Admissibility of contesting a judicial inspection dismissal order without a prior complaint to the Chief Inspector.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.12.2020, reclamanta A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, rezoluţia de clasare nr. 2981/14.09.2020 (în realitate nr. 2781), solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, invocând, în drept, dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 923 din 11 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 923 din 11 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, a fost restrânsă nejustificat aplicarea prevederilor legale, au fost încălcate principiile generale de drept, a fost încălcat dreptul de acces la justiţie şi principiul protecţiei încrederii legitime.

În motivarea cereri de recurs, recurenta a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014 prin care s-a recunoscut accesul la justiţie împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b). Astfel, dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 referitoare la atacarea rezoluţiei de respingere a sesizării de către persoana care a formulat sesizarea la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile s-au aplicat prin analogie şi în ipoteza atacării rezoluţiei de clasare a sesizării.

Astfel, potrivit soluţiei de principiu adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din 13 februarie 2017 şi Deciziei nr. 75 din 19 ianuarie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, "Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată [...] în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în virtutea aplicării principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004), prevederi reluate/întărite şi prin Decizia nr. 122/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Aşadar, principiile specifice materiei contenciosului administrativ sunt în sensul asigurării accesului la instanţă în beneficiul persoanei vătămate de un act administrativ, astfel cum este definită aceasta la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurenta a enunţat prevederile 451 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004.

În opinia recurentei, analizând aceste prevederi, rezultă că în cazul în care persoana interesată nu doreşte să se adreseze inspectorului şef, se poate adresa la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Ori, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a interpretat într-un mod diferenţiat, discriminatoriu, normele procedurale, din aceeaşi lege - 317/2004, respectiv, art. 451 comparativ cu art. 47. De asemenea, a fost restrâns dreptul de acces la o instanţa de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Recurenta a invocat şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).

În sensul considerentelor expuse mai sus, în jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

Având în vedere cele prezentate mai sus, a învederat instanţei existenţa unei situaţii nelegale de restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Aşadar, art. 488.pct. 8 C. proc. civ. se referă la nesocotirea unei norme de drept material, care este în vigoare la momentul judecaţii, respectiv prin interpretarea eronată a art. 451, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 45 ind.l raportat la art. 47 din Legea nr. 317/2004, care s-au aplicat prin analogie şi în ipoteza atacării rezoluţiei de clasare a sesizării.

Având în vedere faptul că Rezoluţia de clasare a fost confirmată de către Inspectorul şef, iar din motivarea acesteia nu reiese ca ar fi fost în una din cele trei situaţii menţionate la art. 45 alin. (2) lit. b), o) noua sesizare către inspectorul şef ar fi avut un caracter pur formal.

Prin condiţionarea accesării acestei proceduri, respectiv de sesizare a Inspectorului şef, acest articol este golit de conţinut şi transformă acest drept într-un drept teoretic şi iluzoriu; Astfel, prin condiţionările pe care le invocă/impun Inspecţia Judiciară, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, este afectat interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective, cunoscând şi faptul că soluţia de clasare a fost supusă deja confirmării inspectorului şef.

A mai arătat recurenta că menţionarea articolului 47 alin. (5) din Legea 317/2004 se datorează ambiguităţii motivării rezoluţiei de clasare a inspectorului de caz şi care a fost confirmată de inspectorul şef, prin care se poate lesne constata faptul că rezoluţia de clasare prin care a fost respinsă plângerea petentei, a fost dispusă fără respectarea prevederilor legale, care impun clasarea sesizării, respectiv, nu prezintă motivele care au determinat clasarea sesizării. De asemenea, nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la probele depuse de petentă. Mai mult, conform probelor depuse, faptele magistraţilor reclamaţi intra şi în sfera infracţionalităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Deşi recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăseşte nicio susţinere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare, neputând fi astfel analizat.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenta-reclamantă.

Instanţa de recurs constată că reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune în anularea unei rezoluţii de clasare a sesizării formulate de aceasta, rezoluţie emisă de Inspecţia Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

La data iniţierii prezentului demers judiciar, respectiv 07.12.2020 (data expedierii prin poştă a acţiunii), art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (introdus prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018), care reglementa normele procesual civile speciale privind soluţionarea litigiului în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, prevedea următoarele:

"(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară. (...)

(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere. (...)"

Totodată, aminteşte instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată, art. 7 din Legea nr. 554/2004 - normă generală de procedură în litigiile de contencios administrativ - prevăzând, de asemenea, necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut judecătorul fondului că necesitatea parcurgerii sau nu a unei proceduri administrative, prealabil sesizării instanţei de judecată, este stabilită prin voinţa legiuitorului, prin intermediul normelor de procedură speciale. În acest context, pentru a stabili necesitatea parcurgerii sau nu a procedurii administrative prealabile, nu prezintă relevanţă temeiul juridic indicat de parte în cuprinsul acţiunii, ci sunt relevante normele de procedură speciale aplicabile în speţă, determinate de tipul actului atacat în faţa instanţei, care dă şi natura litigiului şi procedura de contestare.

Or, aşa cum rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea de a condiţiona admisibilitatea acţiunii în justiţie în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, această procedură a fost instituită tocmai pentru a oferi persoanelor interesate posibilitatea rezolvării într-un termen mai scurt şi mai operativ a reclamaţiei lor, organul administrativ sesizat fiind, în cadrul procedurii, singurul care are posibilitatea să revină asupra actului emis, reprezentând, aşadar, un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat prin reexaminarea de către organul emitent sau de către organul superior.

Contestarea rezoluţiei de clasare prevăzută la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la instanţa de judecată, a fost reglementată prin introducerea art. 451 prin Legea nr. 234/2018, în vederea asigurării accesului la justiţie a persoanei care a formulat sesizarea la Inspecţia Judiciară, întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014 s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Astfel, în considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească."

Este adevărat că, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", în condiţiile antereferite, textul de lege nu a fost modificat şi nu a pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional în termenul legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin soluţia de principiu adoptată în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din data de 13 februarie 2017, stabilind că Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, însă, ulterior, prin introducerea prin Legea nr. 234/04.10.2018 a art. 451, au fost reglementate normele procesual civile speciale privind soluţionarea litigiului în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, care prevăd inclusiv procedura adresării cu plângere către inspectorul-şef (alin. (1), anterior sesizării instanţei de judecată (alin. (3).

Întrucât la data de 07.12.2020, la care a fost sesizată instanţa de judecată, era în vigoare art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care a fost introdus, prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018, în mod corect a fost reţinută aplicabilitatea acestuia în cauza de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 923 din 11 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.