Legality of tax security measures unaffected by voluntary payment and subsequent lifting; ex tunc annulment vs. ex nunc termination

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2018 la data de 02.04.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018 emisă de către pârâtă, comunicată reclamantei la data de 20.03.2018, prin intermediul căreia s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile ale acesteia pentru sumele stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală xnr. x/12.03.2018, solicitând:

- anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara ca fiind nelegală şi netemeinică;

- obligarea pârâtei la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin intermediul deciziei contestate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea pronunţată la data de 24.05.2018 a fost admisă excepţia de conexitate fiind dispusă conexarea dosarului nr. x/2018 - având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMC AIF 614/27.03.2018, la dosarul nr. x/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 179 din data de 27 iunie 2018 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere nr. x din dosarul nr. x/2018, privind ridicarea măsurilor asiguratorii, cu consecinţa respingerii acestei cereri ca rămasă fără obiect.

Respinge în rest excepţia lipsei de obiect.

Admite în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara, în dosarul nr. x/2018.

Admite integral acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara, în dosarul conex nr. x/2018

Dispune anularea Deciziilor de instituire a măsurilor asiguratorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018 şi nr. TMC AIF 614/27.03.2018, emise de pârâta D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta S.C. A. S.A. în sumă de 4.100 RON."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, precum şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă, pe cale de interpretare, din art. 194 lit. c) C. proc. civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 vechiul C. proc. civ.).

Intr-adevăr, a existat o perioadă în care deciziile contestate au produs efecte juridice însă, pe de o parte reclamanta nu a fost prejudiciată în niciun fel, dovadă în acest sens fiind faptul că nu a solicitat instanţei repararea vreunei pagube produse, iar pe de altă parte, aceasta a achitat benevol obligaţiile fiscale estimate iniţial în timpul controlului şi individualizate ulterior prin act administrativ-fiscal de impunere.

In fapt, organele de inspecţie fiscală au efectuat, în baza prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, un control fiscal privind impozitul pe profit şi T.V.A., la finalizarea căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x AIF 11/12.03.2018 şi Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018, iar ulterior, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMCAIF 614/27.03.2018.

Prin adresa nr. x/12.04.2018, înregistrată la Inspecţia fiscală cu nr. x/12.04.2018, Serviciul Executare Silită aduce la cunoştinţa organului de inspecţie fiscală faptul că reclamanta a achitat. prin plată voluntară, înainte de termenul de plată - 05.04.2018, obligaţiile fiscale stabilite în sarcina acesteia prin decizia de impunere nr. TMCAIF 11/12.03.2018.

Astfel, data plăţii voluntare este data de 02.04.2018, care coincide cu data introducerii prezentei acţiuni, dată la care reclamanta cunoştea faptul că măsurile asigurătorii nu vor mai putea produce efecte iuridice, acestea urmând a fi ridicate de serviciul de specialitate din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara.

Urmare stingerii în totalitate a debitelor în cauză, în temeiul art. 213 alin. (7) şi art. 214 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de inspecţie fiscală, prin Decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. TMCAIF 714/12.04.2018, a ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin Deciziile de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMCAIF 509/12.03.2018 şi nr. TMCAIF 614/27.03.2018.

Pe cale de consecinţă, Serviciul Executare Silită, prin Deciziile nr. 4742 şi nr. 4743 din data de 12.04.2018, a dus la îndeplinire dispoziţia organului de inspecţie fiscal, în sensul că a ridicat atât sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor mobile proprietatea reclamantei, cât şi poprirea asigurătorie asupra disponibilităţilor băneşti şi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi.

De asemenea, decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. TMCAIF 714/12.04.2018 şi Decizia de ridicare a sechestrului asigurătoriu aplicat asupra bunurilor nr. 4742/12.04.2018 au fost comunicate reclamantei la data de 13.04.2018, în conformitate cu art. 47 alin. (2) Codul de procedură fiscală, prin remitere sub semnătură, dovada în acest sens fiind menţiunile "Am primit un exemplar 13.04.2018".

