Binding force of res judicata precluding re-examination of alleged wage discrimination in public sector bonus allocation

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.12.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. a solicitat anularea hotărârii CNCD nr. 747/23.10.2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii CNCD nr. 747/23.10.2019.

Prin încheierea din 22.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 969 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne şi cererea de chemare în judecată conexată formulată de reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., ca neîntemeiată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

1.3.1. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a invocat, în primul rând, excepţia prezumţiei de lucru judecat arătând că, ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

A arătat că prezumţia de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase, că nu opreşte judecata celei de-a doua acţiunii, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama.

În concret, recurentul-reclamant a făcut referire la dosarele civile nr. x/2016 şi nr. y/2016, ambele având ca obiect "anularea Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015 referitor la procentul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică",dosare în care Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 1751 din 05.12.2019, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş prin decizia civilă nr. 100 din 25.10.2019 au respins cererile de chemare în judecată formulate de către reclamanţi ca nefondate.

Totodată, a arătat că aceleaşi aspecte juridice au fost reţinute şi prin sentinţa civilă nr. 332 din 26.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 1674 din 28.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că motivele învederate instanţei în dosarele civile sus menţionate sunt similare cu cele prezentate de către intimaţii-pârâţi din prezenta acţiune, recurentul-reclamant a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În al doilea rând, recurentul-reclamant a considerat că soluţia instanţei de fond este nelegală prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat că cele reţinute prin Hotărârea CNCD nr. 747 din 23.10.2019 criticată, raportat la atribuţiile şi competenţele date de lege acestei entităţi încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Astfel, Consiliul Naţional pentru Combaterea Diseminării, constatând ca fiind discriminatorie diferenţierea realizată de Ministerul Afacerilor Interne în acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică poliţiştilor, şi-a arogat atribuţii de instanţă judecătorească, întrucât argumentele din hotărârea criticată duc la concluzia că actul normativ analizat ar fi nelegal.

Întrucât Ordinul MAI nr. S/214/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordinele nr. S/138/2014, nr. S/78/2015 şi nr. S/7/2018 sunt acte administrative cu caracter normativ, singura autoritate îndrituită să constate nelegalitatea acestora este instanţa judecătorească, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că C.N.C.D. are competenţa să analizeze legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, este inadmisibil, în opinia recurentului-reclamant.

Practic, constatarea, de către Consiliu, a unei pretinse fapte de discriminare în conţinutul Ordinului dedus judecăţii determină abrogarea/modificarea acestuia, întrucât nu se poate admite că un act administrativ poate fi, în acelaşi timp, legal si discriminatoriu.

Cu alte cuvinte, a accepta varianta de lucru a C.N.C.D., însuşită de către instanţa de fond, înseamnă a accepta faptul că o instanţă de judecată şi acest consiliu colegial au aceleaşi competenţe funcţionale, de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, ceea ce, în opinia noastră reprezintă o încălcare flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat.

Analizând Hotărârea nr. 747 din 23.10.2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a apreciat că forma de discriminare avută în vedere de Consiliu nu se poate încadra în situaţiile prevăzute la capitolul II din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

În al treilea rând, deşi în cuprinsul paginii 14 a sentinţei civile recurate, Curtea de Apel Bucureşti a observat că "în cuprinsul Legii cadru nr. 284/2010, respectiv a Legii cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a prevăzut decât o limită maximă până la care se poate acorda sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, lăsând la latitudinea conducătorului instituţiei modalitatea concretă de stabilire a procentelor", a reţinut că o astfel de diferenţiere în modalitatea de acordare a acestui spor pentru categoriile de poliţişti încadraţi la structuri diferite şi cu atribuţii diferite, este discriminatorie.

Recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond a cercetat superficial motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, precum şi probele aflate la dosarul cauzei, întrucât în speţă, există o diferenţiere între activităţile poliţiştilor din cadrul Serviciului Grupări Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (unitate subordonată I.G.P.R.) şi a celor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

A mai arătat că Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate are ca principale atribuţii combaterea traficului de persoane, combaterea macrocriminalităţii economico-financiare, combaterea criminalităţii informatice, combaterea traficului şi consumului de droguri, intern şi transfrontalier, precum şi combaterea falsului de monedă. Pe de altă parte, Serviciul Grupări Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (unitate distinctă de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate), are atribuţii cu caracter general în ceea ce priveşte grupările infracţionale, violenţa stradală, alte activităţi în baza delegării procurorului; aceste aspecte fiind reţinute şi de către Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 4900/28.06.2019, definitivă prin Decizia nr. 2272/23.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest context, a arătat faptul că nu se poate reţine că intimaţii-pârâţi ar efectua doar activităţi repartizate în baza ordonanţelor de delegare emise de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., ci că regula o reprezintă desfăşurarea activităţilor prevăzute în fişa postului, specifice atribuţiilor funcţiilor deţinute în cadrul Serviciul Grupări Infracţionale Violente, iar excepţia o constituie activităţile desfăşurate în baza delegării D.I.I.C.O.T.

A reiterat faptul că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică reprezintă un adaos salarial instituţional, cu caracter permanent, în acordarea acestui drept nefiind stabilite criterii în funcţie de timpul efectiv lucrat (pontaje), de numărul sau obiectul activităţilor, de numărul delegărilor pentru efectuarea activităţilor de poliţie judiciară ori de "publicitatea" infracţiunilor cercetate.

De asemenea, a arătat că în timp ce intimaţii-pârâţi din prezenta cauză sunt angajaţi în cadrul D.G.P.M.B., structură teritorială a Poliţiei Române (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române), Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate este o direcţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, instituţie de nivel central. Prin urmare şi dacă raportarea s-ar face la eşalonul ierarhic, se poate observa că între intimaţii din prezenta cauză şi poliţiştii faţă de care aceştia invocă discriminarea, exista o diferenţiere clară.

În final, a arătat că intimaţii-pârâţi persoane fizice din prezenta cauză au avut calitatea de reclamanţi în dosarul civil nr. x/2019, în contradictoriu cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Prin cererea de chemare formulată în dosarul civil sus menţionat, aceştia au solicitat obligarea pârâtei la stabilirea şi plata diferenţei de salariu reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică la valoarea maxima de 20% din salariul de bază începând cu data de 01.02.2016, pentru cei care au dobândit avizul P.I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. anterior acestei date şi de la data dobândirii acelui aviz pentru cei care l-au dobândit ulterior şi în continuare pe toată durata subzistenţei dreptului şi până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant cu instituţia pârâtă.

Ca şi în cazul petiţiei adresate C.N.C.D., aceştia au considerat că sunt discriminaţi în ceea ce priveşte salarizarea lor ca poliţişti de poliţie judiciară din cadrul structurii Serviciului Grupări Infracţionale Violente - comparativ cu salarizarea poliţiştilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor D. C. civ..O./D.G.P.M.B. -B. C. civ..O,.

Prin sentinţa civila nr. 3147 din 25.04.2019 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 245 din 05.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea acestora a fost respinsă, motivat de faptul că aceştia nu se regăsesc în categoria pentru care emitentul legislaţiei secundare a recunoscut procentul de 20 % al sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, astfel că recunoaşterea pe cale judiciară în prezentul dosar în favoarea reclamanţilor a sporului în discuţie în procentul de 20 % nu are niciun temei de drept.

De asemenea, instanţa de judecată, a reţinut că "emitentul legislaţiei secundare a avut deja în vedere activitatea desfăşurată de cele două categorii de destinatari ai sporului în discuţie, motiv pentru care, se prezumă, în continuare, că cele două categorii de destinatari ai actului normativ nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Astfel, este inadmisibil să existe două hotărâri ale aceleiaşi instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care să susţină într-o cauză ca intimaţii-pârâţi persoane fizice din prezenta cauză nu sunt discriminaţi faţă de poliţiştii din cadrul D. C. civ..O.-B. C. civ..O., iar în altă să se aprecieze că aceştia sunt discriminaţi, încălcând în mod flagrant dispoziţiile unui act normativ aflat în vigoare.

