Inadmissibility of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds under Art. 488 CPC

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 17.10.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanţii A. şi B., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C., Consiliul Uniuni Notarilor Publici, Camera Notarilor Publici Oradea, sa oblige paratii sa prezinte deciziile pe ultimii 5 ani prin care Consiliul Uniunii l-a numit pe pârâtul C. membru în comisia de control a Uniunii; să constate că este incompatibilitate între calitatea de membru în Consiliul Uniunii si membru în echipa de control a Uniunii si să fie obligat pârâtul C. să restituie sumele încasate în aceasta calitate.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici să comunice reclamanţilor hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul C. ca membru în Corpul de Control al preşedintelui şi de stabilire a indemnizaţiei cuvenite pentru exercitarea acestei calităţi, invocată din oficiu de către instanţă.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Dispoziţiei de control nr. 9/2015 a Uniunii Notarilor Publici şi a Hotărârii nr. 19/14.03.2014, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în ceea ce priveşte numirea pârâtului C., invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind obligarea pârâtului C. să restituie Uniunii Naţionale a Notarilor Publici suma de 15.000 RON; obligarea pârâtului C. să restituie Camerei Notarilor Publici Oradea suma de 5.000 RON şi obligarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici să emită o decizie de eliberare a pârâtului C. din funcţia de membru în Corpul de Control al Preşedintelui, respectiv Corpul de Control al Uniunii, invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C., Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Camera Notarilor Publici Oradea.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici să comunice reclamanţilor hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul D. ca membru în Corpul de Control al preşedintelui şi de stabilire a indemnizaţiei cuvenite pentru exercitarea acestei calităţi, invocată din oficiu de către instanţă.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Dispoziţiei de control nr. 9/2015 a Uniunii Notarilor Publici şi a Hotărârii nr. 19/14.03.2014, emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în ceea ce priveşte numirea pârâtului D., invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind obligarea pârâtului D. să restituie Uniunii Naţionale a Notarilor Publici suma de 15.000 RON şi obligarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici să emită o decizie de eliberare a pârâtului D. din funcţia de membru în Corpul de Control al Preşedintelui, invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii D. şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea parţială a Hotărârii nr. 24/25.04.2013 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în ce priveşte nominalizarea pârâţilor E., F., G., H. ca membri ai Consiliului de Administraţie al Casei de Pensii a Notarilor Publici; anularea parţială a Hotărârii nr. 4/2018 a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici în ce priveşte nominalizarea pârâţilor E. şi H. şi a pârâtului I. ca preşedinte al Casei de Pensii a Notarilor Publici, invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care se solicită obligarea în solidar a pârâţilor Uniunea Naţională a Notarilor Publici, membrii Consiliului Uniunii, preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie a Casei de Pensii a Notarilor Publici să restituie Casei de Pensii a Notarilor Publici suma de 90.000 RON, invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici, Casa de Pensii a Notarilor Publici, J., K., C., L., M., N., O., P., Q., I., R., S., T., U., V., W., X., G., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., E., II., JJ., KK., LL., MM., NN., F., H., OO. şi PP..

A luat act de renuntarea reclamanţilor A. şi B. la judecata faţă de pârâta Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind: obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici să comunice reclamanţilor hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul F. ca membru în Corpul de Control al Uniunii, membru în Corpul de Control al Preşedintelui şi de stabilire a indemnizaţiei cuvenite; constatarea că prin Hotărârea nr. 19/2014 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici pârâtul F. a fost numit membru în Corpul de Control al Uniunii, incompatibilitatea acestuia cu funcţia de membru în Consiliul Uniunii şi obligarea sa să restituie sumele încasate cu titlu de indemnizaţie pentru această funcţie; constatarea că prin Hotărârea nr. 24/2013 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici, pârâtul F. a fost numit membru al Consiliului Casei de Pensii a Notarilor Publici şi obligarea Consiliului Uniunii Notarilor Publici să prezinte hotărârea de stabilire a indemnizaţiei pentru această funcţie; constatarea că pârâtul F. este incompatibil cu funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Casei de Pensii a Notarilor Publici şi în Consiliul Uniunii Notarilor, obligarea acestuia la restituirea sumei de 90.000 RON încasate în această calitate şi eliberarea sa din toate funcţiile deţinute, excepţie invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea art. 7, pct. 4, 5 şi 6 din Hotărârea nr. 47/2013 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici, invocată de pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici, F., Casa de Pensii a Notarilor Publici şi Camera Notarilor Publici.

A obligat pe reclamanţi în solidar la plata către pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici a sumei de 89.038,75 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat pe reclamanţi în solidar la plata către pârâtul C. a sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat pe reclamanţi în solidar la plata către pârâta Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 24.990 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâţilor F. şi O. privind acordarea cheltuielilor de judecată.".

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva sentinţei nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau, în rejudecare, respingerea excepţiilor invocate şi rejudecarea cauzei.

Intimaţii-pârâţi C., Camera Notarilor Publici Oradea şi D. au formulat întâmpinari în cuprinsul cărora au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac invocată de intimaţii-pârâţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurenţilor obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus, ci este necesar ca argumentele şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.

Motivarea recursului este practic, o reluarea parţială a aspectelor învederate în cererea de chemare în judecată, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinţei recurate. Recurenţii reclamanţi nu dezvoltă în mod concret şi coerent care sunt aspectele de procedură încălcate de către instanţa fondului care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sau care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greşit, care să justifice încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceştia nu critică în mod concret sentinţa recurată, nu arată în ce mod s-a încălcat sau aplicat greşit legea, ci indică în mod formal articolele care reglementează cazurile de casare, nefăcând nimic altceva decât o sinteză a dosarului de fond, neaducând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii de fond.

Astfel, susţinerea recurenţilor potrivit căreia "normele de procedură prin care instanţa a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind incompatibilitatea, când aceasta avea obligaţia disjungerii acestui capăt de cerere având în vedere art. 132 C. proc. civ. cu motivarea judecătorului că nu se circumscrie dreptului administrativ, ba mai mult nici nu a pus în discuţie acest aspect încălcându-mi dreptul la apărare şi la un proces echitabil", nu se poate constituie într-o veritabilă critică susceptibilă a fi încadrată într-unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prezentarea, din nou, a argumentelor şi susţinerilor expuse în cererea de chemare în judecată sau prezentarea pe larg a dispoziţiilor legale apreciate incidente cauzei, nu răspunde exigenţelor cerute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurenţi nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative contestate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii formulate de intimaţii pârâţi, urmând a o încuviinţa, sens în care va obliga recurenţii reclamanţi la plata, în solidar către intimaţii pârâţi Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5000 RON şi către Uniunea naţională a Notarilor Publici din România a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenţii reclamanţi la plata, în solidar, către intimaţii pârâţi Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5000 RON şi către Uniunea naţională a Notarilor Publici din România a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.