Lawfulness of pandemic-era fitness center closure measures and the comparability of professional sports training under Law No. 55/2020

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.04.2021, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor şi Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, solicitând anularea H.G. nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea masurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în forma modificată prin H.G. nr. 348/2021 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021, cu privire la următoarele articole cuprinse în anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc": art. 2, punctele 21, 22, 23; art. 7 punctele. 3, 4, 5, 6, 7; art. 10 punctele 11 şi 12; art. 1 şi 2 ale Hotărârii nr. 20 din 25.03.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 şi aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologice pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul pandemiei de COVID-19; art. 5 alin. (2) din Hotărârea nr. 29 din 02.04.2021 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor şi art. 5 alin. (2) Hotărârea nr. 30 din 09.04.2021 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor.

Prin sentinţa civilă nr. 84/CA din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, invocată de pârâtă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. împotriva pârâtei Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor,

S-a dispus anularea în parte a H.G. nr. 293/2021, modificată şi completată prin H.G. nr. 348/2021 emisă de pârâtul Guvernul României, în ce priveşte art. 10 alin. (1) pct. 11 şi 12 cuprinse în anexa nr. 3 - Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc.

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 20/25.03.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID - 19 emisă de pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în ce priveşte art. 1 lit. e).

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 29/02.04.2021 privind aprobarea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în aplicarea H.G. nr. 348/2021 emisă de pârâtul Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor, în ce priveşte art. 5 alin. (2).

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 30/09.04.2021 privind aprobarea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în aplicarea H.G. nr. 348/2021 emisă de pârâtul Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor, în ce priveşte art. 5 alin. (2).

Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretenţiilor formulate.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate în cauză de recurenţii-pârâţi sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei pronunţate de instanţa de fond prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamante şi s-au anulat în parte hotărârile contestate.

Recursul declarat de recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, raportat la obiectul actelor administrative cu caracter normativ contestate raportat în concret la specificul activităţii societăţilor reclamante faţă de interesul şi drepturile legitime pretins vătămate.

În esenţă aspectele de nelegalitate invocate în cadrul acestui motiv de recurs sunt următoarele:

Primul vizează asimilarea greşită şi nelegală pe care o realizează instanţa de fond cu privire la activitatea din sălile de fitness cu activitatea efectuată de sportivi profesionişti în cantonamente, în bazele sportive, acestea fiind reglementate diferit.

Activitatea efectuată de sportivi în cantonamente este reglementată separat în art. 43 alin. 1 din Legea nr. 55/2020, inclusiv prin dispoziţiile Ordinului MTS nr. 1219/2020, nefiind situaţii juridice comparabile faţă de care să se constate existenţa unei diferenţe de tratament juridic sub aspectul măsurilor impuse distinct pentru fiecare gen de activitate sportivă.

Se invocă faptul că prima instanţă plecând de la această premisă greşită prin asimilarea celor două tipuri de activităţi sportive a apreciat că măsurile dispuse prin H.G. nr. 293/2021, modificată prin H.G. nr. 348/2021 sunt discriminatorii.

Se arată faptul că în mod nelegal prima instanţă nu a ţinut cont de incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1325/4.12.2008.

Activitatea efectuată de sportivi în cantonamente, definită conform Legii nr. 69/2000 este reglementată separat în art. 43 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, astfel "pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 a participanţilor, activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele sportive sau spaţiile în care se desfăşoară activităţi sportive se vor desfăşura în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, pe baza hotărârii CNSSU."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa sa anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele acestei decizii se arată că "un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă Instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a Ie substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamanţilor - intimaţi.

Se depune la dosar practică judecătorească în sensul respingerii acţiunii sentinţei civile nr. 39/9.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României este întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi sunt invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ. se invocă faptul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti la pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii şi de anulare în parte a actelor contestate.

În cadrul acestui motiv de casare se invocă faptul că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile deoarece nu s-a limitat a examina legalitatea actului administrativ ci a făcut aprecieri asupra oportunităţii măsurilor dispuse . Iar anularea a avut în vedere nu motive precise de nelegalitate ci aprecieri privind oportunitatea în sensul că măsurile dispuse nu sunt justificate şi nu sunt proporţionale fiind de natură a crea o situaţie de discriminare între organizatorii activităţilor sălilor de fitness în raport de asociaţiile sportive şi centrele comerciale.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşită interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate - respinse prin sentinţa atacată cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare în parte a hotărârilor contestate.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate privind respingerea excepţiei lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 32 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. şi respectiv dispoziţiile art. 193 raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate care priveşte fondul cauzei se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)3 din Legea nr. 55/2020 şi aprecierea asupra legalităţii actelor contestate - ca acte administrative cu caracter normativ de punere în executare a măsurilor care pot fi luate în perioada stării de alertă.