A făcut referire şi la deciziile nr. 818, 819, 820, 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, concluzionând că instanţei de judecată îi este interzis ca, odată identificată legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Singurul cadru în care ar putea fi analizată eventuala discriminare creată între cele două categorii de poliţişti, ar fi acela în care actul administrativ cu caracter normativ prin care au fost edictate normele de aplicare a art. 13 din Anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010 ar fi supus controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ competente.

În încheiere, a invocat o serie de dosare, cu titlu de practică judiciară, având ca obiect acordarea drepturilor salariale în discuţie (Sentinţa civilă nr. 3147/25.04.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul civil nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 245/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; Sentinţa civilă nr. 4900/28.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul civil nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2272/23.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; sentinţa civilă nr. 645/08.08.2017pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul civil nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3229/28.112017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi; etc.).

La data de 11.04.2022, recurentul-pârât a formulat note scrise în susţinerea excepţiei prezumţiei de lucru judecat, invocată prin cererea de recurs, ca motiv de ordine publică, la care a anexat Decizia nr. 4643/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, precum şi decizia civilă nr. 4914/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

1.3.1. Recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului şi, în rejudecare, anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 747/23.10.2019.

A învederat faptul că C.N.C.D. a încălcat procedura de soluţionare a petiţiei în cauză, prin confuzia pe care o face între Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În acest sens, a redat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi dispoziţiile art. 5, art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române arătând că aceste prevederi relevă faptul că Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sunt trei instituţii distincte, cu personalitate juridică, aflate în raporturi de subordonare, după cum urmează: Inspectoratul General al Poliţiei Române se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne iar Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti se află în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

A subliniat că petiţia este formulată în contradictoriu cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi nu cu Ministerul Afacerilor Interne.

Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii C.N.C.D. sunt menţionaţi, ca reclamaţi, D.G.P.M.B. şi M.A.I. iar la susţinerile M.A.I. se face vorbire, de fapt, de susţinerile D.G.P.M.B.

În continuare, a arătat faptul că în dispozitivul hotărârii, C.N.C.D. a recomandat D.G.P.M.B.. în calitate de reclamat, "să emită un ordin cu caracter nesecret care stabileşte criterii nediscriminatorii pentru acordarea sporului de risc şi suprasolicitare", în condiţiile în care directorul general al D.G.P.M.B. nu are competenţa legală de a emite ordine, această competenţă revenind exclusiv ministrului afacerilor interne, aspect relevat de art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne.

Tot în legătură cu acest aspect, a precizat că C.N.C.D. nu are competenţa de a stabili dacă un act normativ este necesar a fi clasificat sau nu, acest atribut revenind exclusiv conducătorului unităţii emitente, aspect relevat de art. 7 din Standardul Naţional din 13 iunie 2002 de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobat prin H.G.. nr. 585/2002.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă a C.N.C.D., a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)."

Totodată, a învederat faptul că nu au fost menţionate susţinerile D.G.P.M.B. în cuprinsul hotărârii C.N.C.D. aşa cum preved dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a invocat art. 5 al Capitolului VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 284/2010 şi art. 13 al Capitolului II din Anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010.

La data de 13.07.2015 a fost emis Ordinul M.A.I. nr. S/78/2015 prin care s-a prevăzut, începând cu data de 01.08.2015, un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 20% pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române-Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, respectiv 5% pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie din celelalte unităţi/structuri care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, în această ultimă categorie intrând şi petenţii.

La data de 01.07.2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 din al cărei conţinut se indică art. 5 al Capitolului VIII din Anexa 5, respectiv art. 13 al Capitolului II din Anexa 6 a Legii-cadru nr. 153/2017.

