Suspended enforcement of forestry certification withdrawal: proving well-justified doubt and imminent harm under administrative litigation suspension standards

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere şi Garda Forestieră Cluj, să dispună suspendarea măsurii retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020, dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 întocmită de Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, până la soluţionarea definitivă în fond a acţiunii în contencios administrativ pe care o va promova în măsura în care plângerea prealabilă formulată împotriva actului administrativ arătat va fi respinsă.

Prin sentinţa nr. 165 din 29.04.2021 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei, invocată de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 07.05.2021, sub nr. x/2021.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 149 din data de 19 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Cluj, şi a dispus suspendarea executării măsurii de retragere a certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020 dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 a pârâtei Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actului administrativ.

3. Recursurile exercitate în cauză.

Împotriva sentinţei civile nr. 149 din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., precum şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, care a criticat aceeaşi sentinţă de fond din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere a susţinut, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de prima instanţă asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pe care a invocat-o în raport de actul emis de Garda Forestieră Cluj, că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, expunând considerentele relevante reţinute în doctrina şi practica judiciară a instanţei supreme în această materie în referire la îndeplinirea condiţiei privind existenţa cazului bine justificat, a arătat că prin retragerea certificatului de atestare reclamanta nu mai poate realiza exploatarea efectivă a partidei şi nici efectuarea altor acte de exploatare, însă aceste efecte care sunt cauzate de hotărârea de retragere nu sunt în măsură să conducă la concluzia unor pagube iminente fără ca reclamanta să demonstreze celelalte aspecte, rămânerea definitivă fără resurse financiare pentru a plăti angajaţii şi a susţine funcţionarea societăţii.

În acest context a apreciat că este întemeiată critica privind greşita interpretare dată normelor legale invocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar şi cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste concluzii sunt confirmate, în opinia părţii, de considerentele reţinute de prima instanţă în referire la temeiul de fapt al retragerii certificatului, cu privire la acest aspect făcând trimitere la dispoziţiile art. 21 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi la raportul de control al Gărzii Forestiere Cluj nr. 2666/16.02.2021 care cuprinde descrierea neregulilor reţinute în sarcina reclamantei, fiind obligată să dispună retragerea certificatului de atestare.

Or, pe fondul litigiului, instanţa a reţinut existenţa cazului bine justificat, motivat de faptul că tăierea ilegală e posibil să fi avut loc în perioada în care activitatea de exploatare a reclamantei a fost suspendată ca urmare a forţei majore, împrejurare care rezultă din procesele-verbale de constatare a forţei majore şi de constatare a încetării forţei majore din data de 16.10.2020, respectiv 19.11.2020, reclamanta susţinând că în acea perioadă obligaţia de pază revenea Ocolului silvic.

A invocat dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora titularul autorizaţiei de exploatare răspunde pe durata exploatării pentru prejudicii, chiar dacă este posibil ca aceste tăieri ilegale de arbori să fie efectuate de alte persoane rămase neidentificate, a făcut trimitere la art. 60 din acelaşi Cod silvic, la art. 3 din Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1540/2011, prin care au fost aprobate Instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, precum şi la cele cuprinse la art. 4, art. 9, art. 12 şi art. 25 din Instrucţiuni, redate în cuprinsul cererii de recurs, susţinând că în acest context legislativ este evident că după efectuarea operaţiunilor de predare-primire a parchetului de exploatare şi până la reprimirea acestuia, titularul autorizaţiei de exploatare răspunde pe durata exploatării pentru prejudicii, chiar dacă este posibil ca aceste tăieri ilegale de arbori să fie efectuate de alte persoane rămase neidentificate.

Totodată, deşi a confirmat că paza fondului forestier se execută de personalul silvic cu atribuţii specifice, recurenta-pârâtă a arătat că în speţă legea stabileşte că, pe perioada exploatării masei lemnoase, responsabilitatea pentru prejudiciile constatate pe suprafaţa parchetului şi, implicit, a asigurării pazei parchetului predat spre exploatare, revine titularului autorizaţiei, care nu se poate dezice de aceste sarcini stabilite de lege şi în privinţa cărora se prezumă că îi sunt cunoscute, cu atât mai mult că este încunoştiinţat cu privire la acestea prin autorizaţia de exploatare şi prin procesul-verbal de predare-primire a parchetului.

