Taxpayer prevails as court confirms combined tax exemption and sponsorship deduction on same tax base.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând anularea în totalitate a Deciziei nr. 126756/21.09.2018 privind soluţionarea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea în totalitate a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/24.07.2018 şi a Procesului-verbal nr. x/24.07.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 182 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat Decizia nr. 126756/21.09.2018 privind solutionarea contestaţiei administrativ- fiscale, Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/24.07.2018 şi Procesul-verbal nr. x/24.07.2018.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 182 din 10 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Procedura derulată în recurs

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare eronata dispoziţiilor art. 21. alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind vechiul Codul fiscal si art. 21 alin. (4) lit. i) din noul Cod. fiscal, precum si a dispoziţiilor art. 194 alin, (2) din Legea nr. 571/2003. privind vechiul Codul fiscal, respectiv art. 22 alin. (2) din Legea nr. . 227/2015.

In aplicarea acestor dispoziţii legale, Curtea a reţinut eronat că reclamanta a utilizat o bază de date corectă la stabilirea limitei minime a sumelor aferente cheltuielilor de sponsorizare si/sau mecenat deductibile.

De asemenea, Curtea neîntemeiat a apreciat că atât limitarea deductibilităţii cheltuielilor de sponsorizare si/sau mecenat, cât si scutirea privind profitul reinvestit trimis la acelaşi reper atunci când sunt determinate în cuantumul lor, respectiv la "impozitul pe profit datorat", fără ca legislaţia fiscală să facă nicio diferenţiere între aceste doua moduri de calcul.

Referitor la. constituirea bazei de calcul al limitării sponsorizării de 20% din impozitul pe profit datorat, învederam instanţei de recurs faptul ca din înregistrările contabile efectuate de societate nu a rezultat acest aspect, societatea neînregistrând în evidentele contabile suma de 11.102.208 RON. In fapt, aceasta a înregistrat în evidentele contabile doar valoarea impozitului, de plata, adică ceea ce rămâne de plata după scăderea sumelor scutite prin nota contabila 691=4411 astfel cum rezulta din registrul de evidenta fiscala,

Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul ca intimata reclamanta a procedat la întocmirea declaraţiei 101"DecIaraţie privind impozitul pe profit", în conformitate cu instrucţiunile de completare prevăzute de OPANAF nr. 1950/2012 privind aprobarea modelului si conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, sărind de la completarea rândului 44.1 la completarea rândului 47 din cuprinsul declaraţiei. 101.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că societatea. reclamanta dublează baza de calcul folosită pentru determinarea limitei deductibilităţii cheltuielilor cu sponsorizarea astfel: utilizează cuantumul profitului reinvestit ca bază de calcul în stabilirea limitei deductibilităţii cheltuielilor cu sponsorizarea şi la momentul determinării acestuia (moment la care societatea nu are de plata impozit aferent acesta fiind scutit) cât si ulterior la momentul folosirii rezervelor, moment în care profitul respectiv va deveni impozabil şi va fi cuprins din nou în baza de calcul utilizată la determinarea limitei deductibilităţii cheltuielilor cu sponsorizarea.

Fata de cele de mai sus, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că la calculul limitei de deductibilitate a cheltuielilor cu sponsorizarea societatea utilizează o baza de calcul eronată în sensul că aplică procentul de 20% la impozitul pe profit calculat aferent profitului impozabil - anexa nr. 6 si nu aplica acest procent la impozitul pe profit datorat, adică impozitul pe profit aferent profitului ce se impune cu 16% - impozitul pe profit scutit potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Mai mult, instanţa de fond nu a luat în considerare, faptul că înscrisurile din declaraţia 101 reprezintă în fapt o centralizare şi totodată o cheie de control a modulul de calcul şi virare a impozitului pe profit, aceste informaţii trebuie regăsite până la sumele înscrise în Balanţa de Verificare analitică.

