Inapplicability of vertical salary grading by length of judicial service to judicial police officers via cross-reference to prosecutor salary scales
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) admitted the appeal filed by the Public Ministry - National Anticorruption Directorate (DNA), quashed the Court of Appeal of Bucharest’s decision which had previously ordered a salary readjustment, and dismissed the plaintiff’s action as unfounded, thereby upholding the legality of the DNA’s administrative orders. The dispute concerned the calculation of the base salary for a judicial police officer appointed to a leadership position (head of department) within the DNA; the plaintiff argued that she was entitled to a salary grade corresponding to a deputy chief prosecutor based on her "length of service in function," while the defendant contended that the reference to the prosecutor’s salary grid should apply only to "length of service in the job" (horizontal grading). The court determined that under Article 22(3) of Annex V to Framework Law No. 153/2017 and in accordance with the binding legal interpretation provided by High Court Decision No. 31/2021, judicial police officers are not considered magistrates or assimilated persons for the purpose of vertical salary hierarchy; consequently, the "length of service in function" defined in the notes to Annex V (covering judges, prosecutors, and assimilated staff) does not extend to DNA/DIICOT personnel, whose salaries are determined solely by the 0-3 year service bracket and the seven grades of professional seniority.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 10 alin. (8) din O.U.G. nr. 43/2002, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 521 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Inapplicability of vertical salary grading by length of judicial service to judicial police officers via cross-reference to prosecutor salary scales: Împotriva sentinţei civile nr. 4676 din data de 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, să dispună:
a) recunoaşterea dreptului pretins, respectiv dreptul ofiţerului de poliţie judiciară numit în funcţia de şef de birou în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a beneficia de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, aşa cum este prevăzut la art. 22 alin. (3) teza a II-a şi teza a II-a din Anexa 5 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie şi Curtea Constituţională" la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare,
b) anularea în parte a prevederilor Ordinului nr. 326/02.04.2018 al Procurorului şef al D.N.A. (mai precis a prevederilor art. 2 alin. (1) al actului administrativ contestat) şi, pe cale de consecinţă, anularea/desfiinţarea Ordinului nr. 462/08.05.2018 al Procurorului sef al D.N.A.;
c) obligarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să stabilească în mod corect cuantumul salariului de bază pentru funcţia de şef de birou în care reclamanta a fost numită prin Ordinul nr. 326/02.04.2018, ţinându-se seama de toate prevederile legale anterior invocate, precum şi obligarea acestei instituţii la recalcularea şi efectuarea plăţilor retroactiv, de la data de 04.04.2018, respectiv a sumelor reprezentând diferenţe de drepturi salariale cuvenite.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4676 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anaulat în parte Ordinul nr. 326/02.04.2018, respectiv în ceea ce priveşte art. 2 paragraful 1, şi în totalitate Ordinul nr. 462/08.05.2018, acte emise de procurorul-şef al DNA şi a obligat pârâta DNA să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare a reclamantei la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017.
De asemenea, a obligat pârâta DNA să plătească reclamantei eventualele diferenţe salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul nr. 326/02.04.2018, şi indemnizaţia stabilită potrivit art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 04.04.2018 şi până la data emiterii noului ordin.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4676 din data de 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac execitate, recurentul -pârât a artătat că din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul a dorit ca stabilirea salariului unui ofiţer de poliţie judiciară DNA/DICOT să fie făcută numai în funcţie de vechimea în muncă(pe orizontală), respectiv cel prvăzut în rubrica "0-3 ani".
Faptul că legiuitorul a ţinut să precizeze ce se înţelege prin "vechime în funcţie" trebuie interpretată în senul limitării la la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol, interpretare care nu poate fi extinsă.
Recurentul a arătat că şi legea anterioră de salarizare(Anexa VI, Cap. VIII, Secţiunea a 6-a din Legea cadru nr. 284/2010) prevede aceleaşi dispoziţii referitoare la echivalarea salarizării ofiţerilor de poliţie judiciară DNA/DICOT cu cea a procurorilor cu grad de judecătorie, tot cu trimitere generică, fără precizarea exactă în cadrul nr. crt. 4, iar ofiţerii de poliţie judiciară nu au contestat încadrarea numai pe orizontală(baza 0-3 ani).
Recurentul a susţinut că ofiţerii de poliţie judiciară numiţi în cadrul DNA nu sunt asimilaţi procurorilor sau judecătorilor, personalul asimilat magistraţilor este expres prevăzut în legile justiţiei. Ofiţerii de poliţie judiciară numiţi în DNA nu au drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru magistraţi ci au drepturi şi obligaţii prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din O.U.G. nr. 43/2002.
Trimiterea făcută de legiuitor la salarizarea unui procuror cu grad de judecătorie(pentru stabilirea salriului de bază al ofiţerilor de poliţie judiciară) este făcută pentru a nu crea o anexă distinctă de salarizare pentru o categorie de personal relativ mică numeric.
Faţă de crtiticile invocate de intimata - reclamantă referitoare la faptul că legea nu distinge, în sensul că nu precizează coloana în funcţie de care vor fi stabilite drepturile salariale, recurentul susţine că legea distinge prin definirea precisă, clară, fără echivoc, a "vechimii în funcţie". "Prin vechime în funcţie în înţelesul prezentului articol se înţelege vechimea în funcţia de judecător, personal asimilat acestora, magistrat - asistent sau auditor de justiţie."
