Competence to establish clawback contributions on healthcare-reimbursed drug sales under Law 95/2006 and OUG 77/2011

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj acestei instanţe sub nr. x/2019 la data de 14. 06. 2019, reclamanta Terapia S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Deciziei de soluţionare nr. 609/18.12.2019 emisă de D.G.S.C. în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei ca neîntemeiată pentru suma de 4.199.244 RON reprezentând contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferentă trim. I 2011 - trim. III 2011, respectiv aferentă vânzărilor de medicamente din trim. IV 2010 scadente în anul 2011; anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din data 26.04.2018, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C. în ceea ce priveşte suma de 4.199.244 RON reprezentând contribuţie trimestrială precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.04.2018 şi, în consecinţă: exonerarea reclamantei de la plata obligaţiilor fiscale principale în cuantum total de 4.199.244 RON, reprezentând contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferentă trim. l 2011 - trim. III 2011, stabilită suplimentar, după cum urmează:

• suma de 277.477 RON pentru trim. I 2011, cu termen scadent 25.04.2011;

• suma de 422.239 RON pentru trim. II 2011, cu termen scadent 25.07.2011;

• suma de 3.499.528 RON pentru trim. III 2011, cu termen scadent 25.10.2011 şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazinate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 32 din 13 martie 2020, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta TERAPIA S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat parţial Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 609/18.12.2019 emisă de D.G.S.C. în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei reclamantei ca neîntemeiată, pentru suma de 4.199.244 RON, reprezentând contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferentă trim. 1 2011 - trim. III 2011, respectiv aferentă vânzărilor de medicamente din trim. IV 2010, scadente în anul 2011, a anulat parţial Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 26.04.2018, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte suma de 4.199.244 RON, reprezentând contribuţie trimestrială, precum şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.04.2018 şi în consecinţă:

A exoneat reclamanta de la plata obligaţiilor fiscale principale, în cuantum total de 4.199.244 RON, reprezentând contribuţie trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministrului Sănătăţii, aferentă trim. I 2011, stabilită suplimentar după cum urmează: suma de 277.477 RON pentru trimestrul I 2011 - trim. III 2011, cu termen scadent 25.04.2011, suma de 422.239 RON pentru trimestrul II 2011, cu termen scadent 25.07.2011, suma 3.499.528 RON pentru trimestrul III 2011, cu termen scadent 25.10.2011 şi a obligat pârâtele la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 18.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel cluj auformulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care vizează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de fond, au fost arătate punctual, vizând următoarele aspecte:

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, recurenta afirmă că sentinţa instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se arată că, în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanţei nu respectă întru-totul criteriul motivării. In acest sens, a susţinut că deşi instanţa de fond a constatat ca " [...] in speţa se impune anularea actelor administrative atacate ca urmare a încălcării normelor de competenta materială de organul fiscal [...]" si a reţinut ca se impune si anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, întrucât in speţa, s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestaţiei, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere, instanţa de fond a procedat si la analizarea celorlalte argumente ale reclamantei, si, a inlaturat o parte dintre acestea, iar cu privire la altele a considerat ca "ar fi fost'întemeiate", pentru ca, în final, să retina:"Actele atacate, vor fi insă, anulate in întregime, intrucat după cum s-a arătat, instanţa apreciază ca este întemeiat motivul de nelegalitate referitor la necompetenta organelor emitente a actelor fiscale atacate."

În continuare recurenta -pârâtă învederează că nu se poate retine ca aceasta este o motivare care respecta dispoziţiile legale.

Precizează că, în pretinsa motivare pe care a redat-o anterior se face trimitere la raportul de expertiza administrat în cauza, fără a se indica in concret ceea ce a apreciat expertul, fara a se arata care au fost considerentele pentru care au fost inlaturate apărările paratelor, si fara a se arata care au fost argumentele personale in baza cărora s-a format convingerea instanţei.

Mai mult decât atât, instanţa de fond face referire de doua ori la obligaţii accesorii, în condiţiile in care, in prezenta cauza sunt contestate obligaţii fiscale principale si nicidecum accesorii.

Hotărârea atacata este nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În esenţă, s-a susţinut că în mod vădit nelegal instanţa de fond a apreciat ca se impune anularea deciziei de Impunere atacate, pentru necompetenta organului emitent, in temeiul art. 49 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, si, ca urmare, se impune si anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, intrucat in speţa s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestaţiei, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere.

Se mai arată că asa cum a reţinut organul de soluţionare a contestaţiei, rezultă că, baza de calcul a contribuţiei trebuie să fie calculată în funcţie de valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor şi nu în funcţie de totalul volumului vânzărilor realizat de către un producător din vânzarea medicamentelor care fac obiectul O.U.G. nr. 104/2009.

Pin motivarea potrivit căreia reclamanta nu ar fi putut să depună declaraţii in asa fel incat sa se calculeze in temeiul acestora obligaţia constând in taxa de clawaback, instanţa de fond a încălcat prevederile legale la care ne-a referit anterior, respectiv dispoziţiile art. 363A1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, in forma in vigoare in perioada in discuţie, art. 1 si art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591/15.06.2010 si cele ale art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 351/464/2011.