In consecinţă, raportat la cele învederate, recurenta a apreciat că este neîntemeiată soluţia instanţei de fond de anulare a Deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018 şi nr. TMC AIF 614/27.03.2018.

Vădit neîntemeiată este hotărârea instanţei de fond şi în provinţa soluţiei de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, astfel încât recurenta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, dar şi aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi reducerea onorariului de avocat, acesta fiind nepotrivit de mare faţă de munca îndeplinită raportat la faptul că acţiunea a fost soluţionată la al doilea termen de judecată, iar munca avocatului a fost minimă, rezumându-se la redactarea cererii de chemare în judecată şi la prezenţa fizică în instanţă.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, prin două acţiuni conexate în faţa instanţei de fond, deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii nr. TMC AIF 509/12.03.2018 şi nr. TMC AIF 614/27.03.2018 emise de pârâta D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara.

Fiind învestită cu recursul promovat de autoritatea pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că argumentele acesteia vizează exclusiv modul de soluţionare a excepţiei lipsei de obiect a primului capăt de cerere şi a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de recurs, recurenta neformulând critici în privinţa fondului cauzei, respectiv asupra motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi reţinute ca fiind întemeiate de către instanţă.

Potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara susţine că excepţia lipsei de obiect a acţiunilor conexe ar fi trebuit să fie admisă în totalitate, deci şi în privinţa capătului de cerere vizând anularea celor două decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, ca urmare a faptului că societatea reclamantă a executat benevol obligaţiile fiscale estimate.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei susţineri şi, dată fiind succesiunea actelor administrativ-fiscale emise, constată că obiectul acţiunii promovate este reprezentat de verificarea legalităţii deciziilor de instituire măsuri asigurătorii, în timp ce suma achitată de reclamantă reprezintă o creanţă fiscală care nu a fost stabilită prin actele contestate, ci prin decizia de impunere emisă ca urmare a raportului de inspecţie fiscală nr. x/12.03.2018.

În acelaşi timp, recurenta invocă şi ridicarea măsurilor asigurătorii, ignorând efectele acestei dispoziţii a organului fiscal, care nu se suprapun cu cele ale constatării nulităţii actului administrativ-fiscal.

Astfel, efectul principal al nulităţii este desfiinţarea retroactivă (ex tunc) a actului, în timp ce ridicarea măsurii asigurătorii produce efecte doar pentru viitor (ex nunc).

În cauză, cele două decizii de instituire măsuri asigurătorii au produs efecte juridice (blocarea conturilor bancare, prejudicii de imagine majore în relaţiile cu partenerii comerciali, dar şi cu angajaţii), astfel că recurenta susţine, fără temei, că reclamanta nu ar fi fost prejudiciată, întrucât nu a solicitat repararea vreunei pagube, deşi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 îi permit acesteia să evalueze şi să solicite pe cale separată repararea pagubelor produse de actul administrativ anulat.

Un alt set de critici formulate de recurenta a vizat şi soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, iar Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă, aşadar, culpa procesuală dovedită chiar prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale rezultatul procesului. Conduita părţilor este relevantă doar în condiţiile unei manifestări procesuale calificate, respectiv prin recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen la care părţile sunt legal citate (dacă pârâtul nu a fost pus anterior în întârziere ori dacă acesta nu se afla de drept în întârziere) - art. 454 C. proc. civ., ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Prin urmare, având în vedere că recurenta-pârâtă a pierdut procesul, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, referitor la criticile recurentei-pârâte privind neaplicarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte reducerea onorariului avocaţial, Înalta Curte aminteşte că acestea nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinţei, ci un aspect de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanţei sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din acelaşi cod, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma motivelor de recurs invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din acelaşi cod Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Timişoara împotriva sentinţei nr. 179 din data de 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.