În privinţa condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 referitoare la paguba iminentă a afirmat că, pornind de la definiţia dată acesteia de textul de lege incident, este necesar ca reclamanta să fie ameninţată cu producerea unei pagube iminente şi ireparabile şi să facă dovada acestui aspect. Or, a considerat recurentul, în speţă motivarea instanţei de fond se bazează pe simple afirmaţii ale reclamantei şi pe simple supoziţii, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii acestei condiţii.

A citat în susţinerea opiniei exprimate dispoziţiile art. 7 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede atribuţiile comisiei, concluzionând că acestea au fost respectate întocmai şi că nu îşi poate asuma vreo răspundere faţă de raportul de control, deoarece aparţine integral Gărzii Forestiere Cluj.

Pentru aceste considerente a solicitat să se constate că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale exprese incidente în materie, consecinţa fiind admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

În ipoteza în care instanţa va aprecia că acţiunea reclamantei nu este inadmisibilă, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

În acest sens, în cuprinsul paginilor nr. 5-8 din cererea de recurs, a reluat recurenta-pârâtă considerentele de fapt şi de drept invocate sub aspectul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu privire la competenţa personalului silvic în constatarea şi sesizarea tăierilor ilegale şi în ceea ce priveşte netemeinicia cererii de chemare în judecată, după care, pe fondul cauzei, solicitând respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantei, a expus considerente cu privire la condiţia cazului bine justificat.

Astfel, citând prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ce conţin definiţia cazului bine justificat, a susţinut că în prezenta cauză reclamanta nu a adus argumente sub aspectul nelegalităţii deciziei pe care a emis-o Comisia, astfel încât a considerat că această cerinţă a art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, în condiţiile în care orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, în cauză reclamanta nedovedind nici nelegalitatea şi nici netemeinicia deciziei contestate.

De asemenea, în contextul redării dispoziţiilor art. 21 alin. (1)lit. i) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, recurenta-pârâtă a opinat că, atât timp cât Raportul de control al Gărzii Forestiere Cluj este în vigoare şi există solicitarea Gărzii Forestiere Cluj de retragere a certificatului de atestare, precum şi faptul că raportul de control este un act premergător celui atacat în cauză, care cuprinde descrierea neregulilor reţinute în sarcina reclamantei, constatări ce au stat la baza adoptării măsurii contestate, nu avea altă posibilitate reală decât să dispună retragerea actului cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pe de altă parte, a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada contestării actului de constatare a tăierii de arbori ce a stat la baza Raportului de control întocmit de Garda Forestieră Cluj nr. 2666/16.02.2021, în urma căruia a emis decizia de retragere a certificatului de atestare. Or, având în vedere că reclamanta nu a produs nicio probă în sensul îndeplinirii cerinţei cazului bine justificat, se creează o puternică aparenţă de legalitate a actului emis de Comisie, acesta fiind emis cu respectarea dispoziţiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât retragerea certificatului de atestare a fost o măsură dispusă în mod temeinic şi legal.

Totodată, recurenta-pârâtă a solicitat să se reţină că reclamanta nu a pus în discuţie înregistrarea de pierderi ca urmare a rezilierii unor eventuale contracte de masă lemnoasă, susţineri care, de altfel, ar fi fost de netemeinicie în condiţiile în care pierderile contractuale nu sunt din culpa Comisiei sau a unor terţi, ci a reclamantei, consecinţa fiind retragerea certificatului de atestare pentru neîndeplinirea condiţiilor legale.

În referire la împrejurarea că sancţiunea retragerii certificatului de atestare se aplică operatorului economic care a executat lucrările de exploatare a masei lemnoase a arătat că, atât timp cât actele administrative sunt în vigoare şi se bucură de prezumţia de legalitate, nu putea să contrazică sau să revoce actele administrative în discuţie, astfel că sancţiunea a fost aplicată corect, Comisia nefiind în culpă nici pentru producerea eventualelor prejudicii din moment ce a acţionat în baza unor texte de lege imperative şi în baza unor acte administrative în vigoare şi prezumate a fi legale.

Întrucât pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, a considerat recurenta că prin prisma situaţiei de fapt şi a argumentelor juridice prezentate de reclamantă, nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.

A mai expus recurenta-pârâtă considerente referitoare la cele două condiţii pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ contestat, astfel cum au fost reţinute în jurisprudenţa naţională şi în cea europeană şi a concluzionat că în speţă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, din probatoriul administrat rezultând că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în raport de înscrisurile emise anterior emiterii actului contestat, iar solicitarea de suspendare a Hotărârii nr. 2/25.02.2021 nu este de natură a cauza un prejudiciu material viitor şi previzibil, nefiind, prin urmare, îndeplinită nici această condiţie.