Arătă ca, aprecierea instanţei de fond în sensul ca pretinsa imposibilitate a reclamantei de a depune declaraţii poate fi asimilată cazului fortuit, este de asemenea, vădit netegală, instanţa reţinând în mod greşit incidenţa în prezenta cauza a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul de procedura fiscală, în condiţiile în care nici măcar nu a indicat în ce anume ar fi constat pretinsul caz fortuit.

Precizează ca, nu se poate retine în speţa de fata existenta vreunei situaţii care să constituie caz fortuit potrivit legii, de natura a o împiedica pe intimata-reclamanta să depună declaraţiile la care se refera prevederile legale pe care le-am citat mai sus.

Faţă de acestea a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecae la aceeaşi instanţă.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atcate şi, în rejudecare respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a arătat următoarele:

S-a învederat, în esenţă, că instanţa de fond raportandu-se la prevederile art. 9 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 77/2011 a constatat greşit că" (...) din analiza coroborată a acestor doua articole rezulta ca stabilirea acestei contribuţii intra iii competenta C.N.A.S., iar administrarea creanţei intra în competenta A.N.A.F..(.:.). In consecinţă, competenta de stabilire a contribuţiilor constând taxă de clawback pentru perioada anterioara intrării in vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 aparţine C.NA.S. iar competenta de administrare a acestora aparţine AMA.F.. Or, decizia de impunere atacata este un act prin care s-au stabilit impozite, respectiv taxa de clawback, nu doar un act de administrare a impozitelor."

Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 care stabileşte în mod expres că şi "Contribuţia trimestrială prevăzută la art. 1 este asimilata obligaţiei fiscale."

Din interpretarea logieo-juridică a textul de lege reiese fără echivoc că şi contribuţia, adică taxa clawback, se asimilează obligaţiei fiscale adică creanţelor bugetare si, pe cale de consecinţa, este supusa tuturor regulilor si prescripţiilor Codul de procedură fiscală atât în eeeace priveşte stabilirea existentei acesteia, a cafcuiui si scadentei acesteia, cat si in ceea ce priveşte administrarea acesteia pe linja urmăririi si executării.

Arată recurenta că instanţa care a soluţionat fondul a interpretat gresit dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, atâta timp cat acestea stabilesc faptul ca ANAF se subroga în drepturile si obligaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, iar dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 definesc administrarea impozitelor, taxelor si contribuţiilor ca fiind acţiunea complexă care implica atât înregistrarea taxelor, cat si declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consojidat, acesta norma genera nefiind abrogata de norma speciala.

Prin urmare, apreciază recurenta ca nu se pot limita atribuţiile ANAF doar la incasarea si executarea silita a creanţelor deja stabilite cum reiese din sentinţa recurata, atâta timp cât textul normei în discuţie vorbeşte despre subrogarea ANAF în drepturile si obligaţiile CNAS ca succesor al acestei instituţii, iar atribuţiile organelor de inspecţie fiscala constau in stabilirea corectă atât a bazei de impunere, cat si a creanţelor accesorii, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa.fiscală declarată şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale.

Drept urmare, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata -reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

În dezvoltarea apărărilor, intimata a arătat că, în prezenta cauză, principalul argument care ar face de prisos orice analiză pe fondul cauzei este cel al necompetenţei organului de inspecţie fiscală, iar în raport de această împrejurare, în cadrul hotărârii judecătoreşti s-a răspuns succint şi la celelate argumente invocate de către părţi, însă soluţia a avut în vedere considerentele date de soluţionarea acestui aspect.

I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursurile de faţă sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererilor de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentele-pârâte reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumite de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Criticile referitoare la nemotivarea sentinţei, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Aşa cum s-a menţionat anterior, recurenta-parata ANAF a criticat modalitatea de interpretare, de către instanţa de apel, a naturii juridice a litigiului dedus judecăţii, motivele de recurs fiind considerate, încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Deşi recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat critici ce ţin de lipsa considerentelor, respectiv de o eventuală motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.

Cu toate acestea, prin această critică, recurenta a reproşat instanţei de fond nemotivarea sentinţei pronunţate, în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond este contradictorie faţă de faptul că deşi instanţa de fond a constatat că [...] în speţa se impune anularea actelor administrative atacate ca urmare a încălcării normelor de competenta materială de organul fiscal [...] a reţinut ca se impune şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, întrucât în speţa, s-ar fi impus, nu respingerea, ci admiterea contestaţiei, ca urmare a necompetentei organului emitent al deciziei de impunere.

Este de menţionat aspectul esenţial în cauză, primul analizat care priveşte neîndoielnic, încălcarea normelor de competenţă materială de către organul fiscal, fapt care a determinat, în mod corect, anularea actelor administrative.

Nu va fi reţinută această susţinere cu semnificaţia dată de recurentă în condiţiile în care, în cauză, se constată că instanţa a analizat argumentele invocate de către părţi pe aspectul necompetenţei, cu trimitere la probele administrate în cauză, efectuând o apreciere corectă a situaţiei de fapt şi o încadrarea juridică stabilită în mod judicios, pe baza probelor administrate.

