Challenge to Securitate file certificate recitals quashed and remanded for merits review.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2019, pri

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 20 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis cererea de repunere în termenul de contestare şi, în consecinţă, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

A admis excepţia lipsei de interes şi în consecinţă, respinge acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes.".

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate în sensul respingerii soluţiei nelegale privitoare la admiterea excepţiei lipsei de interes şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în vederea soluţionării contestaţiei.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond prin admiterea excepţiei lipsei de interes a încălcat dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 33 din acelaşi cod.

Arată recurentul că adeverinţa contestată are natura unui act juridicţional, iar argumentul instanţei în sensul că "singurul aspect ce produce efecte juridice, conferindu-i natura de act administrativ, anume dispozitiv", încalcă în mod flagrant dispoziţiile legale anterior citate, nesocotind, total nepermis, îndrituirea de a supune instanţei doar considerentele adeverinţei atacate.

Citează în acest sens, recurentul poziţia exprimată de Curtea de Justiţie Europeană în cauzele C-41/1969 şi C-509/1993.

Se mai arată că nu s-a susţinut niciun moment că motivarea trebuie înlăturată în totalitate, ceea ce s-a solicitat a fost doar ca adeverinţa să fie corectă, obiectivă şi imparţială şi legală şi nu una abuzivă, care distorsionează realitatea faptelor de la acel moment şi care, prin preluarea ei de către mass-media a provocat o uriaşă daună de imagine.

Menţionează recurentul şi o serie de hotărâri judecătoreşti, pe cale le anexează prezentului recurs, pronunţate de mai multze instanţe în litigiile iniţiate de acesta şi care, pornind de la motivarea adeverinţei l-au calificat drept informator/securist.

Astfel, argumentul potrivit căruia aspectele vătămătoare "nu au nimic de-a face cu adeverinţa însăşi, fiind vorba, potrivit propriilor susţineri ale reclamantului, de modul în care au fost reflectate în presă considerentele adeverinţei şi propriile susţineri/insinuări ale mass-mediei", se invalidează de la sine.

Solicită recurentul şi admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea contestaţiei care se fundamentează pe o greşită aplicare, la situaţia concretă din speţă, a dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ.

Mai se arată că soluţie de admitere a acestei excepţii se sprijină pe o motivare nu doar contradictori, ci şi lacunară.

Referitor la aspectele contradictorii se arată că instanţa după ce apreciază că singurul element care produce consecinţe juridice şi care contează în analiza interesului este doar dispozitivul adeverinţei emise de intimat, îşi schimbă radical poziţia cu privire la importanţa şi rolul comsiderentelor, reţinând, că aspectele vătămătaore calamate asigură imperativul motivării actului administrativ, menit să facă posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate a măsurii dispuse.

În final, arată recurentul că soluţia pronunţată de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi invocată deinstanţa de fond ca precedent judiciar, vizează o situaţie diferită de cea din prezenta cauză.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cerere cu care a învestit instanţa de judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anularea în parte a Adeverinţei nr. x din 30.10.2019 emisă de pârâtă şi publicată pe site-ul C.N.S.A.S. la data de 07.11.2019, în sensul înlăturării în totalitate a menţiunilor consemnate la pct. nr. 4 şi în parte a celor de la pct. nr. 5 din respectivul act administrativ, prin eliminarea din conţinutul acestuia a constatării conform căreia ar fi fost îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de disp. art. 2 lit. b), din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informaţiile ar fi "vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 20 mai 2020, instanţa de fond a admis cererea de repunere în termenul de contestare şi, în consecinţă, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca rămasă fără obiect şi a admis excepţia lipsei de interes şi în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes.

În motivarea sentinţei recurate prin care s-a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes, s-a reţinut de către prima instanţă că: "reclamantul nu justifică nici un interes propriu în contestarea propriei adeverinţe, din perspectiva singurului aspect care produce efecte juridice, conferindu-i natura de act administrativ, anume dispozitivul adeverinţei.

Aspectele invocate de reclamant ca fiind vătămătoare fie nu fac altceva decât să asigure imperativul motivării actului, imperativ care - într-o cauză cu specificul celei de faţă - presupune expunerea detaliată a aspectelor care au concurat la adoptarea soluţiei, pentru a face posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate a măsurii dispuse, fie nu au nimic de-a face cu adeverinţa însăşi, fiind vorba, potrivit propriilor susţineri ale reclamantului, de modul în care au fost reflectate în presă considerentele adeverinţei şi propriile susţineri/insinuări ale mass-mediei.".

Această soluţie nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt stabilită în baza înscrisurilor administrate.

Astfel, în ceea ce priveşte critica din recurs referitoare la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei de interes, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, vizând modalitatea de soluţionare a acestei excepţii, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Astfel, acest motiv de casare cuprinde încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează:

- încălcarea dreptului la apărare - când instanţa a soluţionat fondul cauzei fără a da cuvântul părţilor pe acest aspect şi fără a le da posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor;

- încălcarea principiului disponibilităţii - când instanţa a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul acţiunii şi a lăsat nesoluţionat fondul pricinii;

- încălcarea principiului contradictorialităţii care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii. Instanţa nu poate pronunţa hotărârea reţinând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor.

- încălcarea principiului oralităţii dezbaterilor a cărui nerespectare va atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti;

- decăderea din proba testimonială în anumite condiţii vătămătoare pentru partea care a solicitat proba reprezentând o nesocotire a unor reguli în desfăşurarea judecăţii.

Or, analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei de interes, apreciind că reclamantul nu justifică niciun interes propriu în contestarea adeverinţei nr. x din 30.10.2019 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, din perspectiva singurului aspect care produce efecte juridice şi care îi conferă natura de act administrativ, anume dispozitivul adeverinţei.

În acest context, susţinerile recurentului-reclamant, conform cărora hotărârea atacată nu analizează solicitările acestuia, respectiv,,... considerentele/motivarea actului administrativ atacat, şi nicidecum la dispozitivul acesteia...", sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat conformitatea considerentelor adeverinţei contestate cu dosarul informativ. Astfel, aprecierea de către instanţa de fond a lipsei de interes prin raportare doar la dispozitivul acesteia care concluzionează în sensul că,,... nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii, în sensul legii.", este eronată.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanţilor.

Or, este clar că reclamantul justifică un interes în promovarea acestei acţiuni faţă de conţinutul adeverinţei CNSAS care atestă faptul că "Notele pe care le transmitea (reclamantul) erau semnate de acesta atât cu numele real cât şi cu cele conspirative.

Procedând de această manieră, instanţa de fond a ignorat cererile şi susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat.

Examinarea sentinţa atacate, prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse, conduce Înalta Curte către concluzia că instanţa de fond nu a răspuns solicitărilor invocate prin cererea de chemare în judecată, care vizau analizarea conţinutul adeverinţei prin raportare la Nota de constatare nr. DI/I/1583, precum şi la alte note, declaraţii şi rapoarte, relatări verbale la care se face referire în cuprinsul adeverinţei şi care se regăsesc la dosarul informativ.

Rezultă că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a tot ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ci dimpotrivă, a ignorat pretenţiile reclamantului, o asemenea situaţie fiind echivalentă necercetării fondului.

Aşa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenţii-reclamanţi în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. şi va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 301 din 20 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.