Appeal against Judicial Inspection ruling held inadmissible for using wrong procedural remedy; first-instance judgment stands.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 30.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei pârâtei cu privire la soluţia pronunţată asupra sesizării înregistrată sub nr. x-4577 şi reevaluarea sesizării în raport cu cercetările penale efectuate în dosarul nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1329 din 1 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Prin sentinţă s-a indicat calea de atac a recursului, exercitat în termen de 15 zile de la comunicare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat apel reclamantul solicitând casarea în totalitate a sentinţei ca netemeinică, nereală şi în contradicţie cu înscrisurile depuse care dovedesc abuzurile practicate împotriva sa, în calitate de parte vătămată, de procurorul B., procurorul C. şi agentul de poliţie D. de la secţia 2 de Poliţie Iaşi.

Urmare a expunerii situaţiei de fapt care a făcut obiectul sesizării nr. 29-4577/2020, care viza dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a invocat reclamantul existenţa unui prejudiciu material în considerarea căruia trebuie să se stabilească o despăgubire în sarcina persoanelor vinovate.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare, iar, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi l) din Legea nr. 303/2004, cu aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură prevăzută de art. 100 lit. e) din aceeaşi lege.

In drept cerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 470 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta - intimată Inspecţia Judiciară a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de apel, raportat la lipsa unor motive concrete care ar putea genera o recalificare a acesteia ca fiind recurs, în condiţiile în care instanţa de fond a indicat calea de atac a recursului în sentinţa atacată.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 99 lit. a), lit. b) lit. j) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004.

5. Răspunsul la întâmpinare.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat conformitatea căii de atac formulate cu caracterul devolutiv ex lege al apelului şi obligaţiei instanţei de apel de a administra probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt şi de drept.

S-a solicitat instanţei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, iar prin materialul probator administrat în cauză să se dispună sancţionarea legală a procurorului B. şi a poliţistului D. şi trimiterea plângerii formulate altei secţii de poliţie, având în vedere argumentele precizate în cuprinsul cererii de apel.

6. Soluţia instanţei

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii instanţei cu apelul de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea rezoluţiei pârâtei Inspecţia Judiciară cu privire la soluţia pronunţată asupra sesizării înregistrată sub nr. x-4577 şi reevaluarea sesizării în raport cu cercetările penale efectuate în dosarul nr. x/2020.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Înalta Curte reţine că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabileşte, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Totodată dispoziţiile art. 451 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 prevăd că Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.

În cauză, reclamantul a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe şi nu recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 451 din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

Totodată, deşi prin întâmpinare s-au invocat aceste aspecte privind inadmisibilitatea apelului în cauza dedusă judecăţii, prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a stăruit în calificarea dată căii de atac ca fiind cea a apelului, precum şi asupra caracterului devolutiv al acestuia.

Se reţine că, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, urmează să se dea eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de reclamant se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 470 din C. proc. civ., prin realizarea unei reaprecieri a întregului material probator administrat în cauză.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1329 din 1 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.