului pozitiv.

Totodată, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a respinsă, ca nefondată, Curtea constatând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Criticile referitoare la nemotivarea sentinţei, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Prin această critica, recurentul a reproşat instanţei de fond nemotivarea deciziei pronunţate, în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond este contradictorie faţă de faptul că dispunerea măsurilor asigurătorii ar fi imperativă şi, deşi nu susţine în mod clar, antamează faptul că nu ar mai fi necesară o motivare complexă a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Susţinerile sub aceste aspect sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs este nefondat în condiţiile în care ceea ce critică recurentul este, în fapt, menţinerea soluţiei din decizia atacată sub aspectul că instanţa a ajuns la aceeaşi concluzie, împrejurare ce nu poate fi asimilată unei nemotivări a hotărârii.

Mai mult, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile.

În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că este temeinică decizia atacată nu se poate reţine absenţa unei motivări care să menţină soluţia pronunţată.

Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la admiterea acţiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentului întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nu se indică şi nici nu se probează, în concret, niciun pericol ca debitorul Casa de Cultură a Sindicatelor Călan să se sustragă de la plata impozitelor ori să-şi ascundă, să-şi înstrăineze sau să-şi risipească patrimoniul, fiind astfel înlăturată apărarea. Faptul că debitorul nu a achitat nicio sumă de bani din debit este nerelevant în cauză întrucât într-o astfel de situaţie, creditorul avea şi are la îndemână procedura executării silite.

Conchide instanţa în sensul că, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este un act administrativ fiscal şi acestea preced întotdeauna măsurile de executare silită şi nu se identifică cu acestea, putându-se eventual transforma în măsuri de executare silită.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor că, este de necontestat faptul că reclamantei Casa de cultură a sindicatelor Călan i s-au comunicat două acte de executare silită, somaţia 2/13.04.2018 şi titlul executoriu nr. x/13.04.2018 fără ca anterior să fi primit o decizie de impunere pentru sumele imputate, precum şi Decizia atacată, potrivit cărora are de plată un debit principal de 565.556 RON compus din impozit pe clădire în sumă de 563.718 şi taxa curte de 1838 RON, accesorii de 693.832 RON, calculate până la data de 13.04.2018, compuse din accesorii aferente impozitului pe clădire, în sumă de 693,585 RON şi accesorii aferente taxei de curte în sumă de 2085 RON.

Conform dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

Aşa cum a arătat şi în cererea de recurs, pârâta a tras concluzia că există pericolul ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul pe baza situaţiei faptice constatată de către organele fiscale.

Astfel, din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii 13/16.04.2018 rezultă că sechestrul asiguratoriu a fost dispus întrucât există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi risipească patrimoniul şi că organul fiscal a stabilit obligaţii fiscale totale de 1.259.388 RON - impozit clădire şi taxa curte cu accesorii calculate până la data de 13.04.2018.

În lipsa unor elemente de fapt suplimentare celor care au stat la baza emiterii titlului de creanţă, concluzia trasă de către organele fiscale în privinţa existenţei pericolului ca intimata reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea nu poate fi acceptată de către instanţa de recurs.

Altfel spus, pârâta ar fi trebuit să prezinte probe concret, ceea ce nu a făcut nici în recurs, privind "pericolul" pe care îl prezintă debitoarea pentru colectare, mai ales că legiuitorul a definit măsura asiguratorie ca fiind una excepţională.

Or, în ce priveşte motivul concret pentru care s-a dispus măsura, deşi nu este indicat în cuprinsul Deciziei contestate de reclamantă, recurenta arată că acesta ar fi dat de un pericol social, prin aceea că nu ne-am fi achitat debitele fiscale la timp, tine tot de situaţia de fapt ce a condus la stabilirea creanţei fiscale şi nu de pericolul pentru executarea acesteia.

Pentru aceste motive, Curtea îşi va însuşi concluziile judecătorului de fond privind nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/16.04.2018 emisă de pârât.

A accepta punctul de vedere al recurentei pârâte ar duce la concluzia ca oricărui debitor căruia i se impută un debit fiscal trebuie să i se aplice în mod obligatoriu şi o măsură asiguratorie, interpretare străină de voinţa legiuitorului naţional.

Nici critica privind soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia litispendenţei şi conexităţii, nu poate fi primită, în condiţiile în care nu se poate dispune conexarea, întrucât fiecare cerere determină o competenţă exclusivă, motiv pentru care nu poate opera nicio prorogare de competenţa.

Astfel, susţinerile instanţei de fond trebuie înţelese în sensul că, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, în vreme ce contestaţia împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii este de competenţa instanţei de contencios fiscal.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat in cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Oraşul Calan - Compartimentul de Impozite şi Taxe împotriva sentinţei nr. 178 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.