În concluzie, a apreciat că retragerea certificatului de atestare s-a făcut cu respectarea cerinţelor de formă şi de fond cerute de lege, fiind aplicabil principiul prezumţiei relative de legalitate aflată la baza regimului juridic aplicabil actului administrativ ce presupune faptul că, atât timp cât actul administrativ se aplică, se prezumă că acesta a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.

3.2. Recursul pârâtului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica părţii ce atrage incidenţa acestui motiv de casare constând în aceea că instanţa de fond i-a respins în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reţinând în acest sens că pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere funcţionează în cadrul acestei instituţii cu drept propriu şi personalitate juridică proprie, aspect relevant inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată.

Or, în opinia recurentului-pârât, din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (5) şi art. 7 lit. e) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, redate în cuprinsul cererii de recurs, rezultă fără echivoc atât faptul că Ministerul nu are atribuţii nici la emiterea şi nici la retragerea certificatelor de atestare, cât şi împrejurarea că reprezentarea Comisiei în faţa instanţelor de judecată se realizează prin consilierul juridic, care este membru în secretariatul acesteia.

Ca urmare, a considerat că susţinerea intimatei-reclamante conform căreia Ministerul are calitate procesuală pasivă ca urmare a faptului că "atât Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, cât şi Garda Forestieră Cluj operează sub egida acestei entităţi" este lipsită de temei legal.

De asemenea, întrucât Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere este emitentul actului administrativ atacat, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, pârâta Comisia de Atestare funcţionează în cadrul B..

În ceea ce priveşte faptul că pârâta Comisia de Atestare funcţionează în baza Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, a precizat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis doar Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei nr. 1106/2018, conform competenţelor sale în domeniul fondului forestier, însă actul de reglementare nu face obiectul prezentei cauze.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererile de recurs ale pârâţilor, prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

Intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj a formulat, la rândul său, întâmpinare la recursurile promovate în cauză, apreciind că în privinţa capacităţii de a sta în faţa instanţei de contencios administrativ, ca pârât, indiferent de pretenţia concretă dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă aparţine persoanei juridice de drept public al cărei organ a emis actul ilegal, dacă în materie de capacitate juridică, respectiv capacitatea de a sta în faţa instanţei de contencios administrativ, ca pârât, nu există vreo excepţie prevăzută de lege.

Cât priveşte motivele invocate de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere în referire la considerentele ce vizează cerinţa cazului bine justificat, a arătat că la baza Procesului-verbal de control al exploatării parchetului stau constatări privind nerespectarea regimului silvic, prejudiciul constatat, specificul acestuia şi valoarea prejudiciului constatat, situaţie ce intră sub incidenţa art. 21 alin. (1) lit. i) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1106/2018, şi că aceste constatări au fost valorificate potrivit dispoziţiilor legale existente la data constatării, ţinând cont şi de prevederile art. 65 alin. (2) din Codul silvic, art. 13 lit. p) din Ordinul nr. 1540/2011 în raport de care a considerat că actul administrativ a fost emis în condiţii de legalitate.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, iar în privinţa propriului recurs a reluat argumentele formulate în sprijinul solicitării de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. Totodată, a formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj, combătând cu aceleaşi argumente din întâmpinare susţinerile acestora referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Răspunsuri la întâmpinări au formulat şi intimata-pârâtă Garda Forestieră Cluj, solicitând înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., precum şi recurenta-pârâtă Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi reiterând argumentele invocate în susţinerea propriului demers judiciar.

Totodată, recurenta Comisia de Atestare a depus o completare la cererea de recurs, solicitând obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, ataşând în dovedire chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus note scrise prin intermediul cărora a solicitat instanţei să aibă în vedere la soluţionarea cauzei împrejurarea că, la data de 11 iunie 2021, art. 21 alin. (1) lit. g) şi lit. i) din capitolul VII al Regulamentului din 21 noiembrie 2018 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră au fost modificate de art. I, pct. 3 din Ordinul nr. 838/2021, precum şi faptul că prin Ordonanţa de renunţare la urmărire penală din 04.04.2022, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2021, s-a reţinut că: "rezultă că arborele respectiv a fost tăiat în perioada 16.10.-16.11.2020 de către persoane necunoscute atunci când s-a aprobat întreruperea exploatării masei lemnoase din partida nr. x din 04.09.2020".

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa de fond atacată în raport de motivele invocate de recurenţii-pârâţi prin cererile de recurs formulate şi de apărările invocate prin întâmpinările şi răspunsurile la întâmpinările formulate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

5.1. Examinând cu prioritate recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a cărui critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar al intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. vizează suspendarea măsurii retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020 dispusă prin adresa nr. x/25.02.2021 întocmită de Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră.

La baza dispunerii acestei măsuri a stat Raportul de control nr. x/16.02.2021 întocmit de Garda Forestieră Cluj, prin care s-a reţinut că în urma controlului efectuat la data de 16.02.2021 de către reprezentantul Gărzii Forestiere Cluj în partida nr. x aflată în exploatarea reclamantei, a fost descoperită o cioată de molid cu un volum de 1,889 mc de masă lemnoasă, în privinţa căreia s-a concluzionat că ar proveni din tăiere ilegală, consecinţa fiind retragerea certificatului de atestare sus-menţionat, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. g) şi lit. l) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi alin. (3), art. 5 alin. (5) şi art. 7 lit. e) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, rezultă fără echivoc atât faptul că Ministerul nu are atribuţii la emiterea şi nici la retragerea certificatelor de atestare, cât şi împrejurarea că reprezentarea Comisiei în faţa instanţelor de judecată se realizează prin consilierul juridic, care este membru în secretariatul acesteia, criticând astfel soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de contextul factual şi normativ incident în cauză, instanţa de control judiciar constată, contrar opiniei recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, că soluţia primei instanţe este justă, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente.

Una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea, calitatea procesuală presupunând, ca atare, existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

În speţă, deşi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu este emitentul actului administrativ contestat, Înalta Curte reţine că acesta a contribuit, în calitate de autoritate de reglementare, la emiterea actului contestat ca urmare a aprobării Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, prin Ordinul nr. 1106/2018, iar în temeiul dispoziţiilor din regulamentul amintit s-a dispus măsura retragerii certificatului de atestare seria x nr. x/22.10.2020.

Pe de altă parte, este de observat că emitenta actului contestat, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, funcţionează în cadrul şi sub egida Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, astfel că şi din această perspectivă se reţine că, faţă de modul de formulare a cererii de chemare în judecată raportat la pretenţia dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă a Ministerului se justifică, fiind persoana juridică de drept public al cărei organ a emis actul pretins a fi ilegal, în timp ce aspectul emiterii actului contestat cu respectarea dispoziţiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018 reprezintă o chestiune de fond ce va fi tranşată în cadrul acţiunii în contencios administrativ.

Deşi este real că nu Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018 este actul contestat în cauză, instanţa de contencios administrativ este chemată să-şi exercite atribuţiile de control al legalităţii actului administrativ contestat şi să-i verifice astfel validitatea prin prisma unei proceduri adoptate în temeiul unor norme legale pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le-a edictat prin intermediul Ordinului sus-menţionat, norme de a căror respectare autoritatea de reglementare nu este exonerată.

Nici argumentul privind reprezentarea în faţa instanţelor de judecată a Comisiei de către consilierul juridic care este membru în secretariatul acesteia nu poate fi primit în susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, invocate de Minister, rezultă că reprezentarea Comisiei este atribuită consilierului juridic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în speţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor fiind organul de specialitate al administraţiei publice centrale ce îşi desfăşoară activitatea, printre alte domenii, şi în cel al managementului fondului forestier.

În concluzie, nu se poate reţine că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, soluţia primei instanţe pronunţate sub acest aspect fiind la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, demersul părţii fiind, prin urmare, nefondat.

5.2. În analiza recursului exercitat de pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră instanţa de control judiciar reţine, ca o primă observaţie, că din dezvoltarea cererii de recurs nu rezultă că recurenta-pârâtă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii sub niciuna dintre cele trei ipoteze corespunzătoare acestuia, şi anume necuprinderea motivelor pe care se întemeiază soluţia pronunţată, sau cuprinderea unor motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, rezultând astfel că acest motiv de casare a fost invocat doar formal, fără a fi dezvoltat sub acest aspect.

Or, în condiţiile în care recurenta-pârâtă a invocat exclusiv în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs din perspectiva reliefată. În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat, ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată neputând fi reţinută.

Pe cale de consecinţă, sentinţa de fond urmează a fi examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit acestui motiv de recurs, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute în mod greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

5.2.1. O primă critică a recurentei-pârâte vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., excepţie care a fost respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă.

Din această perspectivă a apreciat că instanţa nu a avut în vedere că temeiul de fapt al retragerii certificatului de atestare l-a constituit Raportul Gărzii Forestiere Cluj nr. x din 16.02.2021 prin care au fost constatate tăieri ilegale de arbori în parchete autorizate spre exploatare, iar potrivit art. 21 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în baza acestui raport de control ce cuprinde descrierea neregulilor reţinute în sarcina reclamantei a fost obligată să dispună retragerea certificatului de atestare.

Prin urmare, a considerat că în absenţa contestării acestui Raport de control emis de Garda Forestieră Cluj, acţiunea reclamantei este inadmisibilă.

Critica recurentei-pârâte este nefondată şi va fi înlăturată ca atare de către instanţa de control judiciar.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L, de suspendare a efectelor actului administrativ producător de efecte juridice în privinţa sa, şi anume a Hotărârii nr. 2/25.02.2021 prin care s-a dispus retragerea certificatului său de atestare seria x nr. x/22.10.2020.

La baza acestui act au stat constatările inspectorilor Gărzii Forestiere Cluj în urma controlului efectuat la data de 16.02.2021 în partida nr. x aflată în exploatarea intimatei-reclamante, ca urmare a sesizărilor făcute cu privire la tăierile ilegale de arbori, constatări consemnate în cuprinsul Raportului de control nr. x din 16.02.2021, fiind, prin urmare, un act premergător actului administrativ atacat, care conţine situaţia factuală, precum şi măsurile propuse, cum ar fi sesizarea parchetului şi retragerea atestatului de funcţionare.

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Cu alte cuvinte, nu toate actele unilaterale ale autorităţilor publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

De asemenea, se impune a se reţine că actele administrative produc efectele juridice pe care le are în vedere organul emitent al actului în mod direct asupra celor cărora li se adresează, prin aceasta deosebindu-se de operaţiunile administrative care nu produc efectele juridice avute în vedere de cel care le săvârşeşte, ci efectele pe care le prevede legea.

Or, având în vedere conţinutul său, Raportul de control nr. x/16.02.2021 emis de Garda Forestieră Cluj nu este un act administrativ prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emis în regim de putere publică şi nu produce efecte juridice, în sensul că nu modifică de sine stătător realitatea juridică existentă, el contribuind doar la întărirea caracterului legal al actului administrativ contestat în cauză, fiind rezultatul efectuării unei operaţiuni administrative premergătoare.

În altă ordine de idei este de observat faptul că, pe de o parte, obiectul prezentei cauze îl constituie o cerere de suspendare a efectelor actului administrativ, ce urmează a fi examinată prin prisma îndeplinirii condiţiilor prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că instanţa de contencios administrativ poate controla numai actele administrative atacate în justiţie, dar nu poate controla, în cazul acţiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, actele premergătoare acestuia sau operaţiunile administrative pe baza cărora a fost emis respectivul act.

În concluzie, soluţia primei instanţe asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii din această perspectivă este legală, fiind menţinută ca atare de instanţa de control judiciar.

5.2.2. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că motivarea instanţei de fond se bazează pe simple afirmaţii ale reclamantei şi pe simple supoziţii, care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi la paguba iminentă.

Înalta Curte reţine, cu titlu introductiv, că legiuitorul a instituit, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din acelaşi act normativ, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a actului administrativ contestat.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond", iar potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie, aşa cum a reţinut pe acest aspect şi instanţa de fond, noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Totodată, din prevederile generale ale Legii contenciosului administrativ rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

În acest context, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Constată Înalta Curte că în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, interpretarea eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, formulând critici, în primul rând sub aspectul nelegalităţii soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat.

În acest sens a arătat că reclamanta trebuia să aducă argumente în favoarea pretinsei nelegalităţi a deciziei contestate, considerând că această cerinţă a cazului bine justificat nu este îndeplinită în condiţiile în care orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind sarcina persoanei interesate să demonstreze contrariul.

A mai susţinut recurenta că măsura retragerii certificatului de atestare este legală şi temeinică, fiind dispusă în virtutea legii, în respectarea dispoziţiilor obligatorii ale Ordinului Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 1106/2018, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada că a contestat actul de constatare a tăierii ilegale de arbori care a stat la baza Raportului de control întocmit de Garda Forestieră Cluj.

Cu privire la această condiţie instanţa de control judiciar reţine că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, verificarea limitându-se numai la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cu alte cuvinte, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, deoarece în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Sub acest aspect legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Criticile recurentei circumscrise reţinerii îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.

Astfel, în acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte constată că în cauză a fost demonstrată condiţia existenţei cazului bine justificat, în accepţiunea legii, aspect ce rezultă neîndoielnic din contestarea serioasă a legalităţii şi a temeiniciei actului a cărui suspendare a executării se solicită, probatoriul administrat în cauză evidenţiind posibilitatea ca tăierea ilegală de arbori să fi avut loc în perioada în care activitatea de exploatare a reclamantei a fost suspendată ca urmare a forţei majore.

În prezenta cauză este de necontestat că potrivit art. 2 din H.G. nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, "asigurarea pazei în fondul forestier naţional se face numai prin ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 46/2008-Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare", şi că textul art. 65 din acelaşi act normativ face referire la obligaţia titularilor autorizaţiilor de exploatare de a răspunde pe toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului şi drumurilor auto forestiere pe care circulă.

Însă, având în vedere că intimata-reclamantă a susţinut că, anterior efectuării controlului, exploatarea forestieră a fost întreruptă pentru o perioadă de aproximativ o lună, aspect confirmat de procesele-verbale de constatare a forţei majore şi de constatare a încetării forţei majore din 16.10.2020 şi 19.11.2020, perioadă în care asigurarea pazei fondului forestier a revenit Ocolului silvic, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în raport de aceste circumstanţe factuale rezultă că s-au conturat elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa prezumţiei legalităţii actului administrativ în condiţiile în care, la o analiză sumară, acesta apare a nu fi fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Într-adevăr, prin aspectele evidenţiate în susţinerea cererii de suspendare, intimata-reclamantă a dovedit împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă, la nivel de aparenţă, în privinţa legalităţii actului administrativ din perspectiva îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, acestea fiind critici pe aspecte extrinseci actului contestat, care pot fi examinate în cadrul procedurii sumare instituite prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, fără a antama fondul litigiului.

În egală măsură, se impune a se reţine şi împrejurarea că prin Ordonanţa de renunţare la urmărire penală din data de 04.04.2022, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2021, s-au reţinut următoarele: "rezultă că arborele respectiv tăiat în perioada 16.10-16.11.2020 de către persoane necunoscute atunci când s-a aprobat întreruperea exploatării masei lemnoase din partida nr. x din 04.09.2020", aceste constatări ale organelor de cercetare penală confirmând, de asemenea, susţinerile intimatei-reclamante referitoare la perioada de întrerupere a exploatării masei lemnoase, perioadă în care a avut loc tăierea ilegală de arbore.

Aşadar, inclusiv pronunţarea acestei Ordonanţe de renunţare la urmărirea penală are aptitudinea de a confirma existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind astfel îndeplinită condiţia cazului bine justificat şi din această perspectivă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că ambele condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ, Înalta Curte reţine totuşi că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Cu toate acestea, contrar susţinerilor recurentei-pârâte în sensul că reclamanta nu a pus în discuţie înregistrarea de pierderi ca urmare a rezilierii unor eventuale contracte de masă lemnoasă, Înalta Curte reţine că prejudiciul nu trebuie să fie unul concret, dovedit cu certitudine absolută, fiind suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă judecăţii.

Or, este de necontestat că punerea în executare a măsurii retragerii atestatului de exploatare ar însemna încetarea activităţii intimatei-reclamante, cu consecinţe grave atât asupra contractelor încheiate de către aceasta şi aflate în derulare, cât şi asupra situaţiei celor 19 angajaţi ai societăţii intimate-reclamante, astfel cum rezultă din probatoriul administrat la dosar, care demonstrează iminenţa prejudiciului greu sau imposibil de reparat.

Pe cale de consecinţă, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată, în acord cu opinia primei instanţe, că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuţie şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube în accepţiunea dispoziţiilor legale aplicabile, dificil de reparat în cazul particular supus evaluării, aspecte ce infirmă ipoteza avansată de parte referitoare la întrunirea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în materie.

Referitor la solicitarea din completarea la cererea de recurs a recurentei-pârâte Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu, Înalta Curte constată că, deşi partea a depus dovezi ale efectuării acestora, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosarul de recurs, indicând cuantumul cheltuielilor efectuate ca fiind în sumă de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, în acord cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 452 C. proc. civ., ţinând cont de modalitatea de soluţionare a demersului său judiciar, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-pârâtă sus-menţionată, întrucât se află în culpă procesuală, în accepţiunea dispoziţiilor legale incidente în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatări Forestiere şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 149 din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.