Prescription limits for disciplinary sanctions based on legal incompatibility versus distinct service violations

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea sancţiunii care i-a fost aplicată prin Ordinul nr. MP 466/09.05.2017, respectiv "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an" şi anularea Hotărârii Consiliului de Judecată al U.M. 02439 Bucureşti nr. A 3015/30.03.2017, precum şi a Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 Bucureşti pentru soluţionarea recursului nr. A 3444/10.04.2017.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.02.2020, instanţa a dispus introducerea în cauză a Unităţii Militare nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată, în calitate de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 250 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată, fiind anulate în parte actele atacate (Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 466 din 09.05.2017, Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 Bucureşti nr. A 3015/30.03.2017 şi Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 Bucureşti nr. A 3444/10.04.2017), doar în ceea ce priveşte reţinerea nerespectării prevederilor art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013). Prin aceeaşi sentinţă au fost menţinute în rest actele atacate şi a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON, reprezentând onorariul de avocat aferent părţii admise de acţiune şi redus în mod corespunzător, conform art. 451-453 C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 250 din 22 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs a solicitat casarea încheierii de şedinţă din data de 13.02.2020, precum şi a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în întregime a acţiunii şi anularea sancţiunii aplicate prin Ordinul nr. 466/09.05.2017 şi a Hotărârii Consiliului de Judecată al U.M. 02439 Bucureşti nr. A 3015/30.03.2017 şi nr. A 3444/10.04.2017.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a arătat că, în mod greşit instanţa de fond a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 13.02.2020, introducerea în cauză în calitate de pârât a UM nr. 02439 Bucureşti, în condiţiile în care aceasta nu are calitate procesuală pasivă prin raportare la obiectul şi natura cauzei, fiind doar o structură din cadrul M.Ap. N.

În opinia recurentului-reclamant, faptul că Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti este emitenta formală a celor două acte care fac obiectul cererii de chemare în judecată nu conduce la atragerea calităţii procesuale pasive în litigiu.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 67 alin. (1) lit. d) raportat la art. 68 alin. (4) din Ordinul MApN nr. M64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, apreciind în mod greşit asupra comunicării actului sancţionator.

Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că emitentul actului sancţionator contestat nu a indicat şi nu a individualizat fapta pentru care recurentul-reclamant a fost sancţionat.

Sub acest aspect, a învederat recurentul-reclamant că ceea ce putea face obiectul cercetării disciplinare era o eventuală încălcare a reglementărilor privind cumulul de funcţii stabilite prin ordin al Ministrului Apărării Naţionale. Or în cauză, recurentul-reclamant avea aprobare să exercite cumulul de funcţii, aspect reţinut de Consiliul de Judecată al intimatului. A mai arătat că singura faptă ilicită reglementată de regulamentele militare privind cumulul de funcţii constă în pretinsa nerespectare a programului de lucru, faptă care putea fin sancţionată în termen de 6 luni de la data limită în care putea fi săvârşită (3.03.2014), în cauză fiind sancţionată în anul 2017.

Admiţând excepţia prescripţiei şi anulând doar în parte actele administrative contestate, instanţa de fond a încălcat efectele juridice ale instituţiei prescripţiei sancţiunii disciplinare.

În opinia recurentului-reclamant, menţinând sancţiunea aplicată prin actul administrativ contestat, instanţa de fond a aplicat o dublă sancţiune pentru aceeaşi faptă, din moment ce pentru încălcarea art. 180 din Legea nr. 55/2006, recurentul-reclamant a fost sancţionat prin eliberarea din funcţia de manager în anul 2013, iar ulterior, în anul 2017 a fost sancţionat pe linie militară.

Astfel, a subliniat recurentul-reclamant, starea de incompatibilitate constatată în temeiul art. 180 din Legea nr. 95/2006 nu putea fi sancţionată potrivit Ordinului M64/2013 şi nr. M105/2002, întrucât acestea se referă strict la funcţii militare.

A precizat recurentul-reclamant că funcţiile militare nu sunt incompatibile decât cu poziţii care aduc atingere onoarei şi demnităţii militare, iar în cauză nu este îndeplinită niciuna din ipotezele textului legal (art. 58 Ordin M64/2013). Mai mult, în perioada în care a ocupat funcţia de manager de spital, recurentul-reclamant a primit calificativul "Foarte bine", aceasta constituind o dovadă în plus că nu a afectat demnitatea şi onoarea militară.