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 04 iunie 2021, recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la dosar precizări prin care a solicitat ca, la soluţionarea recursului, să fie avută în vedere Decizia nr. 31 din data de 17 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.
Intimata - reclamntă a depus concluzii scrise prin care a solicitat să se constate că Decizia nr. 31/17.05.2021 se referă la modul de stabilire a indemnizaţiilor pentru ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA/DIICOT cu funcţie de execuţie şi nu are legătură cu prezenta cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Procurorului sef al D.N.A. nr. 326/02.04.2018, intimata - reclamantă a fost numită în funcţia de şef al Biroului telecomunicaţii din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A., începând cu data de 04.04.2018, fiindu-i stabilit un salariu al funcţiei de bază de 14.817 RON, la care se adaugă un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de 15%, precum şi un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, calculate la salariul de bază şi, de asemenea, salariul pentru gradul profesional deţinut, în cuantum de 360 RON.
În temeiul prevederilor art. 7 Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta a contestat modalitatea în care i-a fost stabilit şi calculat salariul cuvenit pentru funcţia în care a fost numită şi a solicitat reexaminarea Ordinului nr. 326/2018 şi modificarea prevederilor art. 2 alin. (1) al actului administrativ.
Prin Ordinul nr. 462/08.05.2018 al Procurorului sef al D.N.A. contestaţia formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, reţinând indemnizaţia de bază corespunzătoare funcţiei pe care a fost numită reclamanta - şef al Biroului telecomunicaţii din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A - trebuie stabilită la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, norma legală fiind clară, concisă, univocă şi nesusceptibilă de o altă interpretare.
Trecând la analiza criticilor din recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt întemeiate.
Înalta Curte reţine că salarizarea specialiştilor din cadrul parchetelor este reglementată de art. art. 22 alin. (3) din Secţiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, text potrivit căruia "(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A) nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B) nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă"
La Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 este reglementată indemnizaţia de încadrare pentru funcţia de "procuror cu grad de judecătorie", ce variază, pe de o parte, raportat la vechimea în funcţie, începând de la o vechime în funcţie de "0-3 ani", şi, pe de altă parte, raportat la vexchimea în muncă(gradaţie).
Totodată, în Notele nr. 1 şi nr. 3 de la Capitolul I lit. B) se prevede că "prin «vechime în funcţie», în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.", respectiv că "Indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei".
Având în vedere dispoziţiile mai sus citate, Înalta Curte reţine că ordinele contestate în speţă sunt legale, emitentul acestora făcând o corectă aplicare a art. 22 alin. (3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru raportat la trimiterea făcută la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4.
Problema de drept în discuţie a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în M. Of. nr. 734/27.07.2021, obligatorie pentru instanţele de judecată.
Potrivit Deciziei nr. 31/202, în interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie.
Decizia se întemeiază pe următoarele considerente:
" 90. Salarizarea diferenţiată în funcţie de vechimea în funcţie se regăseşte doar în cazul magistraţilor şi al persoanelor asimilate acestora, potrivit legii, astfel cum este reglementată în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, categorii din care nu fac parte persoanele vizate prin întrebarea instanţei de trimitere.
91. Salarizarea agenţilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul celor două structuri speciale de parchet este reglementată prin trimiterile făcute de legiuitor la drepturile salariale cuvenite unui procuror cu grad de judecătorie.
92. Această categorie a poliţiştilor, al cărei salariu a fost determinat prin trimitere la salariul de bază corespunzător celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu beneficiază decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru vechimea de 0 - 3 ani, întrucât nu există nicio normă care să dea relevanţă vechimii în funcţia de ofiţer ori agent de poliţie, acumulată în cele două structuri de parchet.
93. Prin exercitarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, agenţii şi ofiţerii de poliţie detaşaţi la acestea nu pot acumula vechime în funcţia vizată de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, rămânând din perspectiva textului legal cu o vechime de "0" ani, ci acumulează o vechime relevantă pentru funcţia de poliţie deţinută, calculată potrivit timpului servit în această calitate, adică cele 7 gradaţii prevăzute în anexa nr. VI la aceeaşi lege.
94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.
95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată.
96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.
97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context."
Contrar celor invocate de intimata - reclamantă, instanţa de recurs constată că decizia nr. 31/2021 a ÎCCJ este aplicabilă în speţă, înttucât din considerentele acesteia nu rezultă că interpretarea dată normei legale se aplică doar funcţiilor de execuţie, ci se aplică tuturor categoriilor de funcţionari aflaţi în situaţie juridică similară celei asupra căreia a statuat, inclusiv funcţiilor de conducere.
Întrucât Deciziile pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt obligatorii pentru instanţe în ce priveşte problema de drept dezlegată, conform prevederilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs constată că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată în conformitate cu dezlegarea dată de ÎCCJ.
Pentru aceste motive, instanţa de recurs, constatând că este întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul - pârât, va casa sentinţa nr. 4676 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII - a contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei nr. 4676 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII - a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.