Ethnic discrimination sanctions for television commentary: limits on freedom of expression and hate speech under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 408 din 17.10.2018 emisă de pârât, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 11.03.2019, Curtea de apel a dispus, în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., introducerea în cauză în calitate de intervenienţi a numiţilor B. şi C., pentru motivele expuse în încheiere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2069 din 24 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu intervenienţii B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 2069 din 24 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare pe fond, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 408/17.10.2018 emise de CNCD.

II. Procedura derulată în recurs

Intimaţii-pârâţi, legal citaţi, nu au înţeles să formuleze întâmpinare în cauză.

III. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului recurentul a susţinut că instanţa fondului a făcut o interpretare eronată a elementelor de facto prezentate cu consecinţa aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, constatând existenta unui tratament diferenţiat si discriminatoriu întemeiat pe criteriul naţionalităţii şi, implicit, săvârşirea unei contravenţii în temeiul dispoziţiilor art. 15 şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

In cuprinsul sesizării făcute de petenta B., aceasta a redat o serie de afirmaţii trunchiate, scoase din întregul context al emisiunii, întrucât subsemnatul mi-am exprimat indignarea fata de incidentul ce o implica direct pe doamna angajata ca lucrător comercial în hipermarket care a refuzat să servească un client ce vorbea limba română şi nu maghiară, petenta inducând ideea potrivit căreia recurentul ar fi extrapolat aceste afirmaţii la nivelul întregii populaţii de etnie maghiară. Sub acest aspect, s-a arătat faptul că a menţionat în mod expres în cuprinsul monologului faptul că "(...) acea doamnă (...) ar fi servit orice cetăţean (...), numai să nu fie limba română".

Mai mult, a subliniat caracterul de pamflet al emisiunii, fiind vorba despre un program de divertisment cu accente de ironie, iar nu în cadrul unui buletin de ştiri pentru a transmite informaţia neinterpretată. Ca atare, afirmaţiile pe marginea acestui subiect generat de o situaţie reală, de actualitate la momentul respectiv, au fost realizate în acord cu formatul emisiunii de satiră şi umor.

Recursul reia susţinerile din faţa instanţa instanţei de fond, cu trimitere la actul administrativ contestat şi nu la soluţia primei instanţe.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat.

Astfel, din conţinutul monologului redat nu rezultă în niciun fel faptul că acesta ar fi un "pamflet".

A utiliza acest subterfugiu în cadrul anumitor emisiuni, nu doar acesta, pentru a eschiva răspunderea pentru afirmaţiile ce se fac în aceasta, nu poate fi acceptat.

După cum pertinent a subliniat şi judecătorul fondului, sancţiunea ce a fost aplicată a pornit de la "discursul de ură"(instigator la ură etnică)din cadrul emisiunii, este adevărat, pentru o faptă care, reală fiind, ar fi trebuit să fie supusă unei sancţiuni şi aceasta.

Neinsistând, precum nici recurenta nu o face, asupra conţinutului concret al afirmaţiilor, un alt aspect în analiză este cel al încălcării garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea de exprimare şi libertatea presei.

Or, nici acest aspect nu poate fi reţinut nedovedindu-se o încălcare din partea autorităţilor a acestei libertăţi, mai mult sancţiunea nevenind din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Nici jurisprudenţa CEDO invocată de către recurent nu poate avea relevanţă întrucât acesta nu a expus informaţii de vreun interes public, ci observaţii strict personale.

De altfel, cum a subliniat şi judecătorul fondului exercitarea libertăţii de exprimare, conform art. 10 alin. (2) din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, "comportă îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru protecţia moralei sau a reputaţiei altora". Astfel, libertatea de exprimare nu este un drept absolut, exercitarea sa putând fi îngrădită pentru protejarea demnităţii persoanei.

În aceste condiţii în raport de motivele invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte în conformitate cu art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2069 din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.