Failure to disclose affiliated holdings in rural financing contract: appeal allowed, judgment quashed, and case remanded for inadequate reasoning

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 7.04.2014, cu număr de ieşire x/8.04.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligaţie bugetară în cuantum de 410.999,82 RON şi a Deciziei de soluţionare a Contestaţiei formulate de A. S.R.L. şi înregistrată la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sub nr. x/04.06.2014 cu privire la Contractul de finanţare nr. x/19.08.2011, decizie prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă şi a fost menţinut în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 410.999,82 RON, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 162 din 16 iunie 2020, judecând cauza în fond, după casare, a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L., a anulat Procesul-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2014 şi Decizia nr. 18398/04.06.2014 de soluţionare a contestaţiei, a obligat pârâta ca, valorificând şi concluziile asumate de expertul judiciar în expertiza judiciară financiar-contabilă administrată în cauză, expertiză care face parte din prezenta hotărâre, să reanalizeze situaţia reclamantei A. S.R.L. în ceea ce priveşte respectarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente la speţă, precum şi cu privire la stabilirea cuantumului creanţelor bugetare datorate de reclamantă din contractul de finanţare nr. x/19.08.2011, pentru a stabili dacă există sume încasate de reclamantă fără temei legal, urmând ca pârâta să emită noi acte administrative cu privire la starea de fapt din prezentul dosar, pe baza reevaluării administrative astfel efectuate, respingând restul pretenţiilor reclamantei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului, se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Conform celui de al treilea şi celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "/.../trebuie combătute în toate domeniile acţiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităţilor" şi, în această privinţă, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conţin dispoziţii cu privire la abateri, precum şi la măsurile şi sancţiunile administrative pentru sancţionarea acestora".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE Intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Prin semnarea Contractului de Finanţare, beneficiarul şi-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11 alin. 3 din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului.

Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

AFIR are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

Totodată, potrivit prevederilor art. 5. alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către persoane în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste plăţi şi a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin."

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, se arată că în conformitate cu aspectele constatate şi detaliate la capitolul 5 "Prezentarea aspectelor verificate" din cadrul prezentului Proces Verbal de Constatare, rezultă că beneficiarul a încălcat obligaţiile contractuale, iar recuperarea integrală a fondurilor, contrar reţinerii Instanţei de fond, nu încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunilor.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimata a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilirea a corecţiilor bugetare nr. x/8.04.2014 întocmit de APDRP prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare x/19.08.2011 "Achiziţie de utilaje pentru prestări de servicii de către S.C. A. S.R.L., în localitatea Morteni, judeţul Dâmboviţa" şi recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 410.999,82 RON.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilirea a corecţiilor bugetare nr. x/8.04.2014 întocmit de APDRP s-a reţinut faptul că reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L. a omis să menţioneze, în Anexa 4.2 "Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii participaţiile deţinute la celelalte două societăţi legate şi partenere", respectiv S.C. B. S.R.L şi S.C. C. S.R.L, fapt care a fost apreciat ca reprezentând neregulă menită să conducă la retragerea ajutorului financiar nerambursabil.

Prin Decizia nr 18398/4.06.2014 emisă de APDRP a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia administrativă formulată de către reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilirea a corecţiilor bugetare nr x/8.04.2014.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a analizat şi nu a răspuns criticilor şi apărărilor formulate în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar şi în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului nu a făcut o analiză amplă a susţinerilor ambelor părţi şi nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde doar o înşiruire de evenimente, fără argumentele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de fond preluând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fără ca împrejurările de fapt şi de drept esenţiale să fie lămurite.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a prezentat niciun argument personal în considerarea căruia şi-a fi format convingerea, şi nu a arătat niciun un motiv pentru care au fost înlăturate apărările pârâtelor, omologând concluziile raportului de expertiză, soluţia fiind întemeiată exclusiv pe acestea.

Or, în aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva argumentelor precedente, sentinţa atacată este nelegală, şi, întrucât controlul judiciar nu poate fi exercitat, în lipsa unor considerente substanţiale, din care să rezulte o analiză temeinică a legalităţii actului administrativ atacat, prin prisma argumentelor recurentei-reclamante, soluţia care se impune este casarea hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre soluţionare.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va reţine cauza spre soluţionare şi va fixa termen de judecată la data de 28 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 162 din 16 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, reţine cauza spre soluţionare.

Fixează termen de judecată la data de 28 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.