Lack of legal interest in appealing favorable denial of suspension of professional association administrative decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant dental college as lacking legal interest, thereby upholding the Court of Appeal of Craiova's decision to reject the plaintiff's request for the provisional suspension of two administrative decisions regarding the composition of a national general assembly. The dispute involved a procedural challenge where the plaintiff, a member of the professional association, sought to suspend the enforcement of specific decisions by the defendant's national assembly and executive board, arguing defects in the convocation and representation process. The appellate court had previously denied this suspension request, a result favorable to the defendant; consequently, the supreme court determined that the defendant no longer had a legitimate, actual, and personal interest in continuing the litigation or challenging the lower court's procedural order. Relying on Articles 32(1)(d) and 33 of the Code of Civil Procedure regarding the requirement of a valid legal interest for any legal action or appeal, and applying this via Article 20(3) of Law No. 554/2004 on administrative litigation, the court ruled that the appeal was inadmissible because the respondent had already obtained the substantive outcome it sought, rendering the procedural fight moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Lack of legal interest in appealing favorable denial of suspension of professional association administrative decisions: Împotriva încheierii din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 290/2021 din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, solicitând să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 5/1AGN/2020 adoptata la 29.02.2020 de Adunarea Generală Naţională a Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi a Deciziei nr. 9/3BExN/2020 adoptata la 04.03.2020 de Biroul Executiv National al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, până la soluţionarea definitivă a litigiului în contencios administrativ formulat împotriva acestor decizii ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.
2. Hotărârile pronunţate în fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 16 iunie 2021, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de obiect, a luat act de renunţarea pârâtului la a mai susţine excepţia prescripţiei reclamantului de a formula plângere prealabilă, a încuviinţat în probaţiune înscrisurile solicitate de reclamant, a amânat judecarea cauzei la data de 22.09.2021, pentru ca pârâtul, prin avocat, să depună la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal de desemnare a reprezentaţilor fiecărui consiliu teritorial în Adunarea generală naţională; dovezile de convocare în scris, cu scrisoare recomandată de primire cu minim 10 zile înainte de adunarea generală naţională pentru fiecare dintre reprezentanţii aleşi de consiliile teritoriale care face parte din adunarea generală naţională din 29.02.2020, procesul-verbal al adunării generale naţionale din 29.02.2020 şi lista de prezenţă cu semnăturile celor care au participat efectiv la adunare.
Pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România a solicitat strămutarea judecării cauzei, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 290/2021 din 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare provizorie formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 290/2021 din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
4. Soluţia instanţei de recurs
Înainte de a analiza motivele invocate, în raport cu hotărârea pronunţată precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu recurentul-pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
Astfel fiind, recurentul-pârât nu justifică interesul în calea de atac exercitată.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Înalta Curte constată că recurentul nu mai are interes în susţinerea prezentului recurs, având în vedere că a primit o soluţie favorabilă prin sentinţa atacată.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România împotriva încheierii din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 290/2021 din 25 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2022.