De altfel, instanţa a analizat prevederile legale incidente care se referă expres atât la atribuţiile în materie ale C.N.A.S cât şi la cele ale A.N.A.F, din interpretarea cărora, concluzioneză că acestea demonstrează: "intenţia legiuitorului de a reglementa şi de a delimita competenţa în materie a acestor organe".

Din interpretarea coroborată şi sistematică a prevederilor legale reţinute de instanţa de judecată, se deduc, logic, în mod neechivoc, concluziile judecătorului, respectiv faptul că: "decizia de impunere atacată este un act prin care s-au stabilit impozite, respectiv taxa clawback, nu doar un act de administrare a impozitelor ".

În consecinţă, instanţă a procedat la anularea deciziei de impunere atacate pe motivul necompetenţei organului fiscal, această decizie fiind "anterioară intrării în vigoare a O.U.G nr. 77/2011" invocând, în drept dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora "actul administrativ fiscal este nul atunci când este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa."

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la admiterea acţiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile.

Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Criticile aduse de recurenţe hotărârii pronunţate de instanţa de fond nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, care va menţine în totalitate hotărârea instanţei de fond ca legală şi temeinică.

Astfel, ambele recurente critică dezlegarea dată de instanţa de primă jurisdicţie sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentele- pârâte sunt elemente care ţin de temeinicia admiterea acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Acest text vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Criticile din recurs de raportează la argumentul hotărâtor al instanţei de fond, care a condus la soluţia de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative şi deciziei de impunere, conform căruia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a preluat activitatea de administrare a contribuţiei clawback doar cu începere de la data de 1 octombrie 2011, aşa încât, raportat la dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, actele de impunere pentru perioada trim. IV 2009- trim. III 2011 sunt nelegale, prin prisma încălcării competenţei de administrare a creanţelor care a aparţinut CNAS conform art. 270 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 95/2006.

Recurentele invocă greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, arătând că noţiunea de "administrare a creanţelor"‚ la care se referă art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 trebuie coroborată cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia prin administrarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se înţelege şi activitatea de stabilire a acestora.

Nu poate fi pus la îndoială că, potrivit normelor generale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, în noţiunea de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor intră un ansamblu de activităţi desfăşurate de organele fiscale, printre care se numără şi aceea de stabilire a creanţelor bugetare, raportat la o corectă stabilire a bazei de impunere, respectiv stabilirea diferenţelor datorate în plus faţă de creanţa fiscală declarată. Însă, în soluţionarea cauzei de faţă, instanţa de fond s-a raportat corect la prevederile speciale cuprinse în O.G. nr. 77/2011, referitoare la transferul activităţilor de administrare a contribuţiei clawback de la CNAS la ANAF.

Potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, (1) Pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 3631din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) se îndeplineşte potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare acestor dispoziţii când a stabilit că, pentru creanţele datorate cu titlu de contribuţie clawback sub imperiul dispoziţiilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a decis, mai întâi prin art. 270 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 95/2006, competenţa exclusivă a CNAS în materia stabilirii contribuţiei, iar apoi a reconfirmat această atribuţie exclusivă a CNAS în materie de stabilire a contribuţiei prin alin. (1) al art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, în contextul modificărilor legislative intervenite atât în privinţa reglementării contribuţiei clawback, cât şi în privinţa administrării ei.

Alin.(2) al art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, conform căruia procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile CNAS, trebuie înţeles ca referindu-se la activităţile care intră în noţiunea de administrare a contribuţiei ulterior stabilirii acesteia, la care s-a referit în mod expres alin. (1), care a statuat că acest atribut rămâne în competenţa CNAS.

Această împărţire a atribuţiilor între cele două autorităţi rezultă din reglementarea legală aşa încât instanţa de fond, cu aplicarea corectă a legii a reţinut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu putea stabili nici diferenţa de contribuţie invocată a fi datorată pentru perioada trim. IV 2009 - trim. III 2011 şi nici creanţele accesorii constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite în considerarea contribuţiei stabilite în plus, dar şi în considerarea invocatei nerespectări a scadenţei obligaţiilor succesive de plată pentru sumele datorate cu titlu de contribuţie în perioada sus menţionată, sub imperiul dispoziţiilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006.

În acest context, instanţa de fonsd a apreciat că actele atacate, vor fi anulate în întregime, fiind întemeiat motivul de nelegalitate referitor la necompetenţa organelor emitente a actelor fiscale atacate.

În sensul arătat este orientată şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi (dec. nr. 4252/2014, dec. nr. 7097/2013 ale ÎCCJ-SCAF)

Decizia nr. 601/2014, invocată de recurenta ANAF, nu are sensul şi relevanţa pretinse de aceasta deoarece în contextul factual al cauzei în care decizia menţionată a fost pronunţată nu s-a pus problema litigioasă a stabilirii contribuţiei, ci a opozabilităţii hotărârii faţă de ANAF, în considerarea unor atribute din sfera administrării contribuţiei ulterioare stabilirii acesteia.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile promovate de autorităţile recurente ca nefondate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 32 din 13 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.