Totodată, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în condiţiile în care incompatibilitatea reţinută prin raportul Agenţiei Naţionale de Integritate a constituit atât o sancţiune pentru eliberarea din funcţia de manager, cât şi o abatere disciplinară sancţionată prin actele contestate.

Recurentul-reclamant a invocat şi argumente în legătură cu netemeinicia actelor atacate, sub aspectul vinovăţiei ca element al răspunderii disciplinare şi existenţa unui element care înlătură vinovăţia, precum şi cu privire la pretinsa "nerespectare a programului de lucru".

3.2 Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi respingerea în tot a acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea cererii, recurentul-pârât a arătat că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că era prescrisă răspunderea disciplinară a recurentului-reclamant pentru fapta prevăzută de art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013).

În opinia recurentului-pârât, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2020, sancţiunea putea fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, în speţă, raportul de evaluare nr. x/1.04.2014 rămânând definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 273/2.02.2017.

A arătat că, aprobarea invocată de recurenta-reclamantă cu privire la exercitarea cumulului de funcţii nu îl exonerează de răspundere pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la regimul incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 176/2010. Totodată, recurentul-reclamant avea obligaţia să respecte programul orar al unităţii unde avea funcţia de bază, astfel că activitatea de manager la o unitate spitalicească putea fi desfăşurată în afara orelor de program de la funcţia de bază, prin decalarea programului fiind încălcate dispoziţiile regulamentelor militare.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 decembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative prin care s-a dispus sancţionarea sa disciplinară cu amânarea înaintării în gradul următor pe o perioadă de un an, începând cu data de 1.01.2018, în situaţia în care la acea dată îndeplineşte toate condiţiile legale pentru înaintarea în gradul următor.

În esenţă, Înalta Curte reţine că, prin adresa nr. x/09.02.2017 înregistrată la Direcţia medicală din cadrul Ministerului Apărării Naţionale cu nr. A 1510/15.02.2017, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat declanşarea procedurilor disciplinare împotriva recurentului-reclamant A., având gradul de locotenent colonel, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat ca manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" Bucureşti, aşa cum rezultă din raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 273/02.02.2017.

Prin Ordinul nr. 2/22.03.2017 al şefului Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, recurentul-reclamant A., avându-se în vedere calitatea sa de militar, a fost trimis în faţa consiliului de judecată, procedura în faţa acestui organ disciplinar fiind finalizată prin Hotărârea consiliului de judecată nr. A3015/30.03.2017.

Hotărârea consiliului de judecată a rămas definitivă prin Hotărârea consiliului de judecată de soluţionare a recursului nr. A 3444/10.04.2017, prin care s-a menţinut Hotărârea iniţială.

Hotărârea consiliului de judecată nr. A3015/30.03.2017 a fost adusă la cunoştinţa recurentului-reclamant sub semnătură, în termen legal la data de 31.03.2017, iar Hotărârea consiliului de judecată de soluţionare a recursului nr. A 3444/10.04.2017 a fost adusă la cunoştinţa reclamantului sub semnătură, în termen legal la data de 11.04.2017.

În baza propunerilor formulate a fost emis Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 466/09.05.2017, prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a Lt. col. med. A.. cu amânarea înaintării în gradul următor pe o perioadă de 1 an începând cu data de 01.01.2018, în situaţia în care la acea dată îndeplineşte cumulativ toate condiţiile legale de înaintare în gradul următor, aplicarea sancţiunii disciplinare fiindu-i adusă la cunoştinţă cu adresa nr. x/18.05.2017.

Soluţionând cauza, curtea de apel a anulat în parte actele administrative contestate, reţinând că atât la data trimiterii în faţa consiliului de judecată (22.03.2017), cât şi la data emiterii ordinului de sancţionare (09.05.2017), era prescrisă răspunderea disciplinară a reclamantului pentru fapta prevăzută la art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013).

Soluţia primei instanţe, care a considerat legală sancţiunea disciplinară aplicată recurentului-reclamant reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A.

O primă critică invocată de recurentul-reclamant vizează nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 13.02.2020 prin care instanţa a dispus introducerea în cauză a Unităţii Militare nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată din perspectiva lipsei calităţii procesuale pasive a părţii introduse în cauză.

Critica este nefondată, întrucât, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 "instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organisme sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecţi de drept".

Astfel, art. 161 teza a 2-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conferă instanţei de contencios administrativ posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ contestat, atunci când acesta nu figurează ca parte în cererea de chemare în judecată, această prevedere legală dând expresie principiului rolului activ al judecătorului în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei.

