Prescription of budgetary claim arising from agricultural support fraud

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 3.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor - A.P.I.A Aparat Central, anularea în tot a Deciziei nr. 19 din 08.06.2017 emisă de A.P.I.A, cu consecinţa admiterii în totalitate a contestaţiei înregistrată la A.P.I.A sub nr. x din 17.01.2017 şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.12.2016.

Reclamanta a solicitat şi suspendarea, în baza art. 15 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei nr. 19/08.06.2017, respectiv a procesului-verbal nr. x/05.12.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 117 din data de 28 iunie 2018 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind suspendarea procesului-verbal înregistrat sub nr. x/05.12.2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor - A.P.I.A. Aparat Central, anulând procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/05.12.2016 şi Decizia nr. 19/08.06.2017.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a constatat, în mod greşit, faptul că stabilirea creanţei bugetare s-a realizat după împlinirea termenului de prescripţie, astfel că pârâta nu mai avea dreptul de a stabili creanţe bugetare cu referire la cereri privind cheltuieli finanţate din FEGA pentru exerciţiul financiar 2007.

Pentru a statua astfel, instanţa s-a raportat la Decizia Comisiei Europene din 30.04.2008, prin care au fost închise conturile de plată ale statelor U.E., dar nu şi România, pentru exerciţiul financiar 2007.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a reglementat, prin art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, un termen de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public intemaţional prevăd un termen mai mare.

Astfel, pentru campania 2007, decizia de plată a fost emisă în anul 2008, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exerciţiul financiar 2008, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 02.02.2010 Decizia privind închiderea conturilor unor agenţii de plăţi din Belgia, Germania, Malta, Portugalia şi Romania, referitoare la cheltuielile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

De asemenea, Comisia nici nu avea, în cazul României, ce conturi să închidă pentru anul 2007, întrucât primul exerciţiu financiar în care a fost inclusă a fost exerciţiul financiar 2008.

Pe cale de consecinţă, dintr-un simplu calcul al termenului de 5 ani (2011-2012, 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016), rezultă că la data de 07.12.2016 (data întocmirii procesul-verbal contestat) nu era prescris dreptul de a stabili creanţa bugetară cu privire la campania 2007.

Recurenta a prezentat şi argumente vizând fondul acţiunii în anulare, reluând susţinerile referitoare la legalitatea actelor administrative contestate.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 19 din 08.06.2017 prin care pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor - A.P.I.A Aparat Central a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.12.2016.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat actele anterior menţionate, reţinând, în esenţă, prescripţia dreptului autorităţii pârâte de a stabili creanţe bugetare, în raport de data depunerii cererii unice de plată şi data închiderii conturilor agenţiilor de plată ale statelor membre pentru cheltuielile finanţate prin FEGA.

Fiind învestită cu recursul promovat de pârât împotriva acestei soluţii, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, se reţine că reclamanta, în campania 2007, a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007 înregistrată sub nr. x/16.03.2007 pentru suprafaţa de 344,89 ha teren arabil situat pe raza localităţii Jurilovca, judeţul Tulcea, solicitând sprijin pentru Scheme de Plată Unică pe Suprafaţă şi Plăţi Naţionale Directe Complementare (PNDC-vegetal), Adiţional PNDC-Culturi Energetice.

Urmare verificării legalităţii acordării acestui sprijin financiar, autoritatea pârâtă a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.12.2016, stabilind o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum total de 112.411,08 RON, motivat de faptul că societatea a declarat în anul 2007 şi a primit sprijin pentru suprafaţa de 120,14 ha lucrate în arendă şi, respectiv lucrate în parte, pentru care nu a prezentat documente care să dovedeasă dreptul de folosinţă.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "(1) Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

De asemenea, prin Decizia Comisiei Europene din 30 aprilie 2008 au fost închise conturile agenţiilor de plată ale statelor membre în ceea ce priveşte cheltuielile finanţate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Cum termenul de prescripţie a dreptului de a stabili o creanţă bugetară referitoare la cereri formulate în cadrul acestui program, 5 ani calculat de la data de 1.01.2009, s-a împlinit la data de 01.01.2014, emiterea procesului-verbal contestat la data de 5.12.2016 s-a realizat în afara termenului anterior menţionat.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentei, conform cărora conturilor agenţiei de plăţi din România au fost închise la o dată ulterioară, respectiv la 2.02.2010 şi constată că şi acceptând ipoteza invocată de aceasta, respectiv o altă dată de început pentru calculul termenului de prescripţie de 5 ani (1.01.2011), acesta s-ar fi împlinit la data de 1.01.2016, iar procesul-verbal contestat apare în continuare ca fiind întocmit în afara termenului anterior menţionat, recurenta fiind decăzută din dreptul de a mai stabili creanţe bugetare în sarcina intimatei-reclamante.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 117 din data de 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.