La data de 31.01.2018 a fost emis Ordinul M.A.I. nr. S/7/2018 care prevede un spor de 10% pentru categoriile de poliţişti din care fac parte şi petenţii care au sesizat C.N.C.D. în prezentul dosar.

Atât în cuprinsul art. 5 al Capitolului VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 284/2010, cât şi în cel al art. 5 al Capitolului VIII din Anexa 5 a Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul foloseşte sintagma "până la" prin raportare la procentul maxim de 25% al sporului în cauză. Prin urmare, nu este vorba de un procent unic de 25% ce se acordă tuturor categoriilor de personal menţionate în prevederile legale respective. Legiuitorul a lăsat la latitudinea ordonatorului principal de credite stabilirea cuantumului concret al sporului ce se acordă, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Prin adresa nr. x/2019, Serviciul Resurse Umane a transmis Serviciului Juridic situaţia acordării, în cazul celor 37 de poliţişti, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aferent intervalelor 01.08.2015 - 01.02.2018 şi 01.02.2018 - prezent, situaţie ce relevă respectarea Ordinului M.A.I. nr. S/78/2015 şi a Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018.

Totodată, cele două ordine cu caracter normativ, menţionate anterior, prevăd mărimea concretă a procentului sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, diferită în raport cu fiecare categorie de personal menţionată în cuprinsul acestuia, având la bază criteriile de evaluare din legislaţia unitară care reglementează salarizarea personalului bugetar convenite cu partenerii sociali: nivelul studiilor şi competenţe; eşalonul ierarhic; importanţa socială a muncii; complexitatea şi diversitatea activităţilor; responsabilitatea şi impactul deciziilor; expunere la factori de risc; incompatibilităţi şi conflicte de interese; dificultatea activităţilor specifice; sfera de relaţii - interacţiunea cu factorii externi; condiţii de acceptare pe post.

Prin urmare, contrar celor reţinute, diferenţierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, fără a fi discriminatorie. Situaţia poliţiştilor din alte structuri ale M.A.I. nu este identică cu cea a poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi care instrumentează dosare penale complexe având ca obiect infracţiuni cu un grad de pericol social ridicat, ceea ce atrage o responsabilitate crescută în sarcina acestor poliţişti şi o presiune psihologică mult mai mare pe care aceştia o resimt, astfel că existenţa unor procente diferite în care se acordă sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică nu este de natură să aducă atingere dreptului la salariu egal pentru muncă egala, legiuitorul putând adopta soluţii diferite în ceea ce priveşte salarizarea poliţiştilor.

Ordinul M.A.I. nr. S/78/2015 şi Ordinul M.A.I. nr. S/7/2018 sunt acte administrative cu caracter normativ, clasificate "secret de serviciu", ce au fost emise de Ministerul Afacerilor Interne, astfel că nu puteau fi prezentate C.N.C.D. de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Nu în ultimul rând, a menţionat că până în prezent nu a fost constatată nelegalitatea celor două ordine M.A.I. printr-o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă de contencios administrativ.

Ca practică judiciară a invocat decizia nr. 2467/26.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi Decizia nr. 711/04.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2016.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intimaţii-pârâţi persoane fizice nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Preliminar, Înalta Curte reţine că aspectele învederate prin memoriile de recurs vizează, în esenţă, aceleaşi critici de nelegalitate, motiv pentru care va analiza împreună recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ca urmare a faptului că aceştia au şi acelaşi interes procesual.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii sunt fondate, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au investit instanţa de contencios administrativ cu acţiune în anulare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 747/23.10.2019.