Se arată faptul că actele sunt legal emise pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, iar măsurile de limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt prevăzute de lege şi au ca scop protejarea sănătăţii publice.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în principal admiterea excepţiilor invocate şi pe fond respingerea în tot a acţiunii şi menţinerea ca legale a actelor contestate.

Curtea analizând recursurile declarate în cauză apreciază pentru următoarele considerente comune ambelor recursuri că acestea sunt fondate în cauză fiind îndeplinite condiţiile cazului de casare invocat de ambii recurenţi, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 552020 în ceea ce priveşte analiza legalităţii hotărârilor contestate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ. invocat numai în sensul declarat de recurentul-pârât Guvernul României nu este fondat în cauză neputându-se reţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în analiza realizată asupra legalităţii hotărârilor contestate.

Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 1325 din 4.12.2008 şi aprecierile privind existenţa unei discriminării ca motiv de anulare a hotărârilor contestate urmează a fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente.

În cauză nu se poate reţine faptul că verificarea legalităţii hotărârilor anulare de prima instanţă s-a realizat cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti în sensul analizării oportunităţii emiterii actelor, acte în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 55/2020.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea plecând de la premisa că măsurile dispuse prin H.G. nr. 293/2021 modificată prin H.G. nr. 348/2021 sunt discriminatorii. Dar această constatare a existenţei unei situaţii de discriminare între cele două tipuri de activităţi urmează a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 8 (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Guvernul României.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. comun ambelor recursuri este apreciat de Curte ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile acestui caz de casare - respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 în privinţa soluţionării fondului cauzei respectiv verificării legalităţii hotărârilor primei instanţe.

În parte, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate de recurentul-pârât sentinţa atacată este legală în cauză neputându-se reţine aspectele de nelegalitate care privesc soluţionarea excepţiei lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

În mod corect prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. "p" şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes respectiv dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi (6) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, în cauză au fost aplicate corect dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 54/2004 ţinând cont de obiectul acţiunii fiind contestate acte administrative cu caracter normativ.

În consecinţă în cauză nu sunt incidente dispoziţiileart. 32 C. proc. civ. neavând relevanţă faptul că actul administrativ a încetat să-şi mai producă efectele.

În cauză reclamantele justifică un interes legitim în sensul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Excepţia lipsei procedurii prealabile a fost legal respinsă, în cauză fiind incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2021. Deşi nu poate fi reţinută exceptarea prevăzută de art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 o astfel de exceptare de la îndeplinirea procedurii prealabile trebuie considerată aplicabilă în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 932/2021

Prin această decizie Curtea Constituţională a subliniat necesitatea unei intervenţii legislative care să asigure exercitarea în mod efectiv a dreptului de acces la justiţie apreciind că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu răspund exigenţelor soluţionării urgente a acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor de aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă.

În cadrul verificării pe fond a aplicării Legii nr. 55/2020 este inclusă şi situaţia de discriminare constatată de prima instanţă prin asimilarea greşită a activităţilor din sălile de fitness cu activitatea de sportivi profesionişti în cantonamente sau în bazele sportive, acestea fiind reglementate diferit nefiind situaţii comparabile în opinia Curţii.

Activitatea efectuată de sportivi în cantonamente, definită conform Legii nr. 69/2000 este reglementată separat în art. 43 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, astfel "pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 a participanţilor, activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele sportive sau spaţiile în care se desfăşoară activităţi sportive se vor desfăşura în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, pe baza hotărârii CNSSU."

Având o reglementare distinctă prin dispoziţiile Legii 55/2020, în mod nelegal prima instanţă a asimilat cele două tipuri de activităţi respectiv activitatea din cantonamente în competiţii sportive cu activitatea din sălile de fitness activitate desfăşurată de reclamanţi.

Acestea nu sunt situaţii comparabile, fiind nelegală şi greşită situaţia de discriminare constatată de prima instanţă ca premisă a anulării pe motiv de discriminare a măsurilor dispuse prin H.G. nr. 293/2021 modificată prin H.G. nr. 348/2021.

În opinia Curţii hotărârea instanţei de nelegală deoarece nu există o situaţie de discriminare privind regimul juridic aplicabil conform Legii nr. 55/2020 celor două tipuri de activităţi, de natură a fi incidente dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 ca temei al admiterii în parte a hotărârilor contestate.

În cauză nu are incidenţă directă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/4.12.2008 deoarece în principal nu subzistă situaţia constatată de prima instanţă în sensul existenţei unei discriminări.

Hotărârile contestate referitoare la activitatea în sălile de fitness, respectiv măsurile stabilite în contextul combaterii pandemiei de coronavirus sunt legale iar măsurile sunt adecvate şi proporţionale. S-a avut în vedere obligaţia autorităţilor emitente de ocrotire a sănătăţii publice raportat la drepturile şi libertăţilor fundamentale în ansamblul lor.