Împrejurarea că partea introdusă în cauză - Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată - reprezintă o structură fără personalitate juridică în cadrul autorităţii recurente-pârâte Ministerul Apărării Naţionale nu constituie un impediment care să o împiedice să stea în proces, întrucât, în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică.

În cauză, reţinând că hotărârile a căror anulare se solicită au fost emise de Unitatea Militară nr. 0239 Bucureşti - Consiliul de Judecată, în mod corect instanţa de fond, în temeiul art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 161 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză a emitentului actelor administrative atacate, întrucât capacitatea administrativă conferă capacitatea autorităţii publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică.

Criticile formulate de recurentul-reclamant cu referire la soluţia dată pe fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate.

În cadrul analizei acestor critici, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susţinerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susţinerilor care vizează legalitatea sentinţei, nu şi a celor care vizează netemeinicia acesteia.

În acest sens, instanţa are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţa superioară asupra hotărârii instanţei inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanţei inferioare.

În acest context, criticile vizând aspectele de netemeinicie invocate de recurentul-reclamant nu pot face obiectul controlului judiciar.

Examinând criticile referitoare la comunicarea actului sancţionator, Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că autoritatea recurentă-intimată şi-a îndeplinit în mod legal obligaţia de comunicare a actului administrativ de sancţionare, în condiţiile în care respectivul act era un ordin clasificat "secret de serviciu".

Astfel, prin adresa nr. x/18.05.2017 i s-a adus la cunoştinţă recurentului-reclamant sancţiunea disciplinară aplicată, maniera în care aceasta se execută, numărul ordinului prin care sancţiunea a fost dispusă, precum şi elemente considerate necesare pentru identificarea motivărilor în drept şi în fapt ale actului administrativ de sancţionare, act clasificat "secret de serviciu", fiind îndeplinită obligaţia legală de comunicare.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la neîndeplinirea şi neindividualizarea faptei pentru care s-a aplicat recurentului-reclamant sancţiunea disciplinară.

Potrivit situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a fost trimis în faţa consiliului de judecată în baza adresei nr. x/09.02.2017 înregistrată la Direcţia medicală din cadrul Ministerului Apărării Naţionale cu nr. A 1510/15.02.2017, prin care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat declanşarea procedurilor disciplinare împotriva recurentului-reclamant, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat ca manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" Bucureşti, aşa cum rezultă din raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 273/02.02.2017.

Din această perspectivă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că trebuie avută în vedere corelarea care trebuie efectuată între prevederile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010 şi cele din art. 30, 32, 33 şi 35 din Legea nr. 80/1995 şi din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013, corelare impusă de prevederile legale întâi indicate.

Conform art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010 (versiunea în vigoare la data emiterii actelor atacate):

"(3)Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

(4) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment".

Din analiza acestor prevederi legale rezultă, fără echivoc, că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate, dacă nu atrage eliberarea din funcţie, constituie abatere disciplinară, calificarea de abatere disciplinară fiind dată de lege, iar fapta fiind foarte clar definită. Doar sancţionarea se face potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, ceea ce înseamnă că reglementările disciplinare specifice domeniului se aplică în mod corespunzător.

Aşa fiind, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare prin care o persoană a fost constatată a fi în stare de incompatibilitate se naşte dreptul instituţiilor competente, după comunicarea prealabilă de către Agenţie a raportului de evaluare, conform art. 26 din Legea nr. 176/2010, de a aplica sancţiuni disciplinare, potrivit legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 176/2010, "Agenţia va comunica raportul de evaluare după cum urmează: ... j) pentru funcţionarii publici- comisiei de disciplină sau consiliului de disciplină, care propune autorităţii prevăzute de lege aplicarea unei sancţiuni, potrivit legii",

Având în vedere regimul de drept public aplicabil, este de menţionat că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 176/2010 - normă imperativă, de strictă aplicare şi interpretare, precizează expres categoriile de persoane pentru care comunicarea raportului de evaluare se face în vederea aplicării sancţiunilor disciplinare.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că interpretarea propusă de recurentul-reclamant, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu reprezintă abatere de la disciplina militară, nu poate fi primită, întrucât ar lăsa fără efect dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010.

În acest context trebuie interpretate dispoziţiile art. 30 alin. (2) lit. a) şi art. 33 din Legea nr. 80/1995 şi ale art. 25 alin. (1) lit. k) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013, potrivit cărora:

- art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 80/1995:

"ART. 30

Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate au obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Cadrelor militare în activitate le este interzis:

a) să îndeplinească alte funcţii decât cele în care sunt încadrate, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale".