Prin petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, intimaţi-pârâţi în prezenta cauză, încadraţi ca ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Grupări Infracţionale Violente au invocat existenţa unei situaţii discriminatorii din perspectiva acordării sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în comparaţie cu alţi ofiţeri de poliţie judiciară încadraţi în alte structuri, respectiv în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Prin hotărârea nr. 747/23.10.2019 contestată în cauză, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus următoarele:

- a respins excepţia de necompetenţă materială în sensul că doar instanţele de judecată au atribuţii privind interpretarea şi aplicarea normelor juridice, conform art. 28 - 32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor;

- a constatat că acordarea unui spor de risc şi suprasolicitare petenţilor de doar 10% reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000;

- a aplicat sancţiunea avertismentului faţă de reclamanţi;

- a recomandat reclamaţilor să iniţieze, respectiv să emită un ordin cu caracter nesecret care stabileşte criterii nediscriminatorii pentru acordarea sporului de risc şi suprasolicitare.

Prima instanţă, prin sentinţa atacată, a respins acţiunea reclamanţilor reţinând, în principiu, că a introduce diferenţieri în cadrul activităţii de poliţie judiciară prin prisma structurii poliţieneşti în care funcţionează un ofiţer/agent are consecinţa unei discriminări, câtă vreme în discuţie sunt activităţi profesionale desfăşurate în condiţii similare de muncă, cu interacţiunea unor factori de risc similari, dificultate similară a activităţilor specifice, responsabilitate similară, respectiv importanţă socială similară a muncii; din probele administrate în cauză a reieşit că reclamanţii, ofiţeri/agenţi de poliţie judiciară în cadrul Serviciului Grupări Infracţionale Violente - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, deţin calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, fiind delegaţi să efectueze şi activităţi de poliţie în cauze de crimă organizată; reclamanţii nu au produs probe în sensul de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament, respectiv privind acordarea diferenţiată a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, pe baza altor motive care nu au avut la bază încălcarea principiului nediscriminării şi al tratamentului egal.

Instanţa de control judiciar, analizând cu prioritate motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne, referitor la incidenţa în cauză a puterii de lucru judecat îl găseşte fondat.

În acest sens, aminteşte Înalta Curte că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte.

Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, există şi efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă. Cu alte cuvinte, este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării competenţei res judicata a puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa nr. 100/25.10.2019, rămasă definitivă, s-a respins cererea de anulare în parte a Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015, referitor, printre altele, la procentul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi obligarea intimatei la emiterea unui nou ordin care să stabilească acordarea unui spor unic de 20% pentru toţi ofiţerii şi agenţii de poliţie care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate sau în alte unităţi/structuri. În motivare s-a reţinut că, prin actul administrativ atacat diferenţierea în acordarea sporului s-a făcut prin raportare la structura în care îşi desfăşoară activitatea personalul şi la aspectele care derivă implicit din aceasta - complexitatea, natura cauzelor, condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii. Nefiind făcute diferenţieri între personalul din cadrul aceleiaşi structuri, deci care se află în situaţii similare, nu se poate reţine o aplicare discriminatorie a dispoziţiilor legale.

De asemenea, în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, prin sentinţa nr. 332/26.10.2016, definitivă prin decizia nr. 1674/28.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins acţiunea având ca obiect anularea în parte a Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015 în sensul obligării autorităţii publice în calitate de ordonator ca în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (2) anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 să emită un act administrativ care să nu aibă elemente discreţionare în ceea ce priveşte acordarea sporului pentru toţi poliţiştii care au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare indiferent de tipul unităţii în care desfăşoară activităţi. S-a reţinut că, susţinerea reclamantului potrivit căreia stabilirea altui procent în raport cu personalul din cadrul altei instituţii ce desfăşoară activităţi similare este discriminatorie, nu poate fi reţinută având în vedere că fiecare structură, unitate are alte competenţe, alte atribuţii. Stabilirea procentului pentru toate celelalte unităţi, prin ordin s-a făcut în raport de complexitate şi condiţii specifice fiecărei structuri. Discriminarea poate fi eventual analizată în raport cu personalul din aceeaşi unitate nu cu personalul din alte structuri, alte unităţi. Ori în cauză nu s-a evidenţiat o situaţie diferită de personalul din aceeaşi unitate.

