Material error requirement for annulment appeal excluding substantive critique of lower court’s admissibility assessment

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene:

- anularea, în parte, a Deciziei nr. 58554/11.07.2016 şi a Raportului de soluţionare a contestaţiei, emise de Comisia de Soluţionare a Contestaţiei Administrative din cadrul pârâtului;

- admiterea contestaţiei formulate de reclamantă, cu consecinţa obligării pârâtului la acceptarea la plată a sumei de 95.455,28 RON, reprezentând 25% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare nr. x/18.06.2015, încheiat între reclamantă şi B.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 259 din 01 februarie 2017 a dispus următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice;

- a anulat parţial Decizia nr. 58554/11.07.2016 şi a admis contestaţia reclamantei împotriva Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/29.02.2016, în sensul obligării pârâtului la acceptarea la plată a sumei de 95.455,28 RON reprezentând 25% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare nr. x/18.06.2015;

- a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 2573 din data de 17 iunie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nulităţii recursului şi a anulat recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 259 din 01 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în recurs Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) a formulat contestaţie în anulare, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că instanţa de control judiciar a reţinut, în mod nelegal că "cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul îşi întemeiază cererea", deşi recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a indicat în mod expres dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., drept temei al acesteia.

Această împrejurare nu este în conformitate cu menţiunile din cererea de recurs, care, atât în cuprinsul primei pagini, cât şi la fila x conţine menţionarea expresă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi a ipotezei avute în vedere de recurent, respectiv "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Împrejurarea reţinută de către instanţă a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care au condus la soluţia aplicării de către instanţa de control judiciar a sancţiunii nulităţii recursului.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când … dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestator, în prezenta cauză, o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanţa de recurs, a conţinutului cererii sale de recurs, din perspectiva cazului de nulitate prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, faţă de semnificaţia noţiunii de eroare materială, astfel cum a fost redată anterior, critica contestatorului nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind invocată o eroare materială care să vizeze aspecte formale ale judecăţii şi care să fie evidentă şi săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci vizează însăşi raţionamentul prin care instanţa de recurs a apreciat că partea nu a formulat critici care să poată fi încadrate în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu poate reprezenta un motiv de contestaţie în anulare.

Totodată, reţine Înalta Curte, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) împotriva deciziei nr. 2573 din data de 17 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.