Măsurile de limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale au ca scop protejarea sănătăţii publice prin luarea măsurilor de prevenire a răspândirii la nivel naţional a virusului SARS-CoV-2. Protejarea sănătăţii publice este enumerată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului printre scopurile care pot da caracter legitim restrângerii unui drept relativ. De altfel, art. 2 din Convenţie şi art. 34 din Constituţie impun statului român să ia măsurile necesare pentru asigurarea sănătăţii publice, iar aceasta chiar dacă respectivele măsuri se extind cu privire la întreaga populaţie, existând îndatorirea statului să acţioneze atunci când există o ameninţare clară la viaţa populaţiei.

în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, "starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii."

Având în vedere evoluţia pandemiei, autorităţile au ajustat măsurile de protecţie în funcţie de rata de infectare la nivel naţional, dar şi regional, măsurile fiind înăsprite în zonele unde rata de infectare a depăşit valorile prag stabilite. Aceste măsuri au fost luate cu respectarea dreptului populaţiei la sănătate, precum şi prevederile legale adoptate în contextul pandemiei.

În egală măsură, în ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, se poate observa că măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, regăsit la art. 34 din Constituţia României, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor.

Totodată, analizând modul de construcţie al textului contestat, rezultă că legea prevede aplicarea cu prioritate de măsuri restrictive graduale şi proporţionale, urmărindu-se ca luarea efectivă a acestora să aducă pe cât posibil, o cât mai mică atingere drepturilor constituţionale ale persoanelor în cauză, fiind instituit criteriul ratei de incidenţă a cazurilor.

Astfel, în raport de rata de incidenţă (indicatorul în funcţie de care se apreciază gravitatea situaţiei), s-a dispus închiderea sălilor de fitness în localităţile unde se depăşeşte o rată de infectare de 4/1.000 de locuitori, adică la un număr ridicat de cazuri, rezultând astfel că autorităţile încearcă, pe cât posibil, să păstreze un echilibru între dreptul la sănătate (art. 34 din Constituţie) şi libertatea economică (art. 45 din Constituţie).

În opinia Curţii toate măsurile dispuse au fost legale, permise de art. 53 din Constituţia României având la bază principiul priorităţii interesului public şi protejarea sănătăţii publice. În cauză au fost respectate, cu privire la măsurile impuse, condiţiile limitării drepturilor pe perioada stării de alertă respectiv ingerinţa este prevăzută de Legea nr. 55/2020, urmăreşte un scop legitim - protejarea sănătăţii şi este necesară şi proporţională într-o societate democratică.

În opinia Curţii este greşită susţinerea primei instanţe în sensul că măsura suspendării activităţii sălilor de sport şi fitness în spaţii închise nu ar fi fost necesară şi proporţională. În cauză a fost depus documentul intitulat Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV2 pe teritoriul României la data de 23.03.2021 în care este menţionată activitatea din sălile de fitness ca fiind una de risc directă specificului activităţii nefiind necesară şi posibilă o analiză distinctă pentru acest tip de activitate sportivă.

Măsura închiderii sălilor de fitness nu poate fi evaluată în mod individual întrucât pe lângă aceasta s-au luat corelativ şi alte măsuri neputându-se stabili care dintre măsuri este cea mai eficientă sau care este inutilă, toate măsurile fiind dispuse cu scopul de a limita interacţiunea dintre oameni ca principal factor de răspândire a virusului.

Aspectele cuprinse în analiza factorilor de risc atestă agravarea situaţiei, a cărui evoluţie nu poate fi previzionată şi care impunea luarea de măsuri suplimentare. Din perspectiva necesităţii măsurii, limitarea mobilităţii populaţiei a fost dublată de înlăturarea riscului de transmitere a virusului, generat de desfăşurarea activităţilor în cadrul spaţiilor închise din sălile de fitness.

Adoptarea unor noi măsuri se impunea, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor şi evitarea atingerii unui nivel necontrolat al acestora, cu impact direct asupra mortalităţii înregistrate şi a unui aflux de pacienţi peste capacitatea sistemului sanitar.

Toate măsurile dispuse prin hotărârile contestate au fost legale graduale în funcţie de rata de infestare la nivelul naţional şi regional şi respectiv proporţionale fiind dispuse în contextul combaterii pandemiei de coronavirus, fiind subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 486-497 C. proc. civ. va admite recursurile şi va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând pe fond va respinge în tot acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. menţinând ca legale hotărârile contestate.

Va menţine în rest celelalte dispoziţii privind soluţionarea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 84/CA din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând, respinge în tot acţiunea ca nefondată.

Menţine în rest celelalte dispoziţii.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.