Aşadar, prin două hotărâri definitive, s-a stabilit că prin Ordinul MAI. nr. S/78/2015 (care completează Ordinul MAI nr. S/214/2011) prin care s-a dispus începând din 01.08.2015 acordarea/plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poliţiştilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară în procent de 5% din salariul de bază pentru lucrătorii de poliţie judiciară din structurile de investigaţii criminale şi în procent de 20% din salariul de bază pentru lucrătorii, nu se instituie o situaţie discriminatorie.

Reţine instanţa de control judiciar că aspectul privind inexistenţa unei situaţii de discriminare, din perspectiva acordării sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, între lucrătorii de poliţie judiciară din structurile de investigaţie criminală şi lucrătorii de poliţie judiciară din structurile de crimă organizată se impune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză, deoarece vizează aceeaşi modalitate de interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, chiar dacă este vorba de un ordin ulterior al MAI. În concret, este vorba de Ordinul M.A.I. nr. S/7/2018 care prevede un spor de 10% pentru categoriile de poliţişti din care fac parte pârâţii - petenţi care au sesizat C.N.C.D. în prezentul dosar. Aşadar, efectul noii reglementări adoptate de ministrul afacerilor interne este de majorare a sporului litigios, fără însă a interveni egalizarea sa cu cel acordat lucrătorilor de poliţie judiciară din structurile de crimă organizată.

În aceste condiţii, prezumţia simplă de existenţă a unei fapte de discriminare la adresa intimaţilor-pârâţi din prezenta cauză, concretizată prin acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de doar 10% pentru lucrătorii din cadrul structurilor de investigaţii criminale şi nu de 20% aşa cum primesc lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul structurilor de crimă organizată şi reţinută de CNCD la emiterea Hotărârii nr. 747 din 23.10.2019, a fost răsturnată prin hotărârile definitive de mai sus, prin care s-a stabilit că diferenţierea în acordarea sporului este justificată obiectiv de un scop legitim, respectiv, structura în care îşi desfăşoară activitatea personalul şi aspectele care derivă implicit din aceasta, respectiv, complexitatea, natura cauzelor, condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii.

Cât priveşte criticile potrivit cărora, prin hotărârea emisă, CNCD nu şi-a respectat atribuţiile şi competenţele date de lege, încălcând principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Astfel, în Decizia nr. 997/2008, Curtea Constituţională a reţinut că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării . . . . . . . . . . .Rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi la formularea de recomandări sau sesizarea autorităţilor competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuşi, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu şi chiar să substituie acest text cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative.

În speţă, CNCD s-a încadrat în limitele atribuţiilor sale, constatând la pct. 3 discriminarea şi formulând recomandări la pct. 4. Aşadar, CNCD nu s-a substituit instanţelor de judecată, contrar susţinerilor recurentului MAI.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia, CNCD şi-a arogat atribuţii de instanţă judecătorească, pe motiv că argumentele din hotărârea criticată duc la concluzia că actul normativ analizat ar fi nelegal, întrucât, din considerentele deciziei nu rezultă acest aspect iar recurentul nu a prezentat în concret la ce anume se referă afirmaţia sa.

Nici susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora a accepta varianta de lucru a CNCD, însuşită de către instanţa de fond, înseamnă a accepta faptul că o instanţă de judecată şi acest consiliu colegial au aceleaşi competenţe funcţionale, de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, nu pot fi primite câtă vreme Curtea de apel a reţinut expres faptul că procedura de faţă nu implică realizarea unui control de legalitate asupra actelor administrative unilaterale cu caracter normativ emise de Ministerul Afacerilor Interne specific acţiunii de contencios administrativ în anulare, ci o analiză din perspectiva incidenţei discriminării potrivit O.G. nr. 137/2000.

2.4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată şi va anula Hotărârea CNCD nr. 747/23.10.2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 969 din 16 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite cererea de chemare în judecată. Anulează Hotărârea CNCD nr. 747/23.10.2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.