Tax appeal dismissed as unfounded and time-barred; accessory tax decision annulled for basing interest and penalties on debt exceeding final criminal judgment amount.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 4.12.2017, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 195/07.06.2017 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (DGSC) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia pe care a formulat-o împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, în dosarul fiscal nr. x din 31.12.2016 întocmit de către ANAF - DGRFP Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani pentru suma de 13.227.313 RON, reprezentând accesorii aferente veniturilor din despăgubiri.

În motivare reclamantul arată în esenţă faptul că accesoriile la debitul principal au fost calculate eronat din moment ce debitul principal stabilit în sarcina sa prin hotărârea penală este mult mai mic decât cel în raport de care s-au calculat accesoriile.

În drept, a invocat art. 1381 -1383 C. civ.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3368 din 16 iulie 2018, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, DGRFP Iaşi - Administraţia Judeteana a Finanţelor Publice Botoşani cu sediul în Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr. 5, judeţul Botoşani.

Anulează în parte decizia nr. 195/7.06.2017 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în ceea ce priveşte punctul 1, prin care s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016.

Anulează în tot decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare repingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Dezvoltând criticile aduse sentinţei recurate, pârâta a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale aplicabile cauzei si situaţia de fapt. De fapt instanţa de fond a reţinut ca executarea silită a fost începută pentru o creanţa cu o valoare mai mare decât cea stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea penală definitivă, raportandu-se doar la sentinţa civila nr. 3418 pronunţata la 6.07.2017 a Judecătoriei Botoşani invocând in acest sens autoritatea de ucru judecat cu privire ia creanţa de executat.

Se arată în continuare că,în cadrul contestaţiei la executare. instanţa este investită să verifice dacă actele de executare au fost efectuate cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală neavând competenta în a se pronunţa asupra stabilirii creanţei.

Faptul ca, contestatorul A. datorează statului creanţa bugetarape care o contesta, rezulta si din apărările formulate de Ministerul Agriculturi! si Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale precum si din precizările formulate către organul fiscal.

Arată recutenta că instanţa că organul fiscal nefiind parte, în dosarul penal nr. "x/2013, nu are competenta în defalcarea sumei, nedetinând acte în acest sens, aceasta competenta revenind Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, acesta fiind partea civilă din dosarul penal care a fost prejudiciata de inculpaţii din dosar.

În concluzie, recurenta arată că, faţă de prejudiciul la care au fost obligaţi inculpaţii nu a fost defalcat de instanţa penală, pe fiecare dintre aceştia, obligaţia de plata fiind solidară, astfel că organul fiscal a procedat la evidenţierea sumei conform solicitării Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale si conform dispoziţiei deciziei penale.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimatul A., a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii recursului promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor invocată din oficiu şi a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca fiind tardiv formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecăţii, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârşit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, şi acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentului- pârât la data de 17 septembrie 2018, în aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 3 octombrie 2018. Or, conform datei menţionate în email-ul de expediere, recursul a fost exercitat la 4 octombrie 2018 .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, recurenta- pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce priveşte calculul termenului, vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi a respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă, ca fiind tardiv formulat.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta- pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta- pârâtă sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Acest text vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Ca elemente factuale ale cauzei, Curtea reţine că, controlul judiciar declanşat de recurentul reclamant are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 195 din 7 iunie 2017 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, în dosarul fiscal nr. x din 31.12.2016 întocmită de către ANAF - DGRFP Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani pentru suma de 13.227.313 RON, reprezentând accesorii aferente veniturilor din despăgubiri ca urmare a nerespectării titlului executorie, respectiv decizia penală nr. 867 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Reclamantul a solicitat prin contestaţie atât anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016, cât şi suspendarea executării acesteia, motiv pentru care ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a pronunţat pe ambele în sensul că a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva deciziei şi a constatat că nu e competentă material pe cererea de suspendare a executării acesteia.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul a contestat prin cererea de chemare în judecată de faţă doar soluţia pronunţată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor contestaţia împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016, fără însă a contesta soluţia pronunţată pe cererea de suspendare a executării deciziei, astfel că respectând principiul disponibilităţii părţilor în cadrul procesului civil, a analizat astfel contestaţia şi actele contestate în limita motivelor invocate de reclamant, fără a analiza soluţia pronunţată de pârâtă pe cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

A mai reţinut instanţa fondului că executarea silită a fost începută pentru o creanţă cu o valoare mai mare decât cea stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea penală definitivă, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sent.civ. nr. 3418 pronunţată la 6.07.2017 de Judecătoria Botoşani, secţia Civilă, definitivă prin decizia nr. 149A pronunţată la 19.02.2018 de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal .

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului.

Aşa cum reiese din actele şi lucările dosarului procedura de executare silită demarată în cauză, împotriva intimatului A. are la bază titlul executoriu reprezentat de Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 867/04.11.2015

Dispoziţiile instanţei penale privesc două situaţii, respectiv aceea a obligării unora dintre inculpaţi (nefiind nominalizat intimatul A.) la plata sumei de 6.611.773,60 RON, şi aceea a obligării altui grup de inculpaţi din care face parte si intimatul), la plata prejudiciului creat printr-o serie de decontări clar şi expres determinate, privitoare la furnizorii- decontarea achiziţiei de lucrări aferente execuţiei proiectului efectuate de S.C. B. S.R.L. Botoşani - PV nr. 11/15.05.2006, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, calculate de la data achitării efective a fiecărei tranşe de plată, conform art. 119 - 121 din O. U.G. nr. 92/2003.