Deşi reclamanta în susţinerea corectitudini aplicării prevederilor legale privind modul de calcul a profitului impozabil, impozitului pe profit datorat si a sumelor scutite din impozitul pe profit datorat, a dezvoltat etapele de lucru cronologic, aşa cum se poate observa mai sus la lit. a), b), c) şi d) creând o falsă impresie de exactitate şi perseverenţă a operaţiunilor evidenţiate în contabilitatea societăţii, învederam instanţei de recurs că reclamanta nu a evidenţiat în realitate în contabilitate nici impozitul pe profit datorat în suma de 11.007.298 RON nici sumele scutite din impozitul datorat.

În final recurenta susţine că contrar aprecierii instanţei de fond cu privire la principiului "in dubro contra fiscum, " conform căruia neclarităţile din lege trebuie interpretate în favoarea contribuabililor, s-a arătat instanţei de recurs faptul ca sumele impuse ca urmare a neconcordantelor declarative constatate, nu sunt în scopul colectării nejustificate de obligaţii fiscale la bugetul de stat asa cum susţine reclamanta sub diferite forme, ci in vederea aplicării uniforme, unitare si fără a se solicita un regim preferenţial prin interpretări vădite, a unor prevederi legale, în fapt cat se poate de clare.

Analizând recursul Înalta Curte reţine că în raport de conţinutul sentinţei de analiza efectuată de judecătorul fondului motivele de critică vizează aspecte punctuale.

În fapt instanţa a comparat care dintre cele două interpretări ale textelor de lege - mai sus menţionate, respectiv ale reclamantului şi ale pârâtului este corectă.

Analizând sentinţa, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a purces la interpretarea noţiunii de "impozit pe profit datorat".

Astfel, cum de altfel a susţinut şi instanţa de fond în lipsa unor dispoziţii legale exprese, întrucât nu există diferenţe în ceea ce priveşte baza de calcul a celor două scutiri, aceasta trebuie să fie identică, neexistând temei legal pentru modificarea bazei de calcul în ceea ce priveşte limitarea deductibilităţii cheltuielilor de sponsorizare şi/sau mecenat prin diminuarea impozitului datorat cu valoarea impozitului pe profit scutit potrivit prevederilor art. 19 indice 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Aşadar, in cuprinsul vechiul Codul fiscal, legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care doua facilitaţi fiscale nu pot fi aplicate în acelaşi timp ase vedea prevederile art. 194 alin. (10) din vechiul Codul fiscal potrivit cărora nu se pot acorda doua facilitaţi fiscale concomitent pentru achiziţia de mijloace fixe noi, respectiv scutirea de impozit reinvestit aferenta achiziţiei acestora si utilizarea metodei de amortizare accelerata pentru aceleaşi mijloace fixe.

Astfel, este evident ca în baza principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", cele doua facilităţi fiscale care fac obiectul prezentei analize pot fi aplicate concomitent, din moment ce nu exista o interdicţie în acest sens.

Mai mult, vechiul Codul fiscal nu prevede vreo ierarhizare a facilităţilor fiscale, respectiv o ordine in care acestea trebuiau aplicate, motiv pentru care aplicarea facilitaţilor fiscale trebuie să se raporteze la aceeaşi baza de calcul.

Cât priveşte aplicarea corectă de către instanţa de fond a principiului "in dubio contra fiscum", interpretarea - critica pe care recurenta o oferă, se referă la cu totul altceva ocolind esenţa aspectului.

De altfel, trebuie să se ia în considerare şi faptul că legiuitorul a stabilit o limită - scăzută, a deductibilităţii cheltuielilor de sponsorizare şi/sau mecenat, astfel că o nou diminuare a deductibilităţii această cheltuială ar fi nejustificată.

În aceste condiţii în raport de motivele invocate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Ca parte căzută în pretenţii recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate nu se încadrează în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

Recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. cuantumul acestora fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 182 din 10 iulie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă DGAMC la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuielilor de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.