Ethnic persecution benefits: retroactive effect of statutory rights and evidentiary sufficiency of witness testimony for Transnistria deportees

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru reclamanta S.M., anularea deciziei nr. 78 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a arătat că reclamanta, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a fost deportată în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944, fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.

A susținut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 73 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat, a constatat că reclamanta are calitatea de persecutat din motive etnice, fiind deportată în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 5 din aceeași lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de intervenție formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.

Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supusă, cu declarațiile autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G., iar ca perioadă a deportării, instanța a apreciat intervalul 1942 - 1944, adică cel atestat în adeverințele emise pentru cei doi martori, de către Fundația Î. din Brașov, pe baza cărora acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului a susținut că Fundația Umanitară N.S. Piatra Neamț, în sprijinul cererii reclamantei, a depus probatoriul, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor, direct la instanța de fond, situație în care drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor S.I.S. și S.G., care au fost și ei victime ale deportării și cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria - Bug.

Reclamanta a făcut, deci, dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada decembrie 1943 - decembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, respectiv de la 1 ianuarie 2002, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 73 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.