În opinia instanţei de control, faţă de conţinutul dispoziţiilor deciziei penale, sensul menţiunilor nu poate fi decât acela al instituirii, în ceea ce îl priveşte pe intimat, a obligaţiei solidare de plată doar pentru prejudiciul aferent decontărilor menţionate, iar nu pentru întreg prejudiciul de 6.611.773,60 Iei, pentru care s-a demarat executarea silită.

Se observă, în acest cadru, că potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei prezentate (emise de AFIR şi comunicate DGRFP Iaşi), suma totală de 6.611.773,60 RON include, pe lângă valoarea decontărilor efectuate în favoarea furnizorilor menţionaţi şi valoarea unor decontări efectuate pentru alţi furnizori, respectiv Primăria Minai Eminescu, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E.; S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L..

Deşi intimatul-reclamant nu fusese obligat să plătească părţii civile întreaga despăgubire, în valoare de 6.611.773,60 RON, ci doar prejudiciul creat prin contribuţia sa la activitatea infracţională însă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a emis titluri executorii şi somaţii pentru întreaga sumă, formând dosarul nr. x/1907 .

Raportat la debitul principal arătat, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a calculat accesorii în valoare de 13.227.313 RON şi a emis decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016 .

Aceasta a fost contestată de reclamant în termenul legal, fiind pronunţată, în soluţionarea contestaţiei, decizia nr. 195/7.06.2017 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor .

Aceste entităţi nu se regăsesc, în mod cert, între furnizorii pentru ale căror decontări s-a stabilit că intimatul are o obligaţie solidară de reparare a prejudiciului produs părţii civile.

Documentul invocat atestă, pe de altă parte, împrejurarea că a existat şi există în continuare posibilitatea identificării în concret a debitului diminuat pentru care intimatul este ţinut în mod real la plată, cu menţiunea că în speţă nu are relevanţă cine ar fi putut şi ar fi trebuit să stabilească debitul în discuţie, respectiv creditorul sau/şi organul fiscal. Instanţa de apel a arătat, cu privire la fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, normele juridice aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Oricum, eventuala necompetenţă a organului fiscal în a decide asupra valorii urmăribile nu este în măsură să afecteze dreptul debitorului de a beneficia de o aplicare întocmai a titlului executoriu, respectiv cu observarea limitelor răspunderii sale, astfel cum au fost stabilite acestea, în mod definitiv, de instanţa penală.

De altfel, aşa cum s-a statuat prin sentinţa civ. nr. 3418 pronunţată la 6.07.2017 de Judecătoria Botoşani, secţia Civilă, definitivă prin decizia nr. 149A pronunţată la 19.02.2018 de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, executarea silită a fost începută pentru o creanţă cu o valoare mai mare decât cea stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea penală definitivă.

Or, raţionamentul instanţei de fond în adoptarea soluţiei recurate a pornit de la premisa că, potrivit hotărârilor judecătoreşti rămase definitive din cele două procese arătate, s-a stabilit executarea silită a fost începută pentru o creanţă cu o valoare mai mare decât cea stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea penală definitivă.

Aşadar, având în vedere că accesoriile ce fac obiectul deciziei contestate au fost calculate la o altă valoare a creanţei decât cea stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea penală definitivă, este evident faptul că decizia emisă este nelegală şi se impune anularea ei, pârâta urmând a emite o nouă decizie care va calcula accesoriile datorate de reclamant potrivit art. 119-121 C. proc. civ..fisc. din 2003 şi art. 173 şi urm. C. proc. civ..fisc. din 2015 în raport de valoarea creanţei principale.

Relativ la motivul de recurs invocat, privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, acesta nu conduce la nelegalitatea sentinţei recurate, deoarece instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod just prevederile incidente în cauză.

Nu subzistă critica din cuprinsul memoriului de recurs în sensul că, instanţa de fond s-a raportat la sentinţa nr. 3418 pronunţată la 6.07.2017 de Judecătoria Botoşani, secţia Civilă, definitivă prin decizia nr. 149A pronunţată la 19.02.2018 de Tribunalul Botoşani, invocând autoritatea de lucru judecat cu privire la creanţa de executat.

Prin autoritate de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară şi asupra căreia judecătorul a statuat în litigiile deduse judecăţii.

Susţinerile recurentei sub acest aspect nu sunt fondate, pentru a fi incident motivul de nelegalitate indicat trebuie, aşadar, ca instanţa de fond să fi încălcat autoritatea de lucru judecat, or, prin sentinţa atacată nu se pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat a celor statuate prin sentinţa anterior menţionată, aşa cum se invocă prin motivele de recurs.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani ca nefondat.

De asemenea, va respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii recursului, invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, invocată din oficiu.

Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.