- art. 33 din Legea nr. 80/1995:

"Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de convieţuire socială, ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; retrogradare în funcţie; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 - 2 ani".

- art. 25 alin. (1) lit. k) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 64/2013:

"(1) Faptele care constituie abateri disciplinare şi pentru care cadrele militare sunt trimise în faţa consiliilor de judecată sunt următoarele: (...)k) încălcarea reglementărilor privind cumulul de funcţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale".

În cauză, potrivit Hotărârii Consiliului de judecată nr. A 3015/30.03.2017, fapta reţinută în sarcina recurentului-reclamant a constat în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la cumulul de funcţii, în condiţiile în care potrivit raportului de evaluare nr. x/1.04.2014 al Agenţiei Naţionale de Integritate rămas definitiv prin decizia nr. 273/2.02.2017, "în perioada 09.10.2009 (conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. R/1836/09.10.2009 privind numirea în funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" Bucureşti) - 02.10.2013 (conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. R/604/02.10.2013 privind rezilierea de plin drept a Contractului de management), A., manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii "Maria Skodowska Curie" Bucureşti.", a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, deţinând funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" concomitent cu funcţia de medic specialist în cadrul Institutului Medico-Militar al Direcţiei medicale respectiv, funcţia de şef compartiment (medic specialist.., medic primar) la Institutul Medico-Militar".

Având în vedere că dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010 devin direct aplicabile în materia răspunderii disciplinare a persoanei ce ocupă funcţii publice vizate de această lege, inclusiv în privinţa răspunderii disciplinare a militarilor, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea actelor de sancţionare sub aspectul descrierii faptei, neavând relevanţă juridică aprobarea expresă invocată de recurentul-reclamant în vederea exercitării cumulului de funcţii de vreme ce, prin hotărârea judecătorească definitivă s-a constatat că recurentul-reclamant nu a respectat reglementările legale referitoare la regimul incompatibilităţilor, deţinând un cumul de funcţii interzis de lege.

Nici criticile vizând aplicarea unei duble sancţiuni nu pot fi primite, întrucât o faptă poate atrage, în mod cumulativ, în condiţiile legii, răspunderea penală, disciplinară şi civilă.

În cauză, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că rezilierea de plin drept a contractului de management încheiat de recurentul reclamant cu unitatea spitalicească reprezintă o sancţiune de drept civil aplicată pentru o faptă distinctă- nerespectarea termenului de înlăturare a motivelor de incompatibilitate - în timp ce sancţiunea disciplinară aplicată prin actele contestate în prezenta cauză se referă la o altă faptă - cumul nelegal de funcţii - astfel că cele două sancţiuni au naturi juridice şi funcţii diferite.

6.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată

Criticile vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în nerespectarea programului de lucru la unitatea militară în care recurentul-reclamant este încadrat sunt nefondate.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 "prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult şase luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale".

Înalta Curte reţine că norma în discuţie este cu evidenţă o normă specială, derogatorie de la dispoziţiile legale care reglementează răspunderea disciplinară în diferitele domenii în care acţionează şi cu care interferează, astfel că dispoziţiile sale sunt de strictă interpretare şi aplicare.

În aceste limite de interpretare, dispoziţiile legale sunt aplicabile în exclusivitate numai în cazul angajării răspunderii disciplinare a persoanelor care, prin raportul de evaluare, au fost declarate incompatibile.

În cauză, prin actele atacate s-a reţinut în privinţa reclamantului că, în perioada cumulului nelegal de funcţii, 09.10.2009-02.10.2013, "au fost încălcate şi prevederile art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002, unde se precizează faptul că în cazul cumulului de funcţii nu se admite decalarea programului de lucru la unitatea militară în care sunt încadrate cadrele militare".

Or, abaterea disciplinară constând în nerespectarea programului de lucru la unitatea militară în care reclamantul este încadrat excedează competenţei Agenţiei Naţionale de Integritate şi nu a făcut obiectul raportului de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 273/02.02.2017, astfel că acestei abateri disciplinare nu i se aplică prevederile speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, în raport de data la care a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare, 02.10.2013, acest termen s-a împlinit la data de 02.04.2014, rezultând că reţinerea acestei abateri disciplinare prin actele atacate, emise la mult timp după împlinirea prescripţiei, este nelegală.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 13 februarie 2020 şi a sentinţei nr. 250 din 22 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Unitatea Militară nr. 02439 Bucureşti - Consiliul de Judecată împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.