Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3088/2022 AI generated

Inadmissibility of appeal against declination of jurisdiction under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 3088/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's ruling and leaving the declination of jurisdiction in force. The dispute arose when a plaintiff sued the prosecutor's office for damages regarding a response to a petition, and the Court of Appeal Galați dismissed the case on the grounds of lack of material competence, referring it to the Civil Section of the Focșani Court. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals and specific procedural codes (Article 132(3) and Article 483 of the Civil Procedure Code), which establish that decisions declaring an instance incompetent are not subject to any appeal, rendering the plaintiff's attempt to challenge the declination of jurisdiction procedurally invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against declination of jurisdiction under Civil Procedure Code: Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea de îndată a dosarului la registratura Curţii de Apel Galaţi pentru realizarea procedurilor de constituire a instanţei de judecată.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code grounds of jurisdiction principle of legality appealability of interlocutory decision misuse of a right preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2021 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata sumei de 4000 RON, reprezentând daune pentru prejudicial cauzat de răspunsul la petiţia/27.11.2020, precum şi a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 209 din 14 octombrie 2021 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat judecarea cauzei privind acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect pretentii, în favoarea Judecătoriei Focşani, secţia civilă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea de îndată a dosarului la registratura Curţii de Apel Galaţi pentru realizarea procedurilor de constituire a instanţei de judecată.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalităţii căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi în termenele stabilite de aceasta.

În prezenta cauză, A. a atacat cu recurs sentinţa Curţii de Apel Galaţi nr. 209 din 14 octombrie 2021, prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, secţia civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac...", dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentinţa curţii de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi va respinge ca inadmisibilă calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 209 din 14 octombrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.