Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 159/2005 AI generated

Disciplinary sanction of notary public for professional misconduct and physical aggression; procedural nullity due to defective representation and violation of the right to a fair trial

Case Number Decizia nr. 159/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the appeal filed by the National Union of Notaries and the Bacău Notarial Chamber, quashing the appellate court’s sentence that had annulled the disciplinary sanctions and referring the case back to the Bacău District Court for retrial; consequently, the disciplinary fine and reprimand imposed on the public notary for professional misconduct and physical aggression remain pending re-examination by the lower instance. The dispute concerned a civil action challenging the disciplinary decisions of the notarial bodies, which imposed sanctions based on a disciplinary council's finding that the notary violated procedural duties regarding the inheritance file and engaged in physical violence. The High Court determined that the lower court’s decision suffered from a procedural nullity under Article 304(5) of the Code of Civil Procedure, specifically violating Article 105(2) by failing to properly summon the Union of Notaries due to a defective power of attorney and absent legal representation, thereby breaching the right to a fair trial guaranteed by the European Convention on Human Rights Article 6.

Legislator headnote

AI generated

art. 41 lit. b) din Legea nr. 36/1995, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Disciplinary sanction of notary public for professional misconduct and physical aggression; procedural nullity due to defective representation and violation of the right to a fair trial: Printr-un alt motiv de recurs, se susține că hotărârea nr. 291/2004 a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum prevăd dispozițiile art. 304 pct. 5), pârâtele nefiind citate pentru termenul din 7 septembrie 2004.

Keywords

AI generated
disciplinary sanction of notary procedural nullity professional misconduct Civil Procedure Code reprimand procedural rights

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1 din 9 februarie 2002, pronunțată de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Notarilor Publici Bacău, s-a admis sesizarea Consiliului Director al Camerei Notarilor Publici Bacău și în baza art. 39 lit. d) și a art. 41 lit. b) din Legea nr. 36/1995, s-a aplicat notarului public S.O., sancțiunea amenzii de 200.000 lei. S-a atras atenția notarului public sancționat, asupra prevederilor art. 41 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 36/1995.

Prin Hotărârea nr. 155 din 14 decembrie 2002, Consiliul Uniunii a respins contestația notarului cercetat și a menținut hotărârea atacată, reținând că notarul S.O. avea obligația să solicite prin adresă, dosarul succesoral și să nu se deplaseze, împreună cu una din părțile interesate, la biroul celuilalt notar, în vederea obținerii dosarului. Că vinovăția acestuia este demonstrată și de faptul că notarul cercetat a recurs la forța fizică, agresându-l pe celălalt notar, producându-i leziunile fizice a căror vindecare au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.

După mai multe declinări de competență între diverse instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 504 din 6 februarie 2004, a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și Curtea de Apel Bacău, în sensul că a stabilit competența de soluționare a acțiunii reclamantului, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Prin sentința nr. 291 din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.O., a anulat hotărârea nr. 155/2002, pronunțată de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, precum și hotărârea nr. 1/2002, pronunțată de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Notarilor Publici din Bacău și a obligat pârâtele să plătească reclamantului, suma de 303.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că în cauză s-a efectuat cercetarea prealabilă prevăzută de art. 66 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, însă, atât în cadrul acestei proceduri, cât și în procedura desfășurată în fața Consiliului de Disciplină, dreptul la apărare al reclamantului a fost încălcat.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că dat fiind starea conflictuală dintre cele două birouri notariale, martorul ocular C.V. a reținut cu obiectivitate desfășurarea evenimentelor, a discuțiilor în contradictoriu, pârâta nemainsistând cu privire la audierea martorului notar public, situație în care nu pot fi reținute ca dovedite, cele susținute de acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtele Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurentele-pârâte susțin că, deși au atacat cu recurs decizia nr. 504/2004, a secției de contencios administrativ, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe motiv că Tribunalul Bacău, prin hotărârea irevocabilă nr. 82 din 24 iunie 2003, a dispus scoaterea din cauză a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, rămânând în litigiu în calitate de pârâtă, numai Camera Notarilor Publici Bacău, situație în raport cu care competența de soluționare a cauzei aparține exclusiv Tribunalului Bacău, totuși inițial, Înalta Curte de Casație și Justiție a restituit prin rezoluție, recursul, iar, ulterior a comunicat că s-a cerut dosarul, pentru verificări, care, însă, nu au fost finalizate.

Printr-un alt motiv de recurs, se susține că hotărârea nr. 291/2004 a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum prevăd dispozițiile art. 304 pct. 5), pârâtele nefiind citate pentru termenul din 7 septembrie 2004.

Cu privire la fondul cauzei, recurentele susțin că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că instanța a omis să se pronunțe asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (cum ar fi certificatul medico-legal al notarului lovit), minimalizând fapta comisă (pct. 7, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.) și a reținut că motivele hotărârii atacate sunt contradictorii.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere și când, prin aceasta, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2).

În cauză, se constată că la data de 8 iunie 2004 s-a menționat că Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este reprezentată de avocatul P.A.

La dosar se află împuternicirea avocațială, fără număr, fără semnătura justițiabilului, iar în conținutul acesteia s-a adăugat în mod evident cu alt scris și altă cerneală, U.N.N.R.P., care oricum nu poate însemna Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

În baza acestei delegații s-a consemnat și în încheierile ulterioare, că Uniunea Națională a Notarilor Publici din România este reprezentată de respectivul avocat.

În plus, în recurs s-a depus și copia contractului de asistență juridică nr. 54/2004, din care rezultă că avocatul P.A. nu a avut mandat de reprezentare pentru Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

Prin urmare se constată că în cauză s-au administrat probe (inclusiv audiere martori) și s-a judecat pricina, cu neîndeplinirea procedurii de citare a recurentei-pârâte Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, pentru legală citare a părților în proces și pentru asigurarea respectării dreptului la apărare a fiecărei părți, conform dispozițiilor legale, constituționale, precum și a celor ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 6 referitor, la un proces echitabil).

Cu ocazia rejudecării pricinii vor fi avute în vedere și celelalte motive ale recursului, ca apărări ale pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera Notarilor Publici Bacău, împotriva sentinței civile nr. 291 din 10 septembrie